Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 110 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 6 mai 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 803D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, prin care apreciază că aceasta este neîntemeiată.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din aceeaşi lege, textul de lege criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei, şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect celelalte dispoziţii din Legea nr. 165/2013 supuse controlului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Decizia civilă nr. 5.786 din 4 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.971/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei prin care a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii şi cel al securităţii juridice, întrucât se aplică şi litigiilor deduse judecăţii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale a instanţei de judecată. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ca urmare a stabilirii prin lege a unor termene diferite de soluţionare, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării. Se susţine că textele de lege criticate nesocotesc şi dreptul de acces liber la justiţie, care este permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp şi în mod discriminatoriu, respectiv după împlinirea termenelor prevăzute de acestea. În ce priveşte prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 sunt criticate de unul dintre autorii excepţiei - intimatul-intervenient Nicolae Cocoşi - în calitate de cesionar al drepturilor consacrate prin Legea nr. 10/2001, arătând, în acest sens, că transmisiunile acestor drepturi, realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate. Arată că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă, care le împarte în două categorii, şi anume cei care au obţinut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit şi au avut dreptul să le înstrăineze şi cei care nu au reuşit să obţină măsurile reparatorii cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiţionare al autorilor lor a fost încălcat de către autorităţile chemate să îl respecte. Dobânditorii drepturilor care au avut neşansa de a fi surprinşi de apariţia noii legi nu mai pot beneficia de aceleaşi măsuri reparatorii bazate pe principiul restituirii în natură de care ar fi trebuit să beneficieze autorii lor în lipsa încheierii actelor de înstrăinare, chiar dacă aceste acte nu aduc atingere vreunui interes general social-economic. Se mai susţine că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând această posibilitate la 15% din dreptul de proprietate. Limitarea instituită echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Apreciază că textul menţionat nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceştia au înţeles să dispună liber de dreptul lor, Legea nr. 165/2013 a instituit principiul îmbogăţirii fără justă cauză a statului.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 apare ca inadmisibilă ca urmare a soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 arată că acestea devin aplicabile abia după împlinirea termenelor prevăzute pentru parcurgerea fazei administrative. În privinţa art. 17 invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, iar privitor la criticile de neconstituţionalitate formulate faţă de celelalte texte menţionate din Legea nr. 165/2013 apreciază că apar ca neîntemeiate.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepţiei rezultă că sunt vizate doar dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, care au următoarea redactare:
- Art. 1 alin. (3): "(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";
- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";
- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";
- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).
(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).
(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";
- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";
- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";
- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.".
13. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a fost invocată în cursul soluţionării recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a obligat autoritatea menţionată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un teren agricol pentru care Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren care nu poate fi restituită în natură. Dosarul conţinând propunerea de despăgubire a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost stabilită o valoare a despăgubirii printr-un raport de evaluare, dar nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire. Ca urmare a refuzului nejustificat de a emite actul menţionat, moştenitorii legali ai persoanei îndreptăţite au sesizat instanţa de judecată, care a admis acţiunea reclamanţilor. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat recurs, invocând prematuritatea cererii, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Acţiunea în faţa instanţei de fond a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
15. Raportat la circumstanţele specifice litigiului se observă, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, că, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a examinat textele de lege menţionate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi de autorii excepţiei de faţă.
16. Cu acel prilej, Curtea a observat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat expres prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiind de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.
17. Analizând art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Curtea a statuat că această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.
18. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în baza unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, dar acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării.
19. În acest context, Curtea a reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil. S-a avut în vedere şi faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă, astfel că legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.
20. În ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, deşi prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, din analiza circumstanţelor specifice litigiului în soluţionarea căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate rezultă că nu este incidentă soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. Aceasta deoarece în cauză nu există premisa care a stat la baza raţionamentului Curţii în decizia menţionată, constând în existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie stabilită calitatea de persoană îndreptăţită şi cuantumul despăgubirilor cuvenite. Ca atare, nu se pune problema intervenirii unei cauze de inadmisibilitate ca urmare a deciziei de admitere în interpretarea menţionată, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate va fi analizată sub aspectul temeiniciei.
21. Examinând din această perspectivă excepţia prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, Curtea a respins excepţia, ca neîntemeiată (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 110 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015). Cu acele prilejuri, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. Curtea a mai reţinut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.
22. Curtea a mai remarcat că verificarea existenţei dreptului echivalează, practic, cu examinarea aceloraşi condiţii ce era necesar a fi realizate şi la momentul iniţial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă. Această atribuţie asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce era necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că această atribuţie afectează, în mod real, dreptul de proprietate, decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerinţele stabilite de legea atunci în vigoare. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.
23. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general a căror adoptare a fost sugerată statului român de instanţa europeană amintită.
24. Cu privire la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a observat, prin Decizia nr. 328 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, că prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
25. Totodată, Curtea a mai reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.
26. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acest din urmă text de lege instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, faţă de împrejurarea că autorii prezentei excepţii s-au îndreptat împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul emiterii de către aceasta a deciziei conţinând titlul de despăgubire rezultă că etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege (în speţă, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea) a fost depăşită prin soluţionarea notificării formulate de aceştia. Ca atare, art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu mai este incident în cauză, etapa în care acesta ar fi fost aplicabil fiind epuizată. În consecinţă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
27. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi având în vedere că această decizie a fost publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.
28. În aceste condiţii, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară, Curtea subliniază că decizia de constatare a neconstituţionalităţii menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).
29. În fine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 precizate de unul dintre autorii excepţiei ca obiect al acesteia, Curtea observă că nu sunt formulate niciun fel de critici faţă de acestea, astfel că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia sesizările trebuie să fie motivate.
30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 16, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
