Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene, obiecţie formulată de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, la data de 11 decembrie 2014. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.892 din 12 decembrie 2014 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.302A/2014. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 cuprinde un articol - respectiv art. IV - care a fost introdus în legea menţionată în urma formulării unei cereri de reexaminare a legii de către Preşedintele României; or, acest text nu are legătură nici cu aspectele ridicate prin cererea de reexaminare şi nici cu obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 din moment ce acesta modifică o altă ordonanţă, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. 4. În consecinţă, autorul sesizării apreciază că modificarea şi completarea unui alt act normativ decât cel care făcea obiectul de reglementare al legii în forma iniţială, cu ocazia reexaminării, constituie o practică neconstituţională. În acest sens este invocată Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, prin care Curtea a statuat că autoritatea legiuitoare se poate pronunţa, cu ocazia reexaminării legilor la cererea Preşedintelui României, asupra textelor cuprinse în cererea de reexaminare şi a celor care au legătură cu acestea dacă este necesară corelarea tehnico-legislativă a dispoziţiilor din lege. Or, în cazul de faţă, se constată că între aspectele solicitate prin cererea de reexaminare şi conţinutul art. IV nu există nicio legătură care să justifice o astfel de practică legislativă. 5. De asemenea, se arată că introducerea acestui text legal de către Camera decizională, fără dezbaterea şi votul prealabil al acestei modificări de către prima Cameră sesizată, contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie, precum şi principiului bicameralismului. Mai mult, art. IV din lege, introdus ca amendament cu ocazia reexaminării, vizează un alt act normativ şi o altă situaţie juridică decât cele care făceau obiectul legii iniţiale, astfel că "el capătă natura juridică a unei propuneri legislative, care, în acest caz, ar fi adoptată cu încălcarea prevederilor art. 74 din Constituţie". Or, adoptarea unei propuneri legislative pe calea amendării proiectelor cu ocazia reexaminării, fără dezbaterea şi adoptarea sa de către ambele Camere ale Parlamentului, încalcă atât principiul bicameralismului, cât şi dreptul constituţional al Preşedintelui României de a solicita reexaminarea legilor înainte de promulgare, conform art. 77 alin. (2) din Constituţie. 6. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/81 din 9 ianuarie 2015, punctul său de vedere, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. În acest sens se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000 a fost completată, prin introducerea art. 1^1, anterior reexaminării Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013, iar această completare a fost menţinută şi în urma dezbaterii cererii de reexaminare formulate de către Preşedintele României. Aşadar, contrar susţinerilor autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, această completare a legii nu a fost realizată în urma cererii de reexaminare, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 74, art. 76 alin. (2) şi art. 77 alin. (2) din Constituţie. 8. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul criticat punctual, care ar imprima un caracter neconstituţional întregii legi, îl reprezintă art. IV al legii, care are următorul cuprins: "După articolul 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 298/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins: «Art. 1^1. - (1) Nu poate dobândi calitatea de operator autorizat/agent împuternicit şi nu poate efectua înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în A.E.G.R.M. persoana care este parte în contractul/operaţiunile asimilate care stă/stau la baza înscrierii sau în avizul de înscriere, după cum urmează: a) operatorul autorizat şi/sau agentul împuternicit al acestuia; b) societatea comercială la care operatorul autorizat şi/sau agentul împuternicit al acestuia deţin participaţii ori care este controlată, indirect, de operatorul autorizat şi/sau agentul împuternicit al acestuia; c) asociaţia sau fundaţia constituită de operatorul autorizat/agentul împuternicit al acestuia. (2) Înţelegerile dintre operatori sau agenţi privind înregistrarea exclusivă şi reciprocă în A.E.G.R.M. sunt considerate practici anticoncurenţiale şi sunt interzise.»" 11. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 74 privind iniţiativa legislativă, art. 76 alin. (2) cu privire la adoptarea legilor ordinare şi art. 77 alin. (2) privind reexaminarea legii. Curtea constată că referirea la art. 74 din Constituţie are în vedere de fapt o chestiune care ţine de obiectul de reglementare al actului normativ, astfel încât, în realitate, autorul obiecţiei vizează art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie cu referire la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, art. 76 alin. (2) cu privire la adoptarea legilor ordinare este invocat în contextul principiului bicameralismului, astfel încât, cu privire la acest aspect, ca şi norme de referinţă, Curtea va reţine atât art. 76 alin. (2), cât şi art. 61 alin. (2) din Constituţie. Aşadar, Curtea urmează să reţină ca norme de referinţă invocate dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie, pe de o parte, şi art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 76 alin. (2), precum şi art. 77 alin. (2) din Constituţie, pe de altă parte. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 12. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba despre o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de Preşedintele României în funcţie, domnul Traian Băsescu, la data formulării sale. (2) Analiza pe fond a obiecţiei de neconstituţionalitate (2.1.) Procesul legislativ al Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 24 decembrie 2013, a instituit prin art. I un nou termen de 180 de zile, calculat de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, pentru finalizarea situaţiei terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului ori, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială, având în vedere iminenţa împlinirii termenului iniţial prevăzut de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 18 mai 2013, respectiv a celui de 180 de zile de la data constituirii Comisiei locale pentru inventarierea terenurilor. Aşadar, termenul reglementat prin ordonanţa de urgenţă urma să expire începând cu 22 iunie 2014. Art. II al aceleiaşi ordonanţe de urgenţă a prorogat alte două termene cuprinse în Legea nr. 165/2013, respectiv cele prevăzute de art. 10 alin. (1) privitor la termenul în care Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren, şi de art. 20 alin. (4) privitor la termenul în care Agenţia Domeniilor Statului publică pe pagina sa de internet şi transmite Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor lista imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, administrat de Agenţia Domeniilor Statului. În fine, art. III din ordonanţa de urgenţă analizată a prorogat termenul în care casele de asigurări sociale transmit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuţiile sociale, termen iniţial fixat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, şi, ulterior, prorogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru prorogarea unui termen, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013. 14. Pe data de 24 iunie 2014, Parlamentul a adoptat legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, care, printre alte modificări şi completări operate în privinţa ordonanţei de urgenţă, prelungea termenul iniţial cuprins în art. I al ordonanţei de urgenţă cu încă 90 de zile, deşi se împlinise pe data de 21 iunie 2014. Această formă a legii adoptate conţinea art. III, articol care reglementa soluţia legislativă cuprinsă în actualul art. IV. Cu privire la art. III al legii, Curtea reţine că acesta a fost introdus în cuprinsul proiectului de lege printr-un amendament adoptat de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor la data de 16 iunie 2014, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea în această formă la data de 24 iunie 2014. 15. Pe data de 10 iulie 2014, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare, arătând că termenul pentru finalizarea situaţiei terenurilor agricole expirase, astfel încât acesta nu putea fi prelungit, în caz contrar încălcându-se art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii. 16. Pe data de 25 noiembrie 2014, Parlamentul a adoptat legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă şi, totodată, a admis solicitările Preşedintelui României astfel cum ele au fost formulate în cererea de reexaminare, a eliminat dispoziţia referitoare la prelungirea termenului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 şi a realizat corelările legislative necesare ca urmare a adoptării cu întârziere a legii. Curtea constată, pe de o parte, că Senatul - ca primă Cameră sesizată - a respins cererea de reexaminare a legii formulate de Preşedintele României, menţinând forma legii adoptată de către Camera Deputaţilor la data de 24 iunie 2014, şi, pe de altă parte, că textul cuprins în art. III a fost menţinut şi a devenit, în urma renumerotării articolelor din lege, art. IV, cuprinzând aceeaşi soluţie legislativă. 17. Pe data de 11 decembrie 2014, Preşedintele României a formulat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, considerând că art. IV a fost introdus în cadrul procedurii de reexaminare a legii. (2.2.) Analiza constituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 în raport cu art. 77 alin. (2) din Constituţie 18. Curtea constată că întreaga critică de neconstituţionalitate are la bază o eroare de apreciere a Preşedintelui României cu privire la derularea procedurii legislative. Acesta apreciază că soluţia legislativă cuprinsă în art. IV a fost introdusă în faza de soluţionare a cererii de reexaminare a legii, şi anume după 10 iulie 2014. Totuşi, acesta porneşte de la o premisă falsă, întrucât soluţia legislativă cuprinsă în momentul de faţă în art. IV era reglementată la un moment anterior formulării cererii de reexaminare, aceasta regăsindu-se în art. III al legii în forma sa iniţială. Ca urmare a admiterii cererii de reexaminare şi a renumerotării articolelor cuprinse în lege, art. III a devenit art. IV, cu menţinerea în formă identică a soluţiei legislative iniţiale. 19. În aceste condiţii, Curtea constată că întreaga critică de neconstituţionalitate raportată la art. 77 alin. (2) din Constituţie nu are niciun fundament în fapt sau în drept şi urmează a fi respinsă ca atare. (2.3.) Analiza constituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 în raport cu art. 61 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie 20. În privinţa criticilor cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie cu referire la principiul bicameralismului, Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului (a se vedea, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). Aceste criterii esenţiale cumulative sunt, pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 21. Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a formei legii adoptate de cele două Camere ca urmare a cererii de reexaminare formulate, Curtea constată că modificările operate iniţial de către Camera Deputaţilor au fost însuşite, în mod implicit, de Senat, care a adoptat legea în aceeaşi formă ca urmare a formulării cererii de reexaminare de către Preşedintele României (a se vedea, în acest sens, paragraful 16). În consecinţă, Curtea constată că legea analizată nu încalcă principiul bicameralismului, respectiv art. 61 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie. (2.4.) Analiza constituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 în raport cu art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie 22. Cu privire la criticile care vizează art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie, Curtea constată că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate se referă la încălcarea acestor texte constituţionale prin prisma faptului că art. IV din legea supusă analizei Curţii nu putea fi integrat în conţinutul normativ al acestei legi de aprobare a ordonanţei de urgenţă, întrucât obiectul de reglementare al acestora diferă în mod esenţial, astfel încât promovarea de către senatori sau deputaţi a soluţiei legislative cuprinse în acest articol trebuia realizată pe calea unei propuneri legislative distincte. 23. Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic". În lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). În cauza de faţă, Curtea constată că titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare, şi anume Lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituţie, pe de o parte, ordonanţa de urgenţă ar urma să înceteze să mai fie un act normativ de sine stătător şi să devină, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014), iar, pe de altă parte, legea astfel adoptată va viza numai obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă şi măsurile conexe, de corelare sau de politică legislativă, ce au legătură cu domeniul astfel determinat. În consecinţă, o atare lege fie aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă, fie aprobă ordonanţa de urgenţă, cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia; în ambele cazuri însă legiuitorul este competent să adopte măsuri de corelare a soluţiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei. De altfel, în privinţa celor anterior expuse, sunt aplicabile mutatis mutandis prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia "evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente". 24. În sensul celor de mai sus, Curtea reţine că legea analizată are drept obiect de reglementare aprobarea unei ordonanţe de urgenţă adoptate în domeniul restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unui termen prevăzut iniţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, şi, ulterior, prorogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2013, respectiv termenul în care casele de asigurări sociale transmit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuţiile sociale, fiind astfel fixat în mod clar şi neechivoc obiectul său de reglementare. În consecinţă, legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă putea să reglementeze numai în privinţa domeniilor anterior enunţate şi, eventual, să asigure măsurile conexe de corelare sau de politică legislativă necesare pentru realizarea obiectului său propriu de reglementare. 25. Aşadar, Curtea constată că titlul legii nu se referă la modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, acesta fiind cât se poate de clar în privinţa stabilirii conţinutului reglementării. De asemenea, textul art. IV nu reglementează nicio măsură conexă celor dispuse prin art. I-III ale legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, nereferindu-se la procesul de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi nici la termenul în care casele de asigurări sociale transmit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuţiile sociale. Rezultă, aşadar, că art. IV nu se integrează în obiectul de reglementare al Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013, încălcându-se, pe de o parte, art. 115 alin. (7) din Constituţie, iar, pe de altă parte, art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014). 26. De asemenea, Curtea constată şi încălcarea art. 74 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât textul analizat (art. IV din lege) a denaturat obiectul proiectului de lege transmis de Guvern spre adoptare, contrar art. 74 alin. (3) din Constituţie, şi a eludat, astfel, reglementările cuprinse în art. 74 alin. (5) din Constituţie, referitoare la iniţiativa legislativă a deputaţilor sau senatorilor, care, de principiu, trebuiau să iniţieze o propunere legislativă distinctă în vederea adoptării soluţiei legislative cuprinse la art. IV din legea analizată, propunere care s-ar fi supus dezbaterii mai întâi Camerei competente să o adopte, ca primă Cameră sesizată. Nu în ultimul rând, Curtea reţine, fără să afecteze cele stabilite în legătură cu încălcarea art. 74 alin. (5) din Constituţie, că un atare text se poate adopta şi pe calea unui amendament la un proiect sau propunere legislativă al cărui obiect de reglementare se circumscrie autorizării operatorilor de a înregistra avizele de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi/sau efectuării înscrierilor în această arhivă, aşadar, obiectului de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000. 27. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că prevederile art. IV din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
