Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 112 din 9 februarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 103 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 149 din 8 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Lin Yiwei în Dosarul nr. 2.316/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 5.059D/2009, nr. 5.358D/2009 şi nr. 5.659D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Li Luyong, Qian Guofu şi Hua Xiaobin în dosarele nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009 şi, respectiv, nr. 736/2/2009 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 5.724D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţã de urgenţã, ridicatã de Sun Yumei în Dosarul nr. 8.458/2/2008 al aceleiaşi instanţe mai sus menţionate.
La apelul nominal rãspund Qian Guofu şi Sun Yumei, autori ai excepţiilor ce formeazã obiectul dosarelor nr. 5.358D/2009 şi nr. 5.724D/2009. Se constatã lipsa celorlalţi autori, precum şi a pãrţii Oficiul Român pentru Imigrãri, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
În toate aceste dosare se prezintã domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chinezã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Autorii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 5.059D/2009, nr. 5.358D/2009, nr. 5.659D/2009 şi nr. 5.724D/2009 la Dosarul nr. 4.082D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorilor excepţiei. Aceştia, prin interpret, precizeazã cã, în opinia lor, textele de lege criticate nu protejeazã dreptul la viaţa de familie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în ceea ce priveşte prevederile <>art. 102 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , practica în materie a Curţii Constituţionale. Referitor la dispoziţiile art. 103 lit. f) din aceeaşi ordonanţã de urgenţã, considerã cã întrunesc criteriile de calitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 2.316/2/2009, nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009, nr. 736/2/2009 şi nr. 8.458/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România.
Excepţia a fost ridicatã de Lin Yiwei, Li Luyong, Qian Guofu, Hua Xiaobin şi Sun Yumei în cauze având ca obiect acordarea regimului tolerãrii şederii acestora pe teritoriul României.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, întrucât nu menţioneazã explicit motivul vieţii de familie ca motiv de acordare a regimului tolerãrii, noţiunile de "motive obiective" şi de "împrejurãri independente de voinţa strãinului, imprevizibile şi de neînlãturat" fiind prea vagi şi imprecise. Aratã cã jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a consacrat principiul potrivit cãruia drepturile omului trebuie prevãzute de lege, în sensul cã aceasta trebuie sã fie suficient de precisã şi accesibilã, "astfel încât cetãţeanul sã poatã avea o indicare precisã asupra normelor aplicabile într-o anumitã situaţie" (Cauza Silver contra Regatului Unit, 1983). De aceea, legea trebuie sã indice cu suficientã claritate limitele şi modalitãţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autoritãţilor.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 5.059D/2009, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. În acest sens, aratã cã textele de lege ce formeazã obiectul acesteia sunt redactate într-o formã clarã, precisã, lipsitã de echivoc, autorul urmãrind, în realitate, modificarea soluţiei legislative prin reglementãri mai clare şi mai precise ale unor termeni sau sintagme. Or, o asemenea criticã nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului, în cuprinsul punctului de vedere trimis în Dosarul nr. 5.059D/2009, apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale, acestea nefiind de naturã sã aducã atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la respectarea şi ocrotirea de cãtre autoritãţile publice a vieţii intime, familiale şi private. Totodatã, considerã cã textele legale contestate indicã în mod suficient de clar elementele şi condiţiile necesare pentru acordarea dreptului solicitat, nerespectarea acestora având o consecinţã legalã previzibilã, ce rezultã clar din ansamblul prevederilor ordonanţei
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor prezenţi şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) Tolerarea rãmânerii pe teritoriul României, denumitã în continuare tolerare, reprezintã permisiunea de a rãmâne pe teritoriul ţãrii acordatã de Oficiul Român pentru Imigrãri strãinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu pãrãsesc teritoriul României.
(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, se înţelege acele împrejurãri independente de voinţa strãinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlãturate, datoritã cãrora strãinul nu poate pãrãsi teritoriul României."
- Art. 103 lit. f): "Strãinii prevãzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în urmãtoarele situaţii: (...)
f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrãri constatã cã aceştia se aflã în imposibilitatea de a pãrãsi temporar România din alte motive obiective."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care garanteazã dreptul la viaţã familialã şi privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia acestea i se adreseazã sã înţeleagã condiţiile în funcţie de care i se poate acorda tolerarea rãmânerii pe teritoriul României.
Aşa cum a reţinut Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa constantã, în ceea ce priveşte modul de redactare a textelor de lege criticate sub aspectul lipsei de precizie şi claritate, este firesc ca legiuitorul sã fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedicã pe strãin sã pãrãseascã teritoriul României şi sã nu fi exemplificat situaţii concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi totodatã epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calitãţii legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a precizat cã previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolutã, întrucât, oricât de doritã ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).
Prin urmare, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate nu aduc în niciun fel atingere dreptului la respectarea vieţii intime şi private, rãmânând în sarcina judecãtorului învestit cu soluţionarea plângerii îndreptate împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrãri sã stabileascã dacã viaţa de familie reprezintã, în circumstanţele concrete ale fiecãrei speţe, un motiv care sã justifice tolerarea şederii petenţilor pe teritoriul României.
De altfel, prin mai multe decizii, dintre care poate fi amintitã Decizia nr. 1.334 din 9 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 102 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , prin prisma unor critici similare celor formulate în cauza de faţã şi prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din celelalte instrumente internaţionale invocate şi în prezenta cauzã. Întrucât nu au intervenit elemente noi, nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei existente.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Lin Yiwei, Li Luyong, Qian Guofu, Hua Xiaobin şi Sun Yumei în dosarele nr. 2.316/2/2009, nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009, nr. 736/2/2009 şi, respectiv, nr. 8.458/2/2008 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 februarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: