Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 106 din 11 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. 1, 2 si 3 si ale art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strainilor in Romania, republicata
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã, excepţie ridicatã de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 20 martie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27 martie 2001 şi apoi la 11 aprilie 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.178/1999, Curtea Suprema de Justiţie Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã, excepţie ridicatã de Mircea Bleher. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine în esenta ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 23 din Constituţie privind libertatea individualã, precum şi ale art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca "textele invocate nu sunt neconstituţionale". În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 25 alin. (1), referitoare la dreptul la libera circulaţie, precum şi ale art. 49 alin. (2), referitoare la proportionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Prin încheierea instanţei de judecata Curtea a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: - Art. 27: "Strainul invinuit sau inculpat într-o cauza penalã nu poate pãrãsi ţara decât numai dupã scoaterea de sub urmãrire, încetarea urmãririi penale, încetarea procesului penal sau achitare, iar în caz de condamnare, numai dupã executarea pedepsei. În cazul în care condamnarea a fost pronunţatã cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, strainul poate pãrãsi ţara dupã ce hotãrârea a rãmas definitiva. Strainul care nu are domiciliul în România şi este invinuit sau inculpat într-o cauza penalã poate pãrãsi ţara chiar şi fãrã îndeplinirea condiţiilor prevãzute în alin. 1, dacã a depus cauţiunea prevãzutã de lege. Strainului care are de îndeplinit o obligaţie de întreţinere sau o obligaţie rezultatã din prestarea unor servicii publice i se poate permite ieşirea din ţara, dacã exista garanţii corespunzãtoare ca acestea vor fi îndeplinite."; - Art. 28: "În cazurile prevãzute la art. 27, organele competente sau persoanele interesate vor înştiinţa Ministerul Afacerilor Interne despre obligaţiile ce revin strainului, comunicând şi actele doveditoare." Textele a cãror încãlcare este invocatã sunt art. 23 din Constituţie, referitor la libertatea individualã, precum şi art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, prevederi care au urmãtorul conţinut: - Art. 23 din Constituţie: "(1) Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depãşi 24 de ore. (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitãţii mandatului, arestatul se poate plange judecãtorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotãrâre motivatã. Prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata. (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndatã la cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestãrii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunostinta numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut. (7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. (8) Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã. (9) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii."; - Art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitudine; sclavia şi traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca în realitate, astfel cum rezulta din motivarea cererii prin care a fost ridicatã excepţia, autorul acesteia contesta constituţionalitatea numai a primelor 3 alineate ale art. 27 din lege, precum şi a art. 28 din aceeaşi lege, iar nu şi constituţionalitatea alin. 4 al art. 27, text de care nu depinde soluţionarea cauzei. Prin urmare, Curtea va analiza numai critica de neconstituţionalitate referitoare la alin. 1, 2 şi 3 ale art. 27, precum şi pe cea referitoare la <>art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã. În acest scop Curtea observa ca <>Legea nr. 25/1969 , care reglementeazã, printre alte materii, condiţiile exercitãrii de cãtre cetãţenii strãini a dreptului la libera circulaţie, este preconstitutionala, astfel încât, potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile sale "[...] rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii". Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, prevederi invocate de autorul exceptiei în motivarea cererii, Curtea retine ca dispoziţiile art. 27 alin. 1, 2 şi 3 aduc atingere libertãţii individuale, garantate prin art. 23 din Constituţie, numai în mãsura în care interdicţia de a pãrãsi România, interdicţie ce îl vizeazã pe strainul invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penalã, nu s-a dispus de cãtre un magistrat. Totodatã Curtea constata ca în aceeaşi mãsura textele de lege criticate incalca şi prevederile art. 25 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept", precum şi pe cele ale art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi potrivit cãrora "Orice persoana este libera sa pãrãseascã orice ţara, inclusiv pe a sa". Pe de alta parte, Curtea retine ca restrangerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie trebuie dispusã de magistrat cu respectarea prevederilor art. 49 din Constituţie, conform cãrora "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii". Prin urmare, exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrângeri decât al celor care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare pentru apãrarea valorilor unei societãţi democratice, pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, desfãşurarea instrucţiei penale, restricţiile trebuind sa fie proporţionale cu scopul pentru care au fost prevãzute, în anumite limite şi fãrã a se aduce atingere insesi existenţei dreptului sau a libertãţii. Astfel, în mãsura în care strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penalã îi este restrâns exerciţiul dreptului la libera circulaţie, drept fundamental prevãzut şi garantat de art. 25 alin. (1) din Constituţie, de cãtre un alt organ decât de cãtre un magistrat care sa se pronunţe asupra legalitãţii acestei mãsuri, precum şi în condiţiile în care restrangerea nu este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o ori atinge substanta dreptului sau a libertãţii, dispoziţiile art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi, în mod corespunzãtor, cele ale art. 28, aflate în directa conexiune cu cele ale <>art. 27 din Legea nr. 25/1969 , republicatã, sunt contrare prevederilor constituţionale invocate. De altfel, într-o materie similarã, şi anume aceea privind regimul paşapoartelor şi al cãlãtoriilor în strãinãtate, reglementat de <>Decretul-lege nr. 10/1990 , Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 25 iunie 1996), constatând ca dispoziţiile art. 16 lit. a) teza întâi din decretul menţionat, privitoare la urmãrirea penalã, "sunt constituţionale în mãsura în care refuzul eliberãrii sau retragerea pasaportului sunt consecinta unei mãsuri preventive sau de eliberare condiţionatã dispuse de magistrat, în temeiul prevederilor Codului de procedura penalã, precum şi dacã magistratul considera ca interdicţia pãrãsirii tarii se impune pentru buna desfãşurare a procesului penal, în orice faza s-ar afla". În considerentele deciziei Curtea Constituţionalã a reţinut ca, atunci "când instructia penalã nu ar fi stanjenita de exercitarea de cãtre invinuit sau inculpat, dupã caz, a dreptului la libera circulaţie, refuzul eliberãrii pasaportului sau retragerea acestuia nu se mai justifica fata de exigenţele principiului proportionalitatii. O asemenea mãsura, în astfel de împrejurãri, nu mai apare ca fiind necesarã instrucţiei penale, ci ca o sancţiune neconstitutionala ce afecteazã dreptul la libera circulaţie". Curtea constata ca aceste considerente îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece, chiar dacã este contestatã constituţionalitatea altor texte de lege (şi anume cea a art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi a <>art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã), situaţia reglementatã este similarã, aceasta referindu-se la învinuiţi, inculpati ori condamnaţi într-o cauza penalã, cãrora le este restrâns exerciţiul dreptului la libera circulaţie, contrar prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi ale <>art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strãinilor în România, republicatã, excepţie ridicatã de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi, în consecinta: Constata ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în mãsura în care restrangerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, prevãzut la art. 25 alin. (1) din Constituţie, al strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penalã nu se dispune de cãtre un magistrat şi nu se respecta prevederile art. 23 şi 49 din Constituţie. Definitiva şi obligatorie. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Marioara Prodan
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
