Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 101 din 6 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociatiuni si Fundatiuni), precum si ale Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 22 august 2000
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Mariana Trofimescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundatiuni) şi ale <>Legii nr. 36/1991 privind societãţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura, excepţie ridicatã de Sanda-Maria Mitrofanovici în Dosarul nr. 6.496/1999 al Judecãtoriei Buzau.
La apelul nominal Sanda-Maria Mitrofanovici este reprezentatã de avocatul Gheorghe Culicovschi. Lipsesc celelalte pãrţi, Asociaţia agricolã "Infratirea" din Gheraseni şi Consiliul local al comunei Gheraseni, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul autoarei exceptiei referã asupra punctului de vedere al Guvernului şi asupra opiniei exprimate de instanta de judecata, în sensul ca acestea nu sunt întemeiate. În continuare, arata ca excepţia are ca principal scop combaterea practicii prin care dreptul constituţional al pãrţilor de a fi asistate sau reprezentate, în cursul proceselor, de avocaţi, aleşi sau numiţi, nu este respectat, ceea ce, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 92/1992 şi ale <>Legii nr. 51/1995 , constituie infracţiune. De asemenea, semnaleaza ca, de regula, instanţele de judecata resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale. De aceea propune, de lege ferenda, instituirea unei cai extraordinare de atac în aceste cazuri. Solicita ca, în decizia care se va pronunţa, "sa se reproduca raportul întocmit în cauza" şi "sa se constate ca excepţia a rãmas fãrã obiect, asa cum s-a procedat în alte cazuri precedente". În final, pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca din actele şi lucrãrile dosarului nu se poate retine ca s-a apelat la serviciile avocatiale sau ca instanta de judecata a respins vreo cerere formulatã în acest sens. Considera ca propunerile fãcute de reprezentantul autoarei exceptiei exced prezentei cauze. Referitor la neconcordantele dintre dispoziţiile legilor invocate în susţinerea exceptiei, apreciazã ca nu constituie motiv de neconstituţionalitate. În final, apreciind ca excepţia ridicatã nu se justifica în raport cu prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (2), solicita respingerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 6.496/1999, Judecãtoria Buzau a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundatiuni) şi ale <>Legii nr. 36/1991 privind societãţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura. Excepţia a fost ridicatã de Sanda-Maria Mitrofanovici, reclamanta într-o cauza civilã ce are ca obiect constatarea nulitãţii unui act juridic.
Autoarea exceptiei solicita constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor celor doua legi "în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca, în virtutea lor, organizaţiile federale ale agricultorilor asociaţi din judeţul Buzau pot reprezenta în justiţie societãţile agricole fãrã ca prin aceasta sa se încalce dispoziţia art. 24 alin. (2) din Constituţia României, conform cãreia în tot cursul procesului pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu, dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, conform cãrora în tot parcursul procesului pãrţile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupã caz, asistate de apãrãtor, a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 şi <>art. 22 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, conform cãrora aceasta se exercita numai de membrii barourilor şi exercitarea oricãror activitãţi de asistenta juridicã specifice profesiei de avocat de cãtre persoana care nu este înscrisã în tabloul avocaţilor, constituie infracţiune şi se sancţioneazã conform legii penale".
Judecãtoria Buzau, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în cauza este nefondata, deoarece, "practic, în fata instanţei de judecata s-a invocat nelegalitatea" constând în reprezentarea societãţii agricole parate de cãtre o persoana ce nu are calitatea de avocat sau pe cea de jurisconsult angajat. În continuare, arata ca Federala Agricultorilor Asociaţi din România are baza legalã de constituire, anume dispoziţiile <>Legii nr. 36/1991 şi ale <>Legii nr. 31/1990 , coroborate cu cele ale Legii nr. 21/1924 .
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, dat fiind ca din motivarea exceptiei nu rezulta care sunt dispoziţiile legale ce ar contraveni unor principii sau prevederi constituţionale. Ar fi vorba despre dispoziţii legale cuprinse în cele doua legi criticate, care ar putea fi determinate doar prin sensul pe care acestea îl pot dobândi prin interpretarea lor. Or, se arata în continuare, interpretarea legii este de competenta instanţelor judecãtoreşti, iar Curtea Constituţionalã nu li se poate substitui.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate vizeazã întreg conţinutul Legii nr. 21/1924 şi al <>Legii nr. 36/1991 , astfel ca, fiind legal sesizatã, Curtea Constituţionalã urmeazã, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1 alin. (1), al <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor acestor legi, care, deşi preconstitutionale, produc efecte dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991.
Dupã cum s-a arãtat, autoarea exceptiei solicita sa se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor celor doua legi în mãsura în care se interpreteazã ca organizaţiile federale ale agricultorilor asociaţi pot reprezenta în justiţie societãţile agricole, fãrã ca prin aceasta sa se încalce dispoziţia art. 24 alin. (2) din Constituţia României, conform cãreia în tot cursul procesului pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Deşi la data sesizãrii Curţii Constituţionale Legea nr. 21/1924 era în vigoare, potrivit art. 86 coroborat cu <>art. 78 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aceasta lege a fost abrogatã. Având în vedere ca un text abrogat nu mai poate face obiectul controlului de constitutionalitate, în temeiul <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestei legi a devenit inadmisibila.
Examinând şi pe fond excepţia, Curtea constata ca <>art. 102-104 din Legea nr. 21/1924 , care se refereau la uniuni, federaţii sau grupãri de persoane juridice, nu reglementau reprezentarea în justiţie a asociaţiilor de cãtre uniunile, federaţiile sau alte grupãri din care asociaţiile faceau parte.
De altfel, în cauza fiind vorba despre o asa-zisa reprezentare în justiţie a unei societãţi agricole de cãtre o organizaţie federala a agricultorilor, prevederile legale referitoare la asociaţii nu aveau cum sa facã obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, de vreme ce societãţile agricole sunt, astfel cum rezulta din <>art. 5 al Legii nr. 36/1991 , societãţi private cu scop lucrativ, iar nu asociaţii fãrã scop patrimonial. Procedura de constituire a societãţilor agricole este reglementatã prin <>Legea nr. 36/1991 , iar nu prin normele legale privind asociaţiile şi fundaţiile. Asa fiind, Legea nr. 21/1924 nu putea fi avutã în vedere în legatura cu aspecte juridice privind statutul juridic al societãţilor agricole, iar acest lucru este pe deplin valabil şi în ceea ce priveşte <>Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 . Reglementãrile referitoare la asociaţiile fãrã scop patrimonial nu se aplica societãţilor agricole, de vreme ce acestea au caracter lucrativ.
De asemenea, nici <>Legea nr. 36/1991 nu face referire la afilierea societãţilor agricole la o "federala" care sa aibã vocaţia de a le reprezenta în justiţie.
Asa fiind, Curtea nu poate retine ca vreo dispoziţie din legile criticate ar fi în contradictie cu art. 24 alin. (2) din Constituţie, referitor la dreptul pãrţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat ales sau numit. Nici din datele dosarului nu rezulta în nici un fel cum anume legile a cãror constitutionalitate este contestatã ar fi paralizat dreptul societãţii agricole de a beneficia, potrivit Constituţiei, de serviciile unui avocat.
În fine, neconcordantele dintre legile nr. 21/1924 şi nr. 36/1991, pe de o parte, şi dispoziţiile cuprinse în legile nr. 30/1991, nr. 92/1992 şi nr. 51/1995, pe de alta parte, nu constituie o problema de constitutionalitate, astfel ca nu pot fi reţinute de Curtea Constituţionalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundatiuni), excepţie ridicatã de Sanda-Maria Mitrofanovici în Dosarul nr. 6.496/1999 al Judecãtoriei Buzau.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 36/1991 privind societãţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 iunie 2000.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: