Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 11 din 23 mai 2016 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 11 din 23 mai 2016 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 13 iulie 2016

Comenteaza legea

Dosar nr. 8/2016


    Iulia Cristina Tarcea      - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
                                 şi Justiţie - preşedintele completului
    Lavinia Curelea            - preşedintele Secţiei I civile
    Roxana Popa                - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
    Ionel Barbă                - preşedintele Secţiei de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Mirela Sorina Popescu      - preşedintele Secţiei penale
    Raluca Moglan              - judecător la Secţia I civilă
    Bianca Elena Ţăndărescu    - judecător la Secţia I civilă
    Aurelia Rusu               - judecător la Secţia I civilă
    Lavinia Dascălu            - judecător la Secţia I civilă
    Nicoleta Ţăndăreanu        - judecător la Secţia I civilă
    Beatrice Ioana Nestor      - judecător la Secţia I civilă
    Mărioara Isailă            - judecător la Secţia a II-a civilă
    Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă
    Lucia Paulina Brehar       - judecător la Secţia a II-a civilă
    Eugenia Voicheci           - judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu           - judecător la Secţia a II-a civilă
    Rodica Dorin               - judecător la Secţia a II-a civilă
    Dana Iarina Vartires       - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Adriana Elena Gherasim     - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Viorica Trestianu          - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Emilia Claudia Vişoiu      - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Cezar Hîncu                - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Eugenia Ion                - judecător la Secţia de contencios
                                 administrativ şi fiscal
    Rodica Aida Popa           - judecător la Secţia penală
    Florentina Dragomir        - judecător la Secţia penală

    Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 8/2016 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.
    La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili înţelesul unitar al sintagmei "finalitate diferită", respectiv a se determina modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în cadrul acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit.
    Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursurilor în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, că judecători-raportori au fost desemnaţi, conform prevederilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, doamnele judecător Doina Popescu de la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Veronica Magdalena Dănăilă de la Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi domnul judecător Cezar Hîncu de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că doamna judecător Doina Popescu, aflată în imposibilitate de prezentare din motive medicale, a fost înlocuită de doamna judecător Nicoleta Ţăndăreanu şi că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori.
    Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei procuror Antonia Constantin, asupra recursurilor în interesul legii.
    Doamna procuror Antonia Constantin solicită admiterea atât a recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi a celui formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
    Referindu-se la aspectele de inadmisibilitate a recursului în interesul legii promovat de procurorul general, cuprinse în raportul întocmit de judecătorii-raportori, arată că, în ceea ce priveşte titularul sesizării, s-a procedat în concordanţă cu prevederile art. 15 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014, care stabilesc că în cazul vacanţei funcţiei de procuror general, indiferent de cauza acesteia, atribuţiile ce îi revin în această calitate sunt exercitate de drept de prim-adjunctul procurorului general. Aşa fiind, nu se impunea o delegare expresă de atribuţii, dispoziţiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referindu-se la susţinerea recursului, iar nu la declararea acestuia. Această interpretare, exprimată şi de judecătorii-raportori, se înscrie în practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu referire la deciziile în interesul legii pronunţate în lunile aprilie şi mai 2016.
    Cât priveşte condiţia existenţei unei practici neunitare, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, arată că în anexa nr. 1 la recursul în interesul legii declarat de procurorul general figurează hotărâri judecătoreşti prin care problema de drept ce face obiectul dezbaterii a fost soluţionată diferit. În aceste hotărâri, atunci când instanţa constată că o cerere este legal timbrată, chiar dacă nu dezvoltă alte considerente în legătură cu modalitatea de aplicare a legii privind taxele judiciare de timbru, constatarea sa este o consecinţă practică a unui raţionament juridic implicit.
    De altfel, o asemenea situaţie s-a regăsit şi în recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 12 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde modul de determinare a taxei judiciare de timbru pe fiecare capăt de cerere nu era întotdeauna explicit formulat prin considerente.
    Au existat situaţii când instanţele au dispus suplimentarea taxei judiciare de timbru, iar partea obligată să timbreze a formulat cerere de reexaminare. În hotărârile pronunţate asupra cererii de reexaminare au fost dezvoltate considerente cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    În raportul întocmit de judecătorii-raportori s-a reţinut şi faptul că nu există o chestiune de drept punctuală şi că ambele demersuri ar avea ca scop completarea unor lacune legislative. Or, în sesizarea procurorului general este circumscrisă punctual problema de drept, nu se solicită lămurirea în mod general a sintagmei "cereri cu finalitate diferită", ci se referă punctual la calculul taxei judiciare de timbru în cererile având ca obiect pretenţii băneşti izvorâte din derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit.
    Pe fond, în practica instanţelor s-au conturat două abordări diferite: unele instanţe au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează pentru întreaga sumă, în mod global, compusă din debit şi penalităţi, nefiind stabilită câte o taxă judiciară de timbru aferentă fiecărei cereri în parte; dimpotrivă, alte instanţe au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează în mod distinct, pentru fiecare cerere în parte, întrucât sunt cereri cu caracter de sine stătător şi cu finalitate diferită.
    Procurorul general apreciază cea de-a doua orientare jurisprudenţială ca fiind în litera şi spiritul legii, capetele de cerere având finalitate diferită. Astfel, în ceea ce priveşte creanţa principală, creditorul tinde la obţinerea acesteia în natură, pe când penalităţile şi dobânzile au caracterul unor daune-interese moratorii sau cominatorii.
    Pentru aceste argumente, solicită admiterea recursurilor în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri de unificare a practicii.
    Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

                                 ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    1. La data de 29 februarie 2016, prin Adresa nr. 6/11.517/C/2016, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii referitor la "interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii înţelesului unitar al sintagmei «finalitate diferită» din cuprinsul textului de lege".
    Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 martie 2016, formându-se Dosarul nr. 8/2016, cu termen de soluţionare la 23 mai 2016.
    2. La data de 14 martie 2016, prin Adresa nr. 10.371/4.229/I1I-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat instanţa supremă cu recursul în interesul privind "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cadrul acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit".
    Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14 martie 2016, formându-se Dosarul nr. 13/2016, cu termen de soluţionare la 23 mai 2016.
    3. Prin rezoluţia din 16 martie 2016, constatându-se că sesizările au acelaşi obiect, s-a dispus conexarea dosarelor, soluţionarea lor de către acelaşi complet şi întocmirea raportului asupra recursului în interesul legii de către judecătorii iniţial desemnaţi.

    II. Obiectul recursurilor în interesul legii
    4. Din cuprinsul celor două recursuri în interesul legii declarate, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, în practica instanţelor, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare), în ceea ce priveşte modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în cazul acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit.
    Astfel, s-a constatat că unele instanţe au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează în mod distinct, pentru fiecare cerere în parte, întrucât sunt cereri cu caracter de sine stătător şi finalitate diferită.
    Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează pentru întreaga sumă, în mod global, compusă din debit şi dobândă, penalităţi sau alte accesorii, nefiind stabilită câte o taxă judiciară de timbru aferentă fiecărei cereri în parte.
    5. Plecând de la situaţia premisă reţinută atât de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cât şi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv practica neunitară a instanţelor cu privire la modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru în acţiunile prin care se solicită atât plata unui debit bănesc considerat principal, cât şi a accesoriilor aplicate acestuia - dobânzi, penalităţi sau alte accesorii aferente acestui debit exprimate, de asemenea, în bani - autorii sesizărilor au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească înţelesul unitar al sintagmei "finalitate diferită", respectiv să se determine modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în cadrul acţiunilor anterior identificate.

    III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    6. Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare
    Art. 34. - "(1) Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel. (...)"

    IV. Examenul jurisprudenţial
    7. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au considerat că promovarea recursului în interesul legii este necesară din perspectiva existenţei unei practici neunitare la nivelul instanţelor.
    8. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în situaţia în care cererea de chemare în judecată cuprinde unul sau mai multe capete de cerere principale, dar şi capete de cerere accesorii (spre exemplu, debit principal plus penalităţi de întârziere/dobânda legală), taxa judiciară de timbru se va calcula aferent fiecărui capăt de cerere în parte, aplicând sistemul proporţional, pe tranşe, în raport de fiecare, iar nu raportat la valoarea lor însumată. Principalele argumente în acest sens sunt:
    - atunci când se solicită obligarea pârâtului atât la plata unui debit principal, cât şi la plata unui debit accesoriu (penalităţi de întârziere sau, după caz, dobânda legală), cele două obiecte au finalitate diferită. Debitul principal vizează executarea în natură a unei obligaţii de a da o sumă de bani, care este întotdeauna posibilă, iar debitul accesoriu reprezintă daune moratorii pentru întârzierea în executarea de bunăvoie a obligaţiei de a da;
    - faptul că reclamantul a solicitat cuantumul total, şi nu defalcat pe debit principal şi penalităţi de întârziere, respectiv că suma acestora este un debit de sine stătător, pentru că astfel este menţionat în facturile fiscale emise, nu prezintă relevanţă juridică, fiind o opţiune a reclamantului;
    - din coroborarea prevederilor art. 34 cu art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, au rămas în vigoare. Potrivit art. 35 alin. (4) din aceste norme: "Când prin cerere se pretind şi majorări de întârziere şi/sau dobânzi, cuantumul acestora, de la data la care încep să curgă şi până la data înregistrării cererii sau a completării ei, se cuprinde în valoarea taxabilă a cererii."; prin urmare, dacă reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani (debit principal) şi a dobânzilor de la data la care acestea au început să curgă şi până la data înregistrării cererii, va trebui să calculeze şi să indice valoarea acestor dobânzi, pentru a se stabili taxa judiciară de timbru aferentă cererii;
    - dacă reclamantul solicită, în afara debitului principal, şi plata dobânzilor, de la data la care acestea au început să curgă şi până la data plăţii efective, atunci acesta va trebui, de asemenea, să indice valoarea dobânzilor de la data la care acestea au început să curgă şi până la data înregistrării cererii, pentru a se putea stabili taxa judiciară de timbru, în timp ce dobânzile de la data înregistrării cererii şi până la data plăţii efective nu vor fi luate în calcul la stabilirea taxei judiciare de timbru, ci numai la pronunţarea hotărârii;
    - în consecinţă, în acord şi cu prevederile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa va determina taxa judiciară de timbru aplicând sistemul proporţional pe tranşe în raport cu fiecare dintre cele două capete distincte de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată;
    - se mai apreciază că regulile prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă vizează exclusiv determinarea competenţei şi nu pot fi extinse şi în materia timbrării. În această situaţie, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că, dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate numai o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru capetele de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.
    9. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că, în situaţia în care cererea de chemare în judecată cuprinde unul sau mai multe capete de cerere principale, dar şi capete de cerere accesorii (spre exemplu, debit principal plus penalităţi de întârziere) taxa judiciară de timbru se calculează în raport cu valoarea totală a pretenţiilor, şi nu distinct pentru fiecare asemenea pretenţie. Principalele argumente în acest sens sunt:
    - capetele de cerere au aceeaşi natură, şi anume pretenţii băneşti, adică o cerere evaluabilă în bani. S-a apreciat că în cazul cererilor de chemare în judecată ce au ca obiect pretenţii băneşti izvorâte din derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, când obiectul cererii este reprezentat de solicitarea la plată a unor facturi în care se regăseşte atât contravaloarea energiei/serviciilor şi taxele de servicii neachitate, cât şi penalităţi de întârziere, acestea nu sunt cereri cu finalitate diferită. Atât principalul, cât şi accesoriile vizează plata unei sume de bani şi au aceeaşi cauză juridică (răspunderea contractuală);
    - cele două capete de cerere au aceeaşi finalitate, deoarece prin ambele se urmăreşte acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere de către pârât a obligaţiilor sale. Or, penalităţile, potrivit Codului civil, nu sunt altceva decât evaluarea anticipată de către părţile dintr-o convenţie a întinderii prejudiciului suferit de oricare dintre ele în cazul în care cealaltă parte nu execută sau execută cu întârziere obligaţiile convenţionale asumate;
    - împrejurarea stabilirii şi calculării taxei judiciare de timbru este distinctă de operaţiunea stabilirii competenţei instanţei, în funcţie de valoarea cererii, caz în care prevederile art. 98 şi următoarele din Codul de procedură civilă instituie reguli precise de determinare a valorii.

    V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    10. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au fost supuse controlului de constituţionalitate, în sensul că instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 71 din 18 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 9 mai 2015, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinându-se că aspectele care determină finalitatea capetelor de cerere, necesară pentru a se stabili taxa judiciară de timbru ce se datorează, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, potrivit cu particularităţile fiecărei cauze.
    11. În legătură cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare), cu acelaşi conţinut ca art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 201 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, pentru considerentul că autorii excepţiei criticau modul de interpretate şi de aplicare a normelor vizate, aspecte care nu pot fi convertite în vicii de constituţionalitate menite să justifice contrarietatea acestora cu legea fundamentală.
    12. Nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra problemei de drept care face obiectul sesizării.

    VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    13. S-au identificat ca relevante:
    - Decizia civilă nr. 2.044 din 4 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, irevocabilă, în considerentele căreia s-a statuat că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, trebuiau interpretate sistematic cu cele ale art. 14 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, când o acţiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, în afară de cazul în care, prin lege, se prevede altfel. Finalitatea diferită, în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă din cauza juridică a fiecărei solicitări şi a faptului că fiecare dintre acestea putea face obiectul unei acţiuni distincte; împrejurarea că s-a formulat o acţiune unică în pretenţii nu este de natură să conducă la concluzia că litigiul ar avea un singur capăt de cerere, întrucât în cadrul aceluiaşi litigiu este posibil să existe mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, chiar dacă au aceeaşi natură;
    - Decizia nr. 4.004 din 25 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, irevocabilă, prin care, validându-se raţionamentul instanţei de apel, s-a reţinut că, în cazul în care reclamantul a învestit instanţa cu mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, fiecare dintre acestea are un regim juridic diferit sub aspectul obligaţiei de timbraj, respectiv taxa judiciară de timbru va fi datorată în funcţie de obiectul fiecărei pretenţii;
    - Decizia nr. 3.457 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia II-a civilă, irevocabilă, prin care s-a stabilit că, în condiţiile în care cele două capete de cerere formulate de către reclamant au avut caracter distinct, de sine stătător şi finalitate diferită (debit principal şi penalităţi), instanţa de fond nu putea anula întreaga acţiune ca insuficient timbrată, ci aceasta trebuia soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost achitată în mod legal; în speţă, s-a reţinut că instanţa de fond nu a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru în mod distinct, pentru fiecare capăt de cerere al acţiunii şi în mod nelegal a anulat integral acţiunea ca insuficient timbrată, deşi reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru de 7.916 lei, sumă mai mare decât valoarea taxei judiciare de timbru datorate (6.786,2 lei) pentru debitul principal.
    14. Deşi Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul căreia au fost date dezlegările în drept din deciziile enumerate, este în prezent abrogată, potrivit dispoziţiilor art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, jurisprudenţa poate fi apreciată ca relevantă în măsura în care dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt identice cu cele ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

    VII. Doctrina
    15. Studiile doctrinare au reţinut că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, când o acţiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care, prin lege, se prevede altfel. Sa subliniat că nu va fi avută în vedere valoarea globală a cererii, determinată prin însumarea valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instanţei, iar cotele procentuale prevăzute de art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi aplicate la o bază de calcul ce reprezintă valoarea fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani.
    De asemenea, s-a remarcat ca situaţie particulară cazul acţiunii cu mai multe capete de cerere, subliniindu-se că atunci când acestea au finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se calculează pentru fiecare capăt de cerere separat. S-a considerat că art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, a avut în vedere doar acele capete de cerere care au o fizionomie proprie, adică au caracter de sine stătător.
    16. S-au identificat şi studii doctrinare care au apreciat că sintagma "cereri cu finalitate diferită" utilizată de art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, trebuia introdusă de legiuitor pentru a distinge cererile principale promovate printr-o acţiune unică de cererile accesorii, adică cererile care au aceeaşi finalitate cu un alt capăt de cerere principal, pentru care nu se datorează taxa judiciară de timbru (de exemplu, repunerea în situaţia anterioară, cheltuielile de judecată, considerate cereri accesorii conform art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999).

    VIII. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti
    17. Titularul sesizării a apreciat primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.
    În acest sens, s-a subliniat că practica neunitară a fost generată de modul diferit în care instanţele au interpretat sintagma "finalitate diferită" cuprinsă în art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    Plecând de la însăşi definiţia cuvântului "finalitate" s-a constatat că, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, prin finalitate se înţelege scopul pentru realizarea căruia se desfăşoară o acţiune sau o activitate. Astfel, cu aplicare la situaţia de faţă, finalitatea reprezintă scopul spre care tinde reclamantul în formularea acţiunii, şi anume executarea în natură a obligaţiei şi acoperirea prejudiciului pentru neexecutarea ori executarea cu întârziere a obligaţiei.
    În situaţia în care pretenţiile părţii reclamante sunt compuse din plata unui debit principal şi a unor penalităţi de întârziere cuantificate până la data sesizării instanţei, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cele două pretenţii au finalitate diferită: cererea de obligare a pârâtului la plata debitului principal reprezintă executarea în natură a obligaţiei de a da o sumă de bani, iar cererea de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere reprezintă aplicarea sancţiunii pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de a da.
    Chiar dacă pretenţiile derivă dintr-un contract, acest aspect nu este de natură să schimbe "finalitatea diferită" a acestora. În măsura în care modul de stabilire a penalităţilor este prevăzut de părţi prin contract, respectiva prevedere contractuală are rolul de a evalua anticipat întinderea prejudiciului suferit de oricare dintre părţile contractante, în cazul în care cealaltă parte nu execută sau execută cu întârziere obligaţiile convenţionale asumate. Şi în acest caz, dacă reclamantul solicită debitul principal, care i se cuvine în baza contractului, precum şi penalităţi de întârziere pentru neexecutare la termen, cele două pretenţii au finalitate diferită, şi anume executarea contractului şi sancţiunea pentru neexecutarea la termen a obligaţiei principale. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul în care reclamatul include în aceeaşi factură debitul principal şi penalităţile, deoarece taxa judiciară de timbru se calculează potrivit legii, iar nu în funcţie de modul în care reclamantul înţelege să îşi organizeze activitatea.
    Contractul pe care îşi întemeiază partea reclamantă pretenţiile reprezintă, într-adevăr, cauza cererii de chemare în judecată, însă cauza cererii nu trebuie confundată cu finalitatea, scopul urmărit de reclamant, care reprezintă cauza acţiunii civile. Finalitatea avută în vedere de prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, vizează cauza acţiunii civile, şi anume, în situaţia care a generat practica neunitară, executarea obligaţiei de a da (plata debitului principal) şi acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligaţiei de plată (debitul accesoriu).
    Argumentul conform căruia obiectul celor două cereri este similar nu poate fi reţinut ca întemeiat, deoarece obiectul cererii îl reprezintă obligaţia în sine de executare în natură a obligaţiei de plată (art. 1.527 din Codul civil), respectiv de obligare la acoperirea prejudiciului pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiei principale (art. 1.531 din Codul civil). Cele două obligaţii au finalitate diferită, chiar dacă expresia lor este identică, respectiv plata unei sume de bani, sau temeiul este acelaşi - contractul dintre părţi. În acest sens se pot aminti şi dispoziţiile art. 1.538 din Codul civil care reglementează clauza penală şi care menţionează că "debitorul se obligă la o anumită prestaţie", existând deci posibilitatea ca prejudiciul să fie acoperit nu numai prin plata unei sume de bani, ci şi printr-o altă prestaţie.
    Interpretarea oferită este în acord şi cu prevederile Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care, potrivit dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică acţiunilor înregistrate anterior intrării în vigoare a actului normativ. Potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, "când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel", iar potrivit art. 11 din normele metodologice de punere în aplicare a legii, rămase în vigoare, "când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, dintre care unele evaluabile şi altele neevaluabile în bani, taxa judiciară de timbru se datorează distinct pentru fiecare capăt de cerere, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care, prin lege, se prevede altfel." Se face şi în acest caz diferenţa în funcţie de finalitatea urmărită de reclamant prin formularea capetelor de cerere, iar menţiunile din normele metodologice privind natura petitelor, cereri evaluabile sau neevaluabile în bani, nu au rolul de a stabili modul de calcul al taxei judiciare diferit, în sensul cumulării valorilor în cazul capetelor de cerere evaluabile în bani, ci doar fac distincţie între cererile evaluabile şi cele neevaluabile, care au regim de taxare diferit.
    De asemenea, sintagma "după natura lui" cuprinsă şi în art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate conduce la concluzia că taxa judiciară de timbru se calculează raportat la valoarea totală a pretenţiilor (debit şi penalităţi/dobândă), deoarece petitele au aceeaşi natură, şi anume pretenţii băneşti, adică o cerere evaluabilă în bani.
    Sintagma "după natura lui", cuprinsă în art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, are rolul de a face diferenţa între modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru pentru cererile evaluabile în bani şi cele neevaluabile, în cazul cererilor evaluabile urmând a se stabili taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere, în funcţie de finalitatea urmărită de reclamant.

    IX. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    18. Şi procurorul general a apreciat că aceeaşi opinie este în litera şi spiritul legii, pentru următoarele argumente:
    În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.
    Referitor la acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează un mecanism de stabilire a taxelor judiciare de timbru, mecanism ce se aplică la o bază de calcul reprezentând valoarea fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani, iar nu valoarea globală a cererii determinată ca urmare a însumării valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instanţei.
    Rezultă astfel preferinţa legiuitorului pentru un algoritm de calcul al taxelor judiciare de timbru proporţional pe tranşe, alcătuit din îmbinarea unor cote fixe şi procentuale aflate în creştere progresivă pe măsura majorării valorii obiectului cererii, calcul care conduce la obţinerea unor rezultate diferite.
    În practică, se poate constata că, deşi soluţia stabilirii unei taxe judiciare de timbru în mod diferit, pentru fiecare capăt de cerere, se impune cu prevalenţă atunci când se formulează mai multe capete de cerere având obiect diferit ca natură juridică, ea nu este aplicată întotdeauna atunci când se formulează mai multe capete de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, din care unele reprezintă principalul, iar altele accesoriul.
    În cauză, examenul jurisprudenţial a relevat faptul că divergenţa în soluţionarea problemei de drept rezultă tocmai din semnificaţia diferită acordată de către instanţe noţiunii de "capete de cerere cu finalitate diferită" din cuprinsul acestei norme legale, în situaţia acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti izvorâte din derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente acestui debit.
    În funcţie de interpretarea dată acestei noţiuni, instanţele au stabilit în mod diferit timbrajul aferent, fie considerând că taxa judiciară de timbru se calculează pentru întreaga sumă, în mod global, compusă din debit şi penalităţi, fie că această taxă se calculează în mod distinct, pentru fiecare cerere în parte.
    În opinia procurorului general, au procedat corect instanţele care au determinat taxa judiciară de timbru aplicând sistemul proporţional pe tranşe, în raport cu fiecare dintre cele două capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată, având în vedere că, raportat la dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cele două capete de cerere au finalitate diferită.
    Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Raportat la această normă legală, se poate observa că finalitatea cererii având ca obiect plata debitului principal o constituie executarea în natură a obligaţiei de plată. Spre deosebire de aceasta, cererea vizând plata dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente debitului principal are o finalitate diferită, ce decurge, în primul rând, din interpretarea dispoziţiilor legale ce o reglementează. Astfel, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, dispoziţiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil statuează: "...creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic." Daunele-interese moratorii sunt, deci, despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor. Pe lângă prevederile din Codul civil referitoare la cuantumul legal al daunelor-interese în materie de obligaţii pecuniare, există şi norme speciale în materie, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare.
    Aşa cum rezultă şi din titlu, acest act normativ reglementează două categorii principale de dobândă, respectiv dobânda legală remuneratorie şi dobânda penalizatoare pentru obligaţii băneşti, şi stabileşte reguli suplimentare în raport cu cele cuprinse în Codul civil.
    În sinteză, părţile sunt libere să stabilească rata dobânzii pentru sumele datorate în baza contractului dintre ele, cu anumite limite.
    Pe de altă parte, stabilirea întinderii despăgubirilor poate avea loc şi prin acordul de voinţe al creditorului şi debitorului, acord intervenit înainte de producerea prejudiciului. Această înţelegere cu caracter accesoriu se numeşte clauză penală şi este reglementată de dispoziţiile art. 1.538-1.543 din Codul civil. Clauza penală are puternic rol cominatoriu, fiind un mijloc de presiune asupra debitorului care, ştiind că este ameninţat cu plata unei sume forfetare ridicate, va face tot posibilul să execute întocmai prestaţiile datorate.
    Finalitatea diferită a celor două categorii de cereri decurge şi din prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    Astfel, art. 1 din acest act normativ defineşte la pct. 10 creanţa fiscală ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie. Totodată, la pct. 11 al aceluiaşi articol se statuează că creanţa fiscală principală reprezintă dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, iar la pct. 12 este definită creanţa fiscală accesorie, ca fiind dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii. Din interpretarea normelor legale rezultă că, deşi obligaţiile fiscale accesorii au aceeaşi natură juridică cu aceea a obligaţiilor fiscale principale, finalitatea acestora este diferită. Astfel, dobânda accesorie creanţelor fiscale este o sancţiune specifică dreptului public, aplicabilă în cadrul răspunderii de drept financiar, fiind o veritabilă sancţiune cu caracter fiscal, impusă în mod unilateral prin norme juridice imperative. Din interpretarea tuturor acestor norme legale rezultă, în mod evident, că cererea având ca obiect plata de penalităţi sau dobânzi aferente debitului are o finalitate diferită faţă de cea a cererii principale, constând, deci, fie în acoperirea prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiei datorate, în cazul dobânzilor, fie în constrângerea debitorului în executarea obligaţiei principale, în cazul penalităţilor.
    Pe de altă parte, în sprijinul soluţiei conform căreia, în acţiunile având ca obiect pretenţii reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere, taxa judiciară de timbru se aplică separat, în raport de fiecare dintre cele două capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată, este şi argumentul că regulile prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă vizează exclusiv determinarea competenţei instanţelor de judecată, ele neputând fi extinse şi în materia timbrării.
    Totodată, este important de precizat ca soluţia anterior menţionată are consecinţe, în mod direct, cu privire la sancţiunea aplicabilă atunci când reclamantul care a învestit instanţa cu aceste capete de cerere nu timbrează decât o parte din ele.
    Problema sancţiunii care trebuie aplicată în cazul achitării taxei judiciare de timbru doar pentru unele capete de cerere a fost rezolvată prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care, în art. 34 alin. (2) statuează în mod expres că, în situaţia în care, la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, "...acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru." În acelaşi sens, art. 36 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că "dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, acţiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal".
    În cazuistica analizată este aplicabil mutatis mutandis raţionamentul dezvoltat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 24 iulie 2013, în privinţa pretenţiilor suprapuse într-o cerere unică, situaţie în care timbrajul se stabileşte în raport cu fiecare pretenţie supusă verificării din partea instanţei. Or, capetele de cerere ce au ca obiect dobânzile sau, după caz, penalităţile de întârziere, accesorii ale debitului principal, au o finalitate diferită faţă de cea a cererii principale, tocmai în considerarea fundamentului de drept substanţial care stă la baza consacrării acestora în dreptul pozitiv.
    Art. 29 din Codul de procedură civilă defineşte acţiunea civilă ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una din părţi.
În funcţie de obiectul acţiunii civile individualizate, care constituie elementul obiectiv, se soluţionează diferitele aspecte care apar în desfăşurarea procesului, inclusiv aspectul vizând fixarea taxei judiciare de timbru.
    În consecinţă, având în vedere dreptul la dispoziţie al părţilor, recunoscut de art. 9 din Codul de procedură civilă, care coroborat cu prevederile art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ, privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, în sensul că acesta trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut şi prevederile art. 30 din Codul de procedură civilă, privind cererile în justiţie, procurorul general a apreciat că în problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii promovat, taxa judiciară de timbru se calculează distinct pentru fiecare cerere în parte, iar nu la valoarea lor însumată.

    X. Opinia judecătorilor-raportori
    19. În aplicarea dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au semnalat, mai întâi, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat sesizarea prin prim-adjunctul procurorului general, după vacantarea funcţiei de procuror general, iar în cauză nu s-a ataşat dovada delegării competenţelor către prim-adjunctul procurorului general, în condiţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Au apreciat însă că în situaţia imposibilităţii exercitării atribuţiilor legale de către titularul recunoscut de lege, nimic nu împiedică declararea recursului în interesul legii de către adjunctul procurorului general.
    20. Din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că recursurile în interesul legii declarate în cauza de faţă sunt inadmisibile, pe de o parte pentru că din examenul hotărârilor judecătoreşti ataşate pentru a releva a doua orientare jurisprudenţială nu se poate deduce care a fost dispoziţia legală aplicată pentru stabilirea întinderii taxei judiciare de timbru, ori modalitatea de interpretare a normei şi care a fost algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, iar o parte dintre acestea se referă la dispoziţiile Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată), astfel încât prin realizarea examenului jurisprudenţial nu se poate constata că problema de drept care face obiectul recursurilor în interesul legi a fost soluţionată diferit, prin antiteza acestui set de jurisprudenţă cu acela care reflectă prima orientare. Pe de altă parte, hotărârile ataşate sesizării Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti în demonstrarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale sunt hotărâri de primă instanţă supuse apelului, în legătură cu care nu s-au făcut verificări din care să rezulte că sunt definitive. De asemenea, au apreciat că nici scopul procedurii de unificare a practicii judiciare nu poate fi atins, atâta vreme cât interpretarea sintagmei "finalitate diferită" nu reprezintă o problemă de interpretare a legii, ci doar un exerciţiu al aplicării sale.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    21. Mai întâi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că recursurile în interesul legii conexate nu au obiect identic, chiar dacă acestea se referă la aceeaşi normă de drept, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    Prin memoriul formulat de către petenta E.E.M. - S.A., înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti cu nr. 1/11517/C din 17 august 2015, a fost semnalată problema modului în care instanţele, în aplicarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au stabilit timbrajul în situaţia unor cereri de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor chemaţi în judecată atât la plata unor sume de bani cu titlu de debit principal, cât şi a debitului bănesc reprezentând accesorii - penalităţi de întârziere sau, după caz, dobândă legală.
    Plecând de la petiţia cu aceste limite, Curtea de Apel Bucureşti a demarat verificări cu privire la practica existentă în această materie la nivelul instanţelor din circumscripţia proprie, cât şi la nivelul celorlalte curţi de apel, întocmind ulterior sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la timbrarea acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti izvorâte din derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente acestui debit, a sesizat această instanţă cu recursul în interesul legii.
    Prin acest recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat instanţei supreme să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în cadrul acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit.
    Deşi sesizările conexate nu au acelaşi obiect, situaţia premisă care le-a generat derivă dintr-o cauză identică.
    În esenţă, cauza sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost determinată de observaţia că divergenţa sesizată în jurisprudenţă a rezultat din semnificaţia diferită acordată de către instanţe noţiunii de "capete de cerere cu finalitate diferită", a cărei interpretare este problematizată în formularea recursului.
    De aceea, aspectele semnalate sunt relevante pentru ambele sesizări.
    Asupra admisibilităţii recursurilor în interesul legii
    22. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, legitimarea promovării unui recurs în interesul legii aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, de asemenea, colegiilor de conducere ale curţilor de apel.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că această condiţie este îndeplinită.
    Recursurile în interesul legii au fost promovate de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de către prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Posibilitatea formulării recursului în interesul legii de către prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reglementată de prevederile art. 15 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014, care stabilesc că în cazul vacanţei funcţiei de procuror general, indiferent de cauza acesteia, atribuţiile ce îi revin în această calitate sunt exercitate de drept de către prim-adjunctul procurorului general.
    23. Art. 515 din Codul de procedură civilă, reglementând condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, statuează că acesta este admisibil numai atunci când problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se ataşează cererii.
    24. Aşadar, prima condiţie prevăzută de lege este aceea ca problemele de drept care formează recursul în interesul legii să fi fost soluţionate diferit prin hotărâri judecătoreşti.
    Per a contrario, nu poate fi promovat un recurs în interesul legii atunci când problema de drept a primit o soluţionare diferită în studii doctrinare de specialitate sau dacă este relevată în cadrul unor dezbateri în care judecătorii sunt consultaţi şi îşi exprimă părerea în legătură cu interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale.
    Pentru a identifica lipsa de unitate a jurisprudenţei, concretizată, aşadar, numai prin hotărâri judecătoreşti, este necesar ca practica judiciară analizată să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii.
    Trebuie, deci, ca în hotărârile prezentate ca suport al recursului în interesul legii să se identifice în mod concret dispoziţia sau reglementarea legală analizată şi să fie identificat silogismul de interpretare al acestei dispoziţii care, în final, a dus la aplicarea neunitară a aceluiaşi text de lege.
    Cu alte cuvinte, această cerinţă nu este îndeplinită dacă în hotărârile judecătoreşti supuse examinării nu se poate identifica norma de drept aplicată sau modalitatea în care instanţele i-au dat interpretare pentru a putea stabili dacă toate instanţele au avut în vedere interpretarea şi aplicarea acelor dispoziţii care fac obiectul recursului în interesul legii.
    Autorii sesizărilor - Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - au relevat că unele instanţe au apreciat că taxa judiciară de timbru în aceste cazuri se calculează diferit, pentru fiecare cerere în parte, întrucât acestea au caracter de sine stătător şi finalitate diferită.
    Dimpotrivă, alte instanţe au considerat că în acţiunile prin care se solicita plata debitului principal şi a accesoriilor aferente acestuia, taxa judiciară de timbru a fost calculată la suma globală compusă din debit şi penalităţi sau dobânzi aferente, nefiind stabilită câte o taxă judiciară de timbru aferentă fiecărei pretenţii.
    Astfel, pentru a releva a doua orientare jurisprudenţială, sau anexat o serie de hotărâri judecătoreşti, în majoritate sentinţe. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ataşat în anexa nr. 1 a sesizării un număr de 18 sentinţe şi o încheiere pronunţată în procedura de regularizare a cererii, în condiţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, iar Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a anexat 18 sentinţe şi o încheiere pronunţată în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru.
    Din examenul hotărârilor judecătoreşti ataşate nu se poate deduce, în situaţiile în care acţiunile soluţionate au avut ca obiect pretenţii băneşti reprezentând debit principal şi accesorii ale acestuia, care a fost dispoziţia legală aplicată pentru stabilirea întinderii taxei judiciare de timbru ori nu s-a identificat modalitatea de interpretare a normei şi care a fost algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, global sau pe capete de cerere considerate distinct.
    În acest set de hotărâri judecătoreşti instanţele au consemnat că taxa judiciară de timbru legal datorată a fost achitată, însă nu identifică norma de drept aplicată, respectiv dacă calculul taxei judiciare de timbru s-a întemeiat pe dispoziţiile legale atacate. De asemenea, nu s-a putut identifica algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, pentru a se putea cel puţin deduce dacă instanţele au avut în vedere capete de cerere multiple ori singulare spre a se constata că, într-adevăr, această jurisprudenţă priveşte obiectul recursului în interesul legii, respectiv art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că o serie a hotărârilor prezentate ca relevante pentru reflectarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale se referă în mod particular la dispoziţiile Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent abrogată, care nu face obiectul recursurilor în interesul legii, chiar dacă se poate reţine o similitudine a reglementării.
    Din această perspectivă, se constată că practica judiciară prezentată pentru dovedirea celei de-a doua orientări a jurisprudenţei nu este relevantă prin raportare la obiectul recursurilor în interesul legii.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că s-a depus o singură încheiere, pronunţată de Judecătoria Brăila, în procedura de reexaminare a taxei judiciare de timbru, definitivă, în care, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a apreciat că acţiunea introductivă are un singur capăt de cerere, chiar dacă acesta este exprimat în trei petite distincte, în măsura în care ele au aceeaşi natură. Totuşi, din cuprinsul considerentelor nu se poate deduce decât că valoarea debitului solicitat derivă dintr-un contract de închiriere, fără a se putea reţine, potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, relaţia dintre pretenţiile succesiv solicitate. Din această perspectivă, în lipsa oricăror date de natură să identifice aplicarea dispoziţiei legale la situaţia de fapt, hotărârea nu poate fi considerată relevantă faţă de obiectul recursurilor în interesul legii pendinte.
    Nu este relevantă, de asemenea, nicio categorie însemnată a hotărârilor judecătoreşti selectate de autorii sesizărilor, respectiv încheieri pronunţate în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru, câtă vreme aceasta nu are legătură cu premisa care a generat recursurile în interesul legii. Prin încheierile amintite s-a soluţionat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în cereri cu petite principale multiple sau cu pretenţii alternative ori prin care se formula o pretenţie subsidiară celei principale etc.
    Consecinţa trasă din această stare de fapt este aceea că respectivul set de hotărâri judecătoreşti nu se poate considera ca fiind în contradicţie cu cel care reflectă prima orientare jurisprudenţială, în care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, taxa judiciară de timbru a fost stabilită proporţional, pe tranşe pentru fiecare cerere în parte, întrucât acestea au caracter de sine stătător şi finalitate diferită.
    Cu alte cuvinte, nu se poate constata că problema de drept care face obiectul recursului în interesul legii a fost soluţionată diferit prin raportarea acestui set de jurisprudenţă la cel care reflectă prima orientare, astfel încât această condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii nu este îndeplinită.
    25. Cea de-a doua condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii, rezultată din dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, o reprezintă existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive.
    Textul se referă la necesitatea reflectării evoluţiei jurisprudenţei prin hotărâri definitive, care, nemaiputând fi schimbate în căile de atac, atestă cristalizarea practicii judiciare.
    Din acest punct de vedere, cu o singură excepţie, hotărârile considerate relevante şi anexate sesizării Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti care, în opinia colegiului, demonstrează cea de-a doua orientare jurisprudenţială, sunt hotărâri de primă instanţă supuse apelului, în legătură cu care nu s-au făcut verificări din care să rezulte că au rămas sau au devenit definitive. Excepţia constatată o reprezintă încheierea mai sus amintită pronunţată de Judecătoria Brăila, în procedura de reexaminare a taxei judiciare de timbru, definitivă ex lege.
    Fără a face aprecieri asupra elementului cantitativ determinat de numărul hotărârilor definitive apte să justifice declanşarea mecanismului reglementat de art. 514 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că această hotărâre nu poate fi considerată relevantă potrivit primului criteriu al admisibilităţii.
    Aceasta deoarece hotărârea în discuţie nu este consecventă ipotezei care a generat recursul, în măsura în care, din conţinutul său nu se poate distinge dacă pretenţiile multiple supuse timbrării se află în relaţia principal - accesoriu, pentru a putea determina dacă aceasta rezolvă în mod veritabil chestiunea de drept supusă dezbaterii.
    Cu privire la hotărârile din anexa nr. 1 a sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prezentate ca relevante pentru reflectarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, deşi se constată că verificările referitoare la caracterul definitiv al acestora au fost realizate, ele nu pot fi considerate relevante, potrivit primului criteriu de admisibilitate, analizat anterior.
    Cu privire la hotărârile anexate pentru reflectarea primei orientări jurisprudenţiale, ambele sesizări s-au raportat la încheieri pronunţate în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru, aceasta având caracter definitiv de la pronunţare, potrivit legii.
    Pentru toate aceste considerente se constată că sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nu îndeplineşte a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă.
    26. În fine, o altă condiţie de admisibilitate ce trebuie analizată este aceea ca sesizarea să fie de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii.
    Articolul 514 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală "calitatea procesuală", reglementează, în realitate, şi scopul recursului în interesul legii, ca fiind acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.
    În mod concret, demersul sesizării formulate de către unul dintre titularii recunoscuţi de lege trebuie să fie apt să ducă la atingerea acestui scop, în caz contrar, recursul în interesul legii fiind inadmisibil.
    Această aptitudine implică, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate statuate în art. 515 din Codul de procedură civilă, şi modalitatea de identificare a obiectului sesizării într-o chestiune punctuală, caracterizată, de natură să ducă la lămurirea interpretării şi aplicării textului de lege supus examenului în cadrul acestei proceduri, printr-o dezlegare de principiu, generică, ce rezolvă întreaga problematică a unui text de lege.
    Totodată, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în legătură cu un recurs în interesul legii care antama problema aplicării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor de judecată, de vreme ce stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau a anumitor circumstanţe proprii fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă doar de aplicare a legii (Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012).
    Or, în cauzele conexate, subiectele sesizării au pornit de la o premisă singulară, aceea a situaţiei în care printr-o cerere unică de chemare în judecată se solicită plata debitului principal şi a penalităţilor sau dobânzilor, accesorii ale principalului, solicitându-se instanţei supreme o dezlegare cu caracter general, aceea a lămuririi sintagmei "finalitate diferită" pentru clarificarea modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru în aplicarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    Reamintim cu acest prilej că sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a demarat ca urmare a memoriului înaintat de petenta E.E.M. - S.A., cu referire limitată la acţiunile promovate de către aceasta, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata debitului principal şi a penalităţilor de întârziere, iar cea a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere situaţia acţiunilor prin care, alăturat debitului principal, se solicită totodată plata dobânzilor sau, după caz, a penalităţilor aferente acestui debit.
    Or, stabilirea "finalităţii diferite" a unor capete de cerere distincte după natura lor, solicitate printr-o acţiune unică, nu se poate limita la ipoteza care a constituit fundamentul sesizării.
    Premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziţie legală conţine reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia.
    Per a contrario, nu sunt asigurate aceste premise dacă textul de lege atacat presupune doar modalitatea în care, stabilind circumstanţele unei cauze - atribut exclusiv al instanţei sesizate cu litigiul - instanţele realizează aplicarea unei dispoziţii legale, dispoziţie care are întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esenţa aplicării la un caz concret.
    A stabili finalitatea diferită a unor capete de cerere solicitate prin aceeaşi acţiune nu reprezintă, aşadar, o problemă de interpretare a legii, ci doar un exerciţiu al aplicării sale. În acelaşi sens, determinarea finalităţii diferite a capetelor de cerere individualizate atrage stabilirea taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la fiecare capăt de cerere separat, neimpunându-se trasarea acestei reguli prin mijlocirea unui recurs în interesul legii, deoarece, din acest punct de vedere, dispoziţiile legale nu comportă niciun echivoc.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu poate interpreta sintagma "finalitate diferită" prin extrapolarea premisei, care este întotdeauna cazuală, pentru a realiza, potrivit scopului enunţat al recursului în interesul legii, o evaluare de principiu care să rezolve întreaga problematică generată de aplicarea acesteia.
    O definire a acestei noţiuni prin demersul procedural de faţă nu poate face abstracţie de varietatea situaţiilor posibile, pe care nu o poate acoperi şi nu ar putea fi oricum posibilă decât în sensul rescrierii normei de drept, ceea ce instanţei sesizate nu îi este permis.
    Cu alte cuvinte, judecătorii raportori consideră că pentru evaluarea "finalităţii diferite" a unor capete de cerere se impune fiecărei instanţe ca, pornind de la dispoziţiile art. 29 şi 30 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să realizeze un examen, în special, al cererii în justiţie, cerere prin care reclamantul supune aprecierii şi tranşării instanţei o pretenţie sau mai multe.
    Modul în care acţiunea civilă este generată - ce nu poate fi disociată de cererea în justiţie care concretizează pretenţiile reclamantului - determină, între altele, obiectul şi cauza litigiului.
    Mai departe, examenul cauzei litigiului presupune în mod necesar distincţia între cauza acţiunii (causa petendi), care reprezintă scopul spre care se îndreaptă voinţa celui care reclamă, şi cauza raportului juridic sau a obligaţiunii puse în discuţie (causa debendi), care este cauza cererii de chemare în judecată, temeiul calificat juridic.
    Chiar dacă între cele două exista o relaţie binomă, odată demarată acţiunea în justiţie, cauza acesteia se "estompează", devenind mai pregnantă cauza cererii de chemare în judecată, care fixează limitele învestirii instanţei şi produce efecte procesuale, cum ar fi statutul părţilor în proces, competenţa şi alte reguli pe care instanţa nu le poate depăşi, între care şi timbrajul.
    În funcţie de această distincţie şi prin analiza disociată a cauzei cererii, instanţa învestită are capacitatea de a delimita pretenţiile reclamantului într-unul sau mai multe capete de cerere şi marchează finalitatea diferită a acestora, relevantă şi în materie de timbraj.
    Pornind de la exemplul concret, o acţiune în pretenţii băneşti are drept cauză intenţia reclamantului de a recupera o pierdere patrimonială, iar cauza cererii o poate reprezenta executarea directă a obligaţiei contractuale sau legale - plata, plus, în cazul accesoriilor derivate din neplată, desdăunarea, indiferent după cum aceasta este stabilită convenţional sau legal. Această distincţie la nivelul cauzei permite identificarea capetelor de cerere şi nu permite concluzia ca au fundament juridic şi finalitate unice.
    În consecinţă, în recursurile în interesul legii cu care instanţa supremă a fost învestită prin cauzele conexate, scopul procedurii, adică asigurarea interpretării şi aplicării textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu care să rezolve întreaga problematică a textului de lege, nu poate fi realizat.
    Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că îndeplinirea rolului său constituţional se poate realiza numai prin pronunţarea unei decizii interpretative, iar nu a uneia aditive, prin care s-ar adăuga un nou conţinut textului legii supuse interpretării, care ar putea însemna că intră în competenţa acesteia atributul de a legifera.
    27. Pentru toate aceste considerente,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibile, recursurile în interesul legii declarate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la stabilirea înţelesului unitar al sintagmei "finalitate diferită" şi determinarea modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru în cadrul acţiunilor având ca obiect pretenţii băneşti, constând atât în contravaloarea debitului principal, cât şi a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente, după caz, acestui debit.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2016.

             VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                             IULIA CRISTINA TARCEA

                              Magistrat-asistent,
                            Elena Adriana Stamatescu

                                     -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 11 din 23 mai 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 11 din 23 mai 2016 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 11 din 23 mai 2016 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare