Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - Magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercialã "Agapia" - S.R.L. Suceava impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 23 mai 1995 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 24 octombrie 1995, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa recurentului şi a intimatilor care, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat, şi ele au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 31 octombrie 1995.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
În Dosarul nr. 77/1995 al Curţii de Apel Suceava, Societatea Comercialã "Agapia" - S.R.L. Suceava a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 din Legea nr. 12/1991, cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 17 martie 1995.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate s-a invocat contrarietatea de reglementare între art. 5 din Legea nr. 12/1991 şi art. 14 din Legea nr. 35/1991, privind data de la care se acorda scutirile de impozit. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 12/1991, scutirile de impozit se acorda de la data, "infiintarii unitãţii plãtitoare", iar potrivit art. 14 din Legea nr. 35/1991 perioada de scutire se calculeazã de la data "începerii activitãţii", rezultind astfel un "tratament diferenţiat, contrar statului de drept şi Constituţiei". De asemenea, s-a sesizat faptul ca, în sensul art. 3 din Legea nr. 12/1991, perioadele de scutire nu se suprapun anului fiscal şi nu se poate stabili, în termenul prevãzut, ponderea valoricã a unor activitãţi, pentru încadrarea lor în perioadele de scutire. Curtea de Apel Suceava a considerat ca dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 12/1991 incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar insuficientele art. 3 din aceeaşi lege pot fi suplinite prin interpretarea logica a textului.
Respingind excepţia ca vadit nefondata, Curtea, prin Decizia nr. 52/1995, a reţinut ca Legea nr. 12/1991 a fost expres abrogatã prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, ca trimiterea pe care o face art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 la art. 5 din Legea nr. 12/1991 este doar "un simplu procedeu de tehnica legislativã, ce nu poate avea ca semnificatie ca acest articol ar fi supravietuit abrogãrii sale", ca noua reglementare nu preia reglementarea anterioarã, ci instituie o norma de drept diferita.
Impotriva acestei decizii, Societatea Comercialã "Agapia" - S.R.L. Suceava a declarat recurs pentru urmãtoarele motive:
- Ordonanta Guvernului nu poate proceda la abrogarea legii, ci doar la "explicitarea unor referiri" din aceasta, iar ordonanta devine obligatorie numai dacã ea a fost aprobatã prin lege ulterioara;
- trimiterea art. 31 din Ordonanta Guvernului la prevederile art. 5 din Legea nr. 12/1991 nu poate fi consideratã doar o chestiune de "tehnica legislativã fãrã semnificatie", din moment ce "termenele de scutire de plata a impozitului pe profit prevãzute de art. 5 lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 21/1991, pentru societãţile comerciale înfiinţate înainte de 31 decembrie 1994, expira înlãuntrul anului fiscal 1991 şi urmãtorii 1, 3, 5 ani, în funcţie de activitate;
- diferenţele de tratament între agenţii economici romani şi cei strãini trebuiau elucidate de Curte. De asemenea, Curtea trebuia sa se pronunţe şi cu privire la art. 41 din ordonanta, prin care a fost abrogatã atît Legea nr. 12/1991, cît şi Legea nr. 55/1991, fãrã a se tine seama ca prevederile art. 5 din Legea nr. 12/1991 se aplica încã 5 ani;
- investitorii strãini beneficiazã în continuare de termenele de scutire ce se calculeazã "de la desfãşurarea activitãţii", în timp ce pentru agenţii economici romani acestea "opereazã de la data infiintarii, în funcţie de obiect";
- în situaţia nerealizarii profitului din motive independente, "nu opereazã decãderea din drept";
- modul de stabilire a ponderii valorice în cazul în care obiectul de activitate este diversificat este neconstitutional;
- nu poate fi impartasit punctul de vedere al Curţii Constituţionale, în sensul cãruia, "la data invocarii exceptiei de neconstituţionalitate", norma respectiva "nu mai era în vigoare", din moment ce "articolul în cauza a fost preluat de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 prin art. 31";
- pornind de la principiul aplicãrii legii în timp, "Curtea trebuia sa se pronunţe cu privire la constituţionalitatea legislaţiei sub imperiul cãreia s-a declarat litigiul şi care a creat confuzii şi inadvertente";
- cît timp art. 5 din Legea nr. 12/1991 a fost preluat de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, Curtea "avea obligaţia sa hotãrascã asupra exceptiei".
Deoarece soluţionarea exceptiei s-a fãcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fãrã citarea pãrţilor, dupã declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca singurele elemente din motivele de recurs care pun în discuţie o problema de neconstituţionalitate sînt cele referitoare la susţinerea ca o ordonanta a Guvernului nu ar putea abroga o lege, precum şi afirmatia ca ordonanta devine obligatorie numai dupã aprobarea ei prin lege. În opinia Guvernului, ambele sustineri "contrazic în mod evident dispoziţiile constituţionale în materie de delegare legislativã".
Camera Deputaţilor şi Senatul nu şi-au exprimat punctele de vedere.
CURTEA,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public susţinute în şedinţa publica din 24 octombrie 1995, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea constata ca motivele de recurs privind legalitatea termenelor de scutire de plata a impozitului pe profit pentru agenţii economici romani în comparatie cu cei strãini, "modul de stabilire a ponderii valorice, pentru încadrarea în termenele se scutire, în cazul în care obiectul de activitate este diversificat", aplicarea legislaţiei sub imperiul cãreia s-a nãscut litigiul şi care, în opinia recurentului, a creat confuzii şi inadvertente, nu reprezintã, în substanta lor, obiecţii de neconstituţionalitate şi, ca atare, nu pot forma obiectul controlului de constitutionalitate, ci sînt probleme de competenta instanţei judecãtoreşti, investitã cu soluţionarea litigiului. Rezulta ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competenta Curţii priveşte numai motivele de recurs referitoare, pe de o parte, la constituţionalitatea prevederilor art. 3 şi ale art. 5 din Legea nr. 12/1991, iar pe de alta parte, constituţionalitatea abrogãrii printr-o ordonanta a unei legi şi data de la care ordonanta îşi produce efectele.
Cît priveşte motivul de recurs referitor la prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, se constata ca prin Decizia nr. 52/1995, care face obiectul acestui recurs, s-a reţinut ca, întrucît Legea nr. 12/1991 a fost abrogatã în întregime, Curtea nu se poate pronunţa asupra unei excepţii avînd ca obiect o norma legalã abrogatã. Aceasta soluţie este în concordanta cu practica jurisdicţionalã a Curţii, potrivit cãreia conflictul de constitutionalitate nu poate exista între o norma constituţionalã în vigoare şi o norma abrogatã. Asa fiind, soluţia primei instanţe, în ce priveşte prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, este temeinica şi legalã. Într-adevãr, art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 abroga pe data intrãrii ei în vigoare, între alte acte normative, şi Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.
Referitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991, Curtea constata ca Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 dupã ce, prin art. 41, abroga Legea nr. 12/1991, prin art. 31 admite totuşi ultrctivitatea unora dintre prevederile legii abrogate. Cu alte cuvinte, prin examinarea dispoziţiilor art. 41 din ordonanta ar rezulta ca abrogarea priveşte Legea nr. 12/1991 în totalitate, fãrã nici o excepţie; totuşi, art. 31 din ordonanta prevede ca "scutirile de impozit prevãzute la art. 5 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit şi art. 14 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor strãine, cu modificãrile ulterioare, vor rãmîne valabile numai în cazul persoanelor juridice care s-au înregistrat la Registrul comerţului înainte de 1 ianuarie 1995 şi pentru care perioada de scutire nu a expirat. Scutirea opereazã pînã la expirarea perioadei legale, cu condiţia de a activa şi a realiza în continuare venituri, încã o perioada egala cu perioada de scutire. În caz contrar, impozitul pe profit se recalculeazã, inclusiv pentru perioada de scutire, potrivit reglementãrilor existente la data acordãrii facilitãţilor".
Prin decizia atacatã s-a considerat ca art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 "nu preia reglementarea anterioarã, ci a instituit o norma de drept diferita, avînd ca scop de a menţine, în anumite limite, facilitãţile acordate prin art. 5 din legea abrogatã", asa încît "trimiterea la art. 5 din Legea nr. 12/1991 este un simplu procedeu de tehnica legislativã, ce nu poate avea semnificatia ca acest articol a supravietuit abrogãrii sale".
Curtea constata ca soluţia instanţei de fond este criticabila, considerentele acesteia, pe care se sprijinã dispozitivul, cuprinzînd citeva contradictii în termeni: trimiterea - ca procedeu de tehnica legislativã nu se poate face la o norma inexistenta, abrogatã; chiar dacã s-a instituit "o norma de drept diferita", nu mai puţin art. 31 din ordonanta trimite totuşi la art. 5 din Legea nr. 12/1991, cît priveşte facilitãţile acordate la plata impozitului pe profit, o trimitere parţialã, dar totuşi trimitere. Nu se poate susţine nici ca trimiterea priveşte numai categoria economico-financiarã a facilitãţilor din cuprinsul art. 5 din Legea nr. 12/1991, care, efectiv, ar fi fost abrogat o data cu legea din care el face parte, cãci astfel, ar rãmîne fãrã explicaţie persistenta facilitãţilor legale, stabilite prin lege, în condiţiile abrogãrii totale a respectivei legi. Dacã art. 5 din Legea nr. 12/1991 nu a supravietuit abrogãrii sale, atunci constituire ca reper a acestui articol în noua reglementare ar fi un nonsens.
Într-o stricta logica juridicã, prin coroborarea art. 41 din ordonanta cu art. 31 din acelaşi act normativ, rezulta ca art. 41 a abrogat Legea nr. 12/1991, cu excepţia totuşi a celor prevãzute la art. 5 din aceasta lege.
În sensul celor arãtate, urmeazã ca motivul de recurs privitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991 sa fie admis. Asa fiind, admitind recursul, Curtea, în temeiul art. 25 alin. (3) din legea nr. 47/1992, urmeazã sa se pronunţe, în fond, asupra constituţionalitãţii art. 5 din Legea nr. 12/1991.
Prin art. 5 din Legea nr. 12/1991, unitãţilor plãtitoare de impozit li s-au acordat unele facilitãţi, constind în scutirea de impozitul pe profit.
S-a susţinut de cãtre autorul exceptiei de neconstituţionalitate şi, în continuare, de cãtre recurent ca art. 5 din Legea nr. 12/1991 este neconstitutional, întrucît scutirile de impozit pe care le instituie se aplica de la data infiintarii unitãţii plãtitoare de impozit, pe cînd art. 14 din Legea nr. 35/1991 prevede ca perioada de scutire de impozit pe profit pentru investiţiile strãine ce calculeazã de la data începerii activitãţii, rezultind astfel un tratament diferenţiat între agenţii economici romani şi cei strãini. Or, asa cum a opinat şi instanta în încheierea prin care a fost sesizatã Curtea, astfel s-ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea constata ca, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Art. 16 alin. (1) din Constituţie proclama şi garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deci a persoanelor fizice, care aparţin statului roman, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective fata de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacã astfel regimul juridic diferit s-ar rasfringe asupra cetãţenilor, implicind inegalitatea lor în fata legii şi a autoritãţilor publice. În acest sens, în practica instanţei de justiţie constituţionalã s-a decis, în mod constant, ca principiul egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sînt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
Regimul juridic al impozitelor este inevitabil diferit, el implicind şi o strategie economico-financiarã. Uniformitatea reglementãrilor în acest domeniu ar avea drept consecinta desfiinţarea tuturor criteriilor de impozitare şi a scopului urmãrit de legiuitor prin pirghiile financiare. Consideratii de principiu, în acest sens, asupra cãrora nu sînt motive sa se revinã, au fost cuprinse şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 74/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994. Pentru rezolvarea adecvatã a problemei în discuţie, urmeazã ca instanta de judecata investitã cu soluţionarea cauzei, procedînd la interpretarea reglementãrilor în materie, sa precizeze sensul şi conţinutul reglementãrii cu privire la impozitul pe profit, stabilind, între altele, subiectul plãţilor al impozitului pe profit, sensul conceptului de investiţie strãinã şi delimitarea acesteia de investitorul strãin, deosebirea dintre profit şi dividende şi regimul juridic, diferit, aplicabil acestora, probleme ce ţin de interpretarea legii în materie.
Cît priveşte motivul de recurs referitor la constituţionalitatea abrogãrii printr-o ordonanta a unei legi şi data de la care ordonanta îşi produce efectele, Curtea constata ca şi acesta este neîntemeiat. Art. 114 din Constituţie, reglementind delegarea legislativã, instituie astfel o procedura exceptionala de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului. Delegarea legislativã conduce la concluzia ca Guvernul, abilitat sa exercite pe timp limitat, în condiţiile art. 114 din Constituţie, atribuţii de legiferare, poate ca, manifestindu-se în domeniul legislativ, sa reglementeze primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta. La aceeaşi concluzie se poate ajunge şi prin interpretarea art. 114 alin. (1) din Constituţie: "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe, în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Rezulta deci ca Guvernul poate emite ordonanţe, adicã poate reglementa numai în domenii care fac obiectul legilor ordinare. Asadar, ordonanta poate privi un domeniu susceptibil de legiferare sau un domeniu legiferat, în acest din urma caz Guvernul putind modifica sau abroga reglementãri legislative existente la data delegarii legislative.
Susţinerea recurentului ca ordonanta "devine obligatorie numai dacã a fost aprobatã prin lege ulterioara" nu poate fi primitã, fiind rezultatul confuziei dintre efectele ordonanţei şi forta ei juridicã. Ordonanta intra în vigoare, deci îşi produce efectele, de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României sau de la o data prevãzutã expres în ordonanta, dar ulterioara momentului publicãrii. Dacã, potrivit legii de abilitare, în condiţiile art. 114 alin. (3) din Constituţie, ordonanta se supune aprobãrii Parlamentului, în caz de aprobare, ea dobîndeşte forta juridicã a legii. Efectele ordonanţei se produc însã şi pe perioada anterioarã legii de aprobare a ei. Numai nerespectarea termenului stabilit pentru supunerea ordonanţei aprobãrii Parlamentului atrage - cum precizeazã art. 114 alin. (3) fraza finala - "încetarea efectelor ordonanţei".
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul Societãţii Comerciale "Agapia" - S.R.L. Suceava impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 23 mai 1995 şi, în fond, respinge excepţia de neconstituţionalitate.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 31 octombrie 1995.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
