Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În legatura cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat la 30 iunie 1998, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 2 iulie 1998, cu obiecţii de neconstituţionalitate atât din partea unui grup de senatori, cat şi din partea unui grup de deputaţi.
Sesizarea formulatã de grupul de 40 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Mihaela-Rodica Stanoiu, Nicolae Sersea, Dan Stelian Marin, Ion Bold, Doru Laurian Badulescu, Octavian Opris, Doru Ioan Taracila, Ion Predescu, Octav Cozmanca, Gheorghe Avram, Emil Dima, Virgil Popa, Ioan Avarvarei, Alexandru-Radu Timofte, Constantin Sava, Vasile Vacaru, Mihai Petrescu, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Nicolae Vacaroiu, Doru Gaita, Dan Mircea Popescu, Vasile Ion, Oliviu Gherman, Gheorghe Dumitrascu, Ilie Platica-Vidovici, Victor Apostolache, Ion Solcanu, Ghiorghi Prisacaru, Marcu Burtea, Victor Fuior, Nelu Badea, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Costica Ciurtin, Gheorghe Bunduc şi Ion Minzina, constituie obiectul Dosarului nr. 112A/1998.
1. În consideratiile generale ale sesizãrii se susţine ca:
- abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe "în 18 domenii de activitate şi pentru 102 materii de reglementat" presupune "un volum mare de acte normative", ceea ce echivaleaza cu o transferare de competenta de la Parlament la Guvern, incalcandu-se astfel atât dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii", cat şi cele ale art. 114 din legea fundamentalã, care prevãd ca delegarea legislativã "are caracter limitativ, temporal şi determinat";
- se arata ca, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituţie, legea de abilitare "trebuie sa stabileascã obligatoriu şi sa determine precis domeniul pentru care deleagã competenta de legiferare prin ordonanţe", însã prin legea atacatã determinarea domeniilor "este confuza, la modul general şi total imprecisa, ceea ce poate duce la depãşirea delegarii" şi, implicit, la încãlcarea competentei de reglementare "prin intrarea în domeniul legii organice";
- legea de abilitare conţine referiri la acte normative anterioare, insuficient determinate, astfel încât trimiterea, fiind confuza, poate "crea substituirea temeiurilor legale de referinta";
- legea nu este constituţionalã şi pentru ca "foarte putine dintre materiile de reglementat se justifica pe urgenta, pentru perioada celor doua luni de vara", nu au legatura directa cu reforma economicã, "nu sunt de domeniul aplicativ al ordonanţelor de abilitare" şi pentru ca exista în vigoare acte normative care conţin reglementãri corespunzãtoare.
Se mai susţine ca prin delegarea excesiva de legiferare în "domenii şi materii pentru care numai legea şi numai Parlamentul au competenta de adoptare" se incalca angajamentul guvernamental prezentat "de primul-ministru de a renunţa la mecanismul ordonanţelor şi de a recunoaşte funcţia de legiferare a Parlamentului". În acest mod, se considera ca "Bazele constituţionale ale statului de drept sunt incalcate";
- sunt formulate doua obiecţiuni: în prima se critica faptul ca la art. 1 pct. 1 sunt enumerate 17 acorduri internaţionale, ratificãri sau aderari, "care trebuia sa constituie preocuparea Guvernului, pana la aceasta data", iar în cea de-a doua, privind art. 1 pct. 4 lit. j), referitoare la Garda financiarã, se respinge necesitatea organizãrii şi functionarii acestei instituţii prin ordonanta, deoarece instituţia este deja reglementatã prin lege. Se susţine ca "legea este contradictorie şi confuza", pentru ca la lit. k) a aceluiaşi punct se deleagã competenta de legiferare pentru modificarea şi completarea unor prevederi privind Garda financiarã.
2. Aspectele de constitutionalitate sesizate sunt:
- dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. m), prin care se abiliteaza Guvernul se reglementeze prin ordonanta modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor strãine, sunt criticate, întrucât legea investiţiilor strãine este lege organicã, care priveşte, printre altele, "vânzarea-cumpãrarea de terenuri, de construcţii, alte drepturi reale, de cãtre romani sau strãini", iar în domeniile care fac obiectul legii organice Parlamentul nu poate emite o lege specialã de abilitare;
- prevederile art. 1 pct. 2 lit. f), referitoare la acordarea de prime la exportul de grâu, precum şi cele cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. j), referitoare la asigurarea unor facilitãţi furnizorilor de îngrãşãminte, sunt contrare spiritului dispoziţiilor art. 134 şi 137 din Constituţie, întrucât primele din bugetul de stat trebuie acordate producãtorilor şi nu comercianţilor;
- şi dispoziţiile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanta regimul silvic şi administrarea fondului forestier, sunt neconstituţionale, deoarece atât regimul silvic, cat şi administrarea fondului forestier sunt reglementate în capitole distincte ale Codului silvic, care are natura juridicã a unei legi organice, şi, în consecinta, cele doua capitole nu pot fi modificate prin ordonanta, ci prin lege organicã. Astfel sunt incalcate prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie.
Neconstituţionale sunt considerate şi prevederile cuprinse la lit. b) a aceluiaşi punct, care reglementeazã impadurirea terenurilor degradate, întrucât "actele de ameliorare prin împãduriri aduc atingere dreptului de proprietate", care poate fi reglementat numai prin lege organicã, ţinând seama de prevederile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie;
- dispoziţiile art. 1 pct. 4 lit. j) şi k), referitoare la organizarea şi funcţionarea Garzii financiare şi la modificarea şi completarea unor prevederi legale care privesc activitatea acesteia, sunt neconstituţionale, pentru ca "aceasta este o instituţie de stat, guvernamentalã, cu statut special de funcţionari publici, cu regulament special de funcţionare", iar obiectul de reglementare aparţine domeniului legii organice şi nicidecum domeniului de reglementare prin lege ordinarã;
- reglementãrile art. 1 pct. 6 lit. a) şi b), care "privesc acte de dispoziţie privind proprietatea ce aparţine F.P.S. şi fostelor F.P.P. devenite societãţi de investiţii financiare (S.I.F.)", angajeazã proprietatea în raporturile dintre cele doua categorii de unitãţi, care poate fi reglementatã numai prin lege organicã;
- sunt, la rândul lor, neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d), prin care Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanţe în domeniul salarizarii persoanelor alese sau numite în funcţii de demnitate publica din administraţia publica localã, în domeniul salarizarii diplomaţilor şi în domeniul plãţii colaboratorilor externi, folosiţi de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative. Se arata ca domeniile de abilitare au fost stabilite cu superficialitate, întrucât prin legea salarizarii în domeniul bugetar, adoptatã recent de Parlament, sunt reglementate "cele trei materii menţionate la lit. b), c) şi d)";
- din prevederile art. 1 pct. 9 lit. b), privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, nu rezulta la ce se referã abilitarea. Dacã Fondul Cultural Naţional înlocuieşte ca regim şi reglementare "patrimoniul cultural naţional", reglementarea prin ordonanta va aduce "inestimabile pagube poporului roman, datoritã specificului ordonanţei de abilitare";
- delegarea legislativã prevãzutã la art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g) priveşte domeniul învãţãmântului şi educaţiei naţionale şi astfel se poate "înţelege ca se intenţioneazã sa se modifice legea învãţãmântului". Întrucât legea menţionatã este una organicã, abilitarea data este inadmisibila şi nici nu se justifica, pentru ca problematica vizata este, deja reglementatã;
- abilitarea pentru planificarea apãrãrii României, prevãzutã la art. 1 pct. 15 lit. a), este data cu nerespectarea prevederilor art. 117 din Constituţie, potrivit cãrora "problemele apãrãrii naţionale sunt de competenta exclusiva a Parlamentului" şi se reglementeazã prin lege organicã;
- prevederile referitoare la reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscãrii, confiscate, fãrã moştenitori sau fãrã stãpân, precum şi valorificarea acestora, în condiţiile procedurale şi de transmitere fãrã plata a unor bunuri confiscate, prevãzute la art. 1 pct. 15 lit. d), privesc acte de dispoziţie asupra dreptului de proprietate şi, prin urmare, domeniul de legiferare aparţine legii organice. Prin abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanta acest domeniu, dreptul de proprietate "prevãzut la art. 41 din Constituţie îşi pierde garanţia constituţionalã";
- prevederile art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes naţional, sunt neconstituţionale, întrucât, în sensul art. 72 alin. (3) lit. k) şi p) din Constituţie, declararea oricãrei zone este de domeniul legii organice;
- reglementarea restituirii unor imobile care au aparţinut comunitãţilor minoritãţilor naţionale, prevãzutã la art. 1 pct. 17, se poate realiza numai printr-o lege organicã. Se susţine ca aceasta dispoziţie este discriminatorie, în favoarea unor categorii de minoritãţi naţionale, şi creeazã acestei categorii de cetãţeni un statut privilegiat fata de cetãţenii majoritari;
- în final, se solicita sa se constate neconstituţionalitatea legii în integralitatea sa, având în vedere ca, în exercitarea controlului de constitutionalitate, Curtea poate sa examineze şi "alte aspecte de neconstituţionalitate, conexe cu cele sesizate".
Sesizarea formulatã de un grup de 52 de deputaţi, respectiv de: Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Ioan Bivolaru, Viorica Afrasinei, Mircea Adrian Croitoru, Vasile Stan, Marin Cristea, Traian Sabau, Dumitru Popescu, Florin Georgescu, Mitzura Domnica Arghezi, Romulus Ion Moucha, Ioan Dan Popescu, Dan Nica, Petre Naidin, Ecaterina Andronescu, Niculae Napoleon Antonescu, Gheorghe Vilceanu, Petru Bejinariu, Gheorghe Secara, Gheorghe Marin, Florian Serac, Victor Traian Mihu, Ionel Marineci, Mihai Vitcu, Constantin-Eremia Cotrutz, Gheorghe Ana, Hildegard Puwak, Marian Sarbu, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Ioan Iuliu Furo, Luca Stefanoiu, Ilie Neacsu, Constantin Babalau, Ovidiu Sincai, Virgil Popa, Vasile Matei, Eugenia Moldoveanu, Darie Simion, Dumitru Paslaru, Lazar Ladariu, Alexandru Albu, Ioan Mircea Pascu, Leonida Lari Iorga, Gheorghe Ana, Mihail Sireteanu, Iulian Costel Tocu, Ion Honcescu, Gheorghe Oana, Acsinte Gaspar, Dan Ghibernea şi Viorel Hrebenciuc, formeazã obiectul Dosarului nr. 113A/1998.
În consideratiile generale este criticata legea ca fiind neconstitutionala, pentru ca abilitarea vizeazã un numãr însemnat de reglementãri, "ceea ce va conduce la adoptarea unui numãr exagerat de ordonanţe" şi, implicit, la transferul, în favoarea Guvernului, a competentei de legiferare, atribuţie conferita Parlamentului prin Constituţie.
Critici care vizeazã în mod concret aspecte de neconstituţionalitate:
- dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. e), i), l) teza întâi şi lit. o), prin care Guvernul este abilitat sa emita "ordonanţe referitoare la ratificarea, aderarea sau acceptarea de cãtre România a unor acorduri, convenţii sau amendamente internaţionale", contravin prevederilor art. 91 alin. (1) din Constituţie, care prevãd ca preşedintele încheie tratate în numele României şi ca "tratatele internaţionale care implica un angajament financiar" sunt supuse Parlamentului pentru ratificare. Atribuţiile preşedintelui, reglementate prin Constituţie, nu pot fi delegate Guvernului;
- sunt atacate ca neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la reglementarea regimului silvic şi la administrarea Fondului forestier naţional, întrucât enunţarea generalã a domeniului delegarii legislative nu permite delimitarea "reglementãrilor organice de cele ordinare cu privire la regimul juridic al proprietãţii publice şi al sancţiunilor care vor fi aplicate în caz de încãlcare a acestora";
- dispoziţiile art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la abilitarea de a emite ordonanţe în domeniul planificarii apãrãrii României, care este o componenta în cadrul sistemului naţional de apãrare, sunt în contradictie cu art. 117 alin. (2) din Constituţie şi, ca atare, regimul acestuia trebuie reglementat prin lege organicã;
- reglementarea de la art. 1 pct. 17, referitoare la restituirea unor bunuri imobile ce au aparţinut comunitãţilor minoritãţilor naţionale, este neconstitutionala, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, "regimul general al proprietãţii şi al moştenirii se reglementeazã prin lege organicã".
În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au cerut puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã, în punctul sau de vedere, ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate sunt neintemeiate, arãtând, în esenta, urmãtoarele:
I. Cu privire la consideratiile generale ale sesizarilor, se susţine ca stabilirea numãrului materiilor în care Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe "reprezintã o putere exclusiva a Parlamentului", iar aceasta modalitate de exercitare a puterii sale "nu reprezintã un transfer al competentei de legiferare de la Parlament la Guvern".
Referitor la critica potrivit cãreia textele sunt redactate într-o maniera "prea generalã, confuza şi nedeterminatã", se afirma ca modul de redactare a unei legi "nu poate privi constituţionalitatea acesteia, ci eventualele probleme de tehnica legislativã".
În ceea ce priveşte constatarea autorilor sesizãrii ca foarte putine dintre materiile de reglementare delegate se justifica prin urgenta, se afirma ca "oportunitatea delegarii legislative nu poate face obiectul justiţiei constituţionale".
Nu sunt întemeiate nici susţinerile ca prin ordonanţe nu se pot reglementa "regimul juridic, statutele, instituţiile, segmentele generale ale societãţii", pentru ca materiile respective nu sunt cuprinse în domeniul rezervat legilor organice.
Cu privire la obiecţiile exprimate la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, se opineaza ca atât ratificarea acordurilor internaţionale, cat şi modificarea unor prevederi privind regimul investiţiilor strãine în România intra în categoria legilor ordinare şi, deci, "orice impediment privitor la delegarea legislativã în aceasta materie este înlãturat".
Relativ la cea de-a doua obiectie de la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, referitoare la Garda financiarã, se afirma ideea ca "ordonanţele pot interveni şi în materii ce sunt deja reglementate prin lege ordinarã" şi, prin urmare, Guvernul poate fi abilitat "pentru a reanaliza reglementarea existenta".
II. Preşedintele Camerei Deputaţilor a grupat rãspunsurile la obiecţiile exprimate la pct. 2, intitulat "Aspecte esenţiale de neconstituţionalitate", în doua categorii:
A. Referitor la prima categorie de critici, care invoca ideea reglementãrii prin ordonanţe a unor domenii care fac obiectul legilor organice, se retine:
- critica referitoare la dispoziţiile cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. m) din lege nu este intemeiata, pentru ca s-a delegat modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor strãine în România, realizate prin cumpãrarea de titluri de stat, care nu a fost încã aprobatã prin lege, iar nu modificarea Legii investiţiilor strãine, care este o lege organicã;
- obiecţiile formulate la art. 1 pct. 3 lit. a) nu pot fi reţinute, deoarece art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, referitor la regimul general al proprietãţii, nu este afectat, pentru ca regimul silvic şi administrarea fondului forestier nu reprezintã "elemente definitorii ale regimului general al proprietãţii, ci numai modalitãţi de apãrare a dreptului de proprietate";
- nici obiecţia ce vizeazã art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) nu poate fi reţinutã, deoarece, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, se reglementeazã prin lege organicã regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii, şi "nicidecum reglementarea transferului de acţiuni, ca urmare a reorganizãrii regiilor autonome, regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii nr. 58/1991, ori mãsurile pentru oprirea subcapitalizarii bãncilor", asa cum expres se menţioneazã la art. 1 pct. 6 lit. a), b) şi c) din lege;
- critica formulatã la art. 1 pct. 10, lit. d), e) şi g) nu poate fi acceptatã, pentru ca nici una dintre materiile menţionate la aceste litere nu a fost reglementatã prin legea învãţãmântului şi nu tine de domeniul legilor organice;
- susţinerile autorilor sesizãrii cu privire la neconstituţionalitatea art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la planificarea apãrãrii României, nu sunt întemeiate, deoarece, potrivit art. 117 alin. (2) din legea fundamentalã, "numai structura sistemului de apãrare, organizarea armatei, pregãtirea populaţiei pentru apãrare şi statutul cadrelor militare se stabilesc prin lege organicã, planificarea apãrãrii României fiind exclusa din materiile rezervate legii organice";
- nu este fondatã nici critica referitoare la art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes naţional, având în vedere ca dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie se referã la stabilirea zonei economice exclusive, care împreunã cu zona contigua, zona intermediara şi platoul continental alcãtuiesc zone maritime cu regim special, instituţie juridicã apartinatoare dreptului internaţional. Zonele de interes naţional, creaţie a dreptului intern, sunt apartinatoare domeniului legii ordinare;
- obiecţia de necostitutionalitate ce vizeazã art. 1 pct. 17 din legea de abilitare nu poate fi primitã, pentru ca delegarea legislativã relativã la "reglementarea restituirii unor imobile ce au aparţinut comunitãţilor minoritãţilor naţionale poate privi numai aspecte exterioare regimului general al proprietãţii, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, se reglementeazã numai prin lege organicã". Or, prin reglementarea restituirii unor bunuri imobile în cadrul unei ordonanţe nu se aduce atingere regimului general al proprietãţii, ci se are în vedere modalitatea de realizare a dreptului de proprietate.
B. Referitor la categoria de critici care exprima ideea de neconstituţionalitate prin aceea ca demonstreaza o gresita reglementare sau impovareaza Guvernul cu soluţionarea unor probleme deosebit de grave, se susţine:
- critica privind art. 1 pct. 2 lit. j) este neîntemeiatã, deoarece "acordarea unor prime la export este o chestiune de politica economicã, iar nu una de constitutionalitate";
- nu este fondatã nici critica adusã prevederilor art. 1 pct. 2 lit. j), referitoare la "asigurarea unor facilitãţi furnizorilor de îngrãşãminte chimice de uz fitosanitar în anul 1998", întrucât este tot o chestiune de politica economicã a Guvernului, "care nu afecteazã constituţionalitatea legii de abilitare";
- nici critica privind dispoziţiile art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d) nu este intemeiata, deoarece nici o prevedere constituţionalã nu interzice Parlamentului sa abiliteze Guvernul de a emite "ordonanţe în domenii care sunt deja reglementate, cu excepţia legilor organice";
- nu poate fi primitã nici critica îndreptatã impotriva art. 1 pct. 9 lit. b), cu atât mai mult cu cat se ştie ca în materia protecţiei patrimoniului cultural naţional s-a legiferat foarte puţin. Reglementarea organizãrii şi functionarii, prin ordonanta, a Fondului Cultural Naţional "reprezintã o reglementare juridicã utila", care nu este exceptatã în materia delegarii legislative şi nici nu este contrarã Constituţiei;
- nici critica îndreptatã impotriva art. 1 pct. 15 lit. d) nu este intemeiata, întrucât abilitarea priveşte numai "bunurile supuse confiscãrii, confiscate, fãrã moştenitori sau fãrã stãpân", deci care presupun o intervenţie de urgenta pentru a nu se distruge sau devaloriza, sau sa fie pãgubitoare pentru mediu.
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se apreciazã ca sesizãrile grupului de deputaţi şi ale grupului de senatori sunt neintemeiate, pentru urmãtoarele motive:
A. Asupra consideratiilor generale ale sesizarilor se arata ca acestea apar ca neintemeiate, deoarece art. 114 din Constituţie "nu impune o limitare a numãrului de domenii de activitate, de materii sau ordonanţe", iar domeniile în care se pot emite ordonanţe "sunt enunţate în mod deosebit de precis".
Critica referitoare la posibilitatea ca reglementãrile prin ordonanţe sa alunece în domeniul legilor organice este neîntemeiatã, potrivit opiniei exprimate, utilizându-se ca argument prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora "ordonanţele nu pot legifera în domenii care fac obiectul legilor organice, şi afirmatia ca "este firesc ca Guvernul sa respecte aceasta prevedere". Mai mult, se susţine ca "atâta timp însã cat o ordonanta nu a fost emisã, nu se poate pune în discuţie dacã ea reglementeazã un domeniu care face obiectul unei legi ordinare sau al unei legi organice".
Preşedintele Senatului, în finalul consideratiilor generale, a menţionat ca prin acestea s-a rãspuns implicit şi criticilor concrete ale sesizarilor ce vizeazã urmãtoarele prevederi ale legii de abilitare: art. 1 pct. 1 lit. m şi j), pct. 2 lit. f), pct. 3 lit. a) şi b), pct. 4 lit. j) şi k), pct. 6 lit. a) şi b), pct. 10 lit. d), e) şi g), pct. 15 lit. a) şi pct. 17.
B. Punctul de vedere exprimat cu privire la obiectiunile de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii ale Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe:
- cu referire la critica ce vizeazã ratificarea unor acorduri internaţionale, prevãzute la art. 1, se arata ca se impune a fi respinsã pentru ca nu conţine un motiv de neconstituţionalitate;
- apare ca nefondata şi critica formulatã asupra constituţionalitãţii art. 1 pct. 1 lit. c), lit. i), lit. l) teza întâi şi lit. o), deoarece ordonanţele de ratificare, încheiere de acorduri etc. vor fi supuse spre aprobare Parlamentului şi deci "cerinţele constituţionale sunt respectate de legea de abilitare";
- este neîntemeiatã şi critica privitoare la stabilirea coeficienţilor de salarizare pentru persoanele alese sau numite în funcţii de demnitate publica din administraţia publica localã, pentru ca, deşi este adevãrat ca "Legea de salarizare în domeniul bugetar" a fost votatã de ambele Camere, acest fapt nu releva un aspect de neconstituţionalitate, însã produce consecinta ca "acest punct din lege rãmâne fãrã obiect";
- în pofida criticilor aduse abilitarii de a reglementa prin ordonanta salarizarea diplomaţilor şi plata colaboratorilor externi folosiţi de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative, se apreciazã ca delegarea în acest domeniu este constituţionalã, pentru ca vor fi reglementate "domenii precise cu privire la salarizarea unei categorii de funcţionari de stat, respectiv la reglementarea plãţii unei categorii strict delimitate de colaboratori externi";
- prin critica îndreptatã impotriva art. 1 pct. 9 lit. b) privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, "nu se invoca împrejurarea ca emiterea unei ordonanţe în acest domeniu ar avea un caracter neconstitutional şi astfel ea apare ca fiind nefondata";
- se solicita sa se constate ca abilitarea de a se reglementa prin ordonanta planificarea apãrãrii României este constituţionalã, deoarece aceasta materie nu este enumerata la art. 117 alin. (2) din Constituţie printre domeniile care se reglementeazã prin lege organicã;
- cu privire la art. 1 pct. 15 lit. d) din legea examinata, privind reglementarea bunurilor de orice fel supuse confiscãrii, confiscate, fãrã moştenitori sau fãrã stãpân, precum şi valorificarea lor în condiţiile şi cu procedurile de transmitere fãrã plata a unor bunuri confiscate, se arata ca este "netemeinica susţinerea din contestaţie ca se aduce atingere dreptului de proprietate, deoarece prin legea de abilitare se urmãreşte ca Guvernul sa poatã reglementa prin ordonanta modul de valorificare a bunurilor care aparţin statului, ca urmare a situaţiilor enumerate de lege";
- se solicita sa se constate ca este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate îndreptatã impotriva art. 1 pct. 16 din lege, întrucât, "invocandu-se art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie, contestarii confunda zona de interes naţional, care urmeazã a fi stabilitã prin ordonanta, cu zona economicã exclusiva", care este apartinatoare domeniului legilor organice.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca sesizarea formulatã de grupul senatorilor cu privire la neconstituţionalitatea legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe este nefondata, în esenta, pentru urmãtoarele motive:
- critica referitoare la transferarea competentei de legiferare de la Parlament la Guvern, cu încãlcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, şi la delegarea legislativã, care s-a produs cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 din legea fundamentalã, se apreciazã ca este neîntemeiatã, "având în vedere ca delegarea legislativã a fost data în temeiul art. 114 din Constituţie, fãrã a se incalca dispoziţiile art. 58 alin. (1) din legea fundamentalã";
- se arata ca domeniile de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe nu sunt imprecis şi confuz determinate, ci, dimpotriva, "ele sunt clar exprimate şi, chiar dacã pentru unele domenii exprimarea este mai generalã, se are în vedere respectarea stricta a Constituţiei în domeniul adoptãrii ordonanţelor";
- susţinerea potrivit cãreia prin Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe se fac "referiri la acte normative şi, îndeosebi, la ordonanţe anterioare, insuficient determinate", nu poate fi acceptatã, pentru ca nu a fost invocatã încãlcarea vreunei dispoziţii constituţionale şi pentru ca "nu se poate baza pe simple eventualitati";
- nu este intemeiata critica potrivit cãreia prin delegarea de legiferare în "domeniile multiple ce urmeazã a fi reglementate prin ordonanţe se incalca angajamentul guvernamental de a renunţa la mecanismul ordonanţelor de urgenta şi ca materiile de reglementare nu au legatura directa şi imediata cu reforma economicã", deoarece actele normative ce urmeazã a fi emise nu sunt ordonanţe de urgenta, "având domenii restrânse de reglementare doar la domeniile care nu fac obiectul legilor organice", iar legatura cu reforma economicã rezulta chiar din critica potrivit cãreia "abilitarea reprezintã de fapt o reluare în mare parte a programului de guvernare";
- în legatura cu faptul ca ratificarile şi aderarile la cele 17 acorduri internaţionale trebuia "sa constituie preocuparea Guvernului în alta perioada" şi cu susţinerile referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanta organizarea şi funcţionarea Garzii financiare, se apreciazã ca sunt nefondate criticile, întrucât ele nu sunt dezvoltate în considerarea unor norme constituţionale incalcate;
- referitor la afirmatia ca modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor strãine în România este de domeniul legii organice şi, în consecinta, abilitarea în aceasta materie este neconstitutionala, se susţine ca "investiţiile strãine realizate prin cumpãrarea de titluri de stat" aparţin unui "domeniu care nu are nici o legatura cu regimul general al proprietãţii şi al legii organice";
- în legatura cu pretinsa neconstituţionalitate a delegarii de legiferare în materia acordãrii de prime la exportul de grâu şi asigurãrii unor înlesniri furnizorilor de îngrãşãminte chimice şi de produse de uz fitosanitar în anul 1998, se apreciazã ca nefondata critica, având în vedere ca din textul art. 1 pct. 2 lit. j) nu rezulta ca vor fi incurajati "exportatorii şi nu producãtorii";
- susţinerile cu privire la neconstituţionalitatea art. 1 pct. 3 lit. a) şi d) apar ca neintemeiate, pentru ca "nu au în vedere faptul ca textul nu se referã la schimbarea regimului juridic, ci la mãsuri ce trebuie luate pentru asigurarea protecţiei Fondului forestier naţional, cu respectarea întocmai a principiilor şi dispoziţiilor constituţionale privind regimul general al fondului forestier şi al proprietãţii";
- cu privire la neconstituţionalitatea reglementãrii prin ordonanţe a transferului de proprietate cãtre Fondul Proprietãţii de Stat a unor acţiuni, se afirma ca este neîntemeiatã susţinerea, pentru ca "domeniul rezervat legii organice se referã exclusiv la regimul general al proprietãţii şi nu la aspecte de ordin particular";
- în legatura cu salarizarea categoriilor de salariaţi, prevãzutã la art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d), care a mai fost reglementatã printr-o lege recent adoptatã de Camerele Parlamentului, se apreciazã ca abilitarea acordatã Guvernului este constituţionalã, cu atât mai mult cu cat autorii obiectiunii nu au invocat "textele constituţionale la care se contravine";
- se solicita sa fie respinsã şi sesizarea de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 1 pct. 9 lit. b), prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, întrucât obiecţiunea nu este motivatã pe infrangerea unor prevederi constituţionale;
- prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g), cu privire la reglementãri ce se referã la unele activitãţi de învãţãmânt, sunt constituţionale, "având în vedere ca din redactarea textelor... rezulta clar ca prin ordonanţe se vor reglementa unele mãsuri ce nu vizeazã <<organizarea generalã a învãţãmântului>>", care tine de domeniul legii organice;
- delegarea legislativã privind planificarea apãrãrii României este constituţionalã, întrucât art. 117 alin. (2) din Constituţie stabileşte materiile care se reglementeazã prin lege organicã, nefiind enumerata printre aceste materii şi planificarea apãrãrii României;
- nici prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), referitoare la reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscãrii şi rãmase fãrã stãpân, nu contravin vreunei prevederi constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, face obiectul legii organice numai "regimul general al proprietãţii şi al moştenirii";
- se susţine ca declararea zonei de interes naţional este de domeniul legii ordinare şi, în consecinta, delegarea de legiferare este constituţionalã, întrucât art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie se referã la "zone economice exclusive", care se reglementeazã prin lege organicã;
- în opinia Guvernului, reglementarea restituirii unor bunuri imobile, prin delegare legislativã, este constituţionalã, "întrucât rezulta clar ca ordonanta ar urma sa stabileascã unele modalitãţi şi proceduri de restituire".
Dispoziţia legalã analizata, se susţine în continuare, nu poate fi consideratã neconstitutionala "atâta timp cat nu se precizeazã ca restituirea se referã şi la alte categorii de imobile decât cele preluate de stat fãrã titlu", iar în cazul unor asemenea imobile, "restituirea nu are caracter constitutiv de drepturi", deci nu presupune "desfiinţarea dreptului de proprietate a unuia şi înfiinţarea dreptului de proprietate în favoarea altuia".
Se conchide ca "aceste dispoziţii nu sunt de domeniul legii organice, întrucât nu privesc regimul general al proprietãţii ci, dimpotriva, sunt în spiritul art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia statul garanteazã şi ocroteşte proprietatea".
Întrucât ambele obiecţii privesc aceeaşi lege şi, în esenta, au un conţinut asemãnãtor, Curtea dispune conexarea celor doua dosare.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, prevederile legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate care au fost formulate, cu respectarea art. 144 lit. a) din Constituţie şi a art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992.
Obiecţiile formulate în cele doua sesizãri pot fi grupate în trei categorii: cele cu caracter general, cele privind aspecte care nu vizeazã încãlcarea unor dispoziţii constitutionale şi cele care se întemeiazã, în principal, pe încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la interdicţia abilitarii Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice.
I. Cat priveşte pe cele dintâi, în sesizarea înaintatã de cei 40 de senatori se solicita constatarea "neconstitutionalitatii legii în întregimea ei, în temeiul art. 58 şi 114 din Constituţie, sau declararea ca neconstitutionala a abilitarii date pentru materiile enunţate la pct. 2", care se referã la "aspecte esenţiale de neconstituţionalitate". Este de presupus ca aspectele de neconstituţionalitate, care conduc, în opinia semnatarilor sesizãrii, la neconstituţionalitatea în întregime a legii supuse controlului, sunt cuprinse la pct. 1 al aceleiaşi sesizãri.
În cadrul ambelor sesizãri se arata ca, prin marele numãr al materiilor delegate prin legea de abilitare, are loc "...o transferare de competenta de la Parlament la Guvern", incalcandu-se astfel art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Aceeaşi critica este cuprinsã şi în partea iniţialã a sesizãrii semnate de cei 52 de deputaţi.
Este de reţinut însã, asa cum se arata şi în punctul de vedere al Senatului, ca textul art. 114 alin. (1) din Constituţie nu impune o limita anume întinderii delegarii, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare de a aprecia care sunt materiile ce urmeazã a fi reglementate prin ordonanţe. Pe de alta parte, nu poate fi vorba de un transfer de competenta de la Parlament la Guvern, atâta timp cat, potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare, asa cum s-a şi procedat în speta. Libera apreciere a Parlamentului cu privire la obiectul legii de abilitare este tocmai expresia oferirii posibilitatii pentru executiv de a emite reglementãri prin ordonanţe pe timpul vacantei parlamentare, în domenii pe care Parlamentul însuşi, deşi le apreciazã ca prioritare în perioada respectiva, nu le poate reglementa prin lege. În aceasta perioada, asupra acestei aprecieri, câtã vreme prevederile art. 114 din Constituţie sunt respectate, Curtea Constituţionalã nu are calitatea de a se pronunţa, asa cum s-a reţinut în mod constant în practica acesteia.
În sesizarea grupului de senatori se mai susţine ca "...determinarea materiilor pentru care s-a dat abilitare este confuza, la modul general, şi total imprecisa", ceea ce ar conduce la "...depãşirea delegarii, substituirea de reglementare şi încãlcarea competentei prin intrarea în domeniul legii organice".
Dar acestea nu sunt critici de constitutionalitate, pentru a se situa în câmpul de analiza al contenciosului constituţional, fiind cel mult, dupã cu se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, de resortul unei critici a modului de redactare a legii, evidentiind eventuale neajunsuri de domeniul tehnicii legislative.
În aceeaşi sesizare se mai arata ca "...foarte putine dintre materiile de reglementare se justifica pe urgenta", omitandu-se faptul ca în cauza nu este în discuţie emiterea unor ordonanţe de urgenta, prevãzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, care, fãrã indoiala, ar fi îndreptãţit critica formulatã, ci de ordonanţe ce nu reclama o astfel de justificare, fiind doar expresia unei delegari legislative în delimitarea cãreia Parlamentul este suveran.
În fine, critica intemeiata pe faptul ca legea supusã controlului, prin dimensiunile delegarii, ar incalca angajamentul primului-ministru de a se renunţa la legiferarea prin ordonanţe prezintã, neîndoielnic, un caracter politic, care nu poate avea contingente, prin însãşi natura ei, cu contenciosul constituţional.
Fata de cele de mai sus, este de reţinut, în condiţiile în care nu se formuleazã alte obiecţii referitoare la constituţionalitatea legii în integralitatea ei, ca obiecţiile respective nu sunt de natura a conduce la considerarea întregii legi ca neconstitutionala, urmând a se analiza celelalte critici, cu caracter concret, formulate de grupul de senatori la pct. 2 din sesizare, precum şi de grupul de deputaţi la pct. II din actul înaintat Curţii.
II. În legatura cu o alta parte a sesizarilor, se retine ca unele dintre criticile formulate nu vizeazã, în realitate, încãlcãri ale legii fundamentale.
Astfel, la art. 1 pct. 1 lit. m) din sesizarea primitã de la Senat se arata ca modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor strãine în România, realizate prin cumpãrarea de titluri de stat, ar fi neconstitutionala, pentru ca ar fi de domeniul legii organice, care nu poate fi delegat, omitandu-se ca delegarea a avut loc şi ca ordonanta, fiind în vigoare, este şi firesc ca organul care a adoptat-o (Guvernul) sa o poatã modifica. Faptul ca aceste modificãri ar putea sa priveasca aspecte de domeniul legii organice reprezintã o simpla ipoteza a autorilor sesizãrii. Dacã astfel de modificãri s-ar produce, ele ar fi cenzurabile în cadrul contenciosului constituţional, în virtutea dispoziţiilor legii fundamentale.
La pct. 2 lit. b) şi c) din sesizarea primitã de la Senat [vizând art. 1 pct. 2 lit. f) şi art. 1 pct. 1 lit. j) din lege] se critica faptul ca, în mod eronat, primele pentru export la grâu se dau exportatorilor şi nu producãtorilor ori ca facilitãţile referitoare la producţia de îngrãşãminte se acorda furnizorilor şi nu producãtorilor.
Considerarea ca neconstituţionale a acestor dispoziţii se întemeiazã pe prevederile art. 134 şi 137 din Constituţie, care nu au nici o relevanta în susţinerea liberei aprecieri a legiuitorului în legatura cu destinatarii acestor înlesniri.
Se obiecteaza, în aceeaşi sesizare provenind de la Senat, ca dispoziţiile art. 1 pct. 4 lit. j) şi k) din lege, referitoare la organizarea şi funcţionarea Garzii financiare, reprezintã o formulare "contradictorie şi confuza", urmãrindu-se "interese şi scopuri nedeclarate în lege", întrucât aceasta autoritate a statului dispune de o lege de organizare şi funcţionare. Este evident ca în cauza sunt avute în vedere dispoziţii modificatoare ale acestei legi, numai ca neconstituţionalitatea viitoarelor norme reprezintã doar o probabilitate care nu este de natura a conduce la considerarea textului criticat ca neconstitutional, rãmânând doar la stadiul de simpla ipoteza, în cazul confirmãrii cãreia normele respective sunt cenzurabile pe aceeaşi cale de contencios constituţional.
La acelaşi punct se considera ca textul contravine legii fundamentale, pentru ca Garda financiarã "este o instituţie de stat, cu statut special de funcţionari publici", care, în virtutea Constituţiei, "ca şi statutul funcţionarilor publici, inclusiv cel al Garzii financiare", este de domeniul legii organice. Critica se întemeiazã pe acelaşi tip de supozitie, anticipandu-se nu numai conţinutul viitoarei reglementãri, dar chiar şi faptul ca el ar urma sa fie de domeniul legii organice, deci concluzia nu poate fi decât cea arãtatã mai sus.
În sesizarea primitã de la Senat se critica şi art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d) din lege, relativ la aspecte ale salarizarii în domeniul bugetar, omitandu-se faptul ca proiectul adoptat de Parlament reglementeazã salarizarea la toate categoriile menţionate în text.
În prezent, aceasta lege nu este în vigoare, iar pe de alta parte, domeniul salarizarii nu face parte, potrivit Constituţiei, din categoria celor rezervate legii organice, pentru a se putea susţine ca dispoziţia criticata ar fi neconstitutionala.
În sfârşit, faptul ca la art. 1 pct. 9 lit. b) se deleagã Guvernului posibilitatea de a reglementa prin ordonanţe organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, problema neîndoielnic importanta, nu înseamnã ca în acest fel s-ar ajunge la încãlcarea Constituţiei şi, mai mult decât atât, ca astfel s-ar ajunge la producerea "...unor inestimabile pagube poporului roman", ca şi cum delegarea legislativã, prin ea însãşi, ar fi de natura a atrage astfel de grave, dar ipotetice efecte negative pentru patrimoniul cultural al naţiunii, iar Parlamentul nu ar fi în mãsura, la dezbaterea aprobãrii acestor ordonanţe, sa analizeze şi sa refuze, eventual, mãsurile neadecvate luate de Guvern în temeiul abilitarii. Dar acestea nu sunt aspecte de domeniul controlului de constitutionalitate, în care sens Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat şi anterior, spre exemplu prin Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 25 iulie 1994, în cuprinsul cãreia s-a reţinut ca nici salarizarea personalului din domeniul bugetar, nici stabilirea unor reglementãri privind protejarea patrimoniului cultural naţional nu sunt de domeniul legii organice.
Tot în sesizarea grupului de senatori se susţine ca prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g) - referitoare la înfiinţarea Comisiei de Evaluare şi Acreditare a Învãţãmântului Preuniversitar, organizarea examenului de capacitate şi a bacalaureatului în anul şcolar 1998/1999 şi la formarea profesionalã continua prin sistemul educaţional - nu sunt constituţionale, abilitarea fiind ori inadmisibila, deoarece este de domeniul legii organice (a învãţãmântului), ori nu se justifica, "...deoarece exista reglementare în legea învãţãmântului".
Faptul ca astfel de reglementãri ar fi sau nu justificate nu reprezintã o problema care sa între sub incidenta controlului de constitutionalitate, iar cat priveşte împrejurarea ca s-ar afecta prevederile unei legi organice, aceasta sustinere este neîntemeiatã. Astfel, însãşi enunţarea materiilor menţionate mai sus evidenţiazã faptul ca delegarea priveşte aspecte mai degraba de natura administrativã (înfiinţarea unei comisii, organizarea unui examen anual ori formarea profesionalã), care nu aveau cum sa-şi gãseascã locul în legea învãţãmântului, fiind, asa cum se subliniaza în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, de resortul legii ordinare. Nu orice act normativ de aplicare a unei legi organice devine, datoritã specificului acesteia, o lege organicã.
III. În cea de-a treia categorie de critici figureazã, în ambele sesizãri, delegarea ratificãrii unor tratate internaţionale, invocandu-se art. 91 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României şi le supune ratificãrii Parlamentului în termen de 60 de zile. Desigur ca aceasta este situaţia în ceea ce priveşte tratatele încheiate de şeful statului, dar în enumerarea cuprinsã în legea de abilitare nu sunt menţionate acorduri de aceasta natura, reglementarea criticata privind, în marea lor majoritate, ratificarea unor documente internaţionale cu caracter financiar, iar celelalte referindu-se la aspecte de ordin tehnic, cum ar fi controlul autovehiculelor, transportul de mãrfuri perisabile, crearea Biroului Internaţional de Telecomunicaţii, afilierea Ministerului Apãrãrii Naţionale la Consiliul Internaţional al Sportului etc., între care chiar un acord semnat de Guvernul României. Este de reţinut ca toate ordonanţele prin care aceste acorduri se vor ratifica trebuie supuse Parlamentului spre aprobare, devenind dupã aceea legi; asadar nu poate fi vorba de evitarea Parlamentului sau de o operaţiune de ratificare neconstitutionala, câtã vreme, în final, tot Parlamentului îi revine dreptul de a decide, prin lege, asupra ratificãrii efectuate, cu titlu provizoriu, prin ordonanţe. Pe de alta parte, legile de încuviinţare a ratificãrii nu intra în categoria celor ce fac parte din domeniul legilor organice, deci şi sub acest aspect critica este lipsitã de temei.
De altfel şi anterior (în acest sens a se vedea deciziile nr. 43 din 8 iulie 1993 şi nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993 şi, respectiv, nr. 396 din 31 decembrie 1997) Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în sensul constituţionalitãţii abilitarii Guvernului în domeniul ratificãrii unor astfel de tratate.
În ambele sesizãri se mai arata ca şi art. 1 pct. 15 lit. a) din lege, privind planificarea apãrãrii României, este neconstitutional, pentru ca nu este suficient circumstantiat, fiind şi contrar art. 117 alin. (2) din Constituţie.
Textul constituţional citat prevede ca sunt de domeniul legii organice structura sistemului naţional de apãrare, organizarea armatei, pregãtirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apãrare, precum şi statutul cadrelor militare. Asadar în enumerarea de mai sus nu figureazã şi planificarea apãrãrii naţionale, care, asa cum se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, nu este o componenta a structurii sistemului naţional de apãrare, ci un element specific managementului în domeniul apãrãrii naţionale, care pune în mişcare structurile existente pentru realizarea unor scopuri legate de apãrarea tarii.
În sesizarea grupului de senatori se mai susţine şi faptul ca art. 1 pct. 16 din lege - relativ la declararea unei zone de interes naţional a unui ansamblu din zona centrala a municipiului Bucureşti, incluzând noul centru civic şi centrul istoric - ar fi neconstitutional, întrucât se referã la o zona a carei reglementare este de domeniul legii organice, intrand sub incidenta art. 72 alin. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie. Sesizarea este neîntemeiatã, deoarece textul constituţional are în vedere zona economicã exclusiva, concept de drept internaţional public, cu totul strãin notiunii de zona de interes istoric naţional, specifica dreptului intern.
În aceeaşi sesizare se critica art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) din lege, care prevede reglementarea transferului cãtre Fondul Proprietãţii de Stat al acţiunilor societãţilor comerciale rezultate ca urmare a reorganizãrii regiilor autonome, precum şi regularizarea cotelor de capital social alocate societãţilor comerciale, potrivit Legii nr. 58/1991, pe motiv ca "...acestea sunt acte de dispoziţie care angajeazã proprietatea (...) şi nu se poate interveni cu reglementãri prin ordonanţe, deoarece raporturile de proprietate se reglementeazã numai prin lege organicã".
Critica este neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, sunt de domeniul legii organice numai normele prin care se reglementeazã regimul general al proprietãţii şi nicidecum probleme de domeniul celor enunţate la art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) din lege.
În ambele sesizãri sunt considerate ca neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 3 lit. a) şi b), referitoare la protecţia apelor, pãdurilor şi mediului, concretizata în reglementarea regimului silvic, administrarea Fondului forestier naţional şi impadurirea terenurilor degradate, pe motiv ca şi aceste materii sunt de domeniul legii organice, fiind incalcate aceleaşi dispoziţii ale art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Şi în acest caz este de observat ca nici una dintre materiile cuprinse în textul criticat nu priveşte o lege organicã şi nu afecteazã regimul general al dreptului de proprietate; se retine, pe de alta parte, ca delegarea legislativã în aceasta materie priveşte în mod direct protecţia exercitãrii dreptului de proprietate, legat de protecţia mediului înconjurãtor, şi în ceea ce priveşte pãdurile şi apele, fiind constituţionalã şi în spiritul dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din Constituţie, referitoare la obligaţia respectãrii sarcinilor privind protecţia mediului înconjurãtor, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. e) din Constituţie, care se referã la obligaţia statului de a asigura ocrotirea mediului înconjurãtor.
O alta critica adusã legii de grupul de senatori se referã la prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), potrivit cãrora Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe pentru reglementarea situaţiei bunurilor supuse confiscãrii, confiscate, fãrã moştenitori sau fãrã stãpân, precum şi valorificarea acestora, cu argumentarea ca prin acest text este afectat dreptul de proprietate, asa cum este el reglementat prin art. 41 din Constituţie. Critica este neîntemeiatã pentru aceleaşi motive ca mai sus, referitoare la regimul general al dreptului de proprietate, sensul delegarii fiind acela ca obiectul acesteia este legat direct de necesitatea intervenţiei Guvernului pentru a se evita degradarea, distrugerea sau pierderea acestor bunuri, tocmai datoritã situaţiei lor juridice speciale.
În sfârşit, în ambele sesizãri este considerat neconstitutional textul art. 1 pct. 17, care priveşte reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au aparţinut unor comunitãţi ale minoritãţilor naţionale, cu motivarea ca un astfel de transfer de proprietate este posibil numai prin lege organicã, reprezentând o modalitate de "...deposedare a unui proprietar în favoarea altei persoane".
Se retine ca şi în aceasta situaţie este exprimat un punct de vedere întemeiat pe un ipotetic conţinut neconstitutional al viitoarei reglementãri a problemei contestate. De fapt în abilitarea data prin lege Guvernului nu este vorba despre o chestiune privind regimul general al proprietãţii, ci numai despre restituirea unor bunuri.
Desigur ca, în cazul în care o astfel de reglementare ar avea incidenta asupra regimului general al proprietãţii şi deci ar conduce la neconstituţionalitatea ordonanţei sau a ordonanţelor respective, nu exista nici un motiv sa se excludã posibilitatea ca fie Parlamentul, cu prilejul dezbaterilor legilor de aprobare a acestora, fie Curtea Constituţionalã, pe calea contenciosului constituţional, sa înlãture orice eventuala afectare a regimului juridic general al proprietãţii, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 30 iunie 1998, este constituţionalã.
Decizia se comunica Preşedintelui României.
Dezbaterea a avut loc la data de 13 iulie 1998 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
