Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea dispozitiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite
EMITENT: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 16 mai 2002
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea,
În şedinţa din 14 ianuarie 2002, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 1 lit. e) şi ale <>art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activitãţi comerciale ilicite, republicatã, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998 , când
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie a fost reprezentat de procurorul şef de secţie Ion Ionescu, care a susţinut recursul în interesul legii în sensul în care a fost formulat.
În vederea deliberãrii a fost amânatã pronunţarea pentru azi, 18 februarie 2002, când
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor <>Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activitãţi comerciale ilicite, republicatã, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998 , instanţele de judecata nu au un punct de vedere unitar, solutionand în mod diferit plângerile îndreptate impotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevãzute la art. 1 lit. e) din aceasta lege.
Astfel, în cazul efectuãrii de acte sau fapte de comerţ fãrã ca bunurile respective sa fie însoţite de documente justificative, unele instanţe au respins plângerea formulatã impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, mentinand amenda aplicatã şi mãsura confiscãrii mãrfii, chiar dacã contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienta licita a bunurilor.
În motivarea acestei soluţii s-a relevat ca legea sancţioneazã toate actele sau faptele de comerţ având ca obiect bunuri a cãror provenienta nu este doveditã în condiţiile cerute de lege, care prevede ca asemenea bunuri sa fie însoţite tot timpul de documente justificative, precum şi ca, în toate cazurile, se impune şi confiscarea bunurilor respective, care este o sancţiune complementara.
Alte instanţe au considerat ca în astfel de situaţii este necesarã menţinerea amenzii contravenţionale, însã trebuie înlãturatã mãsura confiscãrii mãrfii, aceasta soluţie fiind însuşitã şi prin recursul în interesul legii.
S-a motivat ca în conformitate cu prevederile <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , republicatã, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126/1998 , este necesar ca mãrfurile ce fac obiectul actelor sau faptelor de comerţ sa fie însoţite, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializãrii, de documentele de provenienta, neîndeplinirea acestei obligaţii atragand sancţionarea contravenţionalã. S-a considerat însã ca nerespectarea acestei obligaţii nu poate atrage şi aplicarea mãsurii confiscãrii mãrfurilor, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 6 din aceasta lege, coroborate cu dispoziţiile <>art. 8 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
În fine, au fost şi instanţe care, dimpotriva, fiind sesizate cu plângere impotriva actelor de constatare şi sancţionare a unor astfel de contravenţii, în cazul prezentãrii ulterioare, de cãtre cei sancţionaţi, a documentelor prin care se justifica provenienta mãrfurilor, au dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii aplicate şi au restituit bunurile confiscate.
Aceste din urma instanţe au procedat corect.
În adevãr, prin <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , republicatã, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126/1998 , aprobatã prin <>Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998 , se prevede ca "efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a cãror provenienta nu este doveditã, în condiţiile legii" constituie activitate comercialã ilicitã ce atrage rãspunderea contravenţionalã sau penalã, dupã caz, instituindu-se şi obligativitatea ca documentele de provenienta sa însoţeascã mãrfurile, "indiferent de locul în care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializãrii".
Din dispoziţiile menţionate, coroborate cu cele ale art. 2 din aceeaşi lege, rezulta ca sancţionarea unei atare activitãţi ce constituie contravenţie, dacã nu a fost sãvârşitã în astfel de condiţii încât sa fie consideratã, potrivit legii penale, infracţiune, este condiţionatã de lipsa documentelor de provenienta a mãrfurilor, indiferent dacã aceasta se constata pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializãrii.
Aceasta condiţie nu poate fi consideratã îndeplinitã, însã, în cazul când persoana care a efectuat actul de comerţ dovedeşte ulterior, în fata instanţei cãreia i s-a plans impotriva actului de constatare şi sancţionare, ca documentele de justificare a provenientei mãrfurilor existau la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ca nu a avut posibilitatea sa le prezinte în momentul efectuãrii controlului.
O atare interpretare este impusa şi de noile reglementãri privind regimul juridic al contravenţiilor, înscrise în <>Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 , care a abrogat dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, ce au fost invocate în susţinerea recursului în interesul legii.
Or, potrivit art. 11 alin. (1) şi (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei este înlãturat în cazul legitimei apãrãri, stãrii de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmitãţii, dacã are legatura cu fapta sãvârşitã", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instanţei de judecata.
A considera altfel ar insemna ca în cazuri de efectuare cu bunacredinta a actelor sau faptelor de comerţ cu bunuri având provenienta vadit licita, dar fãrã posibilitatea prezentãrii documentelor de provenienta în momentul efectuãrii verificãrii, persoana care le-ar deţine sa nu mai poatã justifica provenienta lor nici în fata instanţei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretãri rezulta şi din aceea ca prin <>art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 s-a prevãzut ca "dispoziţiile prezentei ordonanţe se completeazã cu dispoziţiile Codului de procedura civilã".
Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de procedura civilã, "dovezile se pot incuviinta... dacã instanta socoteşte ca ele pot sa aducã dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol "dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta în acelaşi timp".
Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedura civilã, la care se face trimitere prin <>art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca instanţele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevãzute de <>Legea nr. 12/1990 , ci sunt datoare sa încuviinţeze, în conformitate cu art. 167 şi urmãtoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se vizeazã stabilirea existenţei documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscalã, factura, avizul de însoţire a mãrfii şi celelalte acte la care se referã <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , republicatã, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126/1998 .
A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina principiului aflarii adevãrului şi sa nu se pronunţe o soluţie dreapta, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
Pe de alta parte, în condiţiile dovedirii provenientei licite a mãrfurilor sau produselor care au fãcut obiectul efectuãrii de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate sa serveascã la astfel de operaţiuni, nu se mai justifica nici menţinerea confiscãrii dispusã prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aibã în vedere ca scopul adoptãrii <>Legii nr. 12/1990 este acela al asigurãrii protecţiei populaţiei impotriva unor activitãţi comerciale ilicite, atât prin sancţionarea penalã sau contravenţionalã, dupã caz, a celor care incalca dispoziţiile acestei legi, cat şi prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa serveascã la sãvârşirea de activitãţi comerciale ilicite.
În mãsura în care, pe calea soluţionãrii plângerii îndreptate impotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevãzute la <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , republicatã, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126/1998 , aprobatã prin <>Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998 , se constata de instanta de judecata existenta documentelor de provenienta a mãrfurilor, este evident ca aceasta constatare trebuie sa atragã nu numai anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate, ci şi restituirea mãrfii confiscate.
Aceasta soluţie este impusa şi de reglementarea <>art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "în caz de anulare sau de constatare a nulitãţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a cãror deţinere sau circulaţie este interzisã prin lege, se restituie de îndatã celui în drept". Tot astfel, dacã bunurile ce au fãcut obiectul confiscãrii au fost, între timp, valorificate potrivit alin. (3) din acelaşi articol va trebui sa se dispunã, de cãtre instanta, achitarea unei despãgubiri stabilite în raport cu valoarea lor de circulaţie.
În consecinta, în temeiul <>art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii, în sensul de a se stabili ca, în cazul plangerilor prevãzute la <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , republicatã, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126/1998 , aprobatã prin <>Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998 , prezentarea ulterioara, în fata instanţelor judecãtoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul constatãrii contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii şi restituirea mãrfii confiscate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, în sensul celor ce se vor arata în continuare.
Stabileşte ca, în cazul plangerilor îndreptate impotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevãzute la <>art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 , modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998 , prezentarea ulterioara, în fata instanţelor judecãtoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul constatãrii contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea mãrfii confiscate.
Pronunţatã în şedinţa publica la data de 18 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII
SUPREME DE JUSTIŢIE,
PAUL FLOREA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Raileanu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
