Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 108 din 12 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum si a ordonantei in intregul ei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 16 aprilie 2003
DECIZIE nr. 108 din 12 martie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III, V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum şi a ordonanţei în întregul ei
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 16 aprilie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III, V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iaşi.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 4 martie 2003 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea la 12 martie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 15.874/2002, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , excepţie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia, precizând ca excepţia vizeazã intreaga <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , susţin, în esenta, urmãtoarele:
- Prin reglementarea art. III din ordonanta "a unui transfer fortat, de la o instituţie de drept privat la o instituţie de drept public, fãrã a se avea în vedere acceptul, manifestarea de vointa a fiecãrui salariat", sunt incalcate dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie, care prevãd ca alegerea profesiei şi a locului de munca sunt libere, precum şi prevederile art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, autorii exceptiei de neconstituţionalitate invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 253 din 18 septembrie 2001, prin care s-a stabilit ca dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare atât timp cat s-ar putea interpreta ca transferul în interesul serviciului s-ar putea face fãrã acordul persoanelor încadrate. Se apreciazã, de asemenea, ca transferul realizat îi aduce "în situaţia de a fi salariaţii unei instituţii care nu deţine acele bunuri care constituie mijloacele de munca necesare oricãrui salariat pentru a-şi exercita ocupaţia". În fapt, susţin autorii exceptiei, "se realizeazã o nationalizare mascatã a forţei de munca". Nerespectarea art. 38 din Constituţie conduce implicit, în conceptia autorilor exceptiei de neconstituţionalitate, "şi la încãlcarea celorlalte drepturi şi libertãţi fundamentale reglementate în Constituţie care nu pot fi îngrãdite conform art. 49 din Legea fundamentalã decât pentru cauzele expres prevãzute în acest articol", deşi acestea nu exista.
- În acelaşi timp, în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca ordonanta criticata "incalca proprietatea privatã asupra bunurilor mobile şi imobile prin art. V, VI şi VII, reglementand obligativitatea (principiul consensualismului cu privire la a decide în legatura cu un bun al tau care este ignorat cu desãvârşire) încheierii unor protocoale de predare-preluare a bazelor de date, precum şi a documentelor care privesc activitatea registrului şi a biroului unic, a bunurilor cu care au fost dotate acestea şi folosirea sediilor existente pe baza de contract de închiriere sau protocol". În dezvoltarea acestui motiv al exceptiei autorii acesteia arata ca "activitatea de registru şi de birou unic s-a desfãşurat în spaţiile camerei de comerţ cu bunurile (echipamente, programe şi reţele informative, copiatoare, mobilier, sali amenajate şi altele) achiziţionate şi modernizate continuu în cei 13 ani de funcţionare". Pe de alta parte, se susţine ca "statul roman a legiferat folosirea abuzivã, contrarã voinţei proprietarului, a bunurilor, în condiţiile în care, în anul 1990, nu şi-a respectat obligaţia legalã de a asigura, fãrã plata, spaţiile de lucru şi echipamentele informative necesare registrului comerţului (<>art. 50 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului)". Se considera ca astfel sunt incalcate dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie privind ocrotirea egala de lege a proprietãţii private, indiferent de proprietar, ale art. 480 din Codul civil privind prerogativele dreptului de proprietate, ale art. 481 din Codul civil privind condiţiile în care poate fi obligatorie cedarea proprietãţilor private, precum şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care consacra dreptul oricãrei persoane la proprietate.
- Un alt motiv de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenta criticate, invocat de autorii exceptiei, îl constituie încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie privind condiţiile emiterii ordonanţei de urgenta. În acest sens se apreciazã ca nu sunt întrunite condiţiile pentru existenta "cazului excepţional", pentru a se justifica emiterea ordonanţei de urgenta. Referitor la dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, sunt invocate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 15/2000 şi nr. 173/2002, prin care au fost fãcute precizãri cu privire la circumstanţele în care pot fi emise ordonanţe de urgenta de cãtre Guvern. Autorii exceptiei invoca în acest sens şi încãlcarea dispoziţiilor art. 51 din Constituţie, care consacra suprematia Constituţiei.
Tribunalul Iaşi considera, în esenta, ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 contravine Constituţiei, întrucât "reglementeazã un transfer fortat al personalului, neluand în considerare dreptul acestuia de a-şi da consimţãmântul în acest sens, condiţie esenţialã de care depinde valabilitatea transferului". În acest fel, susţine instanta, "<>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 contravine şi dispoziţiilor art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care proclama ca orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a profesiei şi a felului muncii, la condiţii echitabile şi satisfãcãtoare de prestare a acestei munci şi implicit incalca şi prevederile art. 20 din Constituţie, potrivit cãrora dispoziţiile referitoare la drepturile şi libertãţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte". În legatura cu acest motiv de neconstituţionalitate este invocatã şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 253/2001, prin care s-a statuat ca, în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul ca transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare.
Instanta de judecata opineaza, de asemenea, ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, "întrucât nu poate fi reţinutã nici existenta unei situaţii excepţionale, nici necesitatea instituirii de urgenta a unor mãsuri pentru salvgardarea interesului public în condiţiile în care, în vechea reglementare, activitatea de registru şi birou unic se desfasura în condiţii bune, legalitatea actelor şi operaţiunilor de înregistrare fiind verificata de judecãtorii delegaţi în acest sens la Oficiul registrului comerţului".
Referitor la motivul de neconstituţionalitate invocat de autorii exceptiei cu privire la încãlcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerţ şi industrie prin obligarea acestora de a încheia protocoale cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, în folosinta cãruia rãmân baza de date, bunurile cu care au fost dotate Oficiul Naţional al Comerţului şi birourile unice, instanta de judecata considera "ca de dispoziţiile din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 219/2002, respectiv art. V, VI şi VII, care reglementeazã aceste aspecte, nu depinde soluţionarea [...] cauzei".
Cu toate acestea, instanta de judecata a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu "excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 , raportat la art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constituţie şi la art. 1 alin. (3) din Constituţie".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 referitoare la transferul în interesul serviciului al persoanelor angajate la oficiile registrului comerţului. În argumentarea acestui punct de vedere arata ca, în concordanta cu politica sa socialã, "a ales soluţia pe care a considerat-o cea mai potrivita pentru pãstrarea locurilor de munca şi pentru acordarea posibilitatii specialiştilor din cadrul oficiilor registrului comerţului de a-şi pune în valoare, în continuare, experienta şi pregãtirea profesionalã de excepţie". De altfel, arata Guvernul, "prevederile vizate sunt în deplin acord cu principiile generoase ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 23/EC/2001 cu privire la protejarea drepturilor angajaţilor în cazul transferului între doua persoane juridice a unor ansambluri de activitãţi. Dispoziţiile directivei stabilesc ca drepturile şi obligaţiile angajatorului izvorand dintr-un contract sau alt fel de raport de munca, existente la data unui transfer, ca cel menţionat mai sus, vor fi transmise entitatii care preia activitatea respectiva, care este obligatã sa le respecte întocmai". Pe de alta parte, se apreciazã ca, "în conformitate cu dispoziţiile de drept intern şi internaţional citate [...], nici una dintre persoanele angajate la oficiile registrului comerţului nu este obligatã, sub nici o forma, sa accepte continuarea raporturilor de munca cu nou-infiintatul Oficiu Naţional al Registrului Comerţului, în ipoteza în care acestea nu doresc acest lucru". De altfel, se arata în punctul de vedere al Guvernului, "aceasta este singura interpretare ce se poate da <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 şi pe care Guvernul a avut-o în vedere la emiterea actului normativ respectiv, în deplina concordanta cu considerentele pe care Curtea Constituţionalã le-a exprimat în Decizia nr. 253/2001 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Codul muncii". Conform acestei decizii, "în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul ca transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie".
În ceea ce priveşte motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Guvernul opineaza ca excepţia este inadmisibila, în conformitate cu prevederile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, întrucât cererea de sesizare a instanţei "vizeazã raporturi de munca" şi, în aceste condiţii, dispoziţiile criticate ale <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 "nu influenţeazã soluţionarea cauzei deduse judecaţii".
Guvernul considera neintemeiate susţinerile autorilor exceptiei referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerţ şi industrie asupra bunurilor din patrimoniul acestora, o data cu trecerea acestor bunuri în folosinta Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale. Argumentand acest punct de vedere, Guvernul susţine ca "oficiile registrului comerţului au desfãşurat, de la constituirea acestuia, o activitate purtãtoare de venituri, asa cum se prevede expres în <>art. 11 din Legea nr. 26/1990 , republicatã, cu completãrile şi modificãrile ulterioare". De asemenea, potrivit aceleiaşi argumentari, "recunoaşterea calitãţii de proprietar exclusiv a camerelor de comerţ şi industrie asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul acestora nu tine cont de modul în care s-a constituit acest patrimoniu. Asigurarea spaţiului corespunzãtor şi a condiţiilor materiale necesare desfãşurãrii activitãţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a fiecãrui registru al comerţului s-a realizat, pentru anii 1990-1991, de cãtre prefectura şi, respectiv, de cãtre Primãria Municipiului Bucureşti. Bunurile cu care au fost dotate oficiile au trecut, fãrã plata, în proprietatea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale pana la data de 1 ianuarie 2002". Afectarea unui patrimoniu propriu necesar îndeplinirii atribuţiilor pentru care au fost înfiinţate oficiile registrului comerţului, se susţine în continuare, "a rãspuns cerinţelor normative din articolele 4 şi 9 ale <>Legii nr. 26/1990 , care atribuie registrului comerţului un caracter de utilitate publica şi care stabilesc norme de organizare şi funcţionare proprii pentru oficiile respective". În opinia Guvernului, pe baza normelor legale în vigoare privind organizarea, funcţionarea, scopul şi modul de constituire a patrimoniului oficiilor registrului comerţului, "se impune concluzia ca aceasta instituţie a dobândit, de la înfiinţare, gradul de autonomie necesar functionarii ca entitate independenta". Întrucât, prin intervenţia legiuitorului, s-au stabilit şi sursele de venit necesare activitãţii oficiilor registrului comerţului (provenind din taxele pentru operaţiile efectuate în registrul comerţului), venituri a cãror cuantificare reflecta o acoperire permanenta a cheltuielilor de funcţionare şi, în plus, un excedent pentru bugetele camerelor de comerţ şi industrie, pe lângã care oficiile functionau, se poate conchide, în opinia Guvernului, ca acestea au fost concepute ca structuri autonome sub raport patrimonial, cu o organizare distinctã şi atribuţii stabilite prin lege, dar fãrã personalitate juridicã.
În punctul de vedere al Guvernului se considera totodatã ca, "de la începutul functionarii registrului comerţului pe lângã camerele de comerţ, o parte importanta a veniturilor camerelor respective a fost constituitã din taxele percepute de oficiile registrului comerţului pentru operaţiunile efectuate de acestea, astfel încât sumele respective au creat resursele necesare investiţiilor în sedii şi alte categorii de bunuri destinate functionarii camerelor de comerţ şi a oficiilor registrului comerţului". De aceea, "aportul oficiilor registrului comerţului la achiziţionarea bunurilor în discuţie a avut o importanta şi o valoare deosebite, de care este imposibil sa nu se ţinã seama la constituirea patrimoniului persoanei juridice nou-înfiinţate".
Totodatã, "din evidentele Ministerului Finanţelor Publice, rezulta ca din încasãrile realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comerţului s-au acoperit cheltuielile de organizare şi funcţionare ale acestora şi s-au înregistrat importante excedente". Pe aceasta baza se arata ca <>art. VI din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , a stabilit, "în mod expres, ca bunurile din dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri, constituie patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului". Astfel Guvernul arata ca, "în raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscari şi, cu atât mai puţin, a unei nationalizari". În aceeaşi ordine de idei, se apreciazã ca "susţinerea potrivit cãreia prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 s-a impus camerelor de comerţ şi industrie închirierea obligatorie şi fãrã limita de timp a imobilelor acestor instituţii este neconforma cu reglementarea la care se face trimitere". Se mai susţine ca atât <>art. VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , în forma iniţialã, cat şi cea modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 "conferã deplina libertate de a contracta, camerelor de comerţ şi industrie neimpunandu-se nici o restrictie ori condiţionare. Dispoziţiile respective lasa la latitudinea camerelor de comerţ şi industrie acceptarea (sau refuzul) de a asigura - contra unei chirii - spaţiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comerţului şi birourile unice".
În legatura cu critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie la emiterea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , Guvernul considera ca aceasta este nefondata. Se susţine, în argumentarea acestui punct de vedere, ca emiterea ordonanţei de urgenta a fost determinata "de necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor fata de eficienta modului de organizare anterior emiterii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piata". De asemenea, se arata ca "gravele dezacorduri intervenite între anumite camere de comerţ teritoriale şi Camera de Comerţ a României şi a Municipiului Bucureşti, care au degenerat într-un conflict la scena deschisã, aveau potenţial negativ asupra functionarii instituţiilor respective, inclusiv asupra functionarii coerente a registrului comerţului". În conceptia Guvernului, "în noua organizare, se va asigura o operativitate sporitã activitãţii specifice registrului comerţului şi, în special, a celei care vizeazã constituirea societãţilor comerciale, ţinându-se seama şi de rolul pe care instanţele judecãtoreşti - prin judecãtorul delegat -, pe lângã care funcţioneazã oficiile registrului comerţului, îl au în procesul de înmatriculare a comercianţilor şi de înregistrare a mentiunilor privitoare la activitatea acestora".
Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 sunt neconstituţionale, întrucât "efectuarea transferului în interesul serviciului, care implica cu necesitate schimbarea unitãţii cu care s-a încheiat contractul individual de munca, prin vointa unilaterala a legiuitorului, incalca principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora <<Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere>>". Se susţine totodatã ca nu exista nici unul dintre motivele prevãzute la art. 49 alin. (2) din Constituţie, care ar putea justifica restrangerea libertãţii salariatului în alegerea profesiei şi a locului de munca. În consecinta, Avocatul Poporului considera ca, "în mãsura în care dispoziţiile <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 se interpreteazã în sensul ca transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, acestea sunt neconstituţionale. În acest sens este invocatã Decizia Curţii Constituţionale nr. 253/2001.
Cu privire la motivul de neconstituţionalitate care se referã la încãlcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie prin reglementãrile cuprinse în art. V, VI şi VII din ordonanta de urgenta criticata, Avocatul Poporului considera ca acesta este neîntemeiat, întrucât limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, conform art. 41 alin. (1) din Constituţie. În argumentarea acestei sustineri se mai arata ca, "prin vointa legiuitorului, bazele de date şi documentele sunt proprietatea privatã a registrelor comerţului de pe lângã camerele de comerţ, numai în mãsura în care acestea îşi desfãşoarã activitatea pentru care au fost constituite. Or, în cazul de fata, activitatea acestora a fost reluatã de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi de oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, prin urmare, şi suportul logistic al desfãşurãrii activitãţilor specifice registrului comerţului (baze de date şi documente)".
Referitor la dispoziţiile ordonanţei privind sediile, se apreciazã ca "legiuitorul nu a dispus un transfer al dreptului de proprietate, ci doar posibilitatea utilizãrii acestor spaţii pana la identificarea unor sedii şi numai în temeiul unor contracte de închiriere sau protocoale, [...] care pot fi negociate de pãrţi".
În legatura cu motivul de neconstituţionalitate constând în încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie la emiterea ordonanţei de urgenta, Avocatul Poporului considera, în esenta, ca susţinerile autorului exceptiei nu sunt întemeiate, întrucât Constituţia nu a definit conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale". Ca urmare, emiterea unei ordonanţe de urgenta se poate fundamenta "numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. III, V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, precum şi ordonanta în întregul ei.
Dispoziţiile art. III, V, VI şi VII din ordonanta, criticate în mod special, au urmãtorul cuprins:
- Art. III: "Personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, al oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi al birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale se considera transferat în interes de serviciu la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, la care trece împreunã cu posturile aferente. [...]";
- Art. V: "În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, bazele de date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, ale oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi ale birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de cãtre oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, pe baza de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.";
- Art. VI: "Bunurile cu care au fost dotate Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice continua sa fie utilizate de cãtre acestea, pe baza de protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie.";
- Art. VII: "Pana la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru funcţionarea registrului comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente, pe baza de contract de închiriere sau protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, dupã caz, alte persoane care au dreptul de proprietate asupra imobilelor."
Ulterior, dupã data de 12 noiembrie 2002, când a fost ridicatã excepţia la instanta de judecata, prin articolul unic al <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, au fost modificate dispoziţiile <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , care au în prezent urmãtorul cuprins:
"Art. V. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrãrii registrelor comerţului de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie teritoriale, şi functionarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de cãtre oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, pe baza de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.
(2) Modul de utilizare de cãtre Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de cãtre camerele de comerţ şi industrie teritoriale a informaţiilor cuprinse în bazele de date se stabileşte pe baza contractualã sau prin protocol.";
"Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi vor fi folosite potrivit destinaţiei stabilite.
(2) Determinarea aportului prevãzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Predarea-preluarea bunurilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã prin protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.";
"Art. VII. - (1) În cazul spaţiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente pe baza de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, dupã caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, pana la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru funcţionarea registrului comerţului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul în care spaţiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt insuficiente pentru desfãşurarea în condiţii corespunzãtoare a activitãţii."
Curtea constata ca, din compararea dispoziţiilor <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , în formularea iniţialã, şi a celor cuprinse în aceleaşi articole dupã modificarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , nu exista deosebiri esenţiale, reglementarea de principiu rãmânând aceeaşi, cu unele precizãri de natura sa înlesneascã punerea în aplicare a prevederilor ordonanţei.
Întrucât noua reglementare, dupã ridicarea exceptiei în fata instanţei, a modificat <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , preluand, în principiu, soluţia legislativã anterioarã modificãrii, Curtea, în conformitate cu jurisprudenta sa în materie, urmeazã sa se pronunţe asupra <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 .
Dispoziţiile constituţionale şi prevederile documentelor internaţionale invocate de autorii exceptiei în susţinerea acesteia au urmãtorul cuprins:
- Art. 38 alin. (1) din Constituţie: "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere.";
- Art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie: "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.";
- Art. 51 din Constituţie: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 114 alin. (4) din Constituţie: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.";
- Art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfãcãtoare de munca, precum şi la ocrotirea impotriva somajului.";
- Art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cat şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va putea fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Analizând ordonanta de urgenta criticata, cu modificãrile ulterioare, Curtea retine ca aceasta are un conţinut complex, cuprinzând mãsuri privind instituirea unui nou sistem de organizare a registrului comerţului, o noua opţiune a legiuitorului cu privire la organizarea serviciului public al registrului comerţului, în comparatie cu organizarea anterioarã, prin înfiinţarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publica cu personalitate juridicã, finanţat integral din venituri proprii, în subordinea Ministerului Justiţiei, şi a oficiilor registrului comerţului, în subordinea Oficiului Naţional, care funcţioneazã pe lângã tribunale.
1. O prima critica de neconstituţionalitate vizeazã intreaga ordonanta de urgenta a Guvernului, fiind intemeiata pe susţinerea ca aceasta a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, în sensul ca nu a existat un "caz excepţional" care sa justifice emiterea ordonanţei de urgenta. În acest fel se incalca, în opinia autorilor exceptiei, însuşi principiul obligativitatii respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevãzut la art. 51 din Constituţie.
Analizând aceasta sustinere, Curtea constata ca este neîntemeiatã.
În absenta unei definiţii constituţionale a conceptului de caz excepţional, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenta sa - prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 - ca acesta trebuie definit în raport cu "necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". Totodatã, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, s-a stabilit ca "Subordonarea, prin chiar textul constituţional, a adoptãrii ordonanţei de urgenta existenţei unui caz excepţional îi conferã acestuia semnificatia de criteriu de constitutionalitate. Asa fiind, Curtea este competenta sa verifice, de la caz la caz, în mãsura în care este sesizatã, dacã ordonanta de urgenta dedusã controlului de constitutionalitate este impusa de o situaţie care întruneşte trãsãturile unui caz excepţional".
Astfel, în soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în aceasta cauza, Curtea retine ca Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curţii, a motivat recurgerea la delegarea legislativã prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constituţie prin necesitatea asigurãrii functionarii în condiţii optime a instituţiei registrului comerţului, de necontestat interes public, în vederea eliminãrii deficienţelor constatate în activitatea acestuia, ca şi a implicatiilor posibile ale "gravelor dezacorduri intervenite între anumite camere de comerţ", în perioada anului trecut. De altfel, din examinarea Notei de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 rezulta ca Guvernul a motivat încã de la adoptare recurgerea la ordonanta de urgenta prin "necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii comercianţilor în eficienta actualului mod de organizare, de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piata".
În consecinta, Curtea constata ca ordonanta de urgenta criticata nu contravine dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, întrucât a fost adoptatã cu respectarea condiţiilor prevãzute de acest text constituţional.
2. În legatura cu critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia, prin reglementarea cuprinsã la <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , se dispune un transfer fortat al salariaţilor registrului comerţului "de la o instituţie de drept privat la o instituţie de drept public", fãrã acordul salariaţilor, incalcandu-se astfel art. 38 alin. (1) din Constituţie şi art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea constata ca este neîntemeiatã.
Dispoziţiile <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , potrivit cãrora "se considera transferat în interes de serviciu" personalul existent în structurile Registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, nou-create, nu ingradesc, în nici un fel, dreptul celor în cauza de a munci şi nici libertatea de a-şi alege profesia sau locul de munca. Aceste dispoziţii, care nu prevãd modificarea locului de munca al angajaţilor, se constituie într-o mãsura de protecţie a personalului respectiv, cãruia îi este, astfel, asigurata menţinerea locului de munca, chiar dacã au intervenit modificãri în organizarea serviciului public al Registrului comerţului. De aceea a fost utilizata formula "se considera transferat în interesul serviciului" şi nu o alta, cum ar fi, de exemplu, "se transfera în interesul serviciului".
În acest context Curtea retine ca mãsurile sociale care vizeazã ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrãtorilor în vederea evitãrii concedierilor colective constituie o obligaţie pentru statele membre ale Consiliului Europei, prevãzutã la art. 29 din Carta socialã europeanã revizuitã, ratificatã de România prin <>Legea nr. 74/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Totodatã, fiind o norma de protecţie socialã, dispoziţia criticata corespunde prevederilor art. 38 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora salariaţii au dreptul la protecţie socialã a muncii în situaţii specifice, precum şi celor ale art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care reglementeazã dreptul persoanelor de a fi ocrotite impotriva somajului.
De altfel, referitor la transferul în interesul serviciului fãrã acordul persoanei încadrate, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu un an înainte de adoptarea ordonanţei criticate, prin Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 27 decembrie 2001, invocatã de înşişi autorii exceptiei. Prin aceasta decizie a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 69 din Codul muncii, text preconstitutional, stabilindu-se ca, "în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul ca transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie".
Or, ca urmare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale în cazul constatãrii neconstitutionalitatii unei dispoziţii legale, efect prevãzut de art. 145 alin. (2) din Constituţie, şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, interpretarea dispoziţiilor privind transferul în interesul serviciului fãrã acordul persoanei încadrate nu mai era posibila, întrucât fusese eliminata din legislaţie. De altfel, chiar Guvernul, în punctul sau de vedere, precizeazã ca a avut în vedere, la data emiterii ordonanţei, considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 253/2001 , mãsura prevãzutã la art. III din ordonanta de urgenta criticata având un caracter de protecţie a salariaţilor, conform Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/23/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrãtorilor în cazul transferului întreprinderilor, stabilimentelor sau pãrţilor de întreprinderi sau stabilimente.
Curtea observa, de asemenea, ca prin Codul muncii - <>Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, instituţia transferului în interesul serviciului nu mai este prevãzutã.
3. O ultima critica de neconstituţionalitate se referã la dispoziţiile <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , sustinandu-se ca acestea sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţiilor art. 480 şi 481 din Codul civil, precum şi dispoziţiilor altor acte normative, întrucât nesocotesc dreptul de proprietate al camerelor de comerţ asupra bunurilor la care se referã textele criticate.
În ceea ce priveşte aceasta sustinere, Curtea considera drept corecta opinia instanţei de judecata, exprimatã în Încheierea din 12 noiembrie 2002, în sensul ca soluţionarea cauzei aflate pe rol - conflictul de munca între salariaţii reclamanţi şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi cu privire la nelegalitatea transferului în interesul serviciului - nu depinde de aceste dispoziţii criticate ale ordonanţei de urgenta, care nu se referã la drepturi ale angajaţilor reclamanţi.
În consecinta, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) combinat cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol din <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila sub aspectul invocarii neconstitutionalitatii art. V, VI şi VII din ordonanta de urgenta criticata.
Faptul ca parata, Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi, a declarat, prin reprezentant, în şedinţa din 8 noiembrie 2002, când angajaţii reclamanţi au ridicat excepţia de neconstituţionalitate, ca "subscrie la susţinerile reclamanţilor" nu are nici o semnificatie, sub aspectul lipsei de relevanta a dispoziţiilor art. V, VI şi VII din ordonanta de urgenta criticata, în soluţionarea conflictului de munca dintre angajaţii reclamanţi şi angajatoarea parata, Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate care se bazeazã pe invocarea încãlcãrii unor dispoziţii cuprinse în alte legi, Curtea constata ca acestea nu pot fi reţinute, întrucât soluţionarea eventualelor necorelari în legislaţie, chiar dacã acestea ar fi reale, nu intra în competenta instanţei de contencios constituţional, ci în aceea a autoritãţii legiuitoare.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi sub aspectul art. 114 alin. (4) din Constituţie,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iaşi.
2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V, VI şi VII din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
