Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 110 din 11 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 si 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicata
Nicolae Popa - preşedinte Costicã Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Georgeta Dumitrescu în Dosarul nr. 1.269/2003 al Judecãtoriei Lehliu-Garã. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorul excepţiei solicitã admiterea excepţiei, arãtând, în esenţã, cã, potrivit legii, în cazul refuzului Comisiei judeţene de aplicare a <>Legii nr. 18/1991 de a soluţiona contestaţiile persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, cei în cauzã nu pot solicita direct instanţei de judecatã recunoaşterea dreptului pretins prin contestaţia nesoluţionatã. În acest fel sunt încãlcate prevederile art. 21 şi 51 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil. În susţinere depune concluzii scrise. Cu privire la <>art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 , se aratã cã acesta contravine art. 16 alin. (1), art. 21 şi 44 din Constituţie, deoarece înlãturã foştii proprietari de la beneficiul prevederilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , instituind astfel privilegii pentru chiriaşi. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã, potrivit <>art. 51 din Legea nr. 18/1991 , refuzul Comisiei judeţene de aplicare a <>Legii nr. 18/1991 de a soluţiona contestaţia poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.269/2003, Judecãtoria Lehliu-Garã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Georgeta Dumitrescu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate constituie o limitare a liberului acces la justiţie, deoarece, în cazul refuzului comisiilor judeţene de a emite o hotãrâre în vederea soluţionãrii cererilor sau contestaţiilor formulate de persoanele care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privatã asupra terenului, nu se permite persoanelor interesate sã se adreseze instanţelor judecãtoreşti, ca şi în ipoteza nesoluţionãrii sau amânãrii soluţionãrii acestora. Autorul excepţiei considerã cã în acest fel sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 47 din Constituţie, precum şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Instanţa de judecatã considerã cã textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin principiul liberului acces la justiţie. În cazul refuzului Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor de a se pronunţa asupra contestaţiei persoanei ce solicitase constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta are deschisã calea acţiunii în contencios administrativ. Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ce garanteazã dreptul de petiţionare, aratã cã orice persoanã se poate plânge împotriva refuzului autoritãţilor publice ce şi-au încãlcat obligaţia de a rãspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite de lege. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile criticate nu îngrãdesc dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei; acestea au dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ în situaţia în care comisia întârzie sau refuzã sã emitã o hotãrâre la contestaţiile formulate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. 53: "(1) Hotãrârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privatã asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. II, şi cele asupra mãsurilor stabilite de comisiile locale se comunicã celor interesaţi prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotãrârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecãtoria în a cãrei razã teritorialã este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare."; - Art. 55: "(1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotãrâri de cãtre comisie. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi în cazul în care comisia judeţeanã a emis, dupã încheierea procedurii de definitivare a activitãţii sale, acte administrative contrare propriei hotãrâri, dispoziţiile art. 53 alin. (2) rãmânând aplicabile." Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 21 şi 47 din Constituţie, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 şi republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul urmãtoare: - Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; - Art. 51: "(1) Cetãţenii au dreptul sã se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul sã adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintã. (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxã. (4) Autoritãţile publice au obligaţia sã rãspundã la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã. Potrivit <>art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , orice persoanã fizicã sau juridicã, dacã se considerã vãtãmatã în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritãţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzatã [prin <>Decizia nr. 97 din 30 aprilie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 27 august 1997, Curtea Constituţionalã a statuat cã <>art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie în ceea ce priveşte trimiterea la autoritãţi administrative, urmând sã-şi gãseascã aplicare directã prevederea art. 48 alin. (1) din Constituţie, care se referã la autoritãţi publice]. Constituţia, în art. 126 intitulat "Instanţele judecãtoreşti", la alin. (6) prevede garantarea controlului judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Astfel instanţele de contencios administrativ, alãturi de celelalte instanţe judecãtoreşti, alcãtuiesc sistemul instanţelor judecãtoreşti, în fruntea cãrora se aflã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aceea actele administrative ale autoritãţilor publice - cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar - sunt controlate, sub aspectul legalitãţii, de instanţele de contencios administrativ. De altfel, art. 52 din Constituţie, referitor la "Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã", la alin. (2) prevede: "Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã", iar <>Legea nr. 29/1990 , care reglementeazã contenciosul administrativ, este, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, o lege organicã. Invocarea încãlcãrii prevederilor art. 51 din Constituţie, referitoare la dreptul de petiţionare, dovedeşte cã autorul excepţiei face o confuzie în privinţa materiei reglementate. Dreptul de petiţionare al cetãţenilor şi soluţionarea petiţiilor de cãtre autoritãţile publice constituie un domeniu diferit şi o procedurã de urmat deosebitã de cererile adresate justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor legitime ale persoanei, cu procedura specificã de soluţionare a litigiilor de cãtre instanţele de judecatã corespunzãtoare diferitelor grade şi faze ale judecãţii. Prin <>Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a statuat cã, potrivit art. 47 din Constituţie, cetãţenii au dreptul sã se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii, care sunt scutite de taxe de timbru. Dreptul de petiţionare se concretizeazã în cereri, reclamaţii, sesizãri şi propuneri în legãturã cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup, care nu presupun calea justiţiei, la care autoritãţile au obligaţia de a rãspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. În aceste condiţii sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încãlcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu este un aspect al dreptului de petiţionare, ci se circumscrie unor reguli specifice, proprii activitãţii de judecatã.
Faţã de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Georgeta Dumitrescu în Dosarul nr. 1.269/2003 al Judecãtoriei Lehliu-Garã. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email