Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 111 din 8 iulie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 si ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 19 octombrie 1999
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicatã de Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecãtoriei Alesd.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Precizeazã ca motivele care au determinat aceasta soluţie subzistã şi în cauza de fata.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 1999, pronunţatã de Judecãtoria Alesd, judeţul Bihor, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de inculpatul Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 aflat pe rolul acelei instanţe.
În susţinerea exceptiei autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care prevãd ca mãsura suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei şi, respectiv, mãsura suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere nu pot fi dispuse în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. În opinia autorului exceptiei dispoziţiile legale menţionate creeazã o vãditã inegalitate între cetãţeni în ceea ce priveşte politica penalã. Astfel, se susţine ca este de neconceput ca pentru o infracţiune de furt simplu, prevãzutã la art. 208 din Codul penal, constând în sustragerea de bunuri în valoare de 30-40 milioane lei, sa se poatã dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei sau suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, pentru ca pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea de maximum 12 ani şi, dimpotriva, ca aceste mãsuri sa nu poatã fi dispuse în cazul unui furt calificat, prevãzut la art. 209 din Codul penal şi constând în sustragerea, în timpul nopţii, a unui bun de valoare derizorie, numai pentru ca pedeapsa prevãzutã de lege este mai mare de 12 ani. Dispoziţiile criticate conduc, dupã pãrerea autorului exceptiei, la creşterea artificiala a numãrului condamnaţilor care sunt obligaţi sa execute pedeapsa închisorii în penitenciar.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei ridicate, instanta o considera neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal nu incalca nici un drept fundamental prevãzut de Constituţie. Instanta considera ca legiuitorul a procedat corect atunci când a interzis mãsurile de suspendare a executãrii pedepsei în cazul furtului calificat - fapta pentru care autorul exceptiei a fost trimis în judecata -, subliniind ca deosebirea dintre furtul simplu şi furtul calificat nu se întemeiazã pe cuantumul prejudiciului cauzat, ci pe alte împrejurãri care conferã infracţiunii un grad mai mare de pericol social.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 şi a art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Constituţie, este neîntemeiatã. Prin criteriile stabilite de dispoziţiile legale menţionate, pentru a determina sfera de aplicare a celor doua forme de suspendare a executãrii pedepsei, nu se poate susţine ca se aduce atingere dispoziţiei constituţionale a art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi, întrucât aceste criterii legate de gravitatea faptelor se aplica tuturor persoanelor care au sãvârşit astfel de fapte. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata ca prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. Totodatã, în opinia Guvernului se arata ca fata de pedepsele majorate prin <>Legea nr. 140/1996 ar fi necesarã o reconsiderare a criteriilor de aplicare a mãsurilor în suspendare a executãrii pedepsei, în sensul largirii câmpului lor de incidenta.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Prin <>Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal s-au inasprit pedepsele pentru unele infracţiuni grave, în special infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului. Aceasta agravare a pedepselor s-a infaptuit, pe de o parte, prin sporirea limitelor maxime ale pedepselor, iar pe de alta parte, prin interzicerea aplicãrii, pentru infracţiuni grave, a unor mãsuri de individualizare a executãrii pedepselor în favoarea condamnaţilor, cum sunt: suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de munca. Cu privire la aceste mãsuri au fost introduse dispoziţii speciale de interzicere la art. 81 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, şi la art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, pentru executarea pedepsei la locul de munca. Astfel, la art. 81 alin. 3 din Codul penal se prevede ca "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura". Aceeaşi interdicţie este prevãzutã la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, precum şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. Prin deciziile menţionate Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, retinand ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 4 şi 16 din Constituţie, astfel cum sustinea autorul exceptiei. Curtea a statuat ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici unei dispoziţii şi nici unui principiu constituţional şi ca este de competenta exclusiva a Parlamentului sa instituie pedepsele şi mijloacele de individualizare a pedepselor pe care le considera cele mai corespunzãtoare pentru prevenirea şi combaterea criminalitatii. Deoarece nu au intervenit elemente noi, care sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţia pronunţatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata. În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal urmeazã sa fie respinsã.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de asemenea, prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999. Curtea a respins excepţia cu aceeaşi motivare, în sensul ca restrangerea câmpului de incidenta a acestei mãsuri reprezintã o opţiune de politica legislativã, legiuitorul fiind singurul competent sa aleagã soluţia pe care o considera corespunzãtoare pentru combaterea criminalitatii la un moment dat.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aceeaşi soluţie se impune şi în cauza de fata, excepţia urmând sa fie respinsã.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii:
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicatã de Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecãtoriei Alesd.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 iulie 1999.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
