Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 10 din 19 septembrie 2011 privind recursul in interesul legii, ca urmare a constatarii existentei unei jurisprudente neunitare cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice si art. 1-4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 4 noiembrie 2011
Dosar nr. 12/2011
Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectualã
Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei comerciale
Corina Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
Nina Ecaterina Grigoraş - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã - judecãtor raportor
Creţu Dragu - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Andreea Constanda - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Doina Popescu - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Cristina Iulia Tarcea - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Viorica Cosma - judecãtor la Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Niculae Mãniguţiu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Lungeanu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ioana Iacob - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Ilie - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Liliana Vişan - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecãtor raportor
Carmen Frumuşelu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Lidia Bãrbulescu - judecãtor la Secţia comercialã
Veronica Carmen Popescu - judecãtor la Secţia comercialã
Viorica Trestianu - judecãtor la Secţia comercialã
Nela Petrişor - judecãtor la Secţia comercialã
Mariana Cârstocea - judecãtor la Secţia comercialã
Aurelia Motea - judecãtor la Secţia comercialã - judecãtor raportor
Traian Gherasim - judecãtor la Secţia penalã
Ana Hermina Iancu - judecãtor la Secţia penalã
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 12/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotãrârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.
Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor dr. Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent-şef al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotãrârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitor la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de naturã salarialã personalului bugetar.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, şi a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatãrii existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitor la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de naturã salarialã personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevãzut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar. Totodatã, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat cã aceleaşi sunt concluziile şi faţã de recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.
Preşedintele completului de judecatã, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitarã
Recursurile în interesul legii vizeazã aceeaşi problemã de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu privire la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de naturã salarialã personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevãzut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar.
2. Examenul jurisprudenţial
Prin recursurile în interesul legii se aratã cã în practica judiciarã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevãzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învãţãmântul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Unele instanţe de judecatã au admis cererile de chemare în garanţie formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reţinând cã, în temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã, poate fi chematã în garanţie persoana împotriva cãreia se poate îndrepta cel cãzut în pretenţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotãrârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, acest minister coordoneazã acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.
3.2. Alte instanţe au respins cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reţinând cã între instituţia publicã chematã în garanţie şi instituţiile publice pârâte nu existã un raport juridic obligaţional.
4. Opinia procurorului general
Procurorul general a opinat în sensul cã cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice sunt întemeiate în mãsura în care instituţiile publice bugetare, în calitate de pârâţi în litigiile având ca obiect plata unor drepturi de personal, urmãresc pe aceastã cale asigurarea opozabilitãţii hotãrârii ce se va pronunţa în contradictoriu cu acest minister.
În esenţã, procurorul general a susţinut cã rolul Ministerului Finanţelor Publice, de administrator al bugetului general consolidat, îndreptãţeşte chemarea sa în garanţie exclusiv pentru asigurarea opozabilitãţii hotãrârii care ar urma sã se pronunţe în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite, întrucât, în condiţiile în care acesta din urmã ar pierde procesul, s-ar putea îndrepta împotriva chematului în garanţie, propunând un proiect de rectificare bugetarã ori includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii în proiectele de buget.
De asemenea, se susţine cã Ministerul Finanţelor Publice nu ar putea fi obligat pe aceastã cale la alocarea fondurilor bugetare necesare, în lipsa parcurgerii procedurii bugetare; însã, în condiţiile în care participã în proces împreunã cu ordonatorul principal de credite, va fi în mãsurã sã îi sprijine apãrãrile acestuia din urmã, asigurându-se astfel şi opozabilitatea hotãrârii ce ar urma sã fie pronunţatã faţã de acest minister în vederea elaborãrii proiectului de rectificare a bugetului ordonatorului principal de credite ori prin includerea cheltuielilor stabilite prin titluri executorii în proiectele de buget pentru perioadele urmãtoare.
5. Raportul asupra recursurilor în interesul legii
Raportul cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamenteazã, doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevante, propunând un proiect de soluţie ce a împãrtãşit opinia instanţelor care au respins cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, reţinând, în esenţã, urmãtoarele:
Unul dintre avantajele instituţiei chemãrii în garanţie este acela al evitãrii unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvã atât cererea principalã, cât şi cererea de chemare în garanţie printr-o singurã hotãrâre - cu excepţia reglementatã de art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune despãrţirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretenţiile menţionate pe calea chemãrii în garanţie de cãtre instituţia bugetarã pârâtã (de exemplu, alocãrile de fonduri sau rectificãrile bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecatã formulate pe cale incidentalã sau al unei acţiuni ulterioare în instanţã.
Atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în domeniul finanţelor publice nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despãgubire, astfel cã între autoritatea publicã chematã în garanţie şi instituţiile bugetare pârâte nu existã un raport juridic obligaţional.
O obligaţie de garanţie sau de despãgubire în sarcina chematului în garanţie nu se reflectã nici în dispoziţiile art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi nici în dispoziţiile art. 2 şi 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Totodatã, faţã de propunerea din recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a susţinut cã s-ar pune problema relativitãţii efectelor hotãrârii judecãtoreşti faţã de persoana chematã în garanţie, întrucât aceasta dobândeşte calitatea de parte, iar poziţia sa procesualã este determinatã de formularea unei cereri de chemare în garanţie cu respectarea cerinţelor procedurale.
6. Înalta Curte
Aşa cum rezultã din expunerea anterioarã a circumstanţelor care au condus la promovarea recursurilor în interesul legii, obiectul practicii neunitare îl reprezintã soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulatã de cãtre instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevãzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învãţãmântul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar.
În esenţã, dispoziţiile cu privire la care se solicitã a se asigura, pe calea recursului în interesul legii, interpretarea şi aplicarea unitarã de cãtre instanţele judecãtoreşti sunt urmãtoarele:
- art. 60 alin. 1 din Codul de procedurã civilã:
"Art. 60. - Partea poate sã cheme în garanţie o altã persoanã împotriva cãreia ar putea sã se îndrepte, în cazul când ar cãdea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despãgubire.";
- art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
"Art. 19. - Rolul Ministerului Finanţelor Publice
În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) coordoneazã acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregãtirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;
b) dispune mãsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora;
d) emite norme metodologice, precizãri şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;
e) solicitã rapoarte şi informaţii oricãror instituţii care gestioneazã fonduri publice;
f) aprobã clasificaţiile bugetare, precum şi modificãrile acestora;
g) analizeazã propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
h) furnizeazã Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentãrii proiectelor legilor bugetare anuale;
i) asigurã monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constatã abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului mãsuri pentru reglementarea situaţiei;
j) avizeazã, în fazã de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin implicaţii financiare;
k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite;
l) blocheazã sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fãrã temei legal sau fãrã justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
m) dispune mãsurile necesare pentru administrarea şi urmãrirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţãrii în bani, rezultate din contribuţia financiarã externã acordatã Guvernului României;
n) colaboreazã cu Banca Naţionalã a României la elaborarea balanţei de plãţi externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementãrilor în domeniul monetar şi valutar;
o) prezintã semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bãnci ale Parlamentului, împreunã cu Banca Naţionalã a României, informãri asupra modului de realizare a balanţei de plãţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plãţi externe;
p) participã, în numele statului, în ţarã şi în strãinãtate, dupã caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreunã cu Banca Naţionalã a României, în probleme financiare, valutare şi de plãţi;
r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de dispoziţiile legale.";
- art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
"Art. 1. - (1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autoritãţilor publice se achitã din sumele aprobate cu aceastã destinaţie prin bugetele acestora sau, dupã caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de platã respectivã.
(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autoritãţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.
Art. 2. - Dacã executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuã din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligatã ca, în termen de 6 luni, sã facã demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de platã. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de platã comunicatã de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. - În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de platã în termenul prevãzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executãrii silite, potrivit Codului de procedurã civilã şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.
Art. 4. - (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia sã dispunã toate mãsurile ce se impun, inclusiv virãri de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virãrile de credite bugetare prevãzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale."
În mod constant în doctrinã şi jurisprudenţã, în interpretarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã, s-a afirmat cã instituţia cererii de chemare în garanţie se întemeiazã pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despãgubire şi poate fi formulatã nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convenţional, care reies din lege sau din contractul încheiat de pãrţi, ci şi ori de câte ori partea care ar cãdea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despãgubire.
Totodatã, pretenţiile reclamantului împotriva pârâtului şi ale acestuia din urmã împotriva chematului în garanţie genereazã douã procese distincte, iar avantajul instituţiei chemãrii în garanţie este acela al evitãrii unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvã atât cererea principalã, cât şi cererea de chemare în garanţie printr-o singurã hotãrâre - cu excepţia reglementatã de art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune despãrţirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretenţiile menţionate pe calea chemãrii în garanţie de cãtre instituţia bugetarã pârâtã (de exemplu, alocãrile de fonduri sau rectificãrile bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecatã formulate pe cale incidentalã sau al unei acţiuni ulterioare în instanţã, în considerarea celor ce succedã.
Între instituţiile publice pârâte chemate în judecatã pentru plata drepturilor de naturã salarialã ori a ajutoarelor financiare şi Ministerul Finanţelor Publice existã raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile respective nu existã nicio obligaţie de garanţie sau de despãgubire în cazul neexecutãrii de cãtre o instituţie publicã a obligaţiei ce îi incumbã fie în baza raportului juridic de muncã, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 315/2006.
Este adevãrat cã, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizeazã ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevãzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.
Procedura legalã de executare de cãtre instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementatã de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în cadrul cãreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţã de a efectua demersurile legale în vederea asigurãrii în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuãrii plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a rãspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizeazã prin atribuţiile prevãzute de art. 19 lit. a), g), h) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 şi 13 din Hotãrârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispune în sensul cã, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de platã în termenul prevãzut de art. 2 din ordonanţã, creditorul va putea recurge la procedura executãrii silite în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedurã civilã şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligaţiei de diligenţã ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificãrii bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite şi-ar îndeplini atribuţiile ce le revin în sensul formulãrii de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plãţii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice, la rândul sãu, ar întocmi şi ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparţine legislativului.
În consecinţã, dispoziţiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul cã reprezintã temeiul legal al existenţei unei obligaţii de garanţie sau de despãgubire ce revine Ministerului Finanţelor Publice în cazul obligaţiilor de platã stabilite în sarcina instituţiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevãzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învãţãmântul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligaţiei de platã deduse judecãţii, respectiv instituţia publicã obligatã la platã, şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu existã o obligaţie de garanţie sau de despãgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de art. 60 din Codul de procedurã civilã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii:
DECIDE:
Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţã, stabileşte cã:
În aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedurã civilã raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulatã de cãtre instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevãzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învãţãmântul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionãrii de cãrţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunãtãţirii calitãţii activitãţii didactice, în învãţãmântul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevãzute de textul de lege.
Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 19 septembrie 2011.
VICEPREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
RODICA AIDA POPA
Magistrat-asistent-şef,
Bogdan Georgescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
