Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial
───────
*) <>Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea de abilitare a Guvernului de a reglementa prin ordonanta înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii, se apreciazã ca sunt incalcate dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, "întrucât o asemenea agenţie nu poate fi înfiinţatã fãrã a se reglementa regimul domeniului vizat prin instituirea sa", domeniu care, şi în acest caz, se considera ca este rezervat legilor organice. Prin sesizare se mai menţioneazã ca aceasta instituţie este reglementatã într-un proiect de lege initiat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, proiect care "vizeazã problemele legate de întreprinderile agricole de stat şi care se afla în faza de dezbatere parlamentarã"; o propunere legislativã cu obiect de reglementare asemãnãtor a fost adoptatã de Senat. Aceste iniţiative legislative fac parte din categoria legilor organice, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Deosebit de cele arãtate, se apreciazã ca dispoziţiile art. 1 lit. F pct. 8 sunt în contradictie şi cu prevederile art. 3 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, potrivit cãrora "În domeniile de abilitare prevãzute în prezenta lege, dacã au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de cãtre una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor".
În final se apreciazã ca, potrivit legii de abilitare, "Guvernul este obligat sa aibã în vedere la emiterea ordonanţei privind înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii cele doua proiecte de lege menţionate", ceea ce, considera autorii obiectiei, nu se înscrie în dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, iar emiterea unor astfel de ordonanţe "înseamnã, practic, infrangerea de cãtre Guvern a prevederilor constituţionale privind delegarea legislativã".
Printr-o alta sesizare, înregistratã la 6 iulie 1999, formulatã de un grup de 61 de deputaţi - Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Viorica Afrasinei, Traian Dobre, Mihai Ioan Popa, Nicolae Gradinaru, Dumitru Paslaru, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Mihail Sireteanu, Eugenia Moldoveanu, Marin Cristea, Petre Naidin, Marţian Dan, Adrian Gheorghiu, Leonard Cazan, Romulus Ion Moucha, Gheorghe Oana, George Dragu, Mihai Hlinschi, Victor Traian Mihu, Dan Nica, Ion-Florentin Sandu, Dumitru Buzatu, Radu Liviu Bara, Vasile Stan, Ovidiu Cameliu Petrescu, Marian Ianculescu, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ionel Marineci, Marian Sarbu, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Gheorghe Ionescu, Constantin Teculescu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Gheorghe Valceanu, Ion Pargaru, Alexandru Lapusan, Daniela Bartos, Acsinte Gaspar, Florin Georgescu, Dorel Constantin Onaca, Viorel Hrebenciuc, Mihai Vitcu, Ion Giurescu, Vasile Candea, Ioan Mircea Pascu, Petru Şerban Mihailescu, Traian Sabau, Dan Ioan Popescu, Alexandru Stanescu, Vasile Panteliuc, Simion Darie, Florian Serac şi Alexandru Albu -, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, dispoziţii referitoare la ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare.
Aceasta obiectie de neconstituţionalitate a fost trimisa Curţii Constituţionale prin Adresa nr. XIV/551 din 6 iulie 1999 a secretarului general al Camerei Deputaţilor.
Sesizarea formeazã obiectul Dosarului nr. 141A/1999.
În susţinerea sesizãrii, se arata urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, tratatele internaţionale ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statului roman îi incumba "obligaţia sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce îi revin ca urmare a ratificãrii lor". Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, atunci când "exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale". Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare are ca scop sa dea posibilitatea minoritãţilor naţionale ca limbile regionale sau limbile proprii lor sa fie utilizate fãrã opreliste în administraţie, în justiţie şi în învãţãmântul creat pe criterii etnice, ceea ce "depãşeşte cadrul stabilit pentru dreptul la identitate recunoscut în art. 6 alin. (1) din Constituţie", pentru "pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase". În opinia deputaţilor semnatari ai sesizãrii, Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare ignora conceptul de "stat unitar şi naţional" propriu unor state europene, ca şi faptul ca în aceste state este o singura "limba oficialã". Carta menţionatã vizeazã valorile supreme înscrise în Constituţie, şi anume: în art. 1, care cuprinde conceptul de "stat naţional, unitar şi indivizibil"; în art. 6 alin. (2), potrivit cãruia "mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani"; în art. 13, care prevede ca "În România, limba oficialã este limba romana", precum şi în art. 148 alin. (1), potrivit cãruia dispoziţiile constituţionale referitoare la caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, independenta justiţiei, limba oficialã şi altele nu pot constitui obiect al revizuirii Constituţiei. Autorii sesizãrii apreciazã ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare "nu poate fi inclusã în nici un chip în categoria legilor ordinare, pentru care a fost prevãzutã instituţia delegarii legislative, menţionatã la art. 114 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, reglementãrile Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare depãşesc cu mult însuşi domeniul legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituţionale, potrivit art. 72 din Constituţie".
În sprijinul acestor sustineri este evocata şi o recenta decizie a Consiliului Constituţional al Frantei, plecandu-se de la considerentul ca reglementãrile cuprinse în art. 1, 6, 13, 114 şi 148 din Constituţia României sunt de inspiratie europeanã, în special franceza. Se arata ca Preşedintele Republicii Franceze a sesizat Consiliul Constituţional al Frantei pentru a decide dacã ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, semnatã la Budapesta la 7 mai 1999, trebuie precedatã de o revizuire a Constituţiei, ţinând seama de declaraţia interpretativa facuta de Franta şi de angajamentele la care urma sa consimtã în partea a III-a a acestei convenţii. Prin Decizia nr. 99-412DC din 15 iunie 1999 a Consiliului Constituţional s-a constatat ca actul internaţional examinat cuprinde clauze contrare Constituţiei Frantei.
În concluzie, autorii sesizãrii solicita sa se constate urmãtoarele:
a) ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare este de competenta exclusiva a Parlamentului;
b) Carta ignora valorile constituţionale, "respectiv caracterul de stat unitar, naţional, independent al statului roman, independenta justiţiei, autonomia administrativã a autoritãţilor publice din unitãţile administraţiei teritoriale şi principiile de nediscriminare a majoritãţii cetãţenilor în raport cu cetãţenii minoritari", deoarece instituie pentru minoritari un regim peste cadrul constituţional, pe care l-a limitat doar la "pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase";
c) unele dintre dispoziţiile Cartei, prin conţinutul lor, impun revizuirea Constituţiei, întrucât se referã la limba oficialã a statului roman şi la limbile regionale sau minoritare, folosirea în administraţia publica şi în justiţie a limbilor materne, fãrã obligativitatea utilizãrii şi a limbii oficiale; de asemenea, se mai referã la recunoaşterea de elemente proprii statelor federative, precum şi la organizarea, în cadrul statului roman, a populaţiei pe criterii etnice, fãrã a se tine seama de raportul dintre minoritate şi majoritate;
d) actul internaţional menţionat "intra în conflict cu dispoziţiile Tratatului romano-ungar de înţelegere, cooperare şi buna vecinãtate, în care cele doua pãrţi precizeazã în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga pãrţile sa acorde persoanelor care fac parte din minoritãţi dreptul la un statut special de autonomie teritorialã pe criterii etnice".
În susţinerea argumentelor enumerate autorii sesizãrii au anexat Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare şi Decizia nr. 99-412DC din 15 iunie 1999 a Consiliului Constituţional al Frantei.
În temeiul <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu privire la sesizarea formulatã de grupul de senatori, se arata urmãtoarele:
a) Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale, prevãzutã la art. 1 lit. F pct. 2 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, nu presupune reglementãri menite sa stabileascã regimul juridic general al proprietãţii. În acest sens se susţine ca atât "cooperatia ruralã", cat şi cooperatia mestesugareasca sunt sectoare "de activitate în care dreptul de proprietate se discuta în mãsura în care titularul dispune de el, asa cum acesta a fost reglementat în cadrul regimului juridic general al proprietãţii". Dacã obiectul dreptului de proprietate îl constituie bunuri proprietate publica, potrivit prevederilor art. 135 alin. (3) şi (5) din Constituţie, atunci "în sectorul cooperaţiei rurale se poate discuta de concesionare, dare în administrare sau închiriere". În susţinerea acestui punct de vedere se evoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/1995, potrivit cãreia "caracterul de lege organicã rezulta din conţinutul reglementãrilor... Timpul, spaţiul şi persoanele la care se referã sunt o problema de aplicare a legii".
b) Critica referitoare la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe nu este intemeiata, deoarece înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii nu se înscrie în prevederile art. 116 alin. (3) din Constituţie, pentru care este necesarã adoptarea unor legi organice. Se susţine ca "nici una dintre aceste structuri nu este prevãzutã a funcţiona ca <<autoritate administrativã autonomã>>, ci ca organ de specialitate, dupã cum reclama însãşi denumirea lor. În consecinta, acestora le este aplicabilã dispoziţia cuprinsã în art. 116 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãreia <<Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate>>..."
Cu privire la sesizarea grupului de deputaţi, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca, întrucât "Autorii sesizãrii considera ca sunt neconstituţionale unele prevederi ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare şi nu ale legii prin care se abiliteaza Guvernul sa ratifice aceasta Carta [...], nu se pune problema neconstitutionalitatii legii de abilitare, ci a ordonanţei prin care se ratifica acest tratat internaţional". De aceea, verificarea constituţionalitãţii Cartei urmeazã sa se realizeze atunci când ordonanta de ratificare va fi aprobatã prin lege. Cu ocazia dezbaterii acestei legi se va putea verifica dacã ordonanta de ratificare sau legea de aprobare "nu vor cuprinde rezerve care sa elimine eventualele obiecţii de neconstituţionalitate a unor prevederi ale Cartei, rezerve care sunt permise de cãtre tratatul ce urmeazã a fi ratificat". De altfel, potrivit punctului de vedere formulat, "în materia legilor de abilitare, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, în mod constant, ca dispoziţiile unei asemenea legi nu pot fi declarate neconstituţionale în temeiul unei presupuneri ca viitoarele ordonanţe vor cuprinde dispoziţii potrivnice Constituţiei României".
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului, referitor la sesizarea formulatã de grupul de senatori, se susţin, în esenta, urmãtoarele:
a) Unele dintre domeniile pentru care Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe sunt determinate într-o maniera foarte generalã, însã acest fapt "nu poate fi interpretat automat ca fãcând posibila intrarea într-un domeniu rezervat legii organice". Guvernul a avut în vedere "luarea unor mãsuri specific legislative în domeniile respective, însã cu respectarea stricta a dispoziţiilor constituţionale". Prin abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanţe organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale, precum şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii nu se incalca dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Se arata ca în acelaşi sens sunt şi considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 ianuarie 1995 , potrivit cãrora "aspectele parţiale, particulare, eventual mai marunte, pot fi reglementate şi prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însã cu acest regim general".
b) De asemenea, se susţine ca este neîntemeiatã şi critica referitoare la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, care ar fi în contradictie cu dispoziţiile art. 3 din aceeaşi lege, potrivit cãrora: "În domeniile de abilitare prevãzute în prezenta lege, dacã au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de cãtre una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor". Se considera ca "acesta a fost spiritul legii de abilitare şi ratiunea pentru care a fost introdus art. 3 ca articol final al legii" şi ca proiectul de lege initiat de Guvern a avut în vedere celeritatea reglementãrii domeniilor vizate.
Cu privire la sesizarea grupului de deputaţi, în punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata urmãtoarele:
a) Susţinerea ca reglementãrile Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare exced chiar şi categoriei legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituţionale, este neîntemeiatã. În acest sens sunt invocate prevederile art. 72 din Constituţie, potrivit cãrora legile adoptate de Parlament pot fi legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Legile constituţionale sunt numai cele de revizuire a Constituţiei. Prevederile constituţionale nu precizeazã din ce categorie fac parte legile de ratificare, "iar pe baza de interpretare, practica parlamentarã a fost uniforma considerând ca e vorba de legi cu caracter ordinar, de vreme ce tratatele internaţionale nu sunt menţionate la art. 72 alin. (2) şi nici într-o alta prevedere a Constituţiei". În mod constant, Parlamentul a abilitat Guvernul, în temeiul dispoziţiilor art. 114 alin. (1), sa emita ordonanţe în domeniul ratificãrii unor acorduri internaţionale. De altfel, ordonanta ce urmeazã sa fie admisã în baza delegarii legislative va fi supusã spre aprobare Parlamentului.
b) De asemenea, se apreciazã ca fiind neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia prevederile Cartei aduc atingere dispoziţiilor art. 13 din Constituţie care statornicesc ca "În România, limba oficialã este limba romana", deoarece, conform art. 8 din Carta, "Pãrţile se angajeazã, în ceea ce priveşte zonele în care sunt folosite astfel de limbi, în funcţie de situaţia fiecãreia dintre aceste limbi şi fãrã a aduce atingere limbii oficiale a statului".
Obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi pentru considerentul ca, o data cu ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, potrivit prevederilor Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, precum şi prevederilor art. 21 paragraful 1 din Carta, pot fi fãcute rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta.
În final se arata ca prevederile Cartei nu intra în conflict cu dispoziţiile art. 1 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 5 din Carta, nici o prevedere a sa "nu va putea fi interpretatã ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acţiune ce contravine scopurilor Cartei Naţiunilor Unite sau altor obligaţii de drept internaţional, inclusiv principiului suveranitãţii şi integritãţii teritoriale a statelor".
În punctul de vedere al Guvernului, cu privire la sesizarea formulatã de grupul de senatori, se arata urmãtoarele:
Critica referitoare la neconstituţionalitatea art. 1 lit. F pct. 2 şi 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este nefondata, întrucât organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale şi "a unor organisme din domeniul agriculturii" nu sunt de domeniul legii organice. Potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, aparţin domeniului legii organice numai acele norme care reglementeazã "regimul general al proprietãţii". Se susţine ca nici o dispoziţie a textelor criticate "nu priveşte o lege organicã şi nu afecteazã regimul general al dreptului de proprietate". În cazul în care o ordonanta ar cuprinde norme ce reglementeazã aspecte ce ţin de domeniul legii organice, cum ar fi regimul general al proprietãţii, ca şi, în general, în ceea ce priveşte eventualitatea elaborãrii unor ordonanţe cu încãlcarea limitelor delegarii legislative prin legea de abilitare şi a limitelor impuse de Constituţie, exista posibilitatea "eliminãrii acestora în Parlament, cu ocazia dezbaterii legilor de aprobare, precum şi declanşarea procedurii jurisdicţionale în fata Curţii Constituţionale pentru asemenea ordonanţe". Aceasta sustinere se întemeiazã şi prin trimiterea la practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant ca, inclusiv în situaţiile în care domeniile de abilitare nu sunt riguros precizate, Guvernul este obligat, când emite ordonanţe în baza delegarii legislative, "sa respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, deşi o asemenea circumstantiere nu rezulta în mod expres din legea de abilitare".
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 3 din lege, care prevãd obligaţia Guvernului de a avea în vedere la elaborarea ordonanţelor initiativele legislative adoptate de una dintre Camerele Parlamentului sau asupra cãrora s-au elaborat rapoarte ale comisiilor permanente, se susţine ca "textul conţine o norma de recomandare ce nu poate fi invocatã ca motiv de neconstituţionalitate a altor dispoziţii din lege".
În punctul de vedere al Guvernului, cu privire la sesizarea grupului de deputaţi, se arata urmãtoarele:
"Potrivit dispoziţiilor art. 114 din Constituţia României, Guvernul nu este abilitat sa emita ordonanţe în domenii care fac obiectul de reglementare al legilor organice.
Pentru a fi consideratã drept un act normativ cu caracter organic, ordonanta ar fi trebuit sa cuprindã norme prin care este reglementat unul dintre domeniile care, conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) din Constituţie, intra sub incidenta legii calificate drept organicã. Or, Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare nu prevede dispoziţii de natura a duce la modificarea, în mod direct, a sistemului institutional existent. Ea consacra o serie de principii de natura a garanta şi ocroti limbile regionale sau minoritare, nici mãcar în totalitate obligatorii fata de statul semnatar." Totodatã se semnaleaza faptul ca "din totalitatea reglementãrilor cu caracter de principiu din Carta, fiecare parte se angajeazã sa aplice un minimum de 35 de paragrafe sau alineate selecţionate dintre prevederile Partii III, dintre care cel puţin trei selecţionate din fiecare din art. 8 şi 12 şi unul din fiecare din art. 9, 10, 11 şi 13". Se arata în continuare ca unele prevederi ale Cartei se regãsesc în sistemul de drept romanesc şi ca, de aceea, acest act juridic internaţional "nu poate aduce modificãri legislaţiei actuale şi aceasta cu atât mai mult cu cat nu se cunosc prevederile ce vor fi selectate de Guvern în momentul ratificãrii".
În opinia Guvernului, statul roman, o data cu ratificarea Cartei, îşi asuma doar obligaţia sa respecte principiile la care a aderat, în activitatea ulterioara de reglementare. Nu poate avea caracter de norma organicã actul de ratificare a unor acorduri internaţionale care au ca obiect de reglementare, la nivel de principiu, anumite drepturi ale omului. Se conchide ca "doar o eventuala ordonanta prin care s-ar pune efectiv în practica principiile consacrate în Carta poate avea caracterul unei dispoziţii organice".
Având în vedere ca ambele obiecţii de neconstituţionalitate se referã la aceeaşi lege, Curtea a dispus, prin Încheierea din data de 8 iulie 1999, conexarea celor doua dosare, pentru ca textele criticate pentru neconstituţionalitate sa fie examinate împreunã şi pentru a se pronunţa o singura decizie.
Ca urmare, Dosarul nr. 141A/1999 privind obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de grupul de deputaţi a fost conexat la dosarul anterior, care poarta numãrul 136A/1999 şi care priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de grupul de senatori.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctele de vedere comunicate de preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului şi de Guvern,raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine
urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze atât (I) obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de grupul celor 26 de senatori, cat şi (II) obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de grupul celor 61 de deputaţi, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
I. Critica formulatã în obiecţia de neconstituţionalitate adresatã Curţii Constituţionale de grupul celor 26 de senatori se referã la dispoziţiile art. 1 lit. F pct. 2 şi 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 1 iulie 1999, texte în virtutea cãrora Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanţe cu privire la "organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale" şi, respectiv, la "înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii".
Critica de ordin general adusã celor doua texte de cãtre autorii obiectiei de neconstituţionalitate consta în încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, care prevede ca "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". În mod special, în legatura cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe cu privire la "organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale", în sesizare se apreciazã ca acest domeniu "antameaza regimul general al proprietãţii", domeniu care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, este rezervat legii organice.
Examinând prevederile art. 1 lit. F pct. 2 şi 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din data de 1 iulie 1999, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta critica formulatã de autorii obiectiei de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Într-adevãr, din formularea textelor menţionate nu se poate constata existenta unei intentii de reglementare a regimului juridic general al proprietãţii şi al moştenirii, domeniu care, într-adevãr, este rezervat legii organice, astfel cum prevede art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Iar anticiparea unui ipotetic conţinut al viitoarelor reglementãri cuprinse în ordonanţe, anticipare pe care se bazeazã, de fapt, argumentarea obiectiei de neconstituţionalitate, reprezintã un procedeu care, în mod evident, nu poate fi folosit în cadrul controlului de constitutionalitate a unei legi de abilitare.
De altfel, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 13 ianuarie 1995, a statuat, în legatura cu stabilirea caracterului de lege organicã, în sensul ca acesta "rezulta din conţinutul reglementãrilor, precum şi din procedurile de adoptare sau, eventual, din calificarea constituţionalã", ceea ce exclude posibilitatea unei astfel de aprecieri pe baza unor simple presupuneri.
În legatura cu susţinerea grupului de senatori ca atât Comisia de numiri, disciplina şi imunitãţi a Senatului, prin raportul întocmit, cat şi plenul Senatului, în şedinţa din 30 iunie 1999, se pronuntasera pentru excluderea pct. 2 de la lit. F din art. 1 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Curtea retine ca aceasta împrejurare, prin ea însãşi, nu are relevanta juridicã, întrucât textul definitiv al legii de abilitare a fost adoptat în şedinţa comuna a celor doua Camere, cu respectarea procedurii prevãzute de art. 76 alin. (2) din Constituţie, tocmai datoritã faptului ca au existat texte în divergenta dupã efectuarea procedurii de mediere.
Referitor la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, s-a mai susţinut, de autorii sesizãrii, ca exista un proiect de lege initiat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, "care vizeazã problemele legate de întreprinderile agricole de stat", precum şi "o propunere legislativã cu un obiect de reglementare similar", care a fost adoptatã de Senat, ambele proiecte înscriindu-se "în categoria legilor organice, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie".
Curtea Constituţionalã observa însã ca aceasta împrejurare nu poate avea consecinţe asupra constituţionalitãţii textului art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, întrucât Parlamentul, în calitate de unica autoritate legiuitoare, este liber sa aprecieze asupra domeniilor delegarii legislative, cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, chiar în cazul în care a început dezbaterea unor proiecte de legi sau propuneri legislative având acelaşi obiect sau un obiect asemãnãtor. Iar faptul ca, potrivit intentiei initiatorilor proiectului de lege şi ai propunerii legislative, aceste iniţiative ar fi trebuit adoptate conform procedurii legilor organice, astfel cum se susţine în sesizare, nu constituie un impediment constituţional pentru delegarea legislativã dispusã de Parlament, prin legea specialã de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe [de buna seama, în condiţiile respectãrii dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, care sunt obligatorii atât pentru Parlament, cat şi pentru Guvern].
În sfârşit, invocarea de cãtre autorii sesizãrii a existenţei unor anumite contradictii între prevederile art. 1 lit. F pct. 8 şi art. 3 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, prin care s-a dispus ca Guvernul, în domeniile pentru care a fost abilitat, sa ţinã seama de proiectele de lege sau de propunerile legislative adoptate de cãtre una dintre Camerele Parlamentului, precum şi de rapoartele elaborate şi depuse de comisiile permanente sesizate în fond, nu poate fi reţinutã de Curte, întrucât eventualele necorelari din cuprinsul unei legi nu pot forma obiectul controlului de constitutionalitate.
II. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, formulatã de un grup de 61 de deputaţi, se întemeiazã, în esenta, pe susţinerea ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, prevãzutã în textul criticat spre a se efectua prin ordonanta, "nu face parte din categoria reglementãrilor a carei delegare legislativã se poate realiza potrivit procedurii art. 114 alin. (1) din Constituţia României", ratificarea acestei Convenţii fiind de competenta exclusiva a Parlamentului. Se mai susţine, în sesizarea grupului de deputaţi, ca prin Carta se ignora valori intangibile consacrate prin Constituţia României, "respectiv caracterul de stat unitar, naţional, independent al statului roman, independenta justiţiei, autonomia administrativã şi principiile de nediscriminare a majoritãţii cetãţenilor romani în raport cu cetãţenii minoritari, deoarece instituie pentru minoritari un regim peste cadrul constituţional", pe care l-a limitat doar la "pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase". De asemenea, se considera de cãtre autorii obiectiei de neconstituţionalitate ca unele dispoziţii ale Cartei impun revizuirea Constituţiei României, deoarece "prevãd, pe lângã limba oficialã a statului roman, şi limbile regionale sau minoritare, recunoaşterea de elemente proprii statelor federative, precum organizarea populaţiei în cadrul statului roman pe criterii etnice, cu ignorarea raportului dintre majoritate/minoritate; folosirea în administraţie şi justiţie a limbilor materne fãrã obligativitatea folosirii şi a limbii oficiale". În sfârşit, un alt argument invocat de autorii obiectiei de neconstituţionalitate se referã la conflictul dintre Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare şi dispoziţiile Tratatului romano-ungar de înţelegere, cooperare şi buna vecinãtate, "în care cele doua pãrţi precizeazã în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga pãrţile sa acorde persoanelor care fac parte din minoritãţi dreptul la un statut special de autonomie teritorialã bazatã pe criterii etnice". Autorii exceptiei de neconstituţionalitate îşi întemeiazã critica de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe susţinerea ca prevederile Cartei sunt incompatibile cu urmãtoarele dispoziţii ale Constituţiei: art. 1, care consacra conceptul de "stat unitar şi indivizibil"; art. 6 alin. (2), potrivit cãruia "mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani"; art. 13, care statorniceste ca "În România, limba oficialã este limba romana"; art. 148 alin. (1), potrivit cãruia dispoziţiile Constituţiei privind "caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman..., independenta justiţiei, ... şi limba oficialã nu pot forma obiectul revizuirii". În raport cu aceste texte, în sesizarea adresatã Curţii Constituţionale se susţine ca reglementãrile cuprinse în Carta Europeanã "depãşesc cu mult însuşi domeniul legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituţionale, potrivit art. 72 din Constituţie, astfel ca ratificarea ei nu poate fi inclusã în categoria legilor ordinare pentru care a fost prevãzutã instituţia delegarii legislative".
Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca, potrivit Constituţiei, legilor în vigoare şi practicii parlamentare, tratatele internaţionale semnate în numele României sunt supuse Parlamentului, pentru ratificare prin lege, ceea ce este deci compatibil cu instituţia delegarii legislative, reglementatã de art. 114 din Constituţie, text care nu exclude legile de ratificare.
De asemenea, Curtea observa ca dispoziţiile art. 72 alin. (3), precum şi celelalte texte ale Constituţiei care prevãd obligativitatea adoptãrii de legi organice nu includ în aceasta categorie şi legile de ratificare. De aceea Curtea Constituţionalã, sesizatã şi în trecut, în mai multe randuri, cu obiecţii de neconstituţionalitate prin care se criticau legi de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe cu privire la ratificarea unor acorduri, convenţii, convenţii-cadru, protocoale etc., a statuat ca "legile de încuviinţare a ratificãrii nu intra în categoria celor ce fac parte din domeniul legilor organice", stabilind ca, în principiu, ratificarea poate forma obiect al delegarii legislative prin lege specialã de abilitare, adoptatã de Parlament (Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 15 iulie 1998). În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 43 din 8 iulie 1993 şi nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993 şi, respectiv, nr. 396 din 31 decembrie 1997.
Referitor la afirmatia ca prevederile Cartei Europene vizeazã, în mod direct, valori consacrate prin texte ale Constituţiei şi ca, prin urmare, ratificarea Cartei nu s-ar putea realiza pe calea ordonanţei, întrucât ar presupune, în prealabil, revizuirea Constituţiei, sustinere care reprezintã esenta motivarii obiectiei de neconstituţionalitate formulate de grupul de deputaţi, Curtea Constituţionalã observa ca în aceasta argumentare nu sunt avute în vedere unele prevederi exprese ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare şi care sunt esenţiale pentru clarificarea implicatiilor ratificãrii Cartei asupra legislaţiei interne. Astfel, în legatura cu susţinerea autorilor sesizãrii ca ratificarea Cartei ar aduce atingere conceptului de "stat naţional, independent, unitar şi indivizibil", consacrat de art. 1 din Constituţie, este de remarcat ca în preambulul convenţiei (alin. 7) se precizeazã ca "protecţia şi promovarea limbilor regionale sau minoritare în diferite tari şi regiuni ale Europei reprezintã o contribuţie importanta la construirea unei Europe bazate pe principiile democraţiei şi ale diversitatii culturale, în cadrul suveranitãţii naţionale şi al integritãţii teritoriale". În acelaşi timp Carta prevede expres în art. 5, intitulat "Obligaţii existente", ca "Nici o prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretatã ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acţiune ce contravine scopurilor Cartei Naţiunilor Unite sau altor obligaţii de drept internaţional, inclusiv principiului suveranitãţii şi integritãţii teritoriale a statelor".
În legatura cu afirmatia cuprinsã în sesizarea grupului de deputaţi, conform cãreia ratificarea Cartei ar impune revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte limba oficialã (art. 13), Curtea remarca prevederile alin. 6 din preambulul convenţiei, text conform cãruia "protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie sa se facã în detrimentul limbilor oficiale şi al necesitãţii de a le însuşi". Totodatã, art. 8 alin. 1 consacra în mod expres, în materie de învãţãmânt, posibilitatea luãrii unor mãsuri în zonele în care sunt folosite limbi regionale sau minoritare, "fãrã a aduce atingere limbii oficiale a statului".
Referitor la argumentul invocat în obiecţia de neconstituţionalitate în sensul ca prin ratificarea Cartei s-ar infrange principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani, consacrate de art. 6 alin. (2) din Constituţie, Curtea observa ca în art. 7 al Cartei, la paragraful 2 teza a doua, se face precizarea ca "Adoptarea de mãsuri speciale în favoarea limbilor regionale sau minoritare, destinate sa promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi şi restul populaţiei sau urmãrind sa ţinã seama de situaţiile lor specifice, nu este consideratã ca un act de discriminare fata de vorbitorii limbilor mai rãspândite". Aceasta prevedere trebuie corelata şi cu posibilitatea larga, oferitã prin mai multe dispoziţii ale Cartei, de a se opta de cãtre fiecare stat-parte pentru mãsurile cele mai potrivite dintr-o gama diversa şi graduala de mãsuri.
De altfel, Curtea retine, din analiza conţinutului Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, ca o mare parte din mãsurile prevãzute se regãsesc în legislaţia tarii noastre, iar, conform prevederilor art. 2 al Cartei, pãrţile nu sunt obligate sa aplice toate textele acesteia, ci numai "un minimum de treizeci şi cinci de paragrafe sau alineate selecţionate din prevederile Partii III, dintre care cel puţin trei selecţionate din fiecare din art. 8 şi 12 şi unul din fiecare din art. 9, 10, 11 şi 13". În plus, mãsurile prevãzute în Carta au, în mare parte, un caracter gradual şi alternativ, existând o larga posibilitate de opţiune. În acelaşi timp, art. 21 din Carta, prevede ca pãrţile pot sa formuleze una sau mai multe rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta, intitulat "Obiective şi principii".
Considerentele expuse mai sus determina concluzia ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare nu implica revizuirea Constituţiei. Într-adevãr, prin utilizarea posibilitatii de a alege, din cele 98 de mãsuri în favoarea folosirii limbilor regionale sau minoritare, prevãzute în Partea a III-a a Cartei, un numãr de minim treizeci şi cinci de paragrafe sau alineate, precum şi prin utilizarea posibilitatii de a formula una sau mai multe rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta, aceasta poate fi ratificatã cu respectarea deplina a cadrului constituţional existent.
În consecinta, Curtea constata ca nu se pune problema incidentei în cauza a prevederilor art. 148 din Constituţie, privind limitele revizuirii Constituţiei, text invocat de autorii obiectiei de neconstituţionalitate.
Aceasta presupune, desigur, obligaţia Guvernului ca la elaborarea şi adoptarea ordonanţei de ratificare a Cartei sa asigure, prin posibilitãţile pe care aceasta le lasa statelor pãrţi, alegerea, dintre mãsurile alternative prevãzute, a acelora care sunt compatibile cu Constituţia şi de a face rezervele necesare în cadrul permis de Carta, asigurând, în acelaşi timp, şi respectarea limitelor abilitarii prevãzute de art. 114 alin. (1) din Constituţie. De altminteri, ordonanta de ratificare va fi supusã controlului parlamentar, ea trebuind, conform art. 2 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, sa fie depusa la Camera Deputaţilor şi la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, pana la reluarea lucrãrilor Parlamentului. Totodatã, ea va putea fi supusã şi controlului concret, posterior, de constitutionalitate, pe calea exceptiei prevãzute la art. 144 lit. c) din Constituţie, cat şi, indirect, controlului abstract, a priori, exercitat asupra legii de aprobare a ordonanţei, în ipoteza formularii unei obiecţii de neconstituţionalitate, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie.
În cadrul prezentului control de constitutionalitate asupra prevederilor legii de abilitare, Curtea Constituţionalã nu îşi poate întemeia soluţia pe aprecieri asupra unui conţinut ipotetic al ordonanţelor ce vor fi emise de Guvern în baza legii de abilitare. De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, menţionatã anterior, prin care s-a stabilit, între altele, ca "domeniile rezervate legilor organice îşi gãsesc enumerarea limitativa şi expresã în textul Constituţiei, iar intervenţia Curţii Constituţionale în cercetarea constituţionalitãţii legilor de abilitare este de natura sa asigure ca delegarea legislativã sa nu aducã atingere limitei instituite de prevederile art. 144 alin. (1) din legea fundamentalã. În acelaşi timp, controlul de constitutionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, asa cum sunt ele formulate în legea fundamentalã, nefiind în mãsura a-şi întemeia cenzura pe simple eventualitati".
Curtea retine ca invocarea de cãtre autorii sesizãrii a unei recente decizii prin care Consiliul Constituţional al Frantei a stabilit ca în conţinutul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare exista clauze contrare Constituţiei Frantei nu are relevanta în cauza, data fiind reglementarea cu totul diferita - la nivel constituţional -, existenta în ţara noastrã cu privire la minoritãţile naţionale.
Constituţia României consacra în art. 4 egalitatea între cetãţeni, fãrã deosebire de "[...] naţionalitate, de origine etnicã, de limba [...]", în art. 6 recunoaşte şi garanteazã persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale "dreptul la pãstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase", în art. 32 alin. (3) este garantat "dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã în limba lor maternã şi dreptul de a fi instruite în aceasta limba", iar prin art. 127 se acorda dreptul cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale de a lua cunostinta de actele şi lucrãrile dosarului judiciar, de a vorbi în instanta şi de a pune concluzii prin interpret. Acest cadru constituţional face posibila receptarea corespunzãtoare a mãsurilor prevãzute în Carta.
În fine, susţinerea autorilor obiectiei de neconstituţionalitate ca, în cazul ratificãrii Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, s-ar incalca unele prevederi ale Tratatului de înţelegere, cooperare şi buna vecinãtate dintre România şi Republica Ungara, prin care cele doua pãrţi au precizat "în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga pãrţile sa acorde persoanelor care fac parte din minoritãţi dreptul la un statut special de autonomie teritorialã bazatã pe criterii etnice", nu poate fi primitã de Curte, întrucât Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare nu cuprinde referiri la autonomia teritorialã, iar, pe de alta parte, eventuala neconcordanta dintre cele doua documente nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 lit. F pct. 2, şi cu majoritate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 1 lit. C pct. 16 şi lit. F pct. 8,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca dispoziţiile art. 1 lit. C pct. 16 şi lit. F pct. 2 şi 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 iulie 1999, sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României.
Definitiva.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 iulie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin-Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Consideram ca dispoziţiile art. 1 lit. c) pct. 16 privind "Ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale şi Minoritare" din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe contravine dispoziţiilor constituţionale, motiv pentru care nu putem subscrie la opinia majoritãţii judecãtorilor. Ca atare, obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de cãtre cei 61 de deputaţi este intemeiata.
Opinia separatã pe care o formulam se fundamenteazã, în principal, pe urmãtoarele argumente:
1. Potrivit Constituţiei României, tratatele internaţionale care angajeazã statul roman, spre deosebire de alte convenţii sau acorduri internaţionale trebuie ratificate de Parlamentul României. Aceasta regula constituţionalã rezulta din art. 91 alin. (1) din Constituţie potrivit cãruia "Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, în termen de 60 de zile", din art. 11 alin. (2) din Constituţie potrivit cãruia "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", din art. 20 alin. (2) din Constituţie potrivit cãruia "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale". Iata de ce, într-o interpretare riguroasã a dispoziţiilor constituţionale, ratificarea unor asemenea tratate revine în exclusivitate Parlamentului, iar o asemenea atribuţie nu poate fi delegatã nimãnui.
2. Dacã este adevãrat ca ratificarea acestor tratate se face prin lege, prilej cu care se pot formula rezerve sau se pot face declaraţii, nu este mai puţin adevãrat ca aici legea apare ca mijlocul, procedeul tehnic prin care se exercita aceasta atribuţie. Trebuie sa se facã o clara distincţie între atributia de ratificare şi atributia de legiferare. Dacã legiferarea poate fi delegatã în condiţiile expres prevãzute de art. 114 din Constituţie, delegarea altor atribuţii este contrarã dispoziţiilor constituţionale. În afarã ratificãrii, şi alte atribuţii care se finalizeazã tot prin adoptarea de legi, precum aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurãrilor sociale de stat sau declararea stãrii de rãzboi [vezi art. 62 alin. (2) lit. b) şi lit. d) din Constituţie], rãmân atribuţii exclusive ale Parlamentului. De aceea nici nu se poate pune problema delegarii lor. Aceasta, deoarece Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului roman, conform art. 58 alin. (1) din Constituţie, este investit cu unele împuterniciri, pe care trebuie sa le exercite numai el, asumându-şi astfel intreaga responsabilitate constituţionalã.
3. Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare este un tratat supus rigorilor stabilite prin dispoziţiile constituţionale mai înainte identificate. Acest lucru rezulta din chiar formularile din conţinutul sau precum cele de "Statele membre ale Consiliului Europei", "stat contractant" etc.
Este în afarã oricãrei îndoieli ca exigenţele integrãrii în instituţiile şi structurile europene rãspund unor cerinţe imperioase, salutare şi ca unor asemenea scopuri şi eforturi Carta oferã soluţii valoroase. Dar introducerea în dreptul intern a unor asemenea norme trebuie facuta prin procedeele şi tehnicile prevãzute de Constituţia României.
4. În jurisprudenta Curţii Constituţionale este prima confruntare directa şi concretã cu o asemenea obiectie de neconstituţionalitate. Curtea a soluţionat mai multe obiecţii privind legi de abilitare, iar uneori s-au ridicat şi probleme de ratificare, dar nu privitoare la tratatele din categoria celor nominalizate în art. 91 alin. (1) din Constituţie. Manifestand exigenta profesionalã, dar şi prudenta, Curtea Constituţionalã, în cazurile concrete, a stabilit ca: "...delegarea ratificãrii unor tratate internaţionale, invocandu-se art. 91 alin. (1) din Constituţie..." se referã numai la "situaţia în ceea ce priveşte tratatele încheiate de şeful statului, dar în enumerarea cuprinsã în legea de abilitare nu sunt menţionate acorduri de aceasta natura, reglementarea criticata privind, în marea lor majoritate, ratificarea unor documente internaţionale cu caracter financiar, iar celelalte referindu-se la aspecte de ordin tehnic, cum ar fi controlul autovehiculelor, transportul de mãrfuri perisabile, ...între care chiar un acord semnat de Guvernul României" (vezi Decizia nr. 105/1998 precum şi deciziile nr. 43/1993, nr. 718/1997 acolo invocate).
Recunoscând subtilitatea exprimarii Curţii, este evidenta poziţia sa privind delegarea ratificãrii unor asemenea tratate.
5. Examinarea conţinutului normativ al Cartei invedereaza existenta unor mãsuri de domeniul legilor constituţionale sau care pun în discuţie valori garantate de Constituţie. De aceea în aprecierea acestui conţinut normativ trebuie avute în vedere categoriile de legi stabilite de art. 72 alin. (1) din Constituţie, şi anume legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Tot Constituţia stabileşte clar deosebirile de conţinut şi de forma (procedura) între aceste trei categorii de legi. Domeniile rezervate acestor categorii de legi obliga ca normele privind trãsãturile statului roman, justiţia, administraţia, limba oficialã sa fie cuprinse, desigur, la nivelul marilor principii, numai în Constituţie sau în legi constituţionale, în sensul art. 72.
Datoritã acestui fapt, ratificarea Cartei, care va insemna fãrã indoiala un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, revine numai în sarcina Parlamentului, care va trebui sa facã şi un examen riguros al concordanţei dispoziţiilor sale cu cele ale Constituţiei şi astfel sa poatã iniţia o eventuala revizuire a acesteia. Iar unele dispoziţii din Carta trebuie supuse acestui regim juridic.
6. Dacã art. 114 din Constituţie interzice o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru domenii care fac obiectul legii organice, cu atât mai mult este contrarã Constituţiei abilitarea pentru domenii care fac obiectul legilor constituţionale. Art. 72 din Constituţie realizeazã de fapt o ierarhie a legilor, art. 114 respecta aceasta ierarhie, Parlamentului fiindu-i interzis sa o rastoarne.
7. Carta Europeanã a Limbilor Regionale sau Minoritare este o problema comuna a statelor membre ale Consiliului Europei. De aceea, poate mai puţin ca un argument pur juridic pentru Curtea noastrã Constituţionalã, este pertinenta menţionarea unor documente din alte tari. În acest sens consideram ca poate fi invocatã Decizia Consiliului Constituţional din Franta (nr. 99-412 D.C. din 15 iunie 1999). Consiliul Constituţional a fost sesizat de Preşedintele Republicii Franceze cu privire la problema de a şti dacã ratificarea Cartei trebuie precedatã de o revizuire a Constituţiei. Consiliul Constituţional a decis ca aceasta cuprinde clauze contrare Constituţiei.
prof.univ.dr.Ioan Muraru
