Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.104/1/2016
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Angela Dragne - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
Marius Dan Foitoş - judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
Mariana Ghena - judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.493/311/2015 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86^1 din Codul penal anterior şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86^4 alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată participă doamna Andreea Daniela Cavaropol, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Eleonora Centea, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că s-a depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, doamna Angela Dragne, prin care s-a propus admiterea sesizării Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.493/311/2015, exprimându-se opinia potrivit căreia în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Totodată, învederează faptul că au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Târgu Mureş şi unele dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi şi care au transmis hotărâri relevante în materie, respectiv instanţele judecătoreşti de la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Sibiu, Judecătoria Petroşani şi Judecătoria Agnita), Curţii de Apel Braşov (Judecătoria Făgăraş), Curţii de Apel Bucureşti (Secţia I penală şi Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cornetu), Curţii de Apel Cluj (Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Zalău şi Tribunalul Bistriţa-Năsăud), Curţii de Apel Constanţa (Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Babadag şi Judecătoria Măcin), Curţii de Apel Craiova (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Slatina, Judecătoria Craiova şi Judecătoria Strehaia), Curţii de Apel Galaţi (Judecătoria Galaţi), Curţii de Apel Iaşi (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Huşi şi Judecătoria Paşcani), Curţii de Apel Oradea (Judecătoria Oradea), Curţii de Apel Ploieşti (Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buzău), Curţii de Apel Suceava (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Fălticeni şi Judecătoria Botoşani), Curţii de Apel Timişoara (Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Deta şi Judecătoria Reşiţa). În acest context precizează că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor arondate s-au conturat două opinii: Într-o primă opinie s-a susţinut că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 din Codul penal anterior. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual. Totodată, menţionează că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au identificat Decizia nr. 677 din 20 octombrie 2015 şi Decizia nr. 738 din 16 decembrie 2014 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de numiţii I.C. şi I.G. şi s-a constatat că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În acelaşi timp învederează că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată Decizia nr. 2.192/2014 din 27 iunie 2014 prin care s-a făcut aplicarea art. 96 alin. (4) din Codul penal şi s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în ipoteza în care legea nouă a fost identificată ca fiind legea mai favorabilă. În ce priveşte punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată că este în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicită să se constate că sesizarea Curţii de Apel Craiova, ca instanţă învestită cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă - apel -, este admisibilă, întrucât chestiunea de drept ridicată nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării arată că aceasta urmează să primească următoarea rezolvare: în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal din anul 1969 a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.493/311/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86^1 din Codul penal anterior şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86^4 alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual". II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.493/311/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 253/P/2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina cu nr. 4.493/311/2015, a fost trimis în judecată în stare de arest în altă cauză inculpatul V. N., pentru infracţiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că la data de 22 ianuarie 2014, în jurul orei 4,30, inculpatul V. N. a condus autoturismul marca Mitsubishi Pajero, cu nr. de înmatriculare 2047-MXW, pe str. Cireaşov din municipiul Slatina, judeţul Olt, şi a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Înainte de a fi începută cercetarea judecătorească a fost audiat inculpatul care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, nu a contestat probele administrate la urmărirea penală, a fost de acord ca, în măsura în care va fi găsit vinovat, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a solicitat aplicarea procedurii abreviate potrivit art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală cu efectele prevăzute de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Întrucât, în cauză, de la săvârşirea infracţiunilor până la judecarea definitivă au intervenit mai multe legi penale, prima instanţă a analizat legea incidentă cu privire la acuzaţia adusă inculpatului, pentru a se aplica legea mai favorabilă. În examinarea legii incidente cu privire la această acuzaţie, prima instanţă a constatat că de la data săvârşirii infracţiunii (22 ianuarie 2014) şi până la data judecării prezentei cauze a intervenit o nouă lege penală şi, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, a apreciat că sunt mai favorabile dispoziţiile noului Cod penal care stabilesc limite de pedeapsă reduse (1 la 5 ani), faţă de dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, care prevăd, pentru fapta săvârşită de către inculpat, pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Anterior, prin Sentinţa penală nr. 64 din 27 iulie 2011 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 15 din 24 ianuarie 2012, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 1.500 lei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condiţiile art. 86^1 din Codul penal anterior. Inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză în cursul termenului de încercare. Prima instanţă a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Codul penal referitoare la pluralitatea intermediară în condiţiile în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare anterior menţionate, la pedeapsa de 10 luni închisoare la care a fost adăugată în totul amenda penală de 1.500 lei, inculpatul a săvârşit din nou o infracţiune, cea dedusă judecăţii, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă în privinţa primului termen - inculpatul V. N. a fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mică de 1 an, respectiv la pedeapsa de 10 luni închisoare. De asemenea, întrucât inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în termenul de încercare al unei suspendări sub supraveghere, prima instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal potrivit cu care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Prima instanţă nu a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, deoarece aceste dispoziţii legale fac trimitere la regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării sau anulării acesteia, iar nu la regimul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, instituţie care, sub aspectul revocării sau anulării, este reglementată de dispoziţiile art. 96 şi 97 din Codul penal actual. În consecinţă, în baza art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal raportat la art. 44 alin. (2) din Codul penal, prima instanţă a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare şi 1.500 lei amendă penală aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 64 din 27 iulie 2011 a Judecătoriei Sălişte, pronunţată în Dosarul nr. 293/294/2011, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 15 din 24 ianuarie 2012, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare şi 1.500 lei amendă penală, aplicată prin Sentinţa penală nr. 64 din 27 iulie 2011 a Judecătoriei Sălişte, şi a repus în individualitatea lor pedepsele de: - 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 320^1 alin. (7) din Codul de procedură penală din 1969; - 1.500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 320^1 alin. (7) din Codul de procedură penală din 1969. A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare de 1 an şi 5 luni închisoare stabilită în prezenta cauză, pe care a majorat-o cu 3 luni şi 10 zile conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, urmând ca inculpatul să execute 1 an 8 luni şi 10 zile închisoare, care va fi executată în regim de detenţie, la care se va adăuga 1.500 lei amendă penală conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul penal. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, susţinând că hotărârea este nelegală, întrucât în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 din Codul penal anterior şi art. 83 din Codul penal. La termenul din 26 februarie 2016, instanţa de apel a pus în discuţia procurorului şi a părţilor sesizarea, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, totodată, a amânat judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2016. III. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea şi al părţilor Completul de judecată a considerat că soluţionarea acestei probleme trebuie să pornească de la scopul reglementării cuprinse în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012. Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 738 din 16 decembrie 2014 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 vizează o categorie aparte de persoane condamnate, şi anume cele care au beneficiat de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Este vorba de persoane condamnate definitiv, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din noul Cod penal referitoare la legea penală mai favorabilă numai dacă pedeapsa pe care o execută depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte însă modalitatea de executare a pedepsei, şi anume suspendarea sub supraveghere, legiuitorul a preferat, din considerente care ţin de securitatea raporturilor juridice şi de respectarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi al separaţiei puterilor în stat, ca aceasta să îşi producă efectele până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare. Curtea Constituţională a menţionat că suspendarea sub supraveghere prevăzută de noul Cod penal, deşi poartă o denumire identică, nu este similară în conţinut cu suspendarea sub supraveghere prevăzută de Codul penal din 1969. Prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie. Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Reţinând că în cazul condamnărilor cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Codul penal, care priveşte aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii, ar rezulta că, inclusiv în situaţia comiterii unei infracţiuni în cadrul termenului de încercare, revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei nu ar putea fi analizată decât prin prisma dispoziţiilor art. 86^4 din Codul penal anterior. Eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 96 din Codul penal în vigoare ar putea fi analizată numai prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, şi anume în cadrul aplicării legii penale mai favorabile în cursul judecăţii, deci până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru infracţiunea nou-comisă în termenul de încercare. Prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 s-au prevăzut criteriile de stabilire a caracterului mai favorabil al celor două instituţii ale suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute în legile penale succesive, criterii care dobândesc valenţe juridice numai în conformitate cu art. 5 din Codul penal, după cum se prevede în mod expres, şi anume la stabilirea legii penale mai favorabile în cursul judecării unei infracţiuni, fără însă ca aceste criterii să fie valorificate, şi la aplicarea dispoziţiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă de condamnare. În situaţia în care voinţa legiuitorului ar fi fost ca şi în cazul condamnărilor definitive cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei să se examineze legea penală mai favorabilă conform art. 5 din Codul penal, sub aspectul efectelor acestei instituţii, deci inclusiv al cazurilor de revocare, nu s-ar mai fi impus necesitatea reglementării exprese speciale din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 privind menţinerea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Prin Decizia nr. 677 din 20 octombrie 2015 prin care s-a respins o altă excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012, Curtea Constituţională a reluat argumentele expuse în Decizia nr. 738/2014, insistând asupra diferenţelor dintre cele două măsuri de individualizare a executării pedepsei: măsurile şi obligaţiile sunt altele, noul cod prevăzând inclusiv efectuarea de activităţi neremunerate în folosul comunităţii, iar obligaţiile condamnatului în actuala reglementare sunt diferite de cea veche. Curtea a apreciat că nu poate fi pus semnul egalităţii între toate persoanele definitiv condamnate, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică, deoarece diferenţa rezidă în aceea că, în cazul unei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când, în cazul celeilalte categorii, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. O altă consecinţă a principiului stabilit de Curtea Constituţională, conform căruia în cazul condamnărilor cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Codul penal, şi deci nu cele ale art. 5 din Codul penal, ar determina neincluderea prevederilor legale privind revocarea suspendării sub supraveghere în cadrul operaţiunii de determinare a legii penale mai favorabile, atunci când pe rol se află judecarea unei infracţiuni comise în cadrul termenului de încercare al suspendării. În acest fel se menţine autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare şi securitatea raporturilor juridice. Menţinerea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, dispusă prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, priveşte toate efectele acestui mijloc de individualizare a executării pedepsei, legiuitorul nefăcând nicio distincţie cu privire la conţinutul ori efectele suspendării sub supraveghere, astfel că, în lipsa unei distincţii, prevederea legală ar trebui să fie interpretată şi aplicată unitar. În cazul săvârşirii unei infracţiuni în cadrul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior, pentru care legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, eventuala aplicare a dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării produce efecte mai favorabile, atât sub aspectul condiţiilor în care operează revocarea, dar şi în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni. În egală măsură, reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza codului penal anterior ar trebui să determine, corelativ, modificarea măsurilor de supraveghere potrivit noului Cod penal, ceea ce ar însemna o reindividualizare a pedepsei, având drept consecinţă afectarea principiului autorităţii de lucru judecat. În caz contrar, condamnarea anterioară cu suspendarea sub supraveghere ar fi suspusă concomitent, în privinţa conţinutului şi efectelor, dispoziţiilor a două legi: codul penal anterior care continuă să reprezinte baza legală a măsurilor de supraveghere, a duratei termenului de încercare, dar şi a efectelor la împlinirea termenului de încercare (reabilitarea de drept); codul penal în vigoare care va reprezenta baza legală a condiţiilor revocării beneficiului suspendării sub supraveghere. S-ar ajunge astfel ca o măsură de individualizare a executării pedepsei să fie guvernată simultan de două legi penale diferite. Posibilitatea de a reexamina condiţiile de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă conform Codului penal anterior în virtutea principiului legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, ar trebui, dacă este admisă, să beneficieze de o aplicare unitară, inclusiv în situaţia comiterii unei infracţiuni în cadrul termenului de încercare al suspendării, dar după intrarea în vigoare a noului cod. Noua infracţiune va fi judecată conform principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 din Codul penal, deci conform noului cod, dar revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a condamnării definitive anterioare va fi supusă analizei incidenţei legii penale mai favorabile. În această din urmă situaţie, aplicarea art. 5 din Codul penal va privi numai revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere, nu şi infracţiunea judecată, însă va trebui analizat în ce măsură acest mod de aplicare a legii penale mai favorabile în cursul judecăţii corespunde sensului reglementării art. 5 din Codul penal. Un alt motiv pentru care interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 ridică probleme rezidă din examinarea comparativă cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, din care rezultă, în mod expres, că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, referindu-se la menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu mai cuprinde şi o dispoziţie similară în ceea ce priveşte condiţiile revocării sau anulării suspendării sub supraveghere. S-ar putea interpreta, per a contrario, că, în acest ultim caz, regimul revocării suspendării sub supraveghere nu mai este cel prevăzut de Codul penal anterior, ci se va include şi analiza în cadrul operaţiunii globale a determinării legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru noua infracţiune comisă în termenul de încercare. Totodată, trebuie menţionat că dispoziţiile art. 86^4 din Codul penal anterior privind condiţiile de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere fac trimitere în mod expres la art. 83 din Codul penal privind condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, condiţii care, în virtutea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, se menţin şi în viitor, până la împlinirea termenului de încercare. Reglementarea expresă cuprinsă în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu privire la cazurile de revocare sau anulare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei ar putea avea explicaţie în inexistenţa în noua legislaţie penală a unei instituţii similare ori comparabile cu cea reglementată de art. 81-82 din Codul penal anterior, iar, pentru a asigura previzibilitatea în executarea acestei măsuri şi a evita crearea unor probleme jurisprudenţiale, legiuitorul a construit o reglementare detaliată. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, astfel cum au fost exprimate în scris şi verbal de procuror şi apărătorul inculpatului Reprezentantul Ministerului Public a arătat că stabilirea şi executarea pedepsei se realizează potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 alin. 1 din Codul penal anterior, iar argumentele sunt cele reţinute în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13/2015. A mai arătat că, deşi legiuitorul a omis să facă referire la revocarea suspendării sub supraveghere, raţiunea trebuie să fie aceeaşi ca şi în cazul suspendării, deci situaţia trebuie să fie similară şi în cauza dedusă judecăţii. Avocatul R. M. a arătat că ar trebui avute în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, precizând că ar apărea o discriminare între inculpaţii care au beneficiat de dispoziţiile art. 81 din Codul penal anterior şi cei care au beneficiat de art. 86^1 din Codul penal anterior. A apreciat că, dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi făcut aceeaşi menţiune şi în cazul suspendării sub supraveghere, iar legea ar trebui interpretată ca lege favorabilă cu trimitere la art. 96 din Codul penal în vigoare, arătând că există cele două decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012. IV. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate şi jurisprudenţa naţională în materie Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Alba Iulia (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Sibiu, Judecătoria Petroşani şi Judecătoria Agnita), Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Făgăraş), Curtea de Apel Bucureşti (Secţia I penală şi Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cornetu), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Zalău şi Tribunalul Bistriţa-Năsăud), Curtea de Apel Constanţa (Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Babadag şi Judecătoria Măcin), Curtea de Apel Craiova (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Slatina, Judecătoria Craiova şi Judecătoria Strehaia), Curtea de Apel Galaţi (Judecătoria Galaţi), Curtea de Apel Iaşi (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Huşi şi Judecătoria Paşcani), Curtea de Apel Oradea (Judecătoria Oradea), Curtea de Apel Ploieşti (Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buzău), Curtea de Apel Suceava (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Fălticeni şi Judecătoria Botoşani), Curtea de Apel Timişoara (Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Deta şi Judecătoria Reşiţa). Din examinarea punctelor de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate s-au conturat două opinii: 1. Într-o primă opinie s-a susţinut că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 din Codul penal anterior (Judecătoria Galaţi, Judecătoria Brăila, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Oradea, Tribunalul Braşov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bacău). În susţinerea acestei opinii au fost invocate considerentele care au dus la pronunţarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 13/2015 prin care s-a statuat că "stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior", precum şi faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014 s-a constatat că aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul hotărârilor definitive, se referă doar la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, situaţia în care a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă, conform Codului penal anterior, nu reprezintă o excepţie de la cazurile enunţate mai sus, iar revocarea acestui beneficiu al executării pedepsei nu poate fi realizată decât prin aplicarea dispoziţiilor art. 86 din Codul penal anterior. S-a mai arătat că, deşi în art. 16 din Legea nr. 187/2012 nu există o dispoziţie similară celei prevăzute în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 care prevede că "regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969", totuşi, art. 86^4 alin. (1) din Codul penal din 1969 face trimitere în mod expres la dispoziţiile art. 83 şi 84 din Codul penal din 1969 care reglementează revocarea suspendării condiţionate. Prin urmare şi în cazul revocării suspendării sub supraveghere a unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală anterioară datei de 1 februarie 2014, regimul suspendării sub supraveghere, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. 2. În cea de-a doua opinie s-a susţinut că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual - Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj. În motivarea acestei opinii s-a arătat că, dat fiind faptul că în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei Legea nr. 187/2012 nu prevede la art. 16 dispoziţii similare cu cele conţinute de art. 15 (cu referire la faptul că, în cazul suspendării condiţionate conform art. 81 din Codul penal din 1969, revocarea suspendării este cea guvernată de Codul vechi), în lipsa unor dispoziţii tranzitorii, în caz de revocare a suspendării sub supraveghere, se aplică dispoziţiile art. 96 din Codul penal. De asemenea, ţinând cont şi de decizia Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, câtă vreme se va aprecia că legea veche va fi mai favorabilă, vor fi incidente dispoziţiile art. 86^4 din Codul penal din 1969, în caz contrar fiind incidente prevederile art. 96 din noul Cod penal. Concluzia este cu atât mai evidentă cu cât ar fi posibil ca aplicarea legii noi să conducă la incidenţa dispoziţiilor privind pluralitatea intermediară, iar nu cele care reglementează recidiva conform Codului penal din 1969 (de exemplu, în raport cu primul termen al pluralităţii), caz în care, dacă s-ar accepta ideea că ar trebui aplicate prevederile art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 din Codul penal din 1969, ar însemna ca la pedeapsa stabilită să se adauge pedeapsa a cărei executare fusese suspendată (s-ar aplica tratamentul sancţionator al pluralităţii conform vechii legi, deşi s-a stabilit că legea nouă este mai favorabilă), iar inculpatul nu ar beneficia de regimul sancţionator al pluralităţii intermediare (aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni conform art. 39 din Codul penal din 2009, la care face trimitere art. 96 din Codul penal). V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 430/C2/654/III-5/2016 din data de 18 aprilie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept în discuţie. În concluziile depuse la dosarul cauzei, invocându-se dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, a opinat în sensul pronunţării unei hotărâri prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal din 1969, a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante, în urma revocării suspendării sub supraveghere, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal". S-a susţinut că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu, noţiunea de instituţie autonomă nefiind reglementată de niciunul dintre cele două coduri penale. În acest sens s-a arătat că problema de drept supusă dezlegării vizează incidenţa Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile în stabilirea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni (stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere), atunci când cea de-a doua infracţiune este comisă în cadrul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în temeiul art. 86^1 din Codul penal anterior, infracţiune pentru care, sub aspectul condiţiilor de incriminare şi al tratamentului sancţionator, este considerată ca fiind mai favorabilă legea penală nouă. Raportat la cele statuate prin decizia instanţei de contencios constituţional sus-menţionate se constată că instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ca măsură de individualizare a executării pedepsei, a fost preluată în actualul Cod penal, care prevede însă condiţii de aplicare şi efecte diferite, mai ales sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind astfel susceptibilă de a face obiectul aplicării legii penale mai favorabile. Pe de altă parte, problema de drept supusă dezlegării a fost generată de reglementarea introdusă prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, referitoare la modalitatea de executare a pedepsei cu suspendarea sub supraveghere aplicată în baza Codului penal din 1969. Din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rezultă în mod cert că reglementarea se referă exclusiv la menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, nu şi la regimul juridic aplicabil sub aspectul revocării sau anulării acestei măsuri, concluzia că această reglementare nu vizează regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sub aspectul revocării sau anulării rezultă şi din examinarea comparativă a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2), respectiv ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, fiind evident că voinţa legiuitorului de a menţine regimul juridic al suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut de legea veche, în măsura în care se ajunge la revocarea ei, a fost determinată de împrejurarea că această modalitate de individualizare nu mai există în legea nouă. În considerarea acestor argumente rezultă că legiuitorul nu a instituit [aşa cum a făcut-o în cazul suspendării sub supraveghere, prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012] menţinerea regimului revocării suspendării sub supraveghere conform Codului penal anterior şi după intrarea în vigoare a actualului Cod penal (nu este instituită, prin forţa legii, ultraactivitatea acestui regim, în aceste condiţii, fiind justificată concluzia conform căreia instituţia revocării suspendării sub supraveghere va fi supusă, în ipoteze tranzitorii, principiului legii penale mai favorabile). Astfel, magistratul, în contextul unei aprecieri globale a legii penale mai favorabile, impuse de jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale, va identifica care dintre regimurile de revocare a suspendării sub supraveghere, cel reglementat de Codul penal anterior ori cel prevăzut în noul Cod penal, este mai favorabil în cauza concretă dedusă judecăţii. În condiţiile în care, în cauza în care a fost invocată chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, pentru infracţiunea dedusă judecăţii instanţa a stabilit ca lege penală mai favorabilă legea nouă, criteriul aprecierii globale obligă tot la aplicarea legii noi în ceea ce priveşte revocarea suspendării sub supraveghere, conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi. Nu a fost transmisă nicio opinie. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată Decizia nr. 2.192/2014 din 27 iunie 2014 prin care sa făcut aplicarea art. 96 alin. (4) din Codul penal şi s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în ipoteza în care legea nouă a fost identificată ca fiind legea mai favorabilă. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au identificat Decizia nr. 677 din 20 octombrie 2015 şi Decizia nr. 738 din 16 decembrie 2014 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de numiţii I.C. şi I.G. şi s-a constatat că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu s-au identificat decizii în problema de drept supusă dezlegării. X. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul dosarului a fost exprimat punctul de vedere în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Opinia exprimată se bazează pe interpretarea dispoziţiilor art. 15 şi 16 din Legea nr. 187/2012, a normelor care guvernează revocarea sub supraveghere a executării pedepsei, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, dar şi pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 666/2015, Decizia nr. 682/2015) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Astfel, în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 187/2012 legiuitorul nu a inclus o dispoziţie similară cu cea prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, prin care să instituie regula conform căreia regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal anterior. În absenţa unei astfel de dispoziţii care să reflecte voinţa legiuitorului de a institui regula aplicării regimului revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzut de Codul penal anterior, nu există un temei legal pentru excluderea instituţiei revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de sub incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut în art. 5 din Codul penal, în interpretarea conferită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014. Normele care reglementează revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei constituie norme de drept penal substanţial şi, în consecinţă, sunt guvernate de principiul aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), consfinţit în dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în interpretarea stabilită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, potrivit căreia dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Prin urmare, instanţa de judecată care, constatând că legea nouă constituie legea penală mai favorabilă, pronunţă o soluţie de condamnare în temeiul Codului penal pentru infracţiunea ce determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei nu poate dispune în temeiul Codului penal anterior revocarea suspendării sub supraveghere, întrucât ar încălca Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, prin combinarea dispoziţiilor Codului penal şi ale Codului penal anterior. XI. Dispoziţiile legale incidente: - art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; - art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual. Art. 16 alin (1) din Legea nr. 187/2012: "Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare." Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. (5) din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere." Art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere: "(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei", iar, conform alin. (5), "Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară." XII. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor a reţinut, din examinarea dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, că sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe fondul chestiunii, judecătorul-raportor a opinat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, reţine următoarele: A. Legiuitorul, reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Aşadar, pentru a fi admisibilă, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, şi anume: a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel sau tribunal; b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective; c) problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În speţă, în considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate se constată că acestea sunt îndeplinite, în sensul că există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Craiova fiind învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi inculpatul V.N. împotriva Sentinţei penale nr. 710 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Slatina, decizia Curţii de Apel Craiova fiind definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar dezlegarea acesteia conduce la soluţionarea în fond a cauzei respective. B. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 1.104/1/2016, pentru a da o dezlegare chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă în vedere - ca punct de plecare - faptul că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Conform art. 15 alin. (1) şi (2) din legea sus-menţionată, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal anterior. Din examinarea celor două dispoziţii legale anterior menţionate rezultă că, în ceea ce priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior, revocarea sau anularea acesteia se realizează potrivit Codului penal anterior. Această prevedere nu se regăseşte însă şi în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 187/2012, menţionându-se doar faptul că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. În absenţa unei dispoziţii exprese referitoare la regimul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere se apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 atunci când instanţa de judecată revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispuse în baza dispoziţiilor art. 86^1 din Codul penal anterior, aceasta urmând a se realiza în baza dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal actual, atunci când legea nouă este considerată lege mai favorabilă. Normele care reglementează revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sunt norme de drept substanţial, guvernate de principiul aplicării legii mai favorabile prevăzut de dispoziţiile art. 5 din Codul penal. Prin Decizia nr. 265/2014, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În consecinţă, atunci când instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare pentru o faptă comisă în cursul termenului de încercare stabilit potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi constată că legea penală nouă este mai favorabilă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal, în sens contrar ajungându-se la combinarea unor prevederi legale din vechiul şi noul Cod penal, încălcându-se astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014. În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, instanţa de judecată, atunci când constată că legea nouă este mai favorabilă, aplică în mod global dispoziţiile Codului penal actual, inclusiv în ceea ce priveşte revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 96 alin. (4) din Codul penal. Prin urmare, dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere în temeiul art. 96 alin. (4) din Codul penal, instanţa aplică dispoziţiile art. 96 alin. (5) din Codul penal, potrivit cărora pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Potrivit art. 44 din Codul penal există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. Cu referire la problema de drept ce face obiectul prezentei cauze este de observat că s-a apreciat că legea nouă este mai favorabilă inculpatului. Potrivit art. 44 din Codul penal, în cazul pluralităţii intermediare, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni. Or, dacă s-ar face aplicarea dispoziţiilor art. 86^4 din Codul penal anterior, pedeapsa stabilită în prezenta cauză se adaugă la pedeapsa a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, iar inculpatul nu ar beneficia de regimul sancţionator al pluralităţii intermediare, în ipoteza în care legea nouă este mai favorabilă acestuia. Curtea Constituţională, în considerentele deciziilor nr. 666/2015 şi 682/2015, arată existenţa unei diferenţe de tratament juridic între suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă în temeiul Codului penal anterior şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă în temeiul aceluiaşi cod, inclusiv sub aspectul revocării, şi stabileşte caracterul constituţional al acestei diferenţe. Astfel, prin Decizia nr. 666/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a reţinut că nu se pot pune în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal anterior), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal), întrucât cele două instituţii sunt diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 86^1, cât şi în Codul penal actual, la art. 91-98 (considerentul 15). Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal (considerentul 16). De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 682/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015), în ceea ce priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, Curtea Constituţională a constatat că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare (considerentul 15). În cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, persoanele nu se găsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar altele cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (considerentul 16). Prin Decizia nr. 13/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. Această decizie nu îşi are însă aplicabilitatea în problema de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a susţinut în punctul de vedere exprimat de unele instanţe, întrucât aceasta se întemeiază în mod direct pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 ce reglementează explicit situaţia revocării şi anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispoziţii ce nu au corespondent în art. 16 din aceeaşi lege, unde nu se reglementează în mod similar revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova şi va stabili că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86^1 din Codul penal anterior şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.493/311/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă "în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86^1 din Codul penal anterior şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86^4 alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual." Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86^1 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Andreea Daniela Cavaropol ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
