Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1 din 11 ianuarie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 227/2002, precum si, in special, ale art. I pct. 5 [referitor la art. 4 alin. (1)], pct. 6 [referitor la art. 5 alin. (1) si (2)], pct. 8, pct. 9 [referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d)], pct. 14 [referitor la art. 13^1 si 13^4], pct. 15 [referitor la art. 14 alin.(1) lit. b)] din lege
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 23 ianuarie 2012
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 25 noiembrie 2011, un grup de 70 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fãrã stãpân.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 51/5.667 din 25 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.413A/2011.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucã, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Damian Florea, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Florentin Gust Bãloşin, Titi Holban, Pavel Horj, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Cãlin Potor, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bãnicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Doina Burcãu, Ion Cãlin, Dumitru Chiriţã, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Sonia-Maria Drãghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu, Florin Iordache, Cornel Itu, Florina Ruxandra Jipa, Silvestru-Mircea Lup, Costicã Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalcã, Carmen Ileana Moldovan, Emil Radu Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Nãstase, Marian Neacşu, Cãtãlin-Ioan Nechifor, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţã, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangã, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rãţoi, Cristian Rizea, Sorin Ioan Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Ioan Stan, Ion Stan, Nicolae Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tãtaru, Horia Teodorescu, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Gabriel Petru Vlase, Aurel Vlãdoiu, Mãdãlin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea.
În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecã, cât şi cea intrinsecã a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fãrã stãpân, dupã cum urmeazã:
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci, autorii obiecţiei apreciazã cã dispoziţiile legale criticate încalcã art. 61 alin. (2) din Constituţie, întrucât Camera decizionalã, respectiv Camera Deputaţilor a adus modificãri fundamentale formei legii adoptate de cãtre Camera de reflecţie, respectiv Senatul. În aceste condiţii se considerã cã, din punct de vedere al procedurii de legiferare, a fost încãlcat principiul bicameralismului astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Se mai apreciazã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001, modificatã şi completatã prin legea criticatã, încalcã art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu are la bazã o lege de abilitare, iar gestionarea câinilor fãrã stãpân nu reprezintã o situaţie extraordinarã.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, se aratã cã legea criticatã este contrarã normelor de tehnicã legislativã, întrucât reglementeazã situaţia câinilor identificaţi/cu stãpân/deţinãtor şi a câinilor abandonaţi, în condiţiile în care Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor cuprinde reglementãri în acest sens, aceasta, spre exemplu, incriminând abandonul câinilor.
Se susţine cã dispoziţiile "art. 4, 5 şi 7 din lege", prevãzând eutanasierea câinilor fãrã stãpân, încalcã Declaraţia Universalã a Drepturilor Animalelor, "proclamatã în mod solemn la Paris în 15 octombrie 1978 la sediul UNESCO", Convenţia europeanã pentru protecţia animalelor de companie, precum şi art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Se aratã cã legea criticatã nu face referire la "legislaţia de protecţie a animalelor", nu include niciun principiu de protecţie şi asigurare a drepturilor animalelor, iar prevederile de protecţie a drepturilor acestora cuprinse în legea criticatã sunt minime. Eutanasierea câinilor fãrã stãpân contravine demnitãţii umane, întrucât "eutanasierea este o mãsurã violentã, traumatizantã, care împiedicã libera dezvoltare a personalitãţii umane". O asemenea mãsurã este lipsitã de proporţionalitate în raport cu situaţia care a determinat-o, deoarece se înlãturã dreptul la viaţã al acestora; eutanasierea ar trebui privitã ca o mãsurã excepţionalã în cadrul unor programe de control al bolilor, iar regula ar trebui sã fie reprezentatã de reducerea reproducţiei neplanificate a câinilor, prin sterilizarea acestora.
Eutanasierea este deci individualã, şi nu colectivã, iar comunitãţile nu pot decide în niciun caz eutanasierea câinilor - mai ales cã acestea vor fi tentate sã opteze ab initio pentru aceastã mãsurã. Se susţine cã aplicarea mãsurii eutanasierii nu poate depinde de puterea de decizie a comunitãţilor locale, întrucât în România legea trebuie sã se aplice în mod unitar, la nivel naţional. Ca neajuns al acestei mãsuri este dat exemplul câinilor fãrã stãpân care migreazã din unitatea administrativ-teritorialã în care s-a decis aplicarea mãsurii eutanasierii în unitãţile învecinate în care nu se aplicã o asemenea mãsurã.
De asemenea, eutanasierea în masã a câinilor fãrã stãpân va periclita însãşi existenţa rasei comune şi va produce dezechilibre previzibile, ceea ce încalcã dreptul populaţiei la un mediu sãnãtos şi echilibrat ecologic.
Este criticatã eliminarea din propunerea legislativã iniţialã a reglementãrilor referitoare la standardele pe care trebuie sã le îndeplineascã adãposturile publice pentru câinii fãrã stãpân, precum şi nereglementarea clarã şi explicitã a obligaţiilor autoritãţilor publice a standardelor şi condiţiilor de îngrijire din adãposturile publice.
Se mai aratã cã aplicarea mãsurii eutanasierii de cãtre medicul veterinar contravine art. 50 din Codul deontologic medical-veterinar, care prevede cã medicul veterinar trebuie sã se abţinã de la practicarea eutanasierii animalelor, cu excepţia cazurilor când acesta pune capãt suferinţelor unui pacient incurabil. De asemenea, se susţine cã încãlcarea acestei obligaţii duce la suspendarea exercitãrii profesiunii de medic veterinar.
Se aratã cã "art. 5 alin. (1) din lege" prevede un termen extrem de scurt pentru eutanasierea câinilor cu potenţial agresiv, termen care nu asigurã exercitarea dreptului de petiţionare, a accesului liber la justiţie sau a dreptului de proprietate privatã. Se aratã cã un proprietar al unui asemenea câine pierdut nu are timp suficient pentru a-l recupera în condiţiile existenţei termenului extrem de scurt în care acesta urmeazã sã fie eutanasiat.
Se apreciazã cã dispoziţiile "art. 8 alin. (3) din lege" prevãd limitãri injuste ale dreptului de proprietate privatã al adoptatorului a mai mult de doi câini, întrucât acesta trebuie sã îndeplineascã unele condiţii, precum dovada spaţiului de locuit, acordul asociaţiei de proprietari sau plata unor taxe, care îngrãdesc în mod nejustificat dreptul sãu de proprietate, apreciat de autorii obiecţiei ca fiind unul absolut. În acest fel se aduce atingere şi vieţii private a cetãţeanului. Se mai considerã cã pentru a fi încurajatã adopţia nu ar trebui plãtite niciun fel de taxe. Mai mult, în optica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, "proprietarii câinilor fãrã stãpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor specii de animale fãrã stãpân", întrucât aceste din urmã animale nu pot fi eutanasiate.
Se apreciazã cã "art. 13^1 din lege" încalcã art. 44 din Constituţie, întrucât nu poate fi interzisã creşterea/îngrijirea sau ţinerea câinilor în spaţiile adiacente locurilor publice.
Autorii aratã cã "art. 13^4 din lege" este neconstituţional, întrucât prevede sterilizarea câinilor de rasã comunã cu sau fãrã stãpân, ceea ce în privinţa proprietarului unui câine de rasã comunã echivaleazã cu încãlcarea dreptului sãu de proprietate. De asemenea, sancţionarea contravenţionalã a persoanei care nu îndeplineşte aceastã obligaţie a sa, prevãzutã de "art. 14 alin. (1) lit. b) din lege", încalcã dreptul sãu de proprietate privatã.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I.830/12 decembrie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Se susţine, în privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, cã legea criticatã respectã cerinţele constituţionale ale principiului bicameralismului, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodatã, se apreciazã cã art. 115 alin. (4) din Constituţie, invocat în speţã, nu are incidenţã în cauzã, întrucât obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie o lege de modificare, şi nu cea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţã.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine cã mãsura eutanasierii câinilor fãrã stãpân trebuie prevãzutã în textul legii, având în vedere cã numãrul acestor animale este în continuã creştere, iar celelalte mãsuri, precum sterilizarea sau pãstrarea lor în adãposturi special construite nu au avut niciun rezultat. Se mai aratã cã mãsurile prevãzute în legea criticatã constituie soluţii juste pentru rezolvarea problemelor create de câinii fãrã stãpân.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.772 din 30 noiembrie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, se susţine cã dezbaterea realizatã de Camera decizionalã s-a referit la conţinutul şi forma legii adoptate în Senat, Camera de reflecţie, şi s-a raportat la materia avutã în vedere de cãtre iniţiator. Se apreciazã cã în Camera decizionalã au fost aduse anumite îmbunãtãţiri legii criticate, iar forma adoptatã nu este în contradicţie cu iniţiativa legislativã adoptatã de Senat. Referitor la invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, se aratã cã acest text constituţional nu are incidenţã în cauzã, întrucât obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie o lege, şi nu o ordonanţã simplã sau de urgenţã.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, se susţine cã textele legale criticate prevãd ca regulã adãpostirea, adoptarea şi sterilizarea, cu eliberarea în spaţiul public a câinilor fãrã stãpân, iar eutanasierea este doar o mãsurã de excepţie. Se susţine cã dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (5), precum şi ale art. 35 şi art. 53 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât, pe de o parte, încãlcarea legii este analizatã de instanţele judecãtoreşti, iar caracterul just sau injust al unei mãsuri nu echivaleazã cu neconstituţionalitatea sa şi, pe de altã parte, încãlcarea art. 35 nu este motivatã, în timp ce art. 53 se referã la cetãţeni, şi nu la animale.
Se mai aratã cã invocarea art. 26, art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie nu este relevantã, întrucât legea se referã la câinii fãrã stãpân, nu la cei care au stãpân.
În final, se apreciazã cã termenul de 3 zile prevãzut de art. I pct. 6 din lege se aplicã numai dupã ce a expirat termenul de 30 de zile prevãzut de art. I pct. 5 din lege, ceea ce înseamnã cã proprietarului unui câine pierdut are suficient timp sã îl recupereze. Mai mult, legea prevede şi o mãsurã de garantare a posibilitãţii recuperãrii câinilor de cãtre stãpânii lor, şi anume înregistrarea acestora în Registrele de evidenţã a câinilor cu stãpân, ceea ce permite identificarea şi recuperarea câinelui pierdut de cãtre stãpânul acestuia.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/6.894/E.B. din 7 decembrie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea privind neconstituţionalitatea este neîntemeiatã.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, se apreciazã cã atât forma actului normativ adoptat de Senat, ca primã Camerã sesizatã, cât şi cea adoptatã de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, menţin acelaşi obiect şi scop al actului normativ în cauzã, respectiv vizeazã mãsuri pentru gestionarea situaţiei câinilor fãrã stãpân. Prin urmare, nu se poate susţine încãlcarea principiului bicameralismului.
Se considerã cã art. 115 alin. (4) din Constituţie nu este incident în cauzã, raportarea la aceastã dispoziţie constituţionalã, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, putându-se face numai cu ocazia contestãrii legii de aprobare a unei ordonanţe de urgenţã.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, se aratã cã legea criticatã nu cuprinde reglementãri lipsite de claritate sau precizie şi reprezintã o mãsurã concretã şi efectivã de aplicare a obligaţiei statului de a adopta mãsuri pentru asigurarea unui mediu înconjurãtor sãnãtos şi echilibrat ecologic. În consecinţã, nu se poate reţine încãlcarea art. 1 alin. (5) şi art. 35 alin. (1) din Constituţie.
Se apreciazã cã prevederile art. 11 şi 12 din Convenţia europeanã pentru protecţia animalelor de companie prevãd şi permit in terminis sacrificarea acestora. Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 13 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, se susţine cã nu este de competenţa Curţii Constituţionale verificarea conformitãţii legislaţiei naţionale cu actele Uniunii Europene.
În fine, se considerã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate în sprijinul obiecţiei de neconstituţionalitate fie nu au incidenţã în cauzã, fie nu pot fi reţinute în exercitarea controlului de constituţionalitate, întrucât nu se realizeazã o motivare din care sã rezulte pretinsa neconstituţionalitate a legii criticate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, înscrisurile depuse la dosar, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din adresa de comunicare a sesizãrii de cãtre Secretarul general al Camerei Deputaţilor, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fãrã stãpân. În realitate, se constatã cã, potrivit sesizãrii de neconstituţionalitate, constituie obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. I pct. 5 [referitor la art. 4 alin. (1)], pct. 6 [referitor la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8, pct. 9 [referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d)], pct. 14 [referitor la art. 13^1 şi 13^4], pct. 15 [referitor la art. 14 alin. (1) lit. b)] din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fãrã stãpân, precum şi a legii în ansamblul sãu. Textele legale criticate în mod punctual au urmãtorul cuprins:
- Art. I pct. 5 referitor la art. 4 alin. (1): "Câinii fãrã stãpân sunt adãpostiţi în adãposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fãrã stãpân, unde vor fi cazaţi o perioadã de 30 de zile, cu excepţia celor care sunt revendicaţi. Populaţia trebuie informatã în mod regulat despre existenţa adãpostului, programul de vizitare şi posibilitatea adopţiei.";
- Art. I pct. 6 referitor la art. 5 alin. (1) şi (2): "(1) Dupã examinarea de cãtre medicul veterinar de liberã practicã, organizat în condiţiile legii, câinii fãrã stãpân care sunt bolnavi grav, incurabili, irecuperabili, câinii agresivi, astfel cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 60/2003, câinii periculoşi, câinii de luptã şi atac, astfel cum sunt definiţi la art. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi ordonanţã de urgenţã, lãsaţi în libertate, abandonaţi sau cãrora nu le poate fi identificat aparţinãtorul, se eutanasiazã în termen de 3 zile lucrãtoare, cu respectarea prevederilor legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.
(2) Eutanasia este un act medical de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevãzuţi la alin. (1) ori care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în condiţiile şi în termenele stabilite prin prezenta ordonanţã de urgenţã.";
- Art. I pct. 8: "(1) În situaţia în care, dupã expirarea termenului de cazare prevãzut la art. 4, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform prevederilor anexelor nr. 4 şi 5, aceştia pot fi pãstraţi în adãposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotãrârii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã consultarea populaţiei din raza unitãţii administrativ-teritoriale respective.
(2) În perioada de cazare a câinilor în adãposturi se rezolvã cu prioritate cererile de revendicare a acestora.
(3) Câinii nerevendicaţi în termen de 7 zile pot fi adoptaţi de persoane fizice şi persoane juridice, precum şi de cãtre centrele de adopţie special amenajate şi organizate în acest scop, aparţinând organizaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3).
(4) Câinii cu vârsta de pânã la 5 luni vor rãmâne în adãposturi pânã la revendicare/adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.";
- Art. I pct. 9 referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d): "(3) Adopţia câinilor din adãposturi se face cu respectarea cumulativã a urmãtoarelor condiţii:
a) prezentarea de cãtre adoptator a dovezii spaţiului din care sã rezulte condiţiile corespunzãtoare de creştere şi adãpostire a câinilor;
b) prezentarea de cãtre adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
c) prezentarea de cãtre adoptator a acordului asociaţiilor de proprietari sau, dupã caz, a vecinilor, în cazul adoptãrii a mai mult de 2 câini;
d) achitarea taxei prevãzute la alin. (2) [...]";
- Art. I pct. 14 referitor la art. 13^1: "Sunt interzise creşterea şi adãpostirea câinilor pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietãţii stãpânului sau a deţinãtorului acestuia.";
- Art. I pct. 14 referitor la art. 13^4 "Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fãrã stãpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie fãcând exemplarele cu regim special prevãzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţei de urgenţã.";
- Art. I pct. 15 referitor la art. 14 alin. (1) lit. b): (1) "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã: [...]
b) nerespectarea dispoziţiilor prevãzute la art. 1, 3, art. 4 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) şi (4), art. 13^3, 13^4, 13^6, 13^7 şi 13^8, precum şi a condiţiilor prevãzute în declaraţia-angajament, cu excepţia abandonului, cu amendã de la 5.000 lei la 10.000 lei [...]".
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (1), (3) şi (5) privind caracterul unitar al statului, demnitatea umanã şi, respectiv, principiul respectãrii Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi libertãţilor, precum şi a obligaţiilor prevãzute prin lege, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 35 alin. (1) privind dreptul la mediu sãnãtos, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 61 alin. (2) privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativã, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietãţii private, ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodatã, sunt considerate ca fiind încãlcate şi prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 83 din 30 martie 2010, dispoziţii care fac referire la faptul cã Uniunea şi statele membre trebuie sã ţinã seama de "cerinţele bunãstãrii animalelor ca fiinţe sensibile" la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice şi al spaţiului; ale Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnatã la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificatã de România, prin Legea nr. 60/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, precum şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Animalelor, adoptatã de Societatea Internaţionalã pentru Drepturile Animalelor & Societãţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 şi prezentatã în mod public la Paris în anul 1978.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
Totuşi, înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã sã constate cã sesizarea formulatã îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultã din listele anexate sesizãrii de neconstituţionalitate, a fost semnatã de un numãr de 126 de deputaţi (71 din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi 55 din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal).
I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã, Curtea reţine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a stabilit douã criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativã se încalcã principiul bicameralismului.
Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:
a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;
b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului.
Din analiza comparatã a documentelor privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ în cauzã, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, Curtea constatã cã modificãrile operate de cãtre Camera Deputaţilor faţã de forma legii adoptate de Senat nu sunt de naturã a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma legii adoptatã de Senat şi nicio configuraţie deosebitã, semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de Senat. Astfel, legea adoptatã a pãstrat obiectul de reglementare al propunerii legislative iniţiale, acestuia aducându-i unele corective minore sub aspectul organizãrii şi funcţionãrii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fãrã stãpân şi sub cel al modului de limitare a fenomenului câinilor fãrã stãpân.
Curtea observã cã acceptarea tezei autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu deturnarea rolului de Camerã de reflecţie a primei Camere sesizate, respectiv a Senatului, în sensul cã aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţã faptul cã cea de-a doua Camerã, Camera decizionalã, nu va avea posibilitatea sã modifice ori sã completeze legea adoptatã de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge. Este de netãgãduit cã principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor douã Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptatã de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului sãu constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizionalã în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmã putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput.
În consecinţã, Curtea reţine cã art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma "decide definitiv" cu privire la Camera decizionalã, nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune ca proiectul sau propunerea legislativã adoptatã de Camera de reflecţie sã fie dezbãtut în Camera decizionalã, unde sã i se şi poatã aduce modificãri şi completãri. În acest caz, Camera decizionalã nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare a iniţiativei legislative, deci nu-l poate deturna de la finalitatea sa.
În ceea ce priveşte invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea observã cã acest text constituţional nu are incidenţã în speţã, întrucât, în cauza de faţã, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile unei legi de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 227/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 29 aprilie 2002. Prin urmare, nu este supus controlului de constituţionalitate actul de bazã, cel care este modificat şi completat, ci numai actul modificator. În cadrul controlului a priori de constituţionalitate, doar în cazul legilor de aprobare a ordonanţelor se poate contesta atât extrinsec, cât şi intrinsec soluţia cuprinsã în ordonanţa astfel aprobatã, întrucât "ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006).
Curtea constatã cã, în cadrul atribuţiei Curţii Constituţionale prevãzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, numai pe calea controlului de constituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei guvernamentale se pot aduce în discuţie critici de neconstituţionalitate extrinsecã ce vizeazã modul de adoptare a ordonanţei, deci numai cu ocazia convertirii acesteia sub aspect formal în lege; acest lucru înseamnã cã, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a legii care modificã sau completeazã o ordonanţã, nu se pot formula critici de neconstituţionalitate extrinsecã ce vizeazã modul de adoptare a ordonanţei.
De asemenea, Curtea reţine cã adoptarea ordonanţelor de urgenţã nu este condiţionatã de existenţa unei legi de abilitare, cerinţã prevãzutã de Constituţie numai în privinţa ordonanţelor simple; astfel, legiuitorul delegat este competent sã adopte ordonanţe de urgenţã cu întrunirea condiţiilor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.317 din 14 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010).
II. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea observã urmãtoarele:
1. Este neîntemeiatã susţinerea potrivit cãreia prin adoptarea prezentei legi s-ar ajunge la existenţa unui paralelism legislativ, în sensul cã au fost adoptate mai multe acte normative pentru reglementarea aspectelor referitoare la populaţia caninã, respectiv Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004, şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 227/2002, astfel cum este modificatã şi completatã prin legea criticatã în cauza de faţã.
În realitate, se constatã cã, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 205/2004, "gestionarea populaţiei canine fãrã stãpân de pe teritoriul României se reglementeazã prin lege specialã", ceea ce înseamnã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 227/2002, astfel cum este modificatã şi completatã prin legea criticatã în cauza de faţã, este o reglementare specialã faţã de cea generalã, comunã în materie, reprezentatã de Legea nr. 205/2004. Aceasta din urmã îşi va gãsi aplicarea numai în mãsura în care legea specialã nu conţine dispoziţii specifice derogatorii.
Curtea mai reţine cã şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, reglementeazã, de asemenea, mãsuri cu privire la populaţia caninã, fiind o lege specialã în privinţa regimului de deţinere a acestora în raport cu cel aplicabil celorlalte animale (a se vedea, în acest sens, art. 3 şi urmãtoarele din Legea nr. 205/2004). Având în vedere obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 şi al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul, prin legea criticatã, trebuia sã punã de acord şi dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, cu dispoziţiile Constituţiei.
2. În privinţa eutanasierii câinilor agresivi şi periculoşi fãrã stãpân în condiţiile art. I pct. 6 din legea criticatã, Curtea constatã cã o asemenea mãsurã este necesarã, întrucât aceştia se aflã într-o situaţie de fapt diferitã faţã de celelalte rase de câini, fapt ce a şi determinat adoptarea, de altfel, a unei reglementãri speciale în privinţa regimului lor de deţinere, respectiv Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit cãreia termenul de 3 zile lucrãtoare în care câinii agresivi şi periculoşi fãrã stãpân se eutanasiazã ar fi prea scurt, întrucât stãpânul câinelui pierdut nu ar avea suficient timp sã îl gãseascã, este neîntemeiatã. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002, fiecare câine periculos are un numãr de identificare, aplicat prin tatuare sau microcip, şi este înregistrat la Asociaţia Chinologicã Românã ori poliţie, iar cel agresiv este înregistrat la Asociaţia Chinologicã Românã. Mai mult, art. I pct. 14 din legea criticatã referitor la art. 13^5 prevede înfiinţarea Registrului de evidenţã a câinilor cu stãpân, gestionat de cãtre Colegiul Medicilor Veterinari. În acest registru vor fi înregistraţi toţi câinii cu stãpân, vor fi implantate microcipuri de identificare a câinilor, astfel încât în cazul pierderii câinelui agresiv stãpânul acestuia poate fi uşor identificat.
3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizeazã îndrituirea autoritãţilor publice de a lua mãsuri de eutanasiere a câinilor fãrã stãpân, Curtea observã cã textul art. I pct. 8 din lege nu îndeplineşte cerinţele de previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea reţine cã textul art. I pct. 8 din lege stabileşte soluţiile preconizate cu privire la obligaţia autoritãţilor publice de a gestiona problema câinilor fãrã stãpân fãrã a ţine seama de o ordine în care trebuie aplicate, astfel încât autoritãţile publice chemate sã aplice legea criticatã vor fi puse în situaţia de a alege aleatoriu una sau mai multe dintre acestea. Or, soluţiile preconizate de un act normativ nu pot fi aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat sã stabileascã condiţii, modalitãţi şi criterii clare şi obiective de aplicare. Astfel, raportat la legea criticatã, Curtea observã cã legiuitorul trebuie sã stabileascã o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar soluţia eutanasierii câinilor fãrã stãpân sã fie aplicatã doar în ultimã instanţã, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzãtor de cãtre autoritãţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen (cu privire la importanţa prevederii ordinii de aplicare a unor mãsuri legislative, a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).
Curtea reţine cã adoptarea mãsurilor concrete care sã ţinã sub control fenomenul câinilor fãrã stãpân ţine de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat sã stabileascã condiţiile normative concrete în care fenomenul câinilor fãrã stãpân trebuie gestionat. În acest sens legiuitorul este obligat, ca şi cerinţã constituţionalã, sã implice şi sã responsabilizeze autoritãţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de naturã contravenţionalã sau penalã, pentru a se evita recurgerea la mãsura eutanasierii. Totodatã, Curtea mai observã cã, prin Hotãrârea din 26 iulie 2011, pronunţatã în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, paragraful 58, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit cã gestionarea acestei problematici - a câinilor fãrã stãpân - nu ţine numai de autoritãţile publice centrale sau locale, ci şi de societatea civilã, ceea ce în sistemul normativ intern echivaleazã cu obligarea asociaţiilor ce au ca obiect de activitate protecţia animalelor sã contribuie în mod efectiv, inclusiv material, şi nu numai declarativ, la aplicarea soluţiilor prin care se urmãreşte gestionarea acestui fenomen. Astfel, se evitã mãsura eutanasierii câinilor fãrã stãpân.
Curtea constatã cã, de principiu, orice act normativ trebuie sã îndeplineascã anumite condiţii calitative, printre acestea numãrându-se previzibilitatea, ceea ce presupune cã acesta trebuie sã fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientã a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sã prevadã într-o mãsurã rezonabilã, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sã fie dificil sã se redacteze legi de o precizie totalã şi o anumitã supleţe poate chiar sã se dovedeascã de dorit, supleţe care nu afecteazã însã previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotãrârea din 15 noiembrie 1996, pronunţatã în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotãrârea din 25 noiembrie 1996, pronunţatã în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotãrârea din 4 mai 2000, pronunţatã în Cauza Rotaru împotriva României paragraful 55, Hotãrârea din 9 noiembrie 2006, pronunţatã în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Or, textul art. I pct. 8 din lege, aşa cum s-a arãtat, este neclar şi imprecis, astfel încât Curtea constatã cã, în mod evident, legea criticatã este lipsitã de previzibilitate, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
De asemenea, Curtea observã cã prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere în final demnitãţii umane, valoare supremã prevãzutã la art. 1 alin. (3) din Constituţie. Demnitatea umanã, sub aspect constituţional, presupune douã dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizeazã dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertãţile fundamentale ale semenilor lor (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007), precum şi relaţia omului cu mediul înconjurãtor, inclusiv cu lumea animalã, ceea ce implicã, în privinţa animalelor, responsabilitatea moralã a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de naturã a ilustra nivelul de civilizaţie atins.
Aşadar, Curtea nu constatã neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevãzute prin legea criticatã în privinţa gestionãrii fenomenului câinilor fãrã stãpân, ci sancţioneazã doar lipsa de previzibilitate a legii determinatã de inexistenţa unei ordini de aplicare a acestora - ordine care, în mod esenţial, ar trebui sã consacre soluţia eutanasierii numai în ultimã instanţã - şi a unor proceduri clare şi precise de care autoritãţile publice sã fie ţinute în aplicarea soluţiilor preconizate.
În privinţa susţinerii autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit cãreia "proprietarii câinilor fãrã stãpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor specii de animale fãrã stãpân", întrucât aceste din urmã animale nu pot fi eutanasiate, Curtea constatã cã aceasta este lipsitã de sens, întrucât, din moment ce animalele sunt fãrã stãpâni, acestea nu au nici "proprietari".
4. Referitor la condiţiile pe care adoptatorul trebuie sã le întruneascã în vederea adopţiei unui câine fãrã stãpân [art. I pct. 9 din legea criticatã referitor la art. 8 alin. (3)], se constatã cã legiuitorul este singurul competent sã stabileascã astfel de condiţii în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie. Autorii obiecţiei criticã faptul cã în cazul persoanelor care adoptã mai mult de 2 câini trebuie sã existe acordul asociaţiilor de proprietari sau al vecinilor, dupã caz, fãrã a lua în considerare disconfortul ori ameninţarea pe care le-ar putea produce o populaţie caninã numeroasã la adresa dreptului la viaţã privatã a vecinilor persoanei care adoptã câini. Or, dreptul legal al unei persoane de a adopta câini nu poate aduce atingere dreptului constituţional la viaţã privatã al celorlalte persoane. De asemenea, cu privire la obligaţia de a face dovada spaţiului de locuit şi de a plãti o taxã expres reglementatã, se constatã cã aceste mãsuri, pe de o parte, asigurã autoritatea statalã cã aceşti câini adoptaţi nu vor fi din nou returnaţi de cãtre adoptator pe domeniul public, iar, pe de altã parte, cointereseazã adoptatorul la asigurarea sãnãtãţii câinelui prin plata taxelor reprezentând cheltuielile medicale şi de întreţinere ale acestuia pe care autoritatea de stat le-a efectuat. Prin urmare, nu se poate susţine cã aceste condiţii stabilite prin legea criticatã încalcã viaţa familialã sau privatã a adoptatorului; statul recunoaşte dreptul legal al persoanei de a adopta câini, dar cu respectarea unor standarde legale care sã nu stânjeneascã ceilalţi cetãţeni sau chiar sã zãdãrniceascã politica statului în privinţa gestionãrii câinilor fãrã stãpân.
5. Cu referire la interdicţia de a creşte şi adãposti câini în spaţiile adiacente domeniului sau locurilor publice în condiţiile art. I pct. 14 din legea criticatã referitor la art. 13^1, Curtea observã cã o atare reglementare vizeazã situaţia condominiumurilor reglementate de art. 2 lit. i) din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997. Terenul adiacent construcţiei nu poate constitui loc de creştere şi adãpostire al câinilor, întrucât nu este un loc propice acestei activitãţi, afectând dreptul la viaţa de familie şi privatã a terţelor persoane. Astfel cum s-a arãtat mai sus, un drept legal nu poate aduce atingere unui drept constituţional garantat.
6. În privinţa art. I pct. 14 din legea criticatã referitor la art. 13^4 Curtea constatã cã acest text de lege vizeazã numai ipoteza câinilor fãrã stãpân şi a celor cu stãpân care nu sunt permanent sub supravegherea acestuia şi care astfel se gãsesc pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora. În consecinţã, nu se poate susţine cã prevederile art. I pct. 14 [referitor la art. 13^5] şi pct. 15 [referitor la art. 14 alin. (1) lit. b)] din legea criticatã ar aduce atingere dreptului de proprietate al stãpânului câinelui.
7. De asemenea, Curtea observã cã prevederile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie la art. 12 reglementeazã reducerea numãrului de animale fãrã stãpân, prevãzând, în mod expres, cã "atunci când o parte estimeazã cã numãrul de animale fãrã stãpân constituie pentru ea o problemã, ea trebuie sã ia mãsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numãrului acestora prin metode care nu cauzeazã dureri, suferinţe sau temeri evitabile.
a) Astfel de mãsuri trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
(i) în cazul în care astfel de animale trebuie sã fie capturate, aceasta trebuie sã se facã astfel încât sã producã minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;
(ii) în cazul în care animalele capturate sunt adãpostite sau sacrificate, aceasta trebuie sã se facã în conformitate cu principiile prezentei convenţii".
Totodatã, Curtea constatã cã nu sunt incidente în cauzã prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrucât acestea vizeazã un alt obiect de reglementare, şi anume ca la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice şi al spaţiului sã se ţinã seama de "cerinţele bunãstãrii animalelor ca fiinţe sensibile".
Declaraţia Universalã a Drepturilor Animalelor, adoptatã de Societatea Internaţionalã pentru Drepturile Animalelor & Societãţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 şi prezentatã la Paris în anul 1978, nu are incidenţã în cadrul controlului de constituţionalitate, nefiind un tratat internaţional în sensul art. 11 din Constituţie.
Totodatã, Curtea reţine cã şi legislaţiile altor state acordã o mare atenţie populaţiei canine, soluţiile de eliminare acestora fiind individuale, şi nu colective [a se vedea Dogs Act (1906) sau Environmental Protection Act (1990) din Regatul Unit sau legea portughezã din 1995 de protecţie a animalelor].
8. Curtea constatã cã nu existã nicio neconcordanţã între legea criticatã şi Codul de deontologie medicalã veterinarã, adoptat de Colegiului Medicilor Veterinari, şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 martie 2011, întrucât codul se aplicã în condiţiile legii. Modificarea legii are drept efect modificarea implicitã a codului menţionat.
În fine, în ceea ce priveşte eliminarea în Camera decizionalã a unor prevederi cuprinse în propunerea legislativã iniţialã, Curtea observã cã instanţa constituţionalã nu poate sã analizeze decât legea astfel cum a fost adoptatã, neputând aprecia cu privire la dispoziţiile care nu se regãsesc în textul legii. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993, a arãtat cã "nu este competentã sã verifice constituţionalitatea textelor din proiectele de legi, propunerile legislative şi amendamentele prezentate Parlamentului, dar neadoptate de acesta".
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa art. I pct. 8 din lege,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate formulatã şi constatã cã dispoziţiile art. I pct. 8 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fãrã stãpân, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 227/2002, sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 11 ianuarie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
![Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 1 din 11 ianuarie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 227/2002, precum si, in special, ale art. I pct. 5 [referitor la art. 4 alin. (1)], pct. 6 [referitor la art. 5 alin. (1) si (2)], pct. 8, pct. 9 [referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d)], pct. 14 [referitor la art. 13^1 si 13^4], pct. 15 [referitor la art. 14 alin.(1) lit. b)] din lege](http://www.monitoruljuridic.ro/_images/ico_yahoo.png)
