Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1 din 7 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bancilor, astfel cum a fost modificat si completat prin art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 29 ianuarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 11 decembrie 2003, în prezenţa pãrţilor: Banca Internaţionalã a Religiilor prin lichidator S.C. Reconversie şi Valorificare Active - S.A. (Moore Stephens SA), prin avocat; Banca Internaţionalã a Religiilor reprezentatã de Panã Ion, prin avocat; Banca Internaţionalã a Religiilor reprezentatã de consiliul de administraţie, prin avocat; Banca Naţionalã a României, prin consilier juridic; Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, prin consilier juridic. A lipsit Camera de Comerţ şi Industrie a României, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17 decembrie 2003 şi, apoi, la 7 ianuarie 2004.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 aprilie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 5.615/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 25 alin. 2 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor, excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public aratã, în şedinţa din 7 aprilie 2003, aşa cum rezultã din încheierea instanţei, cã "viciile de neconstituţionalitate ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 referitoare la încãlcarea art. 114 alin. (4) şi art. 107 alin. (4) din Constituţie au fost în mod automat şi efectiv preluate de dispoziţiile art. 2 al. <>art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , astfel încât şi ele sunt neconstituţionale". Totodatã se considerã cã "textul vizat de excepţia de neconstituţionalitate ar trebui completat astfel încât sã se excludã posibilitatea retroactivãrii unei ordonanţe lovite de vicii de neconstituţionalitate".
De asemenea, în memoriul depus la instanţã la 7 martie 2003, autorul excepţiei aratã, pe larg, cã "la data de 29 octombrie 2002, prin <>Legea nr. 596/2002 , Parlamentul a respins, iar prin <>Legea nr. 597/2002 a abrogat <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , act normativ care a stat la baza declanşãrii procedurii de faliment a Bãncii Internaţionale a Religiilor". Prin alin. 2 al <>art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , se aratã în continuare, "se precizeazã <<Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor <>Legii nr. 83/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dãrii hotãrârii de deschidere a procedurii>>. Data hotãrârii declanşãrii falimentului Bãncii Internaţionale a Religiilor este 10 iulie 2000, datã la care era în vigoare <>Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor, modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 ".
Referitor la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , se susţine cã aceasta "este lovitã de vicii de neconstituţionalitate, deoarece a fost publicatã în Monitorul Oficial al României la data de 19 noiembrie 1999 - depusã la Parlament spre aprobare la 22 noiembrie 1999, încãlcându-se prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţia României.
Pe de altã parte, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţie, ordonanţele se semneazã de primul-ministru şi se contrasemneazã de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare.
Semnarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 doar de primul-ministru constituie, astfel, un alt viciu de neconstituţionalitate al ordonanţei.
Aceste vicii de neconstituţionalitate au fost în mod automat şi efectiv preluate de cãtre dispoziţiile alin. 2 <>art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , astfel încât aceste dispoziţii sunt lovite şi ele de vicii de neconstituţionalitate".
În final, autorul excepţiei considerã cã "textul de mai sus trebuie completat astfel încât sã se excludã posibilitatea ultrctivãrii legii care instituie procedura falimentului, care, deşi valabilã la momentul dãrii hotãrârii de deschidere a procedurii, este susceptibilã de vicii de natura celor invocate în legãturã cu <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 care completeazã Legea nr. 83/1992".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã opineazã cã excepţia este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente: "Textul criticat pentru neconstituţionalitate este o normã de procedurã, care indicã legea aplicabilã în cazul continuãrii procedurilor falimentului, deschise în baza <>Legii nr. 93/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Excepţia invocatã antameazã o problemã de aplicare a legii şi de interpretare a acesteia, problemã care, conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate fi rezolvatã de Curtea Constituţionalã.
Este importantã distincţia între soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, care este în competenţa Curţii Constituţionale, şi rezolvarea problemei apãrute în interpretarea şi aplicarea legii, care este de competenţa instanţei judecãtoreşti.
Excepţia de neconstituţionalitate nu vizeazã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , ci textul prin intermediul cãruia aceastã ordonanţã, respinsã şi abrogatã, ultrctiveazã.
Aceastã soluţie de excepţie de la principiul aplicãrii imediate a legii noi este expresia voinţei legiuitorului şi nu încalcã în mod direct nici un text din Constituţie.
Mai mult, în textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu se face referire expresã la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , iar faptul cã aceastã ordonanţã ar ultrctiva s-a dedus pe cale de interpretare".
În concluzie, aratã instanţa, "faţã de motivarea autorului excepţiei conform cu care viciile de neconstituţionalitate ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 privind încãlcarea art. 107 alin. (4) şi art. 114 alin. (4) din Constituţie au fost preluate de <>art. III alin. 2 pct. 25 din Legea nr. 597/2002 ", se apreciazã cã "excepţia este neîntemeiatã, întrucât aceste vicii se referã la procedura de adoptare a acestui act normativ, iar nu la conţinutul sãu. Pretinsele vicii de neconstituţionalitate au fost acoperite prin respingerea şi abrogarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , iar soluţia ca aceastã ordonanţã sã se aplice în continuare procedurilor deschise în perioada cât era în vigoare este o problemã de voinţã legislativã, care excede controlului de constituţionalitate".
În legãturã cu susţinerea autorului excepţiei în sensul cã "textul ce face obiectul excepţiei ar trebui completat, pentru a se exclude posibilitatea ultrctivãrii unei ordonanţe lovite de vicii de neconstituţionalitate", instanţa, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aratã cã aceastã Curte "a stabilit cã nu este competentã de a se substitui legiuitorului cu prilejul rezolvãrii unei excepţii de neconstituţionalitate al cãrei obiect priveşte lacune legislative ori în cazul unor reglementãri legale despre care se pretinde cã ar fi incomplete ori nesatisfãcãtor redactate".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sãu de vedere comunicat Curţii Constituţionale, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul, dupã ce subliniazã cã "în mod judicios" instanţa de fond a stabilit cã "textul criticat este cel al <>art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 ", considerã, "asemenea instanţei de fond, cã excepţia de neconstituţionalitate nu vizeazã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , ci textul prin intermediul cãruia aceastã ordonanţã, abrogatã şi respinsã, ultrctiveazã".
În acest context, Guvernul apreciazã cã "ultrctivitatea unor dispoziţii legale, care reprezintã o excepţie de la principiul aplicãrii imediate a legii noi, reprezintã voinţa legiuitorului şi nu încalcã nici un text din Constituţie". În acest sens, Guvernul opineazã "cã dispoziţiile constituţionale statuând principiul neretroactivitãţii legii nu se pot raporta şi la ultrctivitatea legii, întrucât acestea sunt de strictã interpretare şi aplicare".
În ceea ce priveşte motivele invocate ca generând vicii de neconstituţionalitate, vizând procedura de adoptare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , Guvernul considerã cã "acestea sunt neîntemeiate". Astfel, aratã Guvernul, "este adevãrat cã ordonanţa de urgenţã în discuţie a fost publicatã în Monitorul Oficial al României anterior depunerii sale la Parlament, însã aceasta nu reprezintã un temei de neconstituţionalitate. Art. 114 alin. (4) din Constituţie dispune doar cã ordonanţele de urgenţã emise de Guvern intrã în vigoare numai dupã depunerea acestora la Parlament. Prin urmare, în cazul de faţã, intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 a avut loc nu la data publicãrii, ci la data depunerii sale la Parlament".
În ceea ce priveşte "critica întemeiatã pe prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie vizând lipsa, la finalul textului ordonanţei de urgenţã, a contrasemnãturii miniştrilor autorizaţi cu punerea în aplicare a acesteia", Guvernul aratã "cã aceasta este neîntemeiatã întrucât actul este contrasemnat de cei trei conducãtori ai autoritãţilor administraţiei centrale împuterniciţi cu punerea sa în aplicare".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de cãtre autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile <>art. III alin. 2 pct. 25 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor. Instanţa de judecatã a identificat obiectul excepţiei ca fiind <>art. I pct. 25 alin. 2 din Legea nr. 597/2002 .
Examinând textul de lege criticat, Curtea observã cã, în realitate, pct. 25 al <>art. I din Legea nr. 597/2002 nu are decât un singur alineat, care redã noul cuprins al <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 , stabilit în urma modificãrii şi completãrii acestei ordonanţe de urgenţã prin legea de aprobare. Acest din urmã text conţine douã alineate cu dispoziţii tranzitorii, dintre care cel de-al doilea constituie, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile criticate, cele ale <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138 din 18 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 24 octombrie 2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin dispoziţiile <>art. I pct. 25 din Legea nr. 597 din 29 octombrie 2002 de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002, au urmãtorul cuprins: "Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor <>Legii nr. 83/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dãrii hotãrârii de deschidere a procedurii."
Din analiza excepţiei rezultã cã autorul excepţiei, deşi criticã pentru neconstituţionalitate în mod direct, expressis verbis, dispoziţiile <>art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 , astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 597/2002 , îşi motiveazã aceastã criticã prin mijlocirea unor motive de neconstituţionalitate referitoare la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , care, la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, era respinsã prin <>Legea nr. 596 din 29 octombrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002, şi abrogatã prin Legea nr. 597 din aceeaşi zi, publicatã în acelaşi numãr al Monitorului Oficial al României, Partea I.
O primã excepţie de neconstituţionalitate, care a vizat direct şi exclusiv <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , a fost respinsã ca inadmisibilã de instanţa de judecatã la 17 februarie 2003.
În cauza de faţã, motivele de neconstituţionalitate sunt de naturã extrinsecã, referindu-se exclusiv la nerespectarea unor condiţii constituţionale privind emiterea şi intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , prevãzute de art. 107 alin. (4) şi art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Textele constituţionale invocate aveau, la data emiterii ordonanţei, anterior revizuirii şi republicãrii Constituţiei, urmãtorul cuprins:
- art. 107 alin. (4): "Hotãrârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semneazã de primul-ministru, se contrasemneazã de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publicã în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotãrârii sau a ordonanţei. Hotãrârile care au caracter militar se comunicã numai instituţiilor interesate.";
- art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã. Acestea intrã în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu."
În concret, autorul excepţiei aratã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 "este lovitã de vicii de neconstituţionalitate, deoarece a fost publicatã în Monitorul Oficial al României la data de 19 noiembrie 1999 şi depusã la Parlament spre aprobare la 22 noiembrie 1999", iar pe de altã parte, "semnarea <>Ordonanţei de urgenţã nr. 186/1999 doar de primul-ministru constituie astfel un alt viciu de neconstituţionalitate".
Legãtura pe care o face autorul excepţiei între dispoziţia legalã criticatã expressis verbis pentru neconstituţionalitate şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 este exprimatã în formularea cã viciile de neconstituţionalitate ale acesteia "au fost în mod automat şi efectiv preluate de cãtre dispoziţiile alin. 2 <>art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002 ".
Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã.
În cauzã, dispoziţiile <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 , astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 597/2002 pentru aprobarea sa, au un caracter tranzitoriu, rezolvând un conflict de legi în timp. Textul stabileşte cã "Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor <>Legii nr. 83/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dãrii hotãrârii de deschidere a procedurii".
În formularea datã de textul respectiv, legiuitorul din anul 2002 se abate de la principiul aplicãrii imediate a legii noi, hotãrând, cu titlu tranzitoriu, cã situaţiile juridice pendinte sã rãmânã guvernate de prevederile legale abrogate, sub imperiul cãrora a fost datã hotãrârea de deschidere a procedurii falimentului, fãrã ca aceasta sã aibã semnificaţia repunerii în vigoare a normelor abrogate.
Procedeul folosit de Parlament, prin voinţa expresã a legii noi, care îl scuteşte pe legiuitor sã reproducã normele aplicabile cazurilor pendinte, nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3), devenit dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei art. 126 alin. (2), potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege".
Singura restricţie constituţionalã în materia succesiunii legilor, respectatã însã de legiuitor în cauzã, o constituie principiul neretroactivitãţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, care "se justificã prin faptul cã asigurã în condiţii mai bune securitatea juridicã şi încrederea cetãţenilor în sistemul de drept, precum şi datoritã faptului cã blocheazã nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativã, pe de o parte, şi puterea judecãtoreascã sau cea executivã, pe de altã parte" (a se vedea <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 9/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326/1994).
Curtea constatã, de asemenea, cã nu este întemeiatã susţinerea potrivit cãreia dispoziţia tranzitorie criticatã ar fi preluat "în mod automat şi efectiv" "viciile de neconstituţionalitate" ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , întrucât acestea vizeazã în exclusivitate nerespectarea unor condiţii de emitere şi intrare în vigoare a ordonanţei de urgenţã, deci neconstituţionalitatea extrinsecã (externã) a acesteia, iar nu conţinutul normelor la care se referã legiuitorul.
Solicitarea autorului excepţiei de a se exercita un control extrinsec (privind respectarea condiţiilor constituţionale de emitere a unui act normativ) nu poate fi realizatã, întrucât, chiar dacã ar fi existat o încãlcare a procedurilor constituţionale de emitere a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , aceasta a fost "asanatã" prin acţiunea Parlamentului de respingere şi apoi de abrogare, prin lege, a respectivului act normativ.
Astfel, neconstituţionalitatea de naturã extrinsecã a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 nu poate fi opusã textului criticat, introdus prin <>art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , lege supusã cu totul altor condiţii de adoptare şi intrare în vigoare decât cele ale ordonanţei de urgenţã ce fusese respinsã şi abrogatã anterior ridicãrii excepţiei.
Susţinerea autorului excepţiei cã textul criticat pentru neconstituţionalitate ar trebui "completat astfel încât sã excludã posibilitatea ultrctivãrii legii care instituie procedura falimentului, care, deşi valabilã în momentul dãrii hotãrârii de deschidere a procedurii, este susceptibilã de vicii de natura celor invocate în legãturã cu <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 186/1999 , care completeazã <>Legea nr. 83/1998 ", nu poate fi primitã întrucât astfel Curtea s-ar transforma în legislator pozitiv, substituindu-se Parlamentului, ceea ce nu este posibil. Potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului".
În legãturã cu susţinerea, fãcutã cu prilejul dezbaterilor în faţa Curţii Constituţionale (şi în notele scrise depuse de una din pãrţi), în sensul cã "Ordonanţa de urgenţã a Guvernului (respinsã şi abrogatã de Parlament) este însã, deopotrivã, lovitã şi de nulitate", Curtea observã cã în Constituţie nu este prevãzutã sancţiunea nulitãţii pentru actele normative, care, de altfel, ar presupune efecte retroactive, interzise de art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi de art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabileşte cã deciziile Curţii Constituţionale "au putere numai pentru viitor".
De altfel, autoritatea legiuitoare competentã sã exercite controlul parlamentar asupra ordonanţelor Guvernului, în virtutea prerogativelor sale, a respins şi a abrogat ordonanţa în cauzã prin douã legi succesive.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bãncilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002 , excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 ianuarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
