Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 11*) din 22 ianuarie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275-278 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 25 martie 1997
---------------
*) Definitiva prin nerecurare.
Romul Petru Vonica - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 octombrie 1996, Curtea de Apel Constanta a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã, invocatã de reclamantul Siromascenco Ştefan în Dosarul nr. 298/CA/1996 aflat pe rolul acelei instanţe.
În încheierea de sesizare, Curtea de Apel Constanta arata ca, prin cererea ce i-a fost adresatã la 19 februarie 1996, reclamantul Siromascenco Ştefan a chemat în judecata Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lîngã Curtea de Apel Constanta, şi pe prim-procurorul de la acest parchet, solicitind anularea actului nr. 1.044/II/2, emis de Parchetul de pe lîngã Curtea de Apel Constanta, Secţia de urmãrire penalã, la data de 15 decembrie 1995, şi obligarea organelor menţionate de a emite actul de sesizare a instanţei competente impotriva a doi judecãtori de la Tribunalul Constanta.
Asa cum rezulta din cuprinsul încheierii de sesizare şi din dosarul cauzei, reclamantul Siromascenco Ştefan a depus la data de 28 noiembrie 1995, la Parchetul de pe lîngã Curtea de Apel Constanta, o plîngere penalã impotriva a doi judecãtori de la Tribunalul Constanta, pe care i-a invinuit ca prin Sentinta civilã nr. 562 din 28 septembrie 1995, pe care au pronunţat-o în Dosarul nr. 1.642/1995, au savirsit infracţiunile de abuz în serviciu prin îngrãdirea unor drepturi (art. 247 din Codul penal), fals intelectual (art. 289 din Codul penal) şi uzurpare de calitãţi oficiale (art. 240 din Codul penal), cerind trimiterea lor în judecata.
Prin adresa nr. 1.044/II/2 din 15 decembrie 1995, Parchetul de pe lîngã Curtea de Apel Constanta, Secţia de urmãrire penalã, i-a comunicat reclamantului ca, din examinarea plingerii şi a actelor anexate, precum şi din verificãrile efectuate în dosarele menţionate în sesizare, nu rezulta date ori indicii ca magistraţii respectivi ar fi comis fapte de natura penalã care sa atragã competenta de cercetare a parchetului, iar motivele invocate sînt exclusiv de competenta instanţelor de judecata, hotãrîrile pronunţate fiind supuse cãilor de atac prevãzute de lege.
Impotriva acestui act al parchetului, reclamantul a declansat acţiunea de contencios administrativ, iar instanta, la termenul de judecata din 25 septembrie 1996, a ridicat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, potrivit cãrora nu pot fi atacate în justiţie acele acte administrative pentru a cãror desfiinţare sau modificare se prevede, prin lege specialã, o alta procedura. Or, prin dispoziţiile cap. VII din Titlul I al Partii speciale a Codului de procedura penalã, art. 275-278, se prevede o procedura specialã privind plîngerea impotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã.
Fata de problema invocatã din oficiu de cãtre instanta, reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã, cu motivarea ca acestea îi ingradesc dreptul de a se adresa justiţiei, drept prevãzut în art. 21 din Constituţie.
Conformindu-se dispoziţiei art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã, aratind ca aceasta nu este intemeiata. Asa cum se arata în încheiere, potrivit art. 2 din Codul de procedura penalã, procesul penal trebuie sa se desfãşoare în stricta conformitate cu legea, iar instituţia plingerii impotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã, prevãzutã în art. 275-278 din Codul de procedura penalã, reprezintã o garanţie a respectãrii legalitãţii în faza de urmãrire penalã. Existind aceasta posibilitate de a ataca actele sau mãsurile procesuale, nu se poate susţine ca se incalca dreptul constituţional prevãzut în art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie. Instanta apreciazã ca, dimpotriva, prin dispoziţiile din art. 275 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã s-a instituit o procedura mai simpla de contestare a actelor şi mãsurilor dispuse de procuror.
În vederea soluţionãrii exceptiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere. Nici una dintre aceste autoritãţi nu a comunicat punctul ei de vedere.
La solicitarea Curţii, Tribunalul Constanta a transmis, în copie, Sentinta civilã nr. 562 din 28 septembrie 1995.
CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile art. 275 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia invocatã.
Prin Legea nr. 29/1990 a fost stabilitã procedura ce trebuie urmatã în cazul în care o persoana fizica sau juridicã se considera vãtãmatã în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritãţi guvernamentale ori din sfera administraţiei publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Asa cum s-a arãtat, autorul exceptiei de neconstituţionalitate, considerind rezoluţia de neurmãrire penalã a Parchetului de pe lîngã Curtea de Apel
Constanta drept un act administrativ, s-a adresat instanţei cu o acţiune în contencios administrativ. Rezoluţia de neurmãrire penalã nu constituie însã un act administrativ, ci un act procesual, cu caracter judiciar, reglementat de Codul de procedura penalã, iar impotriva acestuia partea nemultumita poate face plîngere în condiţiile prevãzute la art. 275-278 din acelaşi cod. Rezulta deci ca, întrucît contenciosul administrativ nu poate avea ca obiect controlul legalitãţii unui act judiciar, nici caracterul constituţional al prevederii legale în temeiul cãreia actul a fost emis, nu poate fi contestat în cadrul acestei jurisdicţii.
Totodatã, excepţia nu este intemeiata şi în funcţie de prevederile art. 48 din Constituţie. Potrivit acestor prevederi, persoana vãtãmatã într-un drept al sau de autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. În alin. (2) al art. 48 se prevede ca limitele şi condiţiile exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. În legislaţia actuala, potrivit Codului de procedura penalã, cenzura de cãtre instanta judecãtoreascã a actelor de urmãrire penalã este posibila numai în cazul trimiterii în judecata a unei persoane, nu şi în situaţia în care s-a dispus neinceperea urmãririi penale. Rezulta deci ca, în ceea ce priveşte actele de urmãrire penalã, limitele şi condiţiile în care o persoana este indreptatita, în sensul art. 48 din Constituţie, sa conteste legalitatea sau temeinicia unor asemenea acte, invocind ca ar fi fost vãtãmatã într-un drept al sau, sînt circumscrise la situaţia în care Ministerul Public promoveazã acţiunea penalã. Impotriva celorlalte mãsuri şi acte de urmãrire penalã exista plîngerea prevãzutã de art. 275-278 din Codul de procedura penalã.
Deşi între prevederile Legii nr. 29/1990 şi cele ale art. 48 alin. (1) din Constituţie exista o neconcordanta, în sensul ca dispoziţia constituţionalã se referã la toate autoritãţile publice, pe cînd procedura instituitã de legea sus-menţionatã se referã numai la o parte din aceste autoritãţi, şi anume la actele Guvernului şi ale administraţiei publice, reglementarea limitelor şi a condiţiilor în care actele celorlalte autoritãţi publice pot fi atacate este de competenta exclusiva a legiuitorului, fiind o problema rezervatã de Constituţie legii organice. Curtea nu poate suplini aceasta omisiune, întrucît ar insemna sa îndeplineascã funcţia de legislator pozitiv care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, este un atribut al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii.
În sensul celor arãtate sînt şi deciziile Curţii Constituţionale: nr. 8 din 18 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, nr. 103 din 1 octombrie 1996 şi nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
În aceste condiţii, se constata ca excepţia este vadit nefondata.
De altfel, excepţia a fost invocatã şi cu încãlcarea prevederilor art. 54 din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii sînt obligaţi sa-şi exercite drepturile cu buna-credinţa. În speta, asa cum rezulta din considerentele Sentinţei civile nr. 562 din 28 septembrie 1995 a Tribunalului Constanta, reclamantul a chemat în judecata pe mai mulţi judecãtori şi pe ministrul justiţiei, cãrora le-a imputat, în esenta, faptul ca printr-o sentinta civilã anterioarã, avînd ca obiect contestaţia formulatã impotriva deciziei de desfacere a contractului sau de munca, instanta şi-a declinat competenta în favoarea Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor, sentinta ce a rãmas definitiva prin respingerea recursului ca tardiv. Prin acţiunea sus-menţionatã, reclamantul a solicitat şi plata de despãgubiri în valoare de 500.000.000 lei, motiv pentru care instanta a anulat cererea ca netimbrata în fata refuzului reclamantului de a plati taxa de timbru datoratã. Ulterior cauza a fost înaintatã Curţii de Apel Constanta. Plîngerea penalã formulatã de reclamant priveşte pe judecãtorii care au pronunţat hotãrîrea de anulare a cererii ca netimbrata. Faptul ca instanta de control judiciar a respins ca tardiv recursul reclamantului impotriva sentinţei de declinare a competentei se datoreazã exclusiv culpei procesuale a acestuia. Actionarea în judecata a judecãtorilor care au pronunţat hotãrîrea şi a ministrului justiţiei nu poate suplini culpa respectiva, dupã cum nici plîngerea penalã impotriva judecãtorilor ce au anulat ca netimbrata cea de-a doua acţiune nu poate suplini controlul judecãtoresc prin exercitarea cãilor de atac. De aceea plîngerea penalã, ca şi contestarea soluţiei parchetului în fata instanţei de contencios administrativ, precum şi invocarea exceptiei de neconstituţionalitate în cadrul acestei jurisdicţii au aceeaşi semnificatie, în funcţie de scopul urmãrit, şi anume de a se eluda regulile ce guverneazã controlul judecãtoresc al hotãrîrilor pronunţate.
Fata de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278 din Codul de procedura penalã, invocatã de Siromascenco Ştefan în Dosarul nr. 289/CA/1996 al Curţii de Apel Constanta.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 22 ianuarie 1997.
PREŞEDINTE,
dr. Romul Petru Vonica
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
