Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE Nr. 104*) din 31 octombrie 1995  privind exceptia de neconstitutionalitate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE Nr. 104*) din 31 octombrie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 26 februarie 1996
*) Definitiva prin nerecurare.

Mihai Constantinescu - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, invocatã de Societatea de Gospodãrie Localã - S.A. Baicoi în Dosarul nr. 2.657/1994 al Tribunalului Prahova - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 25 octombrie 1995, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd, avînd nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunţarea la data de 31 octombrie 1995.

CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, ridicatã de Societatea de Gospodãrie Localã - S.A. Baicoi în fata Sectiei civile a Tribunalului Prahova, în Dosarul nr. 2.657/1994. În motivarea exceptiei se susţine ca <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care stipuleazã ca "cetãţenii sînt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri".
La cererea Curţii Constituţionale, instanta şi-a completat încheierea de sesizare, exprimindu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, instanta considera ca dispoziţiile <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 contravin prevederile Constituţiei, îndeosebi art. 16 alin. (1) potrivit cãruia toţi "cetãţenii sînt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri", întrucît creeazã un regim privilegiat pentru salariaţii care fac parte din conducerea sindicatelor, ce impiedica pe manageri sa dispunã, în mod liber, cu privire la organizarea sau reorganizarea societãţilor comerciale pe care le conduc. În consecinta, instanta apreciazã ca textul de lege este abrogat în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
În vederea soluţionãrii exceptiei, au fost solicitate, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1), corelate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie "care determina criteriile nediscriminarii, acestea fiind rasa, naţionalitatea, originea etnicã, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politica, averea sau originea socialã". <>Art. 11 din Legea nr. 54/1991 urmãreşte sa împiedice abuzurile în cazul desfacerii contractului de munca al liderilor sindicali pentru motive neimputabile lor, prin condiţia imperativa a acordului organului colectiv de conducere ales al sindicatului, sub sancţiunea nulitãţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de munca pentru motive neimputabile angajatului-lider sindical.
Pentru considerentele menţionate, Guvernul apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca nefondata.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 , raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992, competenta soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate aparţine Curţii Constituţionale, deoarece aceasta priveşte o lege care, deşi adoptatã înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, urmeazã a fi aplicatã, spre a produce efecte juridice, în noul regim constituţional, iar instanta de judecata nu a statuat ca ar fi abrogatã.
<>Art. 11 din Legea nr. 54/1991 stabileşte în alin. (1) ca "reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, precum şi persoanelor care au deţinut o astfel de funcţie, în termen de un an de la încetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeazã, decît cu acordul organului colectiv de conducere ales al sindicatului". Urmãtoarele alineate interzic desfacerea contractului de munca din initiativa celui care angajeazã, pentru motive care privesc activitatea sindicala, fiind exceptaţi doar cei care au fost revocaţi din funcţiile sindicale deţinute pentru încãlcarea prevederilor statutare sau legale.
Prin excepţie se susţine ca prevederile legale sus-menţionate ar avea semnificatia discriminarii salariaţilor în favoarea conducãtorilor de sindicat. Dar, în situaţia unei asemenea discriminãri, cei care ar justifica interesul sa o invoce sînt salariaţii astfel prejudiciati, nicidecum societatea comercialã, deoarece, dacã discriminarea ar exista, s-ar manifesta între angajaţi, iar nu între aceştia şi cel ce angajeazã. De aceea, societatea comercialã ce a invocat excepţia nu poate dovedi ca ar fi victima unei discriminãri.
În opinia instanţei, ca şi în argumentarea exceptiei, se susţine şi ca prevederile <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 impiedica pe manageri sa dispunã, în mod liber, asupra organizãrii sau reorganizãrii societãţilor comerciale pe care le conduc. Sub acest aspect, deci, <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 ar aparea ca instituind un privilegiu în favoarea conducãtorilor de sindicat. Dar, dupã cum Curtea Constituţionalã a statuat prin deciziile nr. 6 din 25 februarie 1993, nr. 35 din 1 iulie 1993 şi nr. 60 din 14 octombrie 1993, principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor implica un tratament egal pentru situaţii identice sau similare şi nicidecum acelaşi tratament pentru situaţii diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrarã egalitãţii în drepturi, care implica dreptul la diferentiere pentru situaţii care, prin natura lor, nu sînt identice. <>Art. 11 din Legea nr. 54/1991 nu are însã semnificatia unui privilegiu, ci a unei mãsuri de protecţie spre a se asigura egalitatea de tratament între sindicat, pe de o parte, şi societatea comercialã, pe de alta parte, ca pãrţi în contractul colectiv de munca. În lipsa unei asemenea mãsuri de protecţie, societatea comercialã ar avea un puternic mijloc de presiune asupra reprezentantului sindicatului, care ar afecta poziţia de egalitate a sindicatului fata de societatea comercialã, precum şi îndeplinirea de cãtre sindicat a rolului sau constituţional, consfintit de art. 9 din Constituţie, de a apara interesele profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Astfel cum Curtea Constituţionalã a statuat prin deciziile nr. 60/1993 şi nr. 70/1993, o mãsura de protecţie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminãri, ea fiind destinatã tocmai asigurãrii, în anumite situaţii specifice, a egalitãţii cetãţenilor, care ar fi afectatã în lipsa ei.
Ca atare, <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 nu poate fi considerat ca ar incalca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, constituind o mãsura de protecţie specifica salariaţilor ce au şi calitatea de lider sindical.
Sub alt aspect, potrivit art. 20 din Constituţie, reglementãrile internaţionale referitoare la drepturile omului sînt obligatorii şi au caracter prioritar fata de legile interne. Prevederile <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 fiind legate de libertatea sindicala, fac parte din sfera reglementãrilor referitoare la drepturile omului. Prin Decretul nr. 83 din 22 iulie 1975, România a ratificat Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 135 din 23 iunie 1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrãtorilor din întreprinderi şi înlesnirile ce se acorda acestora. În art. 1 convenţia stipuleazã ca "reprezentanţii lucrãtorilor din întreprinderi trebuie sa beneficieze de o protecţie eficace impotriva oricãror mãsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de munca, şi care ar avea drept cauza calitatea sau activitãţile de reprezentanţi ai lucrãtorilor, apartenenţa sindicala sau participarea la activitãţi sindicale, în mãsura în care acţioneazã potrivit legilor, convenţiilor colective sau altor aranjamente convenţionale în vigoare".
Textul <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 nu face altceva decît sa dea curs acestor stipulaţii. Chiar în lipsa acestei prevederi, soluţia legislativã pe care o consacra ar fi fost aceeaşi, în temeiul convenţiei internaţionale sus-menţionate.
Fata de considerentele expuse, avînd în vedere dispoziţiile <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, invocatã de Societatea de Gospodãrie Localã - S.A. Baicoi în Dosarul nr. 2.657/1994 al Tribunalului Prahova - Secţia civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 31 octombrie 1995.

PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016