Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 4.039/1/2015
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală
Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală
Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate". Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată participă domnul Puşcă Costin-Cristian, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, cu privire la obiectul Dosarului nr. 4.039/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. De asemenea, menţionează că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. Răspunsurile Curţilor de Apel Alba Iulia, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Iaşi cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Din punctele de vedere transmise de instanţe s-au conturat două opinii: 1. Într-o primă opinie, aparent majoritară, s-a reţinut că întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate. În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal, art. 188 şi art. 209 din Codul civil şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, întreprinderea individuală are capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, inclusiv răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate. Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Legea penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude persoana juridică fără personalitate juridică. În acelaşi sens s-a argumentat că întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, având în vedere că, potrivit art. 188 şi art. 209 din Codul civil raportat la art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea are calitatea de persoană juridică fără personalitate juridică, având însă capacitate de exerciţiu exercitată prin organul său de administrare, respectiv întreprinzătorul persoană fizică. Prin urmare, întreprinderea individuală răspunde penal potrivit art. 135 alin. (1) din Codul penal, întrucât "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". 2. În opinia contrară s-a apreciat că întreprinderea individuală nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, întrucât nu are personalitate juridică. Argumentele în sprijinul acestei concluzii rezultă din modul de reglementare a întreprinderii individuale, aşa cum se regăseşte în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care, în art. 22 prevede că întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea la registrul comerţului. O atare întreprindere este, practic, una dintre cele trei modalităţi legale prin care persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent ca: persoane fizice autorizate, întreprinzători individuali ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale. Mai mult, art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 precizează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare. În sprijinul aceleiaşi concluzii au fost invocate şi dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, care reglementează cazurile de încetare a activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu consecinţa radierii din registrul comerţului. Spre deosebire de persoana juridică, în cazul întreprinderii, aceste cazuri sunt decesul, voinţa întreprinzătorului sau condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În continuare, magistratul asistent a arătat că au fost transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept - Universitatea de Vest din Timişoara, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care au transmis puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, respectiv inculpaţii Niculescu Sorin Beniamin şi întreprinderea individuală Niculescu Sorin Beniamin prin intermediul apărătorului ales, avocat Tănase Florea, cu împuternicirea avocaţială Seria IATRAV nr. 0024271 depusă la dosarul cauzei. De asemenea, a arătat că au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, solicită doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 4.039/1/2015. Doamna procuror Irina Kuglay, având cuvântul, a arătat că opinia procurorului general porneşte de la premisa că dispoziţiile din Codul civil reglementează două categorii de persoane juridice, unele cu personalitate juridică şi unele fără personalitate juridică. Concluzia se întemeiază pe dispoziţiile art. 188 din Codul civil care, în esenţă, prevăd că şi acele entităţi sau organizaţii cu privire la care legea nu le declară expres că sunt persoane juridice au personalitate juridică, în măsura în care îndeplinesc condiţiile de fond, respectiv au un patrimoniu, au o organizare, iar patrimoniul este afectat unui anumit scop. A susţinut că premisa pe care se întemeiază interpretarea dată dispoziţiilor art. 187 şi art. 188 din Codul civil este aceea că dispoziţiile civile menţionate au în vedere orice formă de organizare a unei activităţi civile pe care nici legea, nici actul constitutiv nu o declară persoană juridică. Acest punct de vedere trebuie interpretat din următoarea perspectivă, şi anume, dacă interpretarea art. 188 din Codul civil este corectă, respectiv dacă acest articol se referă în realitate la tăcerea legii, şi nu la orice situaţie prevăzută pentru orice tip de activitate. În această interpretare, în tăcerea legii, în speţă, ar urma să fie aplicabile dispoziţiile art. 2 şi art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, în materia întreprinderilor individuale legea netăcând, precizând, în mod expres, că ele nu au personalitate juridică. Prin urmare, opinia procurorului general trebuie interpretată din următoarea perspectivă: în ce măsură dispoziţii legale speciale derogă sau nu de la dispoziţiile art. 188 din Codul civil. În măsura în care este primită interpretarea propusă de către procurorul general, atunci concluzia nu poate fi decât aceea că art. 135 din Codul penal nu face nicio distincţie, iar aceste dispoziţii sunt aplicabile oricărei forme de organizare a unei activităţi civile. În măsura în care interpretarea propusă de către procurorul general este cenzurată prin prisma articolelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care statuează expres că întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, atunci concluzia trebuie să fie una contrară, respectiv că art. 135 din Codul penal nu se poate referi decât la entităţile care au, potrivit art. 188 din Codul civil sau unui alt text special, personalitate juridică. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.570/87/2014, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate". II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.570/87/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B. şi de inculpaţii persoane fizice N.S.B. şi N.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia penală. Prin această sentinţă s-a dispus, în baza art. 48 din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 375 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatei persoană juridică Întreprinderea Individuală N.S.B. la pedeapsa amenzii de 45.000 lei (respectiv 150 zile amendă x 300 lei zi-amendă). În baza art. 138 din Codul penal i s-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. a) şi f) din Codul penal, respectiv dizolvarea persoanei juridice şi afişarea hotărârii de condamnare. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 375 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor persoane fizice N.S.B. şi N.G.D. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Codul penal, pe o durată de 3 ani. S-a aplicat inculpaţilor persoane fizice pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Codul penal, iar, în baza art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia s-a impus respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 din Codul penal. A fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii N.S.B., N.G.D. şi Întreprinderea Individuală N.S.B. la plata, în solidar, către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a sumei de 85.334 lei. În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatei Întreprinderea Individuală N.S.B. că, în perioada aprilie-iunie 2013, a desfăşurat acte de complicitate materială la fapta inculpatului N.S.B. de a folosi documente false şi a obţine pe nedrept fonduri europene, faptă consumată în luna iunie 2013, în sensul că, prin reprezentantul legal N.S.B., în perioada aprilie 2013-iunie 2013, inculpata a asigurat corespondenţa cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a încheiat cu aceasta, la data de 29 mai 2013, Contractul de finanţare nr. C112011233600204 şi a pus la dispoziţie contul Întreprinderii, unde, în luna iunie 2013, a fost virată suma de 85.334 lei. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii N.S.B., N.G.D. şi Întreprinderea Individuală N.S.B. La termenul din data de 18 septembrie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a solicitat instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, de principiu, dacă "întreprinderea individuală - persoană juridică fără personalitate juridică - poate fi subiect activ al infracţiunilor săvârşite în realizarea obiectului de activitate". Prin încheierea de sesizare din data de 16 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, constatând îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. III. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea Instanţa de trimitere a opinat că "întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate". Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal şi, în special, la sintagma "persoană juridică", a constatat, sub un prim aspect, că norma penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude "persoana juridică fără personalitate juridică". Or, potrivit art. 188 din Codul civil, sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187 din Codul civil, adică au o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general. Instanţa de apel a apreciat că întreprinderea individuală îndeplineşte aceste condiţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, ea reprezintă o întreprindere economică (respectiv o activitate economică, desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţii, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege) fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. În al doilea rând, potrivit art. 209 din Codul civil, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, având calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. Întreprinderea individuală are, aşadar, capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, deci şi răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate. Pe de altă parte, instanţa de trimitere a avut în vedere conţinutul coroborat al prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (potrivit cărora întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice), art. 26 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă (care statuează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006), precum şi art. 219 alin. (1) din Codul civil. În contextul acestor prevederi legale, Curtea de apel a concluzionat că întreprinderea individuală se subsumează unei categorii reglementate de Codul civil, cea a persoanelor juridice fără personalitate juridică, pentru care legea impune obligaţia autorizării şi pe cea a înscrierii în evidenţele registrului comerţului de către persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. În plus, cum faptele ilicite la care fac referire prevederile art. 219 alin. (1) din Codul civil pot constitui şi infracţiuni potrivit legii penale, în măsura în care aceste fapte, comise de organele persoanei juridice, au legătură cu atribuţiile şi cu scopul funcţiilor încredinţate, Curtea de apel a apreciat că întreprinderile individuale pot răspunde din perspectiva dreptului penal. În fine, s-a apreciat că cel puţin o parte dintre pedepsele principale şi complementare prevăzute de Codul penal pot fi aplicate, în concret, şi persoanei juridice fără personalitate juridică, natura şi conţinutul acestora nefiind incompatibile cu împrejurarea că făptuitorul nu are personalitate juridică. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept În motivarea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, existenţa unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema răspunderii penale a persoanei juridice "întreprinderea individuală". S-a constatat, astfel, existenţa atât a unor hotărâri de condamnare a întreprinderii individuale pentru comiterea unor fapte prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 (soluţie regăsită, de exemplu, în Decizia penală nr. 685/A/11.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală), cât şi a unor hotărâri de încetare a procesului penal pentru acelaşi gen de fapte (soluţie regăsită în Decizia penală nr. 857/A/5.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi pe argumentul lipsei de personalitate juridică a întreprinderii individuale). Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor Codului civil şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 anterior menţionate, Ministerul Public a opinat că întreprinderea individuală este persoană juridică în sensul legii civile, are capacitate de exerciţiu şi poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000. O concluzie contrară ar presupune acceptarea ideii că legiuitorul a prevăzut dispoziţii care să permită sustragerea de la răspunderea penală a unor entităţi, persoane juridice, constituite doar în scop infracţional, aşa cum este cazul în speţă. Inculpaţii persoane fizice şi inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B au opinat că o întreprindere individuală nu are personalitate juridică şi nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni, un atare punct de vedere regăsindu-se inclusiv în practica Direcţiei Naţionale Anticorupţie care, într-o speţă similară, a dispus trimiterea în judecată exclusiv a inculpaţilor persoane fizice, nu şi a întreprinderii individuale. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Iaşi cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. 1. Într-o primă opinie, aparent majoritară, regăsită în informaţiile transmise de Curtea de Apel Bacău (Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti), Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Rupea, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Tulcea), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Caraş-Severin şi Tribunalul Arad), întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate. În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal, art. 188 şi art. 209 din Codul civil şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală are capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, inclusiv răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate. Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Legea penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude persoana juridică fără personalitate juridică. În acelaşi sens s-a argumentat că întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, având în vedere că, potrivit art. 188 şi art. 209 din Codul civil raportat la art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea are calitatea de persoană juridică fără personalitate juridică, având însă capacitate de exerciţiu exercitată prin organul său de administrare, respectiv întreprinzătorul persoană fizică. Prin urmare întreprinderea individuală răspunde penal potrivit art. 135 alin. (1) din Codul penal, întrucât "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". 2. În opinia contrară, exprimată de Tribunalul Braşov, Judecătoria Târgu Secuiesc, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Medgidia, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Neamţ, dar regăsită şi în practica izolată a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, s-a apreciat că întreprinderea individuală nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, întrucât nu are personalitate juridică. Argumentele în sprijinul acestei concluzii rezultă din modul de reglementare a întreprinderii individuale, aşa cum se regăseşte în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care în art. 22 prevede că întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. O atare întreprindere este, practic, una dintre cele trei modalităţi legale prin care persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent ca: persoane fizice autorizate, întreprinzători individuali ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale. Mai mult, art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 precizează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare. În sprijinul aceleiaşi concluzii au fost invocate şi dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, care reglementează cazurile de încetare a activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu consecinţa radierii din registrul comerţului. Spre deosebire de persoana juridică, în cazul întreprinderii, aceste cazuri sunt decesul, voinţa întreprinzătorului sau condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Specialiştii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Drept din Timişoara (lect. univ. dr. Laura Stănilă şi conf. univ. dr. Lavinia Tec) au apreciat, în sinteză, că întreprinderea individuală, neavând personalitate juridică, nu poate fi subiect activ al infracţiunii şi, prin urmare, nu poate răspunde penal. Existenţa personalităţii juridice a unei entităţi persoană juridică este o condiţie sine qua non pentru a se angaja răspunderea sa penală, condiţie care, deşi nu este prevăzută expres de art. 135 din Codul penal, se deduce indubitabil, pe de o parte, din utilizarea expresiei "persoană juridică", iar nu a expresiei "entitate colectivă" sau "persoană colectivă". Pe de altă parte, o entitate colectivă de drept, pentru a putea răspunde penal, trebuie să aibă capacitate juridică penală, adică să îşi poată executa obligaţia de a suporta sancţiunea impusă de instanţă ca urmare a derulării unui proces penal. Or, interpretând coroborat dispoziţiile art. 22-23 şi art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, rezultă că întreprinderea individuală este o formă de organizare a unei activităţi economice de către un subiect de drept civil determinat de lege - persoana fizică, dar şi o masă de bunuri constituită de persoana fizică prin dezmembrarea patrimoniului său, constituind un patrimoniu de afectaţiune, căreia i se refuză în mod expres personalitatea juridică, subiectul răspunderii fiind anume determinat: persoana fizică - titular al întreprinderii individuale. S-a opinat în sensul inaplicabilităţii art. 188 din Codul civil în cazul întreprinderii individuale, întrucât, în cazul acesteia din urmă, de vreme ce patrimoniul de afectaţiune este totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice titular al întreprinderii, nu se poate reţine că întreprinderea însăşi are un patrimoniu. A doua opinie, exprimată de lector. dr. Lucian Bojin din cadrul aceleiaşi facultăţi, a fost în sensul că întreprinderea individuală are personalitate juridică, întrucât ea îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 187 din Codul civil, respectiv o existenţă de sine stătătoare [relevată de gradul de organizare a activităţii impus întreprinzătorului persoană fizică de art. 25 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, dar şi de posibilitatea de a angaja salariaţi], existenţa unui patrimoniu propriu, afectat unui scop (respectiv un patrimoniu autonom din punct de vedere funcţional, condiţie pe care o îndeplineşte patrimoniul de afectaţiune reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008) şi a unui scop licit şi moral, căruia îi este afectat patrimoniul. Sub rezerva caracterului eronat al exprimării "persoană juridică fără personalitate juridică" (neputând exista o persoană juridică fără personalitate juridică), s-a concluzionat că întreprinderea individuală ar putea fi calificată ca persoană juridică şi, în această calitate, ar putea să răspundă penal în temeiul art. 135 din Codul penal. VII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate, exclusiv în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, patru hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă. 1.1. Consacrarea opiniei majoritare se regăseşte în Decizia penală nr. 685/A/11.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi în sentinţele penale nr. 5/27.01.2015 şi nr. 44/19.05.2015, ambele pronunţate de Tribunalul Teleorman, judecătorul-raportor notând, însă, că în cele trei hotărâri identificate problematica sferei subiectelor de drept care pot răspunde penal în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din Codul penal nu a făcut obiectul, direct ori indirect, al analizei instanţelor de judecată. 1.2. Opinia contrară se reflectă exclusiv în Decizia penală nr. 857/A din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în considerentele căreia, evaluându-se conţinutul prevederilor art. 2 lit. g şi art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, s-a concluzionat că întreprinderea individuală nu este persoană juridică, ci doar o formă economico-juridică prin care o persoană fizică desfăşoară activitatea profesională sau comercială. A considera că, în temeiul dispoziţiilor art. 135 din Codul penal, poate fi atrasă răspunderea penală şi a unor entităţi ce nu au personalitate juridică, cum sunt întreprinderile individuale, ar echivala cu aplicarea legii penale prin analogie în defavoarea inculpatului, ceea ce este incompatibil cu principiul strictei legalităţi care guvernează dreptul penal. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. 3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că întreprinderea individuală, fiind o entitate care nu are calitatea de persoană juridică, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice şi nu poate fi subiect activ al infracţiunii săvârşite în realizarea obiectului său de activitate sau în interesul ori în numele întreprinderii individuale. În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat că aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penal presupune existenţa unei persoane juridice, înţeleasă ca o entitate cu personalitate juridică, potrivit normelor extrapenale. În conformitate cu opiniile exprimate în doctrina de specialitate, personalitatea juridică este cea care conferă unei entităţi calitatea de subiect de drept distinct de constituentul său. Calitatea de persoană juridică se stabileşte conform normelor Codului civil, care, în cuprinsul art. 188, prevede că sunt persoane juridice "entităţile prevăzute de lege, precum şi alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, întrunesc toate condiţiile prevăzute la art. 187" (respectiv o organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu, scop licit şi moral, în acord cu interesul general). S-a apreciat că dispoziţiile art. 188 din Codul civil supracitate nu includ, în sfera persoanelor juridice, entităţile cu privire la care legea prevede expres că nu au calitatea de persoane juridice. În această categorie intră, printre altele, întreprinderea individuală care, potrivit art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, şi care, deşi supusă înregistrării în registrul comerţului, nu dobândeşte personalitate juridică printr-o atare înregistrare, conform art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Pe de altă parte, observându-se că infracţiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (obiect al cauzei aflate pe rolul instanţei de sesizare) a transpus în legea naţională prevederile art. 1 paragraful 1 lit. a) şi paragraful 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF), s-a arătat că art. 1 lit. d) din Al doilea Protocol la Convenţia PIF defineşte persoana juridică ca fiind "orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului naţional aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor entităţi publice în exerciţiul prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice". În raport cu această definiţie s-a concluzionat că răspunderea persoanelor juridice priveşte entităţile cărora dreptul intern le conferă acest statut, nu şi cele cărora legea internă le refuză, în mod expres, statutul de persoană juridică, cum este cazul întreprinderii individuale. IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin concluziile scrise transmise la dosarul cauzei, procurorul general a susţinut că problema de drept supusă dezlegării ar trebui să primească următoarea rezolvare: "Întreprinderea individuală reglementată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 are calitatea de persoană juridică, fără personalitate juridică, şi, prin urmare, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate." În susţinerea acestui punct de vedere a argumentat că în actualul Cod penal răspunderea penală a persoanei juridice este reglementată în art. 135, care prevede, între altele, că persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. În absenţa unei definiţii care să clarifice noţiunea de persoană juridică în sensul dreptului penal, singura reglementare în materie rămâne Codul civil, care dedică exclusiv acestui subiect de drept titlul IV al cărţii I (art. 187-251). Astfel, definiţia legală a persoanei juridice se află însă în titlul I al cărţii I, intitulată "Despre persoane", titlu consacrat unor dispoziţii generale cu privire la subiectele de drept civil. În acest sens, art. 25 alin. (3) din Codul civil prevede că persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile prevăzute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile. Codul civil nu se limitează însă la reglementarea expresă a definiţiei persoanei juridice, ci prevede totodată, în art. 188, că sunt persoane juridice şi entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187, respectiv au o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general. Aceste elemente constitutive se înfăţişează ca adevărate condiţii de fond obligatorii în vederea dobândirii personalităţii juridice, fiind nu numai necesare, ci şi suficiente sub acest aspect. Astfel, conform dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din Codul civil, care reglementează efectele personalităţii juridice, persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, în afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Referitor la condiţiile de formă impuse pentru înfiinţarea persoanei juridice, Codul civil conţine dispoziţii comune în art. 194-195, care reglementează modurile de înfiinţare şi durata persoanei juridice. Enumerarea făcută în art. 194, referitor la înfiinţarea persoanei juridice, nu este limitativă, ci are un caracter exemplificativ, având în vedere multitudinea şi diversitatea de persoane juridice care apar în toate domeniile vieţii sociale şi care sunt reglementate prin legi speciale. Pentru înfiinţarea completă, Codul civil cere expres, în art. 200, înregistrarea persoanei juridice, formalitate ce desemnează operaţiuni ca înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz. Din coroborarea acestor dispoziţii rezultă că, potrivit Codului civil, pot exista persoane juridice fără personalitate juridică (printre care şi întreprinderea individuală), pentru înfiinţarea cărora legea impune obligaţia înregistrării în evidenţele registrului comerţului, dată de la care, potrivit art. 205 alin. (1) din Codul civil, dobândesc capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Totodată, în art. 209 alin. (1) şi (2), respectiv art. 219 alin. (1) din Codul civil se precizează că persoana juridică îşi poate exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile prin organele sale de administrare - persoane fizice sau persoane juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama persoanei juridice, iar faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, dacă ele au legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiei încredinţate. Pe de altă parte, art. 135 din Codul penal, care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice, nu face nicio distincţie şi nu impune nicio condiţie de existenţă a răspunderii penale raportat la personalitatea juridică. Aşadar, existenţa personalităţii juridice potrivit legii civile nu trebuie să fie o condiţie sine qua non a angajării răspunderii penale a unor entităţi, o concluzie contrară presupunând acceptarea ideii că legiuitorul a prevăzut dispoziţii care să permită sustragerea de Ia răspunderea penală a entităţilor fără personalitate juridică. În contextul acestor reglementări s-a susţinut că întreprinderea individuală îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru a avea calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, de a fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate. Astfel, potrivit art. 2, art. 7 şi art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, ce are obligaţia de a solicita înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, şi răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul. X. Dispoziţiile legale incidente Codul penal "- Art. 135 - Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice (1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. (2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. (3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte." Codul penal din 1969 "- Art. 19^1 - Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni." Codul civil (adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011) "- Art. 25 - Subiectele de drept civil (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice. [...] (3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile."; "- Art. 187 - Elementele constitutive Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general."; "- Art. 188 - Calitatea de persoană juridică Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187."; "- Art. 193 - Efectele personalităţii juridice (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel [...]"; "- Art. 219 - Răspunderea pentru fapte juridice (1) Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2) Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi." Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale - Art. 2: "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (... ) e) întreprinzător - persoana fizică care organizează o întreprindere economică; f) întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege; g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică; [...]"; - Art. 4: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: (....) b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; [...]"; - Art. 7 (1): "Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale."; - Art. 22: "Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului."; - Art. 23: "Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului."; - Art. 26: "Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare." XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 3.570/87/2014 prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvarea de principiu asupra chestiunii de drept menţionate, reţine următoarele: 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; - soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; - chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. În speţă, sunt îndeplinite toate cele trei cerinţe anterior enunţate. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală este învestită, în Dosarul nr. 3.570/87/2014, cu soluţionarea apelului declarat, printre alţii, de inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B. împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 aprilie 2015 a Tribunalului Teleorman, iar rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare. 2. Privitor la fondul chestiunii de drept Dată fiind modalitatea concretă de formulare a întrebării prealabile prin încheierea de sesizare, rezolvarea problemei de drept a răspunderii penale a întreprinderii individuale implică un examen juridic plasat în două coordonate distincte, dar interdependenţe: a) o primă evaluare, prealabilă, are ca obiect noţiunea de "persoană juridică" în înţelesul art. 135 din Codul penal şi măsura în care existenţa personalităţii juridice a unei entităţi colective sau unipersonale este sau nu o condiţie obligatorie pentru ca aceasta să poată avea calitatea de subiect activ al unei infracţiuni prevăzute de norma penală. O atare evaluare se impune întrucât, conceptual, prin însăşi întrebarea preliminară adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere pleacă de la premisa că personalitatea juridică nu ar fi o componentă definitorie a calităţii de persoană juridică, cea din urmă putând exista, ca regulă, şi în absenţa celei dintâi; b) într-o perspectivă subsecventă se impune clarificarea regimului juridic al întreprinderii individuale şi a măsurii în care o atare formă de organizare poate fi calificată "persoană juridică", în înţelesul art. 135 din Codul penal. a.1) Reglementând condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, norma de drept penal invocată prevede expres că o atare formă de răspundere incumbă "persoanei juridice". Generalitatea exprimării legiuitorului conduce la concluzia că răspunderea penală poate reveni, în principiu, oricărui subiect de drept care are calitatea de persoană juridică, indiferent de forma de organizare ori de obiectul său de activitate, cu singurele trei excepţii, limitativ prevăzute de art. 135 alin. (1) şi (2) din Codul penal, respectiv statul, autorităţile publice şi instituţiile publice, acestea din urmă numai pentru faptele săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. Dispoziţiile inserate în titlul VI al Codului penal (referitor la răspunderea penală a persoanei juridice) şi cele existente în titlul X al aceluiaşi cod (care reglementează înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală) nu atribuie noţiunii de "persoană juridică" un înţeles de sine stătător în legea penală. Prin urmare, în contextul exigenţelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absenţa unei astfel de consacrări autonome în legea penală, semnificaţia sintagmei analizate se stabileşte în acord cu înţelesul "atribuit prin actul normativ care o instituie". În cazul de faţă, acest act normativ este, în prezent, Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009. În cuprinsul art. 25 alin. (3), cu denumirea marginală "Subiectele de drept civil", Codul civil consacră, mai întâi, definiţia legală a noţiunii de "persoană juridică", statuând că "Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile prevăzute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile". Textul circumscrie, aşadar, acestei categorii de subiecte de drept acele forme de organizare care, pe de o parte, întrunesc condiţiile exprese ale legii, iar, pe de altă parte, sunt titulare de drepturi şi obligaţii civile, adică au capacitate civilă. "Condiţiile prevăzute de lege", la care face trimitere norma civilă, sunt reglementate, sub denumirea marginală "Elementele constitutive" (n.r. ale persoanei juridice), de prevederile art. 187 din Codul civil, potrivit cărora "Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general". În fine, legea civilă se referă în mod expres şi la "calitatea de persoană juridică", statuând, în cuprinsul art. 188 din Codul civil, că "Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187". Interpretarea literală, dar şi logică a acestei ultime prevederi legale relevă că, în sfera subiectelor de drept care pot avea calitatea de persoane juridice, legiuitorul a înţeles să includă două categorii de entităţi, fie colective, fie unipersonale: - entităţi cărora, prin acte normative speciale, legiuitorul lea atribuit în mod explicit calitatea de persoană juridică, indiferent dacă ele îndeplinesc ori nu toate cele trei elemente constitutive, cumulative, ale persoanei juridice; - entităţi cărora, deşi legiuitorul nu le-a atribuit în mod expres calitatea de persoană juridică, le-a asimilat totuşi o atare calitate, ca efect al constituirii lor în conformitate cu legea şi al întrunirii condiţiilor specifice persoanei juridice. În contextul interpretării sistematice a normelor anterior enunţate rezultă că, în principiu, calitatea de persoană juridică nu se confundă cu noţiunea de "persoană juridică", cea dintâi având semnificaţia unei recunoaşteri, prin legi speciale ori în condiţiile Codului civil, a statutului de subiect de drept anumitor entităţi, recunoaştere necondiţionată însă de îndeplinirea, în fiecare caz, a elementelor constitutive cerute de lege pentru existenţa "persoanei juridice". Altfel spus, pot avea calitatea de persoană juridică atât acele forme de organizare care, deşi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 187 din Codul civil, sunt recunoscute în mod expres de legiuitor ca persoane juridice, după cum pot avea o astfel de calitate şi entităţi legal înfiinţate, care îndeplinesc toate elementele constitutive ale unei persoane juridice, fără a li se recunoaşte însă în mod explicit, neechivoc, acest statut, prin acte normative (altele decât Codul civil). În schimb, interpretarea logică a aceloraşi dispoziţii legale conduce la concluzia că nu poate avea calitatea de persoană juridică o entitate căreia, şi în ipoteza întrunirii cumulative a elementelor constitutive prevăzute de art. 187 din Codul civil, legiuitorul îi refuză expres, în termeni neechivoci, recunoaşterea calităţii de persoană juridică. a.2) Delimitând, astfel, sfera subiectelor de drept care pot avea calitatea de persoană juridică, sub un prim aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, în ceea ce priveşte raportul dintre noţiunea de "persoană juridică" şi aceea de "personalitate juridică", deşi, terminologic, cele două concepte nu se suprapun, se află însă într-o relaţie de condiţionare reciprocă. Dacă persoana juridică este acea formă de organizare înfiinţată conform legii, titulară de drepturi şi obligaţii proprii, personalitatea juridică semnifică, în schimb, rezultatul procedeului tehnico-juridic prin care o persoană juridică este înfiinţată şi recunoscută ca veritabil subiect de drept, distinct de persoanele fizice ce o compun. Data dobândirii personalităţii juridice nu este, în mod necesar, data înfiinţării persoanei juridice. Regula este că o entitate dobândeşte personalitate juridică şi, implicit, capacitatea deplină de a avea drepturi şi obligaţii, ulterior înfiinţării, fie prin înregistrare (în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării), fie ca efect al autorizării constituirii lor ori al îndeplinirii altei cerinţe prevăzute de lege. Numai prin excepţie, legiuitorul recunoaşte entităţilor nesupuse înregistrării capacitate civilă de la data înfiinţării lor, în condiţiile generale prevăzute de art. 205 alin. (2) din Codul civil şi cu respectarea cerinţelor particulare, prevăzute de actul normativ în temeiul căruia acestea iau fiinţă. Indiferent însă de specificul mecanismelor legale prin care entităţile colective sau unipersonale dobândesc personalitate juridică, recunoaşterea calităţii lor de subiect de drept, distinct de constituenţii săi, este condiţionată întotdeauna de finalizarea acestor mecanisme. Unei entităţi nu i se poate recunoaşte, aşadar, calitatea de persoană juridică dacă ea nu are, în condiţiile legii, şi personalitate juridică, după cum nu se poate vorbi de personalitate juridică în cazul unei forme de organizare care ab initio nu poate avea calitatea de persoană juridică, fie potrivit legilor speciale, fie Codului civil. O atare concluzie se desprinde nu doar din analiza coroborată a prevederilor legale anterior enunţate, ci şi din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din Codul civil care, sub denumirea marginală "Efectele personalităţii juridice", statuează: "Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel." Făcând referire la participarea "în nume propriu" a persoanei juridice la circuitul civil, textul reconfirmă raportul de condiţionare dintre dobândirea - în mod prealabil - a personalităţii juridice de către o organizaţie şi aptitudinea sa de a-şi asuma drepturi şi obligaţii proprii - în mod subsecvent - ca subiect de drept distinct. Personalitatea juridică este, prin urmare, cea care conferă unei entităţi calitatea de subiect de drept distinct, drepturi şi obligaţii proprii, dar şi responsabilitate juridică proprie. În acest context se poate conchide, contrar tezei avansate, că o persoană juridică este, prin ipoteză, o entitate dotată întotdeauna cu personalitate juridică. a.3) În planul răspunderii penale, concluzia astfel enunţată are semnificaţia imposibilităţii de antrenare a răspunderii unor entităţi/organizaţii fără personalitate juridică, indiferent dacă ele sunt înfiinţate şi organizate în strictă conformitate cu normele unor legi speciale şi independent de forma concretă de organizare. Având ca efect inexistenţa capacităţii sale juridice, absenţa personalităţii juridice a subiectului de drept semnifică, în materie penală, inaptitudinea acestuia de a se implica ab initio, în nume propriu, în raporturile penale de conformare, de a-şi asuma proprio nomine obligaţiile ce îi revin în acest tip de raporturi şi, implicit, de a suporta, în caz de încălcare a acelor obligaţii, toate consecinţele penale ale faptelor sale. Cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisă pentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective în condiţiile art. 135 din Codul penal a fost subliniată, de altfel, expressis verbis în chiar expunerea de motive la Legea nr. 286/2009. În secţiunea a 2-a pct. 2.38 a acestui document*1) s-a precizat că "în reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere în concepţia Codului penal în vigoare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006", afirmându-se explicit că "a fost menţinută cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisă pentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective".────────── *1) Expunere de motive Codul penal, www.just.ro.────────── În plus, subzistenţa unei atare premise este reliefată şi de o abordare din perspectivă istorică a instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice. O evaluare succintă a instrumentelor juridice internaţionale pertinente, ce au stat la baza consacrării normative a acestei instituţii, relevă că răspunderea penală a persoanei juridice a fost introdusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006). În expunerea de motive ce a precedat adoptarea acestui act normativ s-a arătat că noua reglementare îşi găseşte legitimitatea "în considerente de ordin practic, impuse de realităţile vieţii socioeconomice contemporane". S-a subliniat, de asemenea, că introducerea acestei noi instituţii constituie expresia necesară a adaptării legislaţiei penale româneşti la reglementările internaţionale, menţionându-se exempli gratia Al doilea Protocol la Convenţia pentru protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (care recomanda României introducerea răspunderii penale a persoanei juridice în legislaţia internă) şi Convenţia penală privind corupţia, ratificată prin Legea nr. 27/2002 şi prin care statul român îşi asumase obligaţia de a reglementa răspunderea penală a persoanei juridice. Cele două instrumente juridice internaţionale cuprindeau definiţii identice ale noţiunii de persoană juridică, art. 1 lit. d) din Al doilea Protocol la Convenţia PIF şi, respectiv, art. 1 lit. d) din Convenţia penală privind corupţia definind persoana juridică ca desemnând "orice entitate având acest statut în baza dreptului naţional aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor entităţi publice în exercitarea prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice". Cât priveşte sfera subiecţilor răspunderii penale, legiuitorul român a inclus în aceasta exclusiv persoanele juridice, adică acele entităţi cărora legea civilă le recunoaşte o atare calitate, cu trei excepţii: statul, autorităţile publice şi instituţiile publice care desfăşoară o activitate care nu poate face obiectul domeniului privat. Dispoziţiile art. 19^1 din Codul penal din 1969 prevedeau expres că "Persoanele juridice (...) răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice (...)", formulare substanţial asemănătoare celei existente şi în actualul art. 135 din Codul penal. Or, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 278/2006, persoanele juridice erau, conform art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, acele organizaţii care aveau "o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obştesc", cele trei elemente constitutive ale calităţii de persoană juridică fiind identice celor reglementate şi în prezent de art. 187 din Codul civil. Totodată, similar normelor în vigoare, referitoare la data şi la efectele dobândirii personalităţii juridice, dispoziţiile art. 32-33 din Decretul nr. 31/1954 statuau că "Persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, dacă legile care le sunt aplicabile reglementează această înregistrare sau înscriere", iar "Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor". În coordonatele vechii legislaţii astfel definite, în doctrina şi jurisprudenţa anterioară datei de 1.10.2011 nu au existat, de altfel, controverse asupra obligativităţii existenţei personalităţii juridice a subiectului activ al unei infracţiuni, admiţându-se că o atare personalitate este o condiţie a răspunderii penale a persoanei juridice*2).────────── *2) F. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007.────────── Ca atare, în absenţa unor modificări terminologice de substanţă în dispoziţiile actelor normative subsecvente, privitoare la "persoana juridică" şi la statutul său, precum şi a intenţiei neechivoc exprimate de legiuitorul penal actual, o interpretare diferită a dispoziţiilor art. 135 din Codul penal sub aspectul înţelesului acestei noţiuni este lipsită de suport juridic. b.1) În a doua coordonată de analiză necesară pentru clarificarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării se impune a se determina dacă întreprinderea individuală, în reglementarea în vigoare, poate fi considerată persoană juridică, numai în caz afirmativ existând posibilitatea subsecventă a tragerii sale la răspundere penală. Regimul acestui tip de întreprindere este consacrat normativ în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008). Ordonanţa defineşte explicit termenii şi expresiile pe care le utilizează în cuprinsul său, rezultând inter alia, potrivit art. 2 lit. g), că întreprinderea individuală semnifică "întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică". Prin "întreprindere economică" se înţelege, potrivit art. 2 lit. f) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, "activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege", iar noţiunea de "întreprinzător" semnifică, conform art. 2 lit. e), "persoana fizică care organizează o întreprindere economică". Afirmând explicit că întreprinderea individuală este o formă de activitate economică, lipsită de personalitate juridică, legiuitorul a exclus, aşadar, o posibilă includere a acestui tip de activitate în sfera persoanelor juridice. Impunerea unor condiţii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinzătorilor persoane fizice, titulari ai întreprinderii individuale, nu este de natură a conduce la o concluzie contrară. Din analiza sistematică a prevederilor art. 7-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că titularul obligaţiei de înregistrare/autorizare este întreprinzătorul persoană fizică, subiect de drept distinct, nicidecum întreprinderea individuală. În acest sens, art. 7 alin. (1) prevede că "Persoanele fizice prevăzute la art. 4 (...) lit. b) [n.r. întreprinzătorii titulari ai întreprinderii individuale] au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca (...) întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale". Intenţia legiuitorului de a exclude o posibilă asimilare a întreprinderii individuale unei persoane juridice rezultă şi din analiza prevederilor inserate în cap. III secţiunea a 2-a a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, relative la "regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale". Sub un prim aspect, denumirea legală a acestei secţiuni pune în lumină, fără echivoc, subiectul de drept destinatar, titular al ansamblului de drepturi şi obligaţii pe care legea le instituie, acesta fiind întreprinzătorul persoană fizică. În al doilea rând, pentru clarificarea efectelor pe care înregistrarea în registrul comerţului le are asupra întreprinderii individuale, legiuitorul a prevăzut în mod expres că, de la data înregistrării sale, "întreprinzătorul titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică" (art. 23). Acesta, iar nu întreprinderea individuală, dobândeşte, aşadar, ca efect al înregistrării în registrul comerţului, drepturile şi obligaţiile ce derivă din calitatea de comerciant. Dimpotrivă, intenţia neechivocă a legiuitorului în raport cu acest tip de întreprindere [afirmată în cuprinsul art. 2 lit. g)] este reiterată în conţinutul art. 22, potrivit căruia "Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului" şi, drept urmare, nu are aptitudinea de aşi asuma drepturi şi obligaţii specifice unui comerciant. Prevederile art. 24-26 constituie argumente normative suplimentare în susţinerea aceleiaşi concluzii, ele statuând în sensul că întreprinzătorul persoană fizică - titular al întreprinderii individuale - este cel care, în calitate de "angajator persoană fizică", poate angaja terţe persoane, are dreptul de a fi asigurat în sistemul public de pensii ori în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi tot el răspunde pentru "obligaţiile sale" cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006. Prin urmare, analiza normelor supracitate legitimează concluzia că întreprinderea individuală nu constituie o persoană juridică recunoscută de lege, în înţelesul art. 188 teza I din Codul civil, urmând a se evalua şi dacă, în pofida exprimării legiuitorului, o atare formă de organizare ar putea fi considerată, totuşi, o persoană juridică în sensul tezei a II-a a normei civile. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor integrate în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că nu sunt întrunite, în cazul întreprinderii individuale, cele trei elemente constitutive ale persoanei juridice prevăzute de art. 187 din Codul civil. Concordant conţinutului art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală constituie o formă de organizare a unei activităţi economice, desfăşurată de şi pe riscul întreprinzătorului titular. Întreprinderea individuală nu este o entitate cu o organizare proprie, de sine stătătoare, întrucât nu se decelează, în cazul său, elementele inerente acestei organizări, respectiv posibilitatea unei subcompartimentări a activităţilor ce ar putea fi desfăşurate ori cea a desemnării unor "organe" proprii sau a unui reprezentant legal. Dimpotrivă, aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 24 şi 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, subiectul de drept angajat în relaţiile cu terţii este întotdeauna întreprinzătorul persoană fizică, el, iar nu întreprinderea, fiind cel căruia legiuitorul îi recunoaşte calitatea de comerciant. Întreprinderea individuală nu este nici titulara unui patrimoniu propriu, afectat fiinţării sale ca entitate distinctă de întreprinzătorul titular. Sub acest aspect, prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 statuează expres că persoana răspunzătoare patrimonial este întreprinzătorul - persoană fizică titular - care poate răspunde cu patrimoniul de afectaţiune "dacă acesta a fost constituit". Pe de o parte, exprimarea legiuitorului relevă caracterul facultativ al constituirii patrimoniului de afectaţiune, în contrast cu obligativitatea constituirii unui patrimoniu propriu de către orice entitate susceptibilă a fi calificată persoană juridică. Pe de altă parte, se impune observaţia de principiu că patrimoniul persoanei juridice, ca element constitutiv al acesteia, nu se confundă cu patrimoniul de afectaţiune, primul constituind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca titular însăşi persoana juridică, pe când cel de-al doilea, doar o formă de divizare a patrimoniului unic, o masă în cadrul acestuia din urmă, cu o anumită afectaţiune. În al doilea rând, reglementând răspunderea întreprinzătorului titular cu patrimoniul de afectaţiune, rezultă că legiuitorul a înţeles, o dată în plus, să reconfirme persoană fizică - întreprinzător în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 - drept unic subiect de drept implicat în raporturile disciplinate de acest act normativ, doar ea având capacitatea de a-şi asuma obligaţii patrimoniale şi a răspunde, prin urmare, fie cu masa de afectaţiune, fie cu propriul patrimoniu. În fine, o concluzie similară se desprinde din analiza critică a dispoziţiilor ordonanţei referitoare la activitatea de ansamblu în cadrul unei întreprinderi individuale. Nu există în actul normativ supus analizei nici prevederi referitoare la înfiinţarea propriu-zisă a întreprinderii individuale şi nici dispoziţii vizând încetarea acesteia. Art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 reglementează doar cazurile de încetare a activităţii şi de radiere a întreprinzătorului persoană fizică, respectiv decesul, prin voinţa acestuia ori condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Aceste cazuri legale de încetare se raportează, însă, la persoana şi la activitatea întreprinzătorului, nu a întreprinderii individuale în sine, şi se diferenţiază, în substanţă, de cazurile de încetare a persoanei juridice reglementate de Codul civil în cuprinsul art. 244, respectiv constatarea ori declararea nulităţii, fuziunea, divizarea totală, transformarea, dizolvarea sau desfiinţarea ori un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege. O atare opţiune a legiuitorului se integrează, în mod coerent, în întreaga construcţie normativă existentă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, centrată pe ideea recunoaşterii întreprinzătorului ca unic subiect de drept implicat în raporturile juridice pe care le disciplinează. Prin urmare, se poate concluziona că întreprinderea individuală nu este implicată ca subiect de drept în raporturile juridice reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică în înţelesul normelor Codului civil şi nu poate fi, în sine, nici destinatar al actelor normative civile ori al dispoziţiilor legislaţiei penale. În acest context normativ rezultă că întreprinderea individuală constituie o formă de activitate economică organizată în condiţiile legii de persoana fizică titulară, iar nu o entitate de sine stătătoare, capabilă a dobândi drepturi şi obligaţii proprii în condiţiile prevăzute de art. 188 din Codul civil. Nefiind o persoană juridică, acest tip de întreprindere nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal. Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 4.039/1/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate": Va stabili că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 4.039/1/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate". Stabileşte că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Mirela Sorina Popescu Magistrat-asistent, Costin Cristian Puşcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
