Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.676 din 15 decembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282^1 alin. 1, art. 317 alin. 1, art. 318 alin. 1, art. 319 alin. 1, art. 377 alin. 2 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 25 februarie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1, art. 317 alin. 1, art. 318 alin. 1, art. 319 alin. 1, art. 377 alin. 2 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Lucia Georgeta Badiu în Dosarul nr. 46.054/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, prin apãrãtorul ales, domnul avocat Ion Cojanu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 46.054/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1, art. 317 alin. 1, art. 318 alin. 1, art. 319 alin. 1, art. 377 alin. 2 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Lucia Georgeta Badiu într-un dosar având ca obiect o contestaţie în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã din conţinutul textelor criticate rezultã cã justiţiabilul care a avut o soluţie favorabilã la instanţa de fond, într-o cauzã ce nu este supusã apelului, nu are nicio cale de atac împotriva unei hotãrâri defavorabile pronunţate în recurs. În felul acesta, pentru partea care nu a declarat recurs, pentru cã nu avea interes deoarece câştigase procesul în instanţa de fond, procesul se rezumã practic la un singur grad de jurisdicţie, şi anume judecata la prima instanţã. Neconstituţionalitatea art. 318 alin. 1 provine din faptul cã aceastã cale extraordinarã de atac a contestaţiei în anulare împotriva hotãrârii instanţei de recurs este prevãzutã doar pentru partea care a introdus recursul, limitând astfel dreptul pãrţii adverse de a ataca hotãrârea instanţei de recurs pentru motivul cã instanţa nu a cercetat sau soluţionat vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Art. 282^1, limitând sentinţele supuse apelului, îngrãdeşte accesul la justiţie la cele trei grade de jurisdicţie. Art. 319 creeazã o inegalitate în faţa legii între debitor şi creditor în favoarea creditorului, încãlcându-se principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 282^1 alin. 1, art. 317 alin. 1, art. 318 alin. 1, art. 319 alin. 1, art. 377 alin. 2 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, prevederi ce au urmãtorul conţinut:
- Art. 282^1 alin. 1: "Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 100 de mii lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege.";
- Art. 317 alin. 1: "Hotãrârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arãtate mai jos, numai dacã aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a pãrţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinitã potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotãrârea a fost datã de judecãtori cu cãlcarea dispoziţiilor de ordine publicã privitoare la competenţã.";
- Art. 318 alin. 1: "Hotãrârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşealã sã cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
- Art. 319 alin. 1: "Contestaţia se introduce la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã.
Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executãrii silite, iar în timpul ei, pânã la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotãrârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silitã, contestaţia poate fi introdusã în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotãrârea a rãmas irevocabilã.";
- Art. 377 alin. 2: "Sunt hotãrâri irevocabile:
1. hotãrârile date în primã instanţã, fãrã drept de apel, nerecurate;
2. hotãrârile date în primã instanţã, care nu au fost atacate cu apel;
3. hotãrârile date în apel, nerecurate;
4. hotãrârile date în recurs chiar dacã prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
5. orice alte hotãrâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.";
- Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacã s-a plãtit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã, încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. Cauţiunea care trebuie depusã este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusã este deductibilã din cauţiunea stabilitã de instanţã, dacã este cazul."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind liberul acces la justiţie, în art. 20 în alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã asupra dispoziţiilor art. 282^1, 317 şi 318 din Codul de procedurã civilã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 122 din 19 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, constatând cã sunt constituţionale. De asemenea, dispoziţiile art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã au fost analizate prin <>Decizia nr. 1.186 din 6 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008, fiind declarate, de asemenea, constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 377 alin. 2 şi ale art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã autorul nu motiveazã excepţia de constituţionalitate invocatã, nerespectând exigenţele <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Având în vedere practica Curţii în astfel de situaţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 377 alin. 2 şi ale art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1, art. 317 alin. 1, art. 318 alin. 1, art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Lucia Georgeta Badiu în Dosarul nr. 46.054/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
2. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 377 alin. 2 şi ale art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: