Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 103 din 26 martie 2002  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale   art. 180 alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 103 din 26 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180 alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 8 mai 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (3) şi (4) şi ale <>art. 180 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Mihail Zissu în Dosarul nr. 1.185/R/C/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, într-o cauza având ca obiect contestaţia autorului impotriva refuzului de recalculare a pensiei.
La apelul nominal rãspunde Mihail Zissu, lipsind Casa Judeteana de Pensii Braşov, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul exceptiei arata ca prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 , care a modificat dispoziţiile art. 180 alin. (2), (5) şi (6) şi le-a completat pe cele ale <>art. 168 din Legea nr. 19/2000 , mãsurile de protecţie socialã luate de stat prin aceasta lege au fost anulate. Mai arata ca statul are obligaţia constituţionalã de a asigura protecţia socialã a cetãţenilor sãi, obligaţie pe care prin emiterea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 şi-a încãlcat-o. Considera ca drepturile acordate printr-o lege sunt drepturi câştigate ce nu pot fi abrogate printr-o alta lege. Mai arata ca prin modificarea şi completarea <>Legii nr. 19/2000 statul a încãlcat principiul constituţional al egalitãţii şi nediscriminarii. De asemenea, sunt incalcate şi principiile contributivitatii, repartiţiei, unicitatii şi cel al egalitãţii, prevãzute de <>Legea nr. 19/2000 , prin faptul ca exista deosebire de tratament între persoanele pensionate înainte de aplicarea acestei legi şi cele pensionate dupã intrarea ei în vigoare. Solicita admiterea exceptiei şi declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor criticate.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca legiuitorul are dreptul sa stabileascã norme de calcul al pensiilor, asa cum a fãcut şi atunci când a adoptat <>Legea nr. 19/2000 . Mai arata ca pensionãrii ale cãror drepturi salariale nu au fost identice în timpul activitãţii nu pot beneficia de pensii identice. Considera ca excepţia este neîntemeiatã şi solicita respingerea acesteia.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 decembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.185/R/C/2001, Curtea de Apel Braşov Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (3) şi (4) şi ale <>art. 180 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 19/2000 , modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 , excepţie ridicatã de Mihail Zissu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 180 alin. (2), (5) şi (6) şi ale <>art. 168 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 19/2000 , modificate şi completate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 , "incalca prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, în care se recunoaşte ca demnitatea omului [...], dreptatea [...] reprezintã valori supreme şi sunt garantate", considerând ca prin aplicarea acestor dispoziţii legale "sunt afectate persoanele pensionate pe baza legislaţiei anterioare". În opinia autorului exceptiei dispoziţiile legale criticate incalca şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, "creând pentru o categorie de cetãţeni (pensionabili dupã intrarea în vigoare a legii) un sistem privilegiat şi discriminator, fata de pensionãrii aflaţi în plata la data intrãrii în vigoare a legii". Mai arata ca pentru persoanele pensionate anterior programul de recorelare a pensiilor, "care se va derula într-un interval de timp nedefinit de legiuitor, este de natura sa le lipseascã de o protecţie socialã adecvatã", contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia României.
Curtea de Apel Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens arata ca dispoziţiile legale criticate obliga la determinarea punctajului mediu anual al fiecãrui pensionar în vederea recorelarii pensiilor, fiind exceptaţi "pensionãrii ale cãror drepturi stabilite anterior sunt mai mari decât un punctaj mediu estimat persoanelor ce urmeazã a beneficia de condiţiile noii legi". Apreciazã ca, prin "determinarea acestor modalitãţi de calcul, economia acestor texte conduce tocmai la concluzia finalitatii urmãrite de legiuitor, constând în respectarea principiilor de unicitate şi egalitate a tuturor cetãţenilor beneficiari ai sistemului de pensii şi asigurãri sociale, expresie a normelor fundamentale privind garantarea drepturilor şi libertãţilor cetatenesti şi a deplinei egalitati în fata legii".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciza ca excepţia ridicatã nu este intemeiata, întrucât "legiuitorul, prin noua reglementare, urmãreşte sa asigure persoanelor pensionate pe baza legislaţiei anterioare, cat şi celor ce cad sub incidenta <>Legii nr. 19/2000 , pensii care sa reflecte intreaga activitate salariala depusa de acestea, exprimatã în contribuţia la asigurãri sociale de stat, de la data angajãrii şi pana la pensionare, prin aceasta abordare demnitatea garantatã de Constituţie fiind fãrã indoiala respectata". Nici critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este intemeiata, deoarece trebuie facuta distincţie între persoanele pensionate, unele în baza <>Legii nr. 3/1977 , altele potrivit noii legi, date fiind condiţiile economice diferite în care evenimentul s-a produs. Acest fapt "nu obliga la uniformitate din partea statului fata de cele doua categorii, el fiind singurul autorizat, în virtutea caracterului suveran, sa determine modalitatea de stabilire a mãsurilor de protecţie socialã". În acest sens se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 şi Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000).
Guvernul considera ca excepţia ridicatã este nefondata, deoarece textele de lege criticate nu numai ca nu incalca prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 43 alin. (1) din Constituţie, "ci, din contra, au menirea sa garanteze dreptul la pensie prevãzut în alin. (2) al art. 43 din Constituţie, iar prin recorelare şi menţinerea în plata a cuantumului mai avantajos nu se urmãreşte altceva decât asigurarea unui trai decent pentru aceste categorii de persoane". Nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât diferitele categorii de pensionari, chiar şi numai datoritã legislaţiei sub imperiul cãreia s-au pensionat, se gãsesc în situaţii diferite, ceea ce, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, justifica tratamentul juridic diferit.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 168 alin. (3) şi (4) şi ale <>art. 180 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 168 alin. (3) şi (4):
"(3) Dupã intrarea în vigoare a prezentei legi, pe baza analizei rezultatelor recolerarii aplicate conform prevederilor alin. (1) şi (2) Guvernul poate adopta mãsuri suplimentare de recorelare a pensiilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare.
(4) Programul şi metodologia de recolerare a pensiilor, potrivit prevederilor alin. (3), se stabilesc prin hotãrâri ale Guvernului.";
- Art. 180 alin. (2), (5) şi (6):
"(2) CNPAS va lua mãsurile necesare astfel încât la data intrãrii în vigoare a prezentei legi sa determine punctajul mediu anual al fiecãrui pensionar, prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislaţiei anterioare, pe categoriile de pensii prevãzute la art. 40, din care s-a dedus contribuţia pentru asigurãrile sociale de sãnãtate, datorate conform legii, la valoarea unui punct de pensie stabilitã în condiţiile art. 80.
.............................................................
(5) Punctajul mediu anual, calculat conform alin. (2), se poate corecta corespunzãtor recorelarii prevãzute la art. 168 alin. (3), (4) şi (5).
(6) Cuantumul pensiilor se stabileşte în baza prevederilor art. 76, luându-se în considerare punctajul mediu anual stabilit conform alin. (2), (3), (4) şi (5)."
Potrivit susţinerilor autorului exceptiei, dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta nu este intemeiata şi urmeazã sa fie respinsã pentru urmãtoarele motive:
Autorul exceptiei, sustinand tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor pensionate pe baza legislaţiei anterioare, are în vedere de fapt dispoziţiile alin. (3) al <>art. 180 din Legea nr. 19/2000 , în formularea introdusã prin Ordonanta Guvernului nr. 49/2001, potrivit cãrora "Se excepteazã de la prevederile alin. (2) pensionãrii de asigurãri sociale de stat ale cãror drepturi stabilite în perioada 1 ianuarie 1998-31 martie 2001 sunt mai mari decât un punctaj mediu estimat pentru persoanele care se vor pensiona în condiţiile prezentei legi". Referindu-se la situaţia sa personalã, considera injust ca un pensionar care, în raport cu activitatea desfasurata şi cu contribuţia depusa, precum şi cu noua modalitate de calcul al pensiei, ar putea obţine o pensie mai mare, sa nu beneficieze de majorare, prin recorelare, dacã drepturile ce i s-au stabilit pe baza legislaţiei anterioare sunt superioare unui punctaj mediu estimat pentru persoanele care se pensioneazã pe baza noilor reglementãri legale. În aceasta privinta mãsurile de recorelare suplimentare, ce ar urma sa fie aplicate pe baza unor programe ulterioare aprobate prin hotãrâri ale Guvernului, sunt considerate incerte şi amânate sine die.
În cadrul realizãrii politicii în domeniul asigurãrilor sociale de stat legiuitorul are deplina autoritate sa stabileascã periodic noi modalitãţi şi condiţii de acordare şi de calculare a pensiilor, cum a procedat şi prin adoptarea <>Legii nr. 19/2000 . Noile reglementãri pot sa fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, dupã cum permite sau impune, dupã caz, situaţia economico-financiarã a tarii şi fondurile de asigurãri sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste ipoteze dispoziţiile legale noi se aplica numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie dupã intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite.
De vreme ce drepturile de pensii anterior stabilite nu sunt atinse, nu sunt diminuate, iar pensiile stabilite reflecta în cuantum posibilitãţile limitate în raport cu sursele existente într-o perioada data, nu se poate susţine ca noile reglementãri tranzitorii ar leza "demnitatea umanã" sau ca ar contrazice "dreptatea" socialã şi nici ca ar leza drepturi de pensie câştigate printr-o lege anterioarã.
Legiuitorul, prin dispoziţiile tranzitorii ale <>Legii nr. 19/2000 şi prin modificarea şi completarea acestora, a urmãrit realizarea, în cadrul disponibilitãţilor financiare actuale, a obligaţiilor statului în domeniul mãsurilor de protecţie socialã. Pe linia acestor preocupãri, dispoziţiile legale respective prevãd, pentru o prima etapa, stabilirea punctajului anual şi în privinta pensiilor anterior stabilite, precum şi recorelarea acestora pentru a ajunge la nivelul punctajului mediu stabilit pentru persoanele care se pensioneazã dupã intrarea în vigoare a legii. Sunt exceptaţi pensionãrii ale cãror drepturi anterior stabilite sunt mai mari decât punctajul mediu stabilit conform noilor reglementãri. Stabilirea prin lege a acestor cerinţe nu poate duce la concluzia ca legiuitorul şi-ar fi încãlcat propriile principii statuate o data cu emiterea legii în discuţie.
<>Legea nr. 19/2000 reglementeazã, la modul general, şi etapele urmãtoare ale recorelarii, abilitand Guvernul ca în limita posibilitãţilor financiare ulterioare sa elaboreze un program de recorelare etapizat, astfel încât la finalizarea acestuia toţi pensionãrii care au depus aceeaşi activitate în perioade diferite, dar au aceeaşi vechime de cotizare, sa beneficieze de drepturi egale, indiferent de data înscrierii la pensie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (3) şi (4) şi ale <>art. 180 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Mihail Zissu în Dosarul nr. 1.185/R/C/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 martie 2002.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu


──────────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016