Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 11/1/2014/HP/P
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie
Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
Lucia Rog - judecător la Secţia penală
Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală - judecător-
raportor
Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală
Marioara Cioaric - magistrat-asistent
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea prin Încheierea din 27 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.559/111/2013 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor: 1. art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune; 2. art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie. La şedinţa de judecată participă doamna Marioara Cioaric, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, la dosar, au fost depuse puncte de vedere din partea Curţilor de Apel Oradea, Alba Iulia şi Târgu Mureş, tribunalelor Bacău, Ilfov şi Caraş-Severin şi judecătoriilor sectoarelor 1 şi 5 Bucureşti, Zimnicea, Odorheiul Secuiesc, Luduş şi Vânju Mare, în cuprinsul cărora s-a menţionat, cu privire la prima chestiune de drept, că, în majoritate, judecătorii acestor instanţe au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupune verificarea admisibilităţii în principiu, după care se procedează la soluţionarea fondului cererii, prin analiza temeiniciei acesteia. În sens contrar, Curţile de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Galaţi, Braşov şi Bacău, tribunalele Mehedinţi, Arad, Timiş şi Dolj, precum şi judecătoriile sectoarelor 4 şi 6 Bucureşti şi Alexandria au apreciat că temeinicia cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se analizează înainte de admiterea în principiu şi, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, instanţa de judecată admite în principiu această cerere, dacă este întemeiată, fixând totodată cauţiunea şi termenul în care poate să fie depusă, sau dispune respingerea ei, dacă este neîntemeiată. O altă opinie a fost exprimată de Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buftea, în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune nu presupune admiterea în principiu a acesteia. În ce priveşte a doua problemă de drept supusă dezlegării, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Braşov, Oradea, Alba Iulia, Bacău şi Târgu Mureş, tribunalele Dolj, Mehedinţi, Prahova, Bihor, Arad, Ialomiţa, Ilfov, pentru Minori şi Familie Braşov, Caraş-Severin, Timiş şi Bacău, precum şi judecătoriile sectoarelor 1, 5 şi 6 Bucureşti, Buftea, Zimnicea, Slatina, Oneşti, Oradea, Odorheiul Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Luduş şi Gheorgheni au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu se realizează în cursul judecăţii în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală. În sens contrar, Curtea de Apel Galaţi, instanţele din circumscripţia Tribunalului Satu Mare, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Sectorului 3 Bucureşti, Alexandria, Roşiori de Vede, Târgu Secuiesc, Topliţa, Balş şi Vânju Mare au comunicat că examinarea sesizării privind înlocuirea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală, cu excepţia menţionată de Curtea de Apel Galaţi a situaţiei în care examinarea cererii de înlocuire are loc simultan cu verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, când şedinţa trebuie să fie publică, potrivit art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală. S-a mai referit asupra faptului că mai multe instanţe, respectiv curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală, Ploieşti, Cluj, Piteşti şi Craiova nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanţe hotărâri cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. La dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, doamna Ioana Alina Ilie, prin care s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013, iar, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a exprimat opinia că, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate realiza doar ulterior admiterii în principiu a acesteia, iar, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. ( 5) şi (6) din Codul de procedură penală, art. 352 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu doar în cazul în care în aceeaşi şedinţă nu se verifică legalitatea şi temeinicia arestării preventive sau nu se dispun alte măsuri procesuale ce vizează rezolvarea cauzei în calea de atac, situaţii în care şedinţa de judecată este publică. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după expunerea argumentelor juridice, a susţinut opinia procurorului general şi a solicitat, în principal, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv aceea ca de lămurirea respectivelor chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. În ce priveşte prima problemă de drept supusă lămuririi, a arătat că, în situaţia în care sesizarea va fi apreciată ca fiind admisibilă, aceasta să primească următoarea rezolvare: "În interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează înainte de admiterea în principiu a acesteia." În ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept, a precizat că este de acord cu soluţia propusă de judecător în raportul depus la dosar. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 27 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.559/111/2013, ce are ca obiect apelurile declarate de inculpaţii F.C.F., B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. şi L.Ş.T. împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014 a Tribunalului Bihor, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor: 1. art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune; 2. art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu. II. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea 1. Referitor la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării 1.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Oradea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, chiar dacă problema supusă dezbaterii este una de drept procedural, având în vedere că luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a unei măsuri preventive reprezintă chestiuni incidentale invocate pe parcursul judecăţii procesului penal, care trebuie soluţionate pe fond independent sau cu înrâurire asupra fondului raportului juridic penal material, presupunând o examinare a îndeplinirii mai multor condiţii enumerate în Codul de procedură penală, din care unele se referă la normele de drept material privind infracţiunea ce formează obiectul procesului penal aflat în derulare. 1.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Curtea de Apel Oradea a considerat că verificarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune nu se poate realiza în etapa admiterii în principiu - aşa cum s-ar putea deduce din interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, această etapă vizând doar examinarea îndeplinirii unor condiţii formale prevăzute de lege. În argumentare, au fost invocate prevederile art. 216 din Codul de procedură penală, care reglementează condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru acordarea controlului judiciar pe cauţiune, alin. (2) stabilind că această măsură poate fi luată numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de alin. (1), inclusiv cea referitoare la plata în prealabil a cuantumului cauţiunii stabilite de instanţă. 2. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept ce formează obiectul sesizării 2.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Oradea a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, având în vedere că interpretarea eronată a normelor procedurale invocate ar conduce la încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, sancţionată cu nulitatea absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, aspect ce ar avea o influenţă decisivă asupra fondului cauzei ce formează obiectul judecăţii. 2.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Curtea de Apel Oradea a opinat în sensul că instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac promovată împotriva hotărârii primei instanţe prin care s-a soluţionat fondul cauzei se pronunţă asupra măsurilor preventive, inclusiv asupra sesizărilor privind înlocuirea măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune (ce pot fi formulate inclusiv cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, conform art. 208 din Codul de procedură penală), în şedinţă publică, invocându-se, în acest sens, dispoziţiile art. 352 alin. (1), art. 362 alin. (2), art. 206 alin. (3) şi art. 208 din Codul de procedură penală. III. Punctele de vedere exprimate de instanţele judecătoreşti 1. Curţile de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Ploieşti, Cluj, Piteşti şi Craiova nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanţe hotărâri cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. 2. Cu privire la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, s-a transmis de către curţile de apel Oradea, Alba Iulia şi Târgu Mureş, de tribunalele Bacău, Ilfov şi Caraş-Severin, precum şi de judecătoriile sectorului 1 şi sectorului 5 Bucureşti, Zimnicea, Odorheiu Secuiesc, Luduş şi Vânju Mare că, în majoritate, judecătorii acestor instanţe au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupune verificarea admisibilităţii în principiu, după care se procedează la soluţionarea fondului cererii, prin analizarea temeiniciei acesteia. În sens contrar, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Galaţi, Braşov şi Bacău, tribunalele Mehedinţi, Arad, Timiş şi Dolj, precum şi judecătoriile sectoarelor 4 şi 6 Bucureşti şi Alexandria au apreciat că temeinicia cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se analizează înainte de admiterea în principiu şi, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, instanţa de judecată admite în principiu această cerere, dacă este întemeiată, fixând, totodată, cauţiunea şi termenul în care poate fi depusă, sau dispune respingerea ei, dacă este neîntemeiată. O altă opinie a fost exprimată de Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buftea, în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune nu presupune admiterea în principiu a acesteia. 3. Referitor la cea de-a doua problemă de drept ce formează obiectul sesizării, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Braşov, Oradea, Alba Iulia, Bacău şi Târgu Mureş, tribunalele Dolj, Mehedinţi, Prahova, Bihor, Arad, Ialomiţa, Ilfov, pentru Minori şi Familie Braşov, Caraş-Severin, Timiş şi Bacău, precum şi judecătoriile sectoarelor 1, 5 şi 6 Bucureşti, Buftea, Zimnicea, Slatina, Oneşti, Oradea, Odorheiu Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Luduş şi Gheorgheni au comunicat că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu se realizează în cursul judecăţii în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea de Apel Galaţi, instanţele din circumscripţia Tribunalului Satu Mare, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Sectorului 3 Bucureşti, Alexandria, Roşiori de Vede, Târgu Secuiesc, Topliţa, Balş şi Vânju Mare au opinat în sensul că examinarea sesizării privind înlocuirea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea apelului, în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală, cu excepţia menţionată de Curtea de Apel Galaţi a situaţiei în care examinarea cererii de înlocuire are loc simultan cu verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, când şedinţa trebuie să fie publică, potrivit art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală. IV. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 844/C/1.150/III-5/2014 din data de 8 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 216 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, respectiv a prevederilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală şi art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul menţionat în sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea. Totodată, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei prin Adresa nr. 844/C/1.150/III-5/2014 din mai 2014, procurorul general, invocând dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibile, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv aceea ca de lămurirea respectivelor chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat, în esenţă, că dispoziţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului. Prin modul în care a fost reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar ca excepţie viza o problemă de drept procesual, doar în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării date fondului. Raportat la aceste considerente teoretice, s-a arătat că, în speţă, pe rolul Curţii de Apel Oradea se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, apelurile declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.559/111/2013 şi prin care s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor cu privire la care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu. Instanţa a fost învestită la termenul din 27 martie 2014 cu cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv, în principal, cu măsura controlului judiciar, iar, în subsidiar, cu cea a arestului la domiciliu. Cererea formulată de inculpaţi la termenul de judecată din 27 martie 2014 are un caracter incidental, fără consecinţe asupra modului de rezolvare a raportului juridic penal cu soluţionarea căruia instanţa a fost învestită originar, prin rechizitoriu, sau, subsecvent, prin apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei de condamnare. Astfel, s-a apreciat că nici regulile de procedură ce guvernează modul de soluţionare a cererii de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar pe cauţiune sau cu arestul la domiciliu şi, cu atât mai puţin, caracterul public ori nepublic al şedinţei de judecată în care o astfel de cerere este soluţionată nu vizează fondul cauzei. Cât priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, privind caracterul public al şedinţei de judecată în care se soluţionează contestaţia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, procurorul general a considerat că aceasta este vădit nepertinentă întrucât, pe de o parte, Curtea de Apel Oradea are a se pronunţa asupra măsurii preventive în primă instanţă, nu ca instanţă de control judiciar, iar, pe de altă parte, încheierea pe care o va pronunţa este definitivă, câtă vreme art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, prevede posibilitatea atacării cu contestaţie doar a încheierilor pronunţate în primă instanţă, nu şi a celor prin care instanţa de apel dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii. S-a concluzionat, astfel, că, pentru îndeplinirea ultimei condiţii impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, este necesar ca interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiei de drept substanţial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluţia dată acţiunii penale şi/sau civile cu care instanţa a fost sesizată. Cum, în prezenta cauză, obiectul sesizării îl constituie soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva sentinţei prin care au fost condamnaţi, sa apreciat că ultima condiţie impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită. V. Jurisprudenţa naţională în materie 1. Referitor la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, au fost identificate un număr de patru hotărâri judecătoreşti, care au dat o interpretare diferită dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a statuat, prin Încheierea penală nr. 32 din 24 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.202/1/2014, că examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune are loc numai după admiterea în principiu a acesteia, concluzie la care a ajuns în urma interpretării coroborate a dispoziţiilor art. 242 alin. (10) şi (12) şi art. 216 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. În sens contrar s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care, prin Încheierea nr. 5 din 12 februarie 2014 din Dosarul nr. 3.378/3/2014, în soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva dispoziţiei de admitere în principiu a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune dată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, a menţinut hotărârea atacată, făcând propriul examen din perspectiva temeiniciei cererii, fără a prezenta argumente în sensul analizării acestei chestiuni în faza verificării admisibilităţii în principiu. În mod similar, prin Încheierea din data de 11 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4.557/87/2013, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Teleorman a admis în principiu cererile formulate de o parte din inculpaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, a stabilit valoarea acesteia şi termenul de consemnare, verificând în această etapă temeinicia sesizării. Într-o altă opinie, Tribunalul Maramureş, cu ocazia soluţionării, în procedura de cameră preliminară, a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, nu a parcurs etapa admisibilităţii în principiu, după fixarea cauţiunii şi consemnarea acesteia de către inculpat, procedând la examinarea temeiniciei cererii (încheierile din 21 martie 2014 şi 25 martie 2014 pronunţate în Dosarul nr. 8.208/100/2013). 2. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept invocată în cuprinsul sesizării, a fost identificată o singură hotărâre pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1.202/1/2014, ce a avut ca obiect soluţionarea unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, sesizarea completului făcându-se de Secţia penală a aceleiaşi instanţe, ce fusese iniţial investită în condiţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală. Judecarea acestei cereri, care a făcut obiectul unui dosar distinct de cel în care au fost înregistrate apelurile declarate de parchet şi inculpat împotriva hotărârii date în primă instanţă, sa făcut de către Completul de 5 Judecători în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (12) din Codul de procedură penală. VI. Dispoziţiile din Codul de procedură penală suspuse interpretării Art. 242 Revocarea măsurilor preventive şi înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă (10) Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă găseşte cererea întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei. (11) Dacă se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, stabileşte obligaţiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (12) Dacă nu se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsa inculpatului şi a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat. Art. 216 Condiţii generale (1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauţiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar. (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1). Art. 203 Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive (5) În cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu. (6) În cursul judecăţii, instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată. Art. 206 Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii (3) Contestaţia se soluţionează în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea inculpatului. Art. 352 Publicitatea şedinţei de judecată (1) Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică. Art. 362 Măsurile preventive în cursul judecăţii (2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208. VII. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării În cuprinsul raportului întocmit de judecătorul desemnat, s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, arătându-se, în esenţă, că deşi obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, lămurirea acestora nu poate influenţa decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea, dat fiind faptul că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale privind starea de libertate a unor inculpaţi (examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune în etapa verificării admisibilităţii în principiu sau ulterior şi felul şedinţei de judecată), împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelanţilor prin rechizitoriu şi stabilirea eventualei răspunderi civile a acestora. Totodată, judecătorul-raportor a subliniat faptul că instanţa de apel, cu toate că a pus în discuţie, la termenul din 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv a unora dintre inculpaţi cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce nu aveau legătură cu obiectul respectivelor cereri de înlocuire. Astfel, a solicitat ca instanţa supremă să dea o rezolvare de principiu unor probleme ce vizează luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, şi nu înlocuirea cu o asemenea măsură, aşa cum au solicitat o parte dintre apelanţi, precum şi unor aspecte ce privesc înlocuirea arestului la domiciliu cu aceeaşi măsură restrictivă de libertate, deşi niciunul dintre inculpaţi nu se afla în arest la domiciliu, ci în arest preventiv. Totodată, deşi curtea de apel a fost învestită în primă instanţă cu cererea de înlocuire, a solicitat interpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, care se referă la felul şedinţei de judecată în calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus asupra măsurilor preventive. Într-o teză subsidiară, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor, examinând doar chestiunile de drept referitoare la etapa în care se analizează temeinicia cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, precum şi la felul şedinţei de judecată în care se discută o asemenea cerere de către instanţa de control judiciar învestită cu judecarea unei cauze în ultimă instanţă, şi-a exprimat opinia că, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate realiza doar ulterior admiterii în principiu a acesteia, iar, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. ( 5) şi (6) din Codul de procedură penală, art. 352 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu doar în cazul în care în aceeaşi şedinţă nu se verifică legalitatea şi temeinicia arestării preventive sau nu se dispun alte măsuri procesuale ce vizează rezolvarea cauzei în calea de atac, situaţii în care şedinţa de judecată este publică. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept menţionate, reţine următoarele: Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea fiind învestită în dosarul nr. 5.559/111/2013 cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii F.C.F., B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. şi L.Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014 a Tribunalului Bihor prin care s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, în cursul judecăţii respectivelor căi de atac punându-se în discuţie, la termenul din data de 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune formulate de o parte dintre apelanţi. De asemenea, chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu au primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din Adresa nr. 844/C/1150/III-5/2014 din 8 aprilie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este însă îndeplinită în cauză, întrucât soluţionarea pe fond a apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Oradea nu depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. Astfel, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Prin sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs trebuie astfel să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă. De altfel, aceasta a fost şi raţiunea avută în vedere de legiuitor care, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, a modificat conţinutul art. 475 ce reglementează condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate în vederea pronunţării de către instanţa supremă a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, introducând expresia "pe fond", care lipsea din prima formă adoptată a Codului, prin reformularea textului de lege menţionat urmărindu-se tocmai excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmează a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, în situaţia în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală. În prezenta cauză, chiar dacă obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, lămurirea acestora nu poate influenţa decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea, dat fiind faptul că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale privind starea de libertate a unor inculpaţi (examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune în etapa verificării admisibilităţii în principiu sau ulterior şi felul şedinţei de judecată), împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelanţilor prin rechizitoriu şi stabilirea eventualei răspunderi civile a acestora. În plus, curtea de apel, deşi a pus în discuţie, la termenul din 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv ale unora dintre inculpaţi cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, a sesizat instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce nu aveau legătură cu obiectul respectivelor cereri de înlocuire. Astfel, a solicitat ca Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu unor probleme ce vizează luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, şi nu înlocuirea cu o asemenea măsură, aşa cum au solicitat o parte dintre apelanţi, precum şi unor aspecte ce privesc înlocuirea arestului la domiciliu cu aceeaşi măsură restrictivă de libertate, deşi niciunul dintre inculpaţi nu se afla în arest la domiciliu, ci în arest preventiv. Totodată, deşi curtea de apel a fost învestită în primă instanţă cu cererea de înlocuire, a solicitat interpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, care se referă la felul şedinţei de judecată în calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus asupra măsurilor preventive. În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate nu pot primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând, eventual, să facă obiectul unui recurs în interesul legii, dacă sunt întrunite cerinţele înscrise în art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, precum şi a chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2014. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE Magistrat-asistent, Marioara Cioaric _______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
