Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 107 din 9 martie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 19, art. 21 alin. (3) si   art. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, precum si a prevederilor anexei la aceasta    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 107 din 9 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 19, art. 21 alin. (3) si art. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, precum si a prevederilor anexei la aceasta

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 4 mai 2004


Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 19, art. 21 alin. (3), art. 23 şi <>art. 32 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a prevederilor anexei la aceasta. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Acvarim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în dosarele nr. 2.727/CAF/2003 al Tribunalului Vâlcea Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 8.568/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal este prezent Consiliul Judeţean Vâlcea, fiind reprezentat prin consilier juridic Daniela Calianu, potrivit delegaţiei depuse la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Prim-magistratul asistent referã asupra cererilor depuse la dosar la data de 8 martie 2004, prin care Societatea Comercialã "Acvarim" - S.A. solicitã amânarea judecãrii cauzei pentru lipsã de apãrare.
Consiliul Judeţean Vâlcea, având cuvântul asupra cererii prealabile, se opune admiterii sale.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cererea ca fiind legalã şi solicitã admiterea acesteia.
În temeiul art. 156 din Codul de procedurã civilã, Curtea respinge cererea de amânare, întrucât nu este temeinic motivatã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 569D/2003 la Dosarul nr. 573D/2003, având în vedere cã excepţia de neconstituţionalitate este ridicatã de acelaşi autor, are ca obiect dispoziţii cuprinse în aceeaşi lege, cu o motivare identicã, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Reprezentantul pãrţii prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu mãsura conexãrii dosarelor. Faţã de acestea, pentru o mai bunã administrare a justiţiei, Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 573D/2003 la Dosarul nr. 569D/2003, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Consiliului Judeţean Vâlcea solicitã respingerea excepţiei, întrucât apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate. În acest sens, aratã cã bunurile de uz sau de interes public aparţin numai domeniului public al statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale, din aceastã categorie fãcând parte bunurile prevãzute la art. 136 din Constituţie, republicatã, precum şi cele stabilite expres prin lege specialã.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând în acest sens cã dispoziţiile legale criticate reprezintã o concretizare a prevederilor constituţionale invocate, şi nu o încãlcare a lor.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierile din 2 decembrie 2003 şi din 20 noiembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 2.727/CAF/2003 şi nr. 8.568/2003 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, ale Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 19, art. 21 alin. (3), art. 23 şi <>art. 32 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a prevederilor anexei la aceasta. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Acvarim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în cauze având ca obiect anularea unei hotãrâri emise de Consiliul Judeţean Vâlcea şi, respectiv, acţiune în revendicare.
În motivãrile excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1), (2), (3), (5), (7) şi ale art. 135 alin. (1), (2), (5), (6) din Constituţie. În esenţã, se susţine cã prevederile <>Legii nr. 213/1998 sunt neconstituţionale prin aceea cã reglementeazã raporturi juridice nãscute anterior intrãrii ei în vigoare. În speţã, bunurile care alcãtuiesc "Sistemul de alimentare cu apã" care deserveşte populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea şi care se aflau în patrimoniul Societãţii Comerciale "Acvarim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, succesoare a fostei Regii Autonome de Energie, Transport şi Apã Râmnicu Vâlcea, au fost înscrise de cãtre Consiliul Judeţean Vâlcea în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 213/1998 şi ale anexei la aceasta. Autorul excepţiei aratã cã prin aceastã mãsurã <>Legea nr. 213/1998 a fost înţeleasã ca o "lege de confiscare, expropriere şi naţionalizare a proprietãţii private a societãţilor comerciale în favoarea proprietãţii publice, gestionate de o autoritate a administraţiei publice locale". Invocã în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniul stabilirii caracterului de proprietate publicã sau privatã a bunurilor aparţinând societãţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine majoritatea capitalului social. Aratã cã prevederile punctului 3 din capitolul II, ale punctului 4 din capitolul III din anexa la lege sunt neconstituţionale, fãrã a arãta în ce constã neconstituţionalitatea acestora.
Tribunalul Vâlcea - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã, potrivit principiului neretroactivitãţii legii, aceasta nu poate sã reglementeze raporturi juridice care s-au nãscut anterior intrãrii ei în vigoare.
Judecãtoria Râmnicu Vâlcea apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de cãtre judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea reţine cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de cãtre autorul acesteia şi rezultat din conexarea celor douã dosare, îl constituie dispoziţiile art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 19, art. 21 alin. (3), art. 23 şi <>art. 32 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi prevederile anexei la aceasta, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. În legãturã cu excepţia ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã, deşi autorul acesteia invocã şi neconstituţionalitatea art. 32 alin. (3) din legea criticatã, în realitate aceasta conţine un numãr de 27 de articole, iar anexa la lege, criticatã, de asemenea, ca fiind neconstituţionalã, a fost modificatã prin <>Legea nr. 241/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 13 iunie 2003, şi completatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 30/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 aprilie 2000.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 1: "Dreptul de proprietate publicã aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.";
- Art. 2: "Statul sau unitãţile administrativ-teritoriale exercitã posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcãtuiesc domeniul public, în limitele şi în condiţiile legii.";
- Art. 3: "(1) Domeniul public este alcãtuit din bunurile prevãzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantã din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unitãţile administrativ-teritoriale prin modurile prevãzute de lege.
(2) Domeniul public al statului este alcãtuit din bunurile prevãzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevãzute la pct. I din anexã, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.
(3) Domeniul public al judeţelor este alcãtuit din bunurile prevãzute la pct. II din anexã şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotãrâre a consiliului judeţean, dacã nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.
(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcãtuit din bunurile prevãzute la pct. III din anexã şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotãrâre a consiliului local, dacã nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.";
- Art. 4: "Domeniul privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale este alcãtuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitãţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privatã.";
- Art. 5: "(1) Regimul juridic al dreptului de proprietate publicã este reglementat de prezenta lege, dacã prin legi organice speciale nu se dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate privatã al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacã legea nu dispune altfel.";
- Art. 7: "Dreptul de proprietate publicã se dobândeşte:
a) pe cale naturalã;
b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;
c) prin expropriere pentru cauzã de utilitate publicã;
d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local, dupã caz, dacã bunul în cauzã intrã în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauzã de utilitate publicã;
f) prin alte moduri prevãzute de lege.";
- Art. 8 alin. (3): "Trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societãţilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorialã este acţionar, se poate face numai cu platã şi cu acordul adunãrii generale a acţionarilor societãţii comerciale respective. În lipsa acordului menţionat, bunurile societãţii comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauzã de utilitate publicã şi dupã o justã şi prealabilã despãgubire.";
- Art. 10: "(1) Dreptul de proprietate publicã înceteazã, dacã bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.
(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, dupã caz, prin hotãrâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacã prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.
(3) Hotãrârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacatã în condiţiile art. 8 alin. (2).";
- Art. 11 alin. (2): "Actele juridice încheiate cu încãlcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolutã.";
- Art. 19: "(1) Inventarul bunurilor din domeniul public se întocmeşte în termen de 9 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 45 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Departamentul pentru Administraţie Publicã Localã va elabora, pe baza propunerilor consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliilor locale, dupã caz, norme tehnice pentru întocmirea inventarului, pe care le va supune spre aprobare Guvernului.";
- Art. 21 alin. (3): "Inventarele astfel însuşite se centralizeazã de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotãrâre, sã se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.";
- Art. 23: "Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau al municipiilor sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), (2), (3), (5), (7), devenit art. 44 alin. (1), (2), (3), (6), (8), şi ale art. 135 alin. (1), (2), (5), (6), devenit art. 136 alin. (1), (2), (4), (5) din Constituţie, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie. [...]
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale. [...]
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã.
În esenţã, prevederile legale sunt criticate pentru faptul cã, în temeiul lor, bunurile ce alcãtuiesc "Sistemul de alimentare cu apã" care deserveşte populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea, bunuri care se aflau în patrimoniul societãţii comerciale autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, au fost înscrise de cãtre Consiliul Judeţean Vâlcea în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului. Se considerã cã aceastã mãsurã echivaleazã cu o "confiscare, expropriere şi naţionalizare a proprietãţii private a societãţilor comerciale", încãlcându-se astfel dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), (2), (3), (5), (7), devenit art. 44 alin. (1), (2), (3), (6), (8), şi ale art. 135 alin. (1), (2), (5), (6), devenit art. 136 alin. (1), (2), (4), (5).
Aceste susţineri nu pot fi reţinute, întrucât prevederile <>Legii nr. 213/1998 reprezintã o concretizare a dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã". Din aceste dispoziţii constituţionale rezultã cã societãţile comerciale nu pot deţine în proprietate bunuri ce aparţin domeniului public al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale, ci doar în regim de concesionare sau de închiriere.
Pe de altã parte, în anexa <>Legii nr. 213/1998 , în temeiul art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicatã, care permite legiuitorului sã strabileascã, prin lege organicã, şi alte bunuri care fac parte din domeniul public, în afara celor prevãzute expres de Constituţie, sunt considerate ca bunuri aparţinãtoare domeniului public şi "reţelele de alimentare cu apã, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente". Ca atare, aceste bunuri nu puteau intra în proprietatea unei societãţi comerciale, chiar dacã o lege le conferã un asemenea regim.
Autorul excepţiei invocã şi neconstituţionalitatea prevederilor pct. II.3, precum şi cele ale pct. III.4 din anexa la Lege, fãrã a se arãta în ce constã neconstituţionalitatea acestora. Or, potrivit <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizãrile adresate Curţii trebuie motivate, neindicarea de cãtre autorul excepţiei a unei prevederi constituţionale care ar fi încãlcatã fiind echivalentã cu lipsa motivãrii. Aşa cum a statuat în mod constant în practica sa, Curtea Constituţionalã nu se poate substitui pãrţii în ceea ce priveşte motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, procedând astfel, ar însemna sã exercite, sub acest aspect, un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil atât timp cât controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu se poate exercita decât la sesizare. În acest sens sunt <>Decizia nr. 341 din 12 septembrie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 29 ianuarie 1998, <>Decizia nr. 178 din 8 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 27 mai 2003, sau <>Decizia nr. 386 din 16 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 26 noiembrie 2003.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-5, art. 7, art. 8 alin. (3), art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (2), art. 19 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi <>art. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a prevederilor anexei la aceasta, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Acvarim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 2.727/CAF/2003 al Tribunalului Vâlcea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 8.568/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat asistent,
Claudia Miu

____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016