Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 101 din 28 februarie 2013 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Delphi Packard România" - S.R.L. din Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 1.812/295/2011 al Judecătoriei Sânnicolau Mare. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 574D/2012. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 februarie 2012 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru datele de 12 februarie 2013, 13 februarie 2013 şi 28 februarie 2013.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 9 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.812/295/2011, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Delphi Packard România" - S.R.L. din Sânnicolau Mare într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, care dispun că noile sancţiuni aplicabile contravenţiilor săvârşite în cazul declaraţiilor recapitulative se aplică doar faptelor constatate după data intrării în vigoare a ordonanţei, sunt neconstituţionale, contravenind principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile. În continuare, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 228/2007 şi nr. 399/2003. Totodată, dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie raportat la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. Se creează o discriminare între persoanele care au comis aceleaşi fapte, doar pentru că unele dintre aceste fapte nu au fost descoperite şi sancţionate până la intrarea în vigoare a legii noi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa hotărârile pronunţate în cauzele Frette împotriva Franţei şi Pretty împotriva Regatului Unit, că o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. În continuare, arată că prin neaplicarea retroactivă a legii contravenţionale mai favorabile sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie raportat la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie şi la art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 se aduce atingere atât dreptului de proprietate garantat constituţional, cât şi principiului aplicării retroactive a legii contravenţionale mai favorabile, precum şi principiului egalităţii, nesocotindu-se, astfel, dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie. Judecătoria Sânnicolau Mare apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că aceleaşi fapte erau sancţionate, conform legii vechi, cu amendă în cuantum de 2% din suma nedeclarată, deci cu o amendă procentuală ce depindea de valoarea sumelor nedeclarate, iar, conform legii noi, cu o amendă între 500 şi 1.500 lei. Prin dispoziţiile criticate legiuitorul a creat o discriminare vădită şi nejustificată între situaţia celui a cărui faptă a fost constatată la data intrării în vigoare a legii noi şi situaţia celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit de organul constatator spre a fi sancţionat. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că, în acord cu prevederile constituţionale, textul criticat reglementează expres aplicarea dispoziţiilor legii noi, în situaţiile în care aceasta este favorabilă contravenientului, faptelor săvârşite/constatate după momentul intrării ei în vigoare. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, arată că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Referitor la pretinsa atingere adusă dreptului de proprietate prin intermediul sancţionării contravenţionale a nerespectării obligaţiei legate de depunerea declaraţiilor recapitulative, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 355/2006 că stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului arată că noile sancţiuni se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a ordonanţei, cu excepţia faptelor săvârşite în legătură cu serviciile intracomunitare, pentru care noile dispoziţii se aplică doar asupra celor săvârşite după data intrării în vigoare a ordonanţei. Mai mult, potrivit art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă cadrul general în materia contravenţiilor, "dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia". În continuare, arată că dispoziţiile criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16 şi 44. Drept urmare, consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Prevederile art. I pct. 89 sunt aplicabile faptelor constatate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, cu excepţia faptelor săvârşite în legătură cu serviciile intracomunitare. Prevederile art. I pct. 89 se aplică faptelor în legătură cu serviciile intracomunitare, săvârşite după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe." Dispoziţiile art. I pct. 89 la care face referire textul de lege criticat au următoarea redactare: - "Articolul 219^1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 219^1: Contravenţii în cazul declaraţiilor recapitulative (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Codul fiscal; b) depunerea de declaraţii recapitulative incorecte ori incomplete. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel: a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. a); b) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. b). (3) Nu se sancţionează contravenţional: a) persoanele care corectează declaraţia recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei declaraţii recapitulative, dacă fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) nu a fost constatată de organul fiscal anterior corectării; b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declaraţiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile. (4) În cazul aplicării sancţiunii amenzii prevăzute la alin. (2), contravenientul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării retroactive a legii contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Sunt şi excepţii de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea şi ultraactivitatea legii penale şi contravenţionale mai favorabile (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Prin Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, care are efecte şi asupra raporturilor juridice penale sau contravenţionale născute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Astfel, retroactivitatea legii presupune existenţa unei noi reglementări care se aplică inclusiv situaţiilor şi raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenţionale mai favorabile, aceasta priveşte nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravenţional o faptă, dar şi aplicarea retroactivă a noilor sancţiuni contravenţionale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenţie sau, deşi continuă să o interzică, prevede, pentru aceeaşi faptă, o sancţiune mai uşoară sau instituie noi moduri de executare a sancţiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituţional înscris în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Respectarea principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile incumbă, pe de-o parte, celui care este chemat să aplice legea (organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională/instanţa de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenţionale mai favorabile. Astfel, pentru stabilirea legii contravenţionale mai favorabile, organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională sau instanţa de judecată nu sunt chemate să realizeze o comparaţie abstractă a celor două legi în cauză, ci acestea trebuie să ia în considerare şi să analizeze faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte şi abia apoi să stabilească legea mai favorabilă. Totodată, legiuitorul trebuie să se abţină de la reglementări care ar putea împiedica organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională sau instanţa de judecată să stabilească şi să aplice legea contravenţională mai favorabilă. Aplicând cele expuse anterior la cauza de faţă, Curtea reţine că, anterior modificărilor realizate prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, faptele de nedepunere la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sau depunerea de astfel de declaraţii cu sume incorecte ori incomplete constituiau contravenţii şi erau sancţionate cu amendă de 2% din suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferenţele nedeclarate rezultate ca urmare a declaraţiilor incorecte ori incomplete. După modificările operate de Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, aceleaşi fapte constituie contravenţii şi sunt sancţionate (potrivit art. I pct. 89 din ordonanţă) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul nedepunerii la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din codul fiscal şi cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul depunerii de declaraţii recapitulative incorecte ori incomplete. În ceea ce priveşte cuantumul amenzii, Curtea observă că amenda de 2% rezultată prin aplicarea acestui procent la suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferenţele nedeclarate rezultate ca urmare a declaraţiilor incorecte ori incomplete poate varia de la caz la caz, putând fi mai mare sau mai mică decât noul cuantum al amenzii prevăzut de noua dispoziţie legală. Totodată, din punctul de vedere al aplicării în timp a normei contravenţionale, Curtea distinge 3 ipoteze: - fapta a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi (Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011); - fapta a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noii legi (Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011), dar constatată după această dată; - fapta a fost săvârşită şi constatată înainte de data intrării în vigoare a noii legi (Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011), dar sancţiunea nu a fost executată. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că textul criticat exclude competenţa instanţei de judecată în stabilirea şi aplicarea reglementării contravenţionale mai favorabile, pe de o parte, pentru sancţionarea faptelor în legătură cu serviciile intracomunitare constatate după data intrării în vigoare a ordonanţei, dar săvârşite înainte de această dată, sau pentru faptele săvârşite şi constatate înainte de această dată, dar a căror sancţiune nu a fost executată, şi, pe de altă parte, pentru sancţionarea faptelor în legătură cu alte servicii decât cele intracomunitare săvârşite şi constatate înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei, dar a căror sancţiune nu a fost executată. De asemenea, Curtea constată că prin dispoziţiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârşit contravenţii şi se găsesc în aceeaşi situaţie, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Diferenţierea de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin raţiuni obiective şi rezonabile, în cazul de faţă, însă, persoane aflate obiectiv în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcţie de anumite condiţii subiective şi aleatorii, ceea ce contrazice exigenţele principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Delphi Packard România" - S.R.L. din Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 1.812/295/2011 al Judecătoriei Sânnicolau Mare şi constată că dispoziţiile art. II alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Sânnicolau Mare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2013.
