Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 102 din 11 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 27 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 49 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , excepţie ridicatã de Lucian Iliescu, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, în Dosarul nr. 23/CA/2002 al Tribunalului Giurgiu.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public considera textele de lege criticate ca fiind constituţionale, întrucât interdicţia acordãrii tichetelor de masa opereazã fata de toate persoanele aflate în situaţii identice, angajate, astfel încât nu sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, excepţia de neconstituţionalitate fiind, prin urmare, neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 23/CA/2002, Tribunalul Giurgiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 49 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , excepţie ridicatã de Lucian Iliescu, în calitate de primar al municipiului Giurgiu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca acordarea tichetelor de masa, consideratã a fi drept salarial, se realizeazã în mod discriminatoriu, fiind incalcate prevederile constituţionale şi cele ale pactelor internaţionale invocate. Se arata ca prin <>art. 49 din Legea nr. 743/2001 se produce o segregare între salariaţii din sectorul bugetar, personalul fiind împãrţit în trei categorii: prima, salariaţii din sectorul privat de stat (regii autonome, societãţi comerciale), care pot beneficia fãrã restrictii de tichete de masa, cea de-a doua, salariaţii instituţiilor de învãţãmânt superior, ai unitãţilor din învãţãmântul preuniversitar, precum şi ai unitãţilor sanitare, care beneficiazã de tichete de masa doar dacã instituţiile angajatoare realizeazã anumite venituri ce nu intra în obiectul lor de activitate, şi, în fine, cea de-a treia categorie, salariaţii instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale şi din bugetul Fondului de asigurãri sociale de sãnãtate sau din venituri extrabugetare şi alocaţii din bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului de asigurãri de sãnãtate, salariaţi care sunt excluşi de la dreptul de a beneficia de tichete de masa. Se invedereaza ca, deşi nici o împrejurare nu poate constitui o justificare pentru a se crea diferenţe de tratament juridic între cetãţeni, ceea ce a determinat înlãturarea unor salariaţi de la dreptul de a primi tichete de masa este o cauza aleatorie, iar nu lipsa resurselor bugetare. Acordarea tichetelor de masa nu constituie o obligaţie pentru angajator, ci doar o facultate de a acorda acest drept salarial cu caracter de protecţie socialã, în mãsura în care resursele financiare permit acest lucru. Asa fiind, prevederile <>art. 49 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 sunt neconstituţionale cu atât mai mult cu cat acordarea tichetelor de masa este interzisã chiar dacã unitãţile bugetare dispun de resurse financiare sau valoarea tichetelor de masa se acoperã din alte surse decât alocaţiile bugetare. În motivarea exceptiei se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1994, prin care s-a decis ca nu pot fi fãcute nici un fel de diferenţe şi discriminãri între salariaţi şi între drepturile acestora, în nici o situaţie, chiar dacã lucreazã în sectoare de activitate diferite.
În ceea ce priveşte încãlcarea art. 119 din Constituţie, se arata ca principiul autonomiei locale este golit de conţinut dacã administraţiile locale sunt obligate sa aplice propriilor salariaţi un regim discriminatoriu comparativ cu drepturile salariale ale celorlalte categorii de cetãţeni. Prin <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 se defineste ca un atribut al principiului autonomiei locale dreptul consiliilor locale de a-şi adopta bugetele de venituri şi cheltuieli. Constrângerea consiliilor locale de a adopta bugete într-un anumit fel şi mai ales de a crea prin acestea un regim de inegalitate între salariaţi reprezintã o încãlcare grava a art. 16 şi 119 din Constituţie, precum şi a art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
Tribunalul Giurgiu apreciazã ca prin interdicţia criticata pentru neconstituţionalitate puterea legiuitoare nu a fãcut decât sa exprime normativ o politica de austeritate bugetarã prin eliminarea cheltuielilor destinate acordãrii dreptului salarial la alocaţia de hrana prin tichete de masa angajaţilor de la primãrii. Referitor la autonomia localã, instanta considera ca autorul exceptiei îi conferã valoarea unei puteri discretionare a autoritãţii publice din unitatea administrativ-teritorialã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul arata ca acordarea tichetelor de masa nu reprezintã o obligaţie legalã pentru angajator, deci un drept câştigat pentru angajaţi, ci doar o facultate a angajatorului, a carei punere în aplicare conduce la efectuarea unei plati voluntare. Se apreciazã ca nu este încãlcat art. 16 din Constituţie, întrucât existenta unor situaţii diferite impune aplicarea unui tratament diferit. Astfel, în ceea ce priveşte unitãţile bugetare, prerogativele angajatorilor în stabilirea drepturilor salariale sunt limitate de nivelul resurselor alocate de la bugetul public naţional.
Se mai arata ca, deşi principiul autonomiei locale implica dreptul autoritãţilor administraţiei publice locale descentralizate de a-şi adopta bugetele proprii de venituri şi cheltuieli, totuşi acest drept este sever limitat, întrucât veniturile locale sunt completate prin alocaţii primite de la bugetul de stat. S-ar crea o situaţie de inegalitate între angajaţii unitãţilor bugetare de la nivel central şi cei ai unitãţilor bugetare locale dacã în bugetele locale s-ar prevedea acordarea de tichete de masa, ceea ce ar contraveni art. 16 din Constituţie.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este consideratã ca fiind neîntemeiatã.
Avocatul Poporului arata ca dreptul la acordarea alocaţiei de hrana se stabileşte în funcţie de doua criterii: existenta unui contract individual de munca şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa. Se apreciazã ca prin textul de lege criticat puterea legiuitoare a exprimat normativ o politica de austeritate bugetarã, astfel încât nu constituie o discriminare faptul ca, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare, prin prisma propriilor lor interese subiective.
Se arata ca nici art. 119 din Constituţie privitor la principiul autonomiei locale nu este încãlcat, întrucât austeritatea şi restricţiile bugetare trebuie sa se aplice la nivelul întregii tari, fãrã diferenţe de la o autoritate administrativã publica localã la alta.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 49 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001, text de lege care are urmãtorul conţinut:
- Art. 49 alin. (3): "Instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale şi din bugetul Fondului de asigurãri sociale de sãnãtate sau din venituri extrabugetare şi alocaţii din bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului de asigurãri de sãnãtate nu pot sa-şi prevadã în bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea tichetelor de masa."
Textele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmãtoarea redactare:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri." ;
- Art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 119: "Administraţia publica din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizãrii serviciilor publice."
Autorul exceptiei invoca şi prevederile internaţionale cuprinse în:
- Art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Toate persoanele sunt egale în fata legii şi au, fãrã discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie sa interzicã orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricãrei discriminãri, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare." ;
- Art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Statele pãrţi la prezentul pact se angajeazã sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fãrã nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau pe orice alta împrejurare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca <>Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , deşi a avut un caracter temporar, aplicându-se în cursul exerciţiului financiar al anului 2002, totuşi, la data la care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate şi la care instanta a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, aceasta lege era în vigoare. Pe de alta parte, textul de lege criticat a fost preluat de dispoziţiile <>art. 39 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631 din 17 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002.
Sub acest aspect, în jurisprudenta sa, Curtea a admis ca se poate pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc texte de lege care, ulterior ridicãrii exceptiei, au fost modificate. Astfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, s-a stabilit ca "În cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în fata instanţelor judecãtoreşti, prevederea supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţa asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea sau ordonanta modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii". Întrucât soluţia legislativã a fost conservatã, Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile <>art. 39 alin. (4) din Legea nr. 631/2002 , text de lege care are urmãtorul conţinut: "(4) În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activitãţilor de pe lângã unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, întrucât în buget nu sunt prevãzute sume cu aceasta destinaţie."
Examinând textul de lege supus controlului de constitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, alocaţia individualã de hrana sub forma tichetelor de masa se acorda numai dacã sunt întrunite doua condiţii cumulative, şi anume existenta unui contract individual de munca şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede ca "Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, dupã caz, ale bugetelor locale, pentru unitãţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
În considerarea cadrului legal general privind acordarea tichetelor de masa nu se poate retine încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, întrucât, existenta acestui drept fiind dependenta de posibilitãţile financiare ale angajatorului, se creeazã premisa unor situaţii juridice diferite care implica un tratament diferenţiat între salariaţi. Or, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridicã. În cazul unor situaţii diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilitatii financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaţilor nu este de natura sa creeze discriminãri între aceştia.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi la art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiatã. Prevederile din tratatele internaţionale invocate interzic discriminarile care au la baza considerente arbitrare, însã nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului naţional de a reglementa în mod diferenţiat situaţiile juridice diferite.
În legatura cu susţinerile potrivit cãrora dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 119, Curtea constata ca acestea din urma consacra principiile de baza ale administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale, şi anume autonomia localã şi descentralizarea serviciilor publice, principii care se regãsesc atât în activitatea fiecãrei autoritãţi comunale, orãşeneşti sau judeţene, cat şi în raporturile dintre aceste autoritãţi. Principiul autonomiei locale se realizeazã prin activitatea consiliilor locale alese şi a primarilor aleşi, în condiţiile legii, potrivit atribuţiilor şi competentelor stabilite prin <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001. Totodatã acest principiu sta la baza raporturilor dintre autoritãţile locale şi prefect, în calitate de reprezentant al Guvernului.
Curtea constata ca, potrivit principiului obligativitatii respectãrii legilor prevãzut la art. 51 din Constituţie, dispoziţiile art. 119 din Legea fundamentalã prevãd ca "autonomia localã se exercita conform legilor statului". Sub acest aspect, în jurisprudenta sa, Curtea Constituţionalã a reţinut ca dispoziţiile art. 119 "se referã la principiul autonomiei locale în cadrul organizãrii administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afarã cadrului legal, care este general obligatoriu" (Decizia nr. 136/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001). Asa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autoritãţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul tarii, recunoscând existenta unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradictie cu interesele naţionale. În acest sens sunt dispoziţiile art. 120 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Consiliile locale şi primãrii funcţioneazã, în condiţiile legii, ca autoritãţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe", precum şi prevederile constituţionale ale art. 137 alin. (4), care stabilesc ca "Bugetele locale se elaboreazã, se aproba şi se executa în condiţiile legii".
De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptatã la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificatã de România prin <>Legea nr. 199/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, "Principiul autonomiei locale trebuie sa fie recunoscut în legislaţia interna şi, pe cat posibil, în Constituţie" (art. 2), iar "Prin autonomie localã se înţelege dreptul şi capacitatea efectivã ale autoritãţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importanta a treburilor publice" (art. 3 pct. 1). În considerarea acestui drept, art. 4 pct. 2 prevede ca "Autoritãţilor administraţiei publice locale le este recunoscuta, în cadrul legii, capacitatea deplina de a-şi exercita initiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competentelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autoritãţi". Or, în cazul de fata, autoritãţile publice locale, ca şi celelalte autoritãţi şi instituţii publice bugetare, nu mai au, potrivit legii, competenta de a acorda tichete de masa.
În consecinta, textul de lege criticat, care prevede interdicţia instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, de a aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa în bugetele proprii, nu contravine art. 119 din Constituţie şi nici documentelor internaţionale invocate. De altfel <>art. 39 alin. (4) din Legea nr. 631/2002 instituie o mãsura temporarã, motivatã de faptul ca în bugetul de stat pe anul 2003 nu sunt prevãzute sume cu aceasta destinaţie, stabilirea cuantumului şi a principalelor destinaţii ale alocaţiilor bugetare constituind atributul constituţional exclusiv al legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 39 alin. (4) din Legea nr. 631/2002 , excepţie ridicatã de Lucian Iliescu, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, în Dosarul nr. 23/CA/2002 al Tribunalului Giurgiu.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
