Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 102 din 14 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedura penala, a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 11 martie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , excepţie ridicatã de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecãtoriei Iaşi.
La apelul nominal rãspunde reprezentantul autorului excepţiei, domnul avocat Romul Vonica.
Având cuvântul, acesta solicitã admiterea excepţiei aşa cum a fost formulatã, dezvoltând considerentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosarul instanţei.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã în ceea ce priveşte art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, precum şi <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi, ca inadmisibilã, în ceea ce priveşte art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.627/245/2007, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , excepţie ridicatã de Corneliu Horaicu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
- dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece, în cauzã, inculpatului nu i s-a asigurat un apãrãtor în timpul urmãririi penale, chiar dacã asistenţa juridicã nu este obligatorie, fiind cercetat în stare de libertate; de asemenea, majoritatea declaraţiilor învinuitului şi martorilor, precum şi alte acte din dosar nu sunt semnate de apãrãtor, ceea ce echivaleazã, în opinia autorului excepţiei, cu nerespectarea dreptului inculpatului de a fi asistat pe parcursul procesului penal;
- dispoziţiile art. 172 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece exigenţele Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale impun sã fie asiguratã asistenţa juridicã a tuturor cetãţenilor cercetaţi sau judecaţi pentru faptele sãvârşite, indiferent dacã sunt arestaţi sau în stare de libertate;
- dispoziţiile art. 174 alin. 2 din Codul de procedurã penalã reprezintã o limitare nejustificatã a dreptului la apãrare, întrucât, reprezentarea realizându-se în interesul învinuitului sau inculpatului, este necesar ca aceasta sã se poatã face nu numai în faţa instanţei de judecatã, ci şi în faţa organelor de urmãrire penalã;
- dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc cã se trimit copii de pe rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de reţinere, nu şi celor aflaţi în stare de libertate;
- <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 încalcã dreptul la integritate fizicã.
Judecãtoria Iaşi apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu intrã în contradicţie cu principiile constituţionale, respectiv cu cele din actele internaţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, drepturile constituţionale şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului invocate nefiind încãlcate prin normele criticate.
Avocatul Poporului considerã cã art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, întrucât instituirea de cãtre legiuitor a obligaţiei pentru organele judiciare de a aduce la cunoştinţã învinuitului sau inculpatului dreptul de a fi asistat de apãrãtor nu face decât sã concretizeze dreptul constituţional la apãrare, cu deplina respectare a dreptului la un proces echitabil. Prin reglementarea art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã legiuitorul a urmãrit tocmai evitarea unei discriminãri, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apãrarea, în condiţii cât mai apropiate de cele ale inculpatului aflat în stare de libertate. În opinia Avocatului Poporului, este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate a <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , iar, în ceea ce priveşte normele din regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe, criticate de autorul excepţiei, se apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, în raport de <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, dispoziţiile <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi dispoziţiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.391/2006 .
Textele din Codul de procedurã penalã criticate au urmãtorul cuprins:
- art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunoştinţã acest drept.
[...] În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
[...] Când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã apãrãtorul ales nu se prezintã nejustificat la data stabilitã pentru efectuarea unui act de urmãrire penalã sau la termenul de judecatã fixat şi nici nu asigurã substituirea, pleacã sau refuzã sã efectueze apãrarea, organul judiciar ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu care sã-l înlocuiascã, acordându-i timpul necesar pentru pregãtirea apãrãrii. În cursul judecãţii, dupã începerea dezbaterilor, când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã apãrãtorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecatã şi nu asigurã substituirea, instanţa ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu care sã-l înlocuiascã, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregãtirea apãrãrii.";
- art. 172 alin. 2: "Când asistenţa juridicã este obligatorie, organul de urmãrire penalã va asigura prezenţa apãrãtorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.";
- art. 174 alin. 2: "În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecatã, când apreciazã necesarã prezenţa învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.";
- art. 264 alin. 4: "Dacã rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înainteazã instanţei competente, împreunã cu dosarul cauzei şi cu un numãr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."
Dispoziţiile <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, au urmãtorul cuprins: "Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducãtorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritãţii competente, aflat în timpul desfãşurãrii probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltãrii probelor biologice sau testãrii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani."
Art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, are urmãtorul cuprins: "Conducãtorilor de vehicule li se recolteazã obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testãrii preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indicã prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare."
Se susţine cã:
- art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare, raportate la cele ale art. 5 paragraful 3 şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind drepturile persoanei arestate sau deţinute, respectiv drepturile acuzatului, precum şi la cele ale art. 14 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind garanţiile la care are dreptul orice persoanã acuzatã de comiterea unei infracţiuni;
- art. 172 alin. 2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare;
- art. 174 alin. 2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apãrare;
- art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (3) privind funcţionarea parchetelor, şi ale art. 132 privind statutul procurorilor;
- <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 încalcã art. 22 din Constituţie privind dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, raportat la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la viaţã, respectiv interzicerea torturii, precum şi la art. 1-5 din Protocolul nr. 6 la convenţie, privind abolirea pedepsei cu moartea, şi la art. 1-3 din Protocolul nr. 13 adiţional la convenţie, privitor la abolirea pedepsei cu moartea.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Asupra criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, cu o motivare similarã, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat cã dreptul la apãrare prevãzut în art. 24 din Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de procedurã penalã, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, iar organele judiciare sunt obligate sã îi aducã la cunoştinţã acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se aflã în situaţii deosebite, legea a prevãzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedurã penalã, cazurile de asistenţã juridicã obligatorie, atât în faza urmãririi penale, cât şi în faza judecãţii, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecãţii. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat cã dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considerã cã este necesar. Întrucât Legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenţã juridicã obligatorie, Curtea a statuat cã stabilirea cazurilor în care aceasta din urmã se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate susţine cã dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie în toate cazurile. Totodatã, prin <>Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reţinut cã dreptul la apãrare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se referã la asistenţa juridicã facultativã, iar excepţiile de la aceastã regulã pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apãrarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţioneazã atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurãrii unei bune desfãşurãri a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultã din însãşi enumerarea cuprinsã în textul de lege.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte art. 171 alin. 1 şi 4^1, precum şi art. 172 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, faţã de care au fost formulate aceleaşi critici, constând în aceea cã aceste texte de lege nu asigurã asistenţa juridicã a inculpatului aflat în stare de libertate.
II. În ceea ce priveşte art. 174 alin. 2 din Codul penal, se constatã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în raport de o criticã identicã, constatând cã art. 174 din Codul penal, în ansamblul sãu, este constituţional. În acest sens este, de exemplu, <>Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, ale cãrei considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
III. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, în raport de aceleaşi critici, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin <>Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001, şi prin <>Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, Curtea a reţinut cã textul de lege criticat, care prevede o procedurã administrativã de înaintare a dosarului la instanţa competentã dupã darea sau confirmarea rechizitoriului, respectiv obligaţia procurorului de a înainta dosarul cãtre instanţa de judecatã împreunã cu un numãr necesar de copii de pe rechizitoriu, nu creeazã inculpatului aflat în stare de deţinere o situaţie mai favorabilã decât a celui aflat în stare de libertate. Astfel, dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã nu numai cã nu creeazã discriminãri, ci, dimpotrivã, urmãresc evitarea unei discriminãri, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apãrarea în condiţii cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. În ceea ce priveşte dreptul la apãrare al acestuia din urmã, Curtea a reţinut cã nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citaţie proceduralã, el are dreptul de a lua cunoştinţã oricând, direct sau prin apãrãtor, de actul de sesizare a instanţei şi îşi poate organiza apãrarea utilizând toate mijloacele prevãzute de lege. Pentru aceleaşi considerente s-a reţinut cã este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul acuzatului de a fi informat în legãturã cu natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, respectiv de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea si în prezenta cauzã.
IV. Asupra constituţionalitãţii normelor conţinute în <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu prilejul analizãrii <>art. 79 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 (forma anterioarã republicãrii), în raport de prevederile art. 22 din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã. Prin Decizia nr. 493 din 29 septembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, cã <>art. 79 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 nu încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã.
V. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.391/2006 , se constatã cã, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, instanţa de contencios constituţional "hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , instanţa de contencios constituţional "(...) decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Aşa fiind, hotãrârile Guvernului şi regulamentele nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, astfel cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.391/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, este inadmisibilã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecãtoriei Iaşi.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.391/2006 , excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 februarie 2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
