Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 21 decembrie 2010 un grup de 53 de deputaţi a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 51/6.140 din 21 decembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.803A/2010. Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, GheorgheEugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton PopescuTãriceanu, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecã, cât şi cea intrinsecã a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice. I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, autorii obiecţiei apreciazã cã Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 114 din Constituţie. Se susţine cã adoptarea legii criticate prin procedura angajãrii rãspunderii Guvernului nu se justificã de vreme ce partidele politice care au format Guvernul dispun şi de o majoritate parlamentarã. Totodatã, se aratã cã Guvernul nu a realizat nici mãcar un demers pentru ca legea criticatã sã fie dezbãtutã în procedurã de urgenţã de cãtre Parlament. Autorii sesizãrii susţin cã dreptul Guvernului de a decide asupra oportunitãţii şi conţinutului iniţiativei legislative nu este unul absolut, iar Curtea Constituţionalã trebuie sã cenzureze respectarea "raţiunilor ce au stat la baza edictãrii dispoziţiilor art. 114 din Constituţie". Se mai aratã cã "acceptarea ideii potrivit cãreia Guvernul îşi poate angaja rãspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar ar semnifica transformarea acestei autoritãţi în putere legiuitoare, interferând cu atribuţiile de legiferare ale Parlamentului". II. Cu referire la criticile de constituţionalitate intrinsecã, se aratã cã legea criticatã "încalcã definiţiile fundamentale" prevãzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât derogã "de la principiile constituţionale şi de la alte norme legale peste care nu se poate trece". Se susţine cã mãsura de reducere a salariilor de bazã/indemnizaţiilor de încadrare/soldelor funcţiilor de bazã prevãzutã de <>Legea nr. 118/2010, deşi ar fi trebuit sã aibã caracter temporar, astfel cum rezultã din <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, în realitate, prevederile art. 1 din legea criticatã imprimã un caracter permanent acestor mãsuri. Totodatã, sunt invocate considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 şi se aratã cã aceastã mãsurã de reducere permanentã a drepturilor salariale trebuie aplicatã în ultimã instanţã; or, din moment ce existã "multiple alte soluţii care, puse în practicã, ar putea contracara efectele crizei prin care trece România în acest moment", o reducere a drepturilor salariale nu se justificã. Astfel, criza economicã nu poate constitui un pretext de a îngrãdi în mod permanent sau pe termen nedefinit drepturi şi libertãţi fundamentale, protejate atât prin Constituţie, cât şi prin acte internaţionale. Or, documentele internaţionale în materia drepturilor omului tolereazã restrângerea unor drepturi doar în situaţii excepţionale, situaţie în care nu se încadreazã starea economico-financiarã dificilã pe care o traverseazã statul român. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. Preşedintele Senatului, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I2673 din 23 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã. Se aratã cã legea criticatã încalcã art. 114 din Constituţie, întrucât au fost încãlcate condiţiile stabilite de Constituţie şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la posibilitatea promovãrii unui proiect de lege prin procedura angajãrii rãspunderii. În acest sens, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza pronunţãrii <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 în materia angajãrii rãspunderii Guvernului. Se susţine cã nu exista o urgenţã a adoptãrii legii criticate, urgenţa neputându-se datora chiar culpei iniţiatorului, respectiv Guvernul, care, potrivit <>Legii-cadru nr. 330/2009, ar fi trebuit sã depunã legea spre adoptare la Parlament pânã la data de 30 septembrie 2010. Mai mult, neîndeplinirea acestei obligaţii încalcã art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodatã, se apreciazã cã prin depunerea peste termen a proiectului de lege la Parlament, Guvernul, contrar ideii unui comportament loial în relaţia sa cu Parlamentul, a încãlcat art. 61 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseci, se aratã cã legea criticatã nu readuce drepturile salariale la acelaşi nivel ca înainte de reducerile operate prin <>Legea nr. 118/2010, iar creşterea de 15% prevãzutã în art. 1 din lege are în vedere nivelul salariului redus. Totodatã, se apreciazã cã majorarea menţionatã nu este altceva decât o redistribuire în salariu a unor sume corespunzãtoare premiului anual şi a primei de vacanţã, care, în cursul anului 2011, nu se vor mai acorda. Astfel, o mãsurã temporarã de diminuare a drepturilor salariale este permanentizatã, ceea ce constituie o încãlcare a principiului proporţionalitãţii. În aceste condiţii, se susţine cã sunt încãlcate prevederile art. 53 din Constituţie. În fine, se apreciazã cã legea criticatã este contrarã art. 11 şi 20 din Constituţie coroborate cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/6.159 din 22 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, apreciindu-se în final cã "Guvernul nu este şi nu poate fi o "putere legiuitoare"". În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã, se aratã, în esenţã, cã legea criticatã are un caracter temporar, aplicându-se pentru anul 2011, astfel încât <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 este întru totul respectatã. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/9.938 din 23 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, se aratã cã recurgerea la procedura angajãrii rãspunderii Guvernului este legitimã şi oportunã, în niciun caz abuzivã, având în vedere cã legea criticatã urmeazã sã se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2011. Totodatã, neadoptarea acestei legi într-un termen rezonabil ar fi fost susceptibilã sã creeze dificultãţi majore în domeniul salarizãrii personalului plãtit din fonduri publice, de naturã sã pericliteze înseşi obligaţiile asumate de statul român faţã de organismele financiare internaţionale. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, se aratã cã legea reglementeazã un nou sistem de salarizare a personalului plãtit din fonduri publice, o nouã paradigmã, o nouã viziune legislativã asupra salarizãrii, astfel încât nu se poate reţine încãlcarea art. 53 din Constituţie. Se aratã cã diminuarea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar a avut un caracter temporar, întrucât de la "1 ianuarie 2011 se recupereazã 15% din diminuare", recuperare care este în concordanţã cu posibilitãţile oferite de evoluţia indicatorilor macroeconomici şi rãspunde prevederilor din Constituţie privind responsabilitatea Guvernului de gestionare a problemelor ţãrii. Se mai susţine cã recuperarea integralã a diminuãrilor salariale operate prin <>Legea nr. 118/2010 ar avea consecinţe majore asupra deficitului bugetar. În fine, se aratã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu conferã dreptul de a continua încasarea salariului într-un cuantum determinant şi cã este la latitudinea statelor sã stabileascã prin legea bugetului cuantumul drepturilor salariale (Hotãrârea din 19 aprilie 2007, pronunţatã în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, Hotãrârea din 8 noiembrie 2005, pronunţatã în Cauza Kechko împotriva Ucrainei). Se mai susţine cã "veniturile viitoare constituie un «bun» numai dacã au fost deja câştigate în baza reglementãrilor în vigoare sau dacã existã un titlu executoriu cu privire la ele" (Hotãrârea din 13 iulie 2006, pronunţatã în Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotãrârea din 24 martie 2005, pronunţatã în Cauza Erkan împotriva Finlandei, Hotãrârea din 20 mai 2010, pronunţatã în Cauza Lelas împotriva Croaţiei etc.).
CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din sesizarea formulatã, îl constituie dispoziţiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice. Totuşi, din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se constatã cã aceasta vizeazã atât o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã privind legea în ansamblul sãu, sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi o criticã de neconstituţionalitate intrinsecã ce priveşte, în special, prevederile art. 1 din aceeaşi lege. În consecinţã, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, precum şi asupra legii în ansamblul sãu. Textul criticat punctual are urmãtorul cuprins: - Art. 1: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bazã/soldelor funcţiei de bazã/salariilor funcţiei de bazã/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunarã brutã/salariul lunar brut, indemnizaţia brutã de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%, în mãsura în care personalul îşi desfãşoarã activitatea în aceleaşi condiţii. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevãzute la alin. (1) şi alin. (2) se va stabili în anul 2011, ţinându-se seama de gradul sau treapta profesionalã, vechimea în muncã, vechimea în funcţie sau, dupã caz, în specialitate dobândite în condiţiile legii pânã la 31 decembrie 2010. (4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandã/salariul de comandã, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%. (5) În salariul de bazã, indemnizaţia lunarã de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bazã/salariul funcţiei de bazã aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit <>Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, cu modificãrile ulterioare, fãceau parte din salariul de bazã, din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, respectiv din solda/salariul funcţiei de bazã, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, cu modificãrile ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotãrâri ale Guvernului, necuprinse în <>Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificãrile ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, dupã caz, ca sporuri, la data reîncadrãrii se introduc în salariul de bazã, în indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, respectiv în solda/salariul de funcţie, fãrã ca prin acordarea lor sã conducã la creşteri salariale altele decât cele prevãzute de prezenta lege." Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al României, ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi al respectãrii Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 114 privind angajarea rãspunderii Guvernului şi ale art. 148 privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodatã, sunt considerate ca fiind încãlcate şi prevederile art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoaşterea drepturilor, libertãţilor şi principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului. Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã sesizarea formulatã îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnatã de un numãr de 53 de deputaţi. I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã, Curtea reţine urmãtoarele: Prin <>Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, într-un control a priori de constituţionalitate care a vizat viitoarea <>Lege-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, Curtea a statuat cã "Guvernul poate recurge la angajarea rãspunderii sale, indiferent de faza în care se aflã procedura legislativã. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentarã, dar şi de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea acestei legi prin procedura prevãzutã de art. 114 din Constituţie a fost necesarã pentru a rãspunde într-un timp cât mai scurt la cerinţele Fondului Monetar Internaţional. Prin prisma acestor considerente, Curtea reţine cã Guvernul a recurs la aceastã procedurã in extremis, întrucât structura politicã a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedurã uzualã sau de urgenţã". Prin <>Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat cã angajarea rãspunderii Guvernului este o "procedurã complexã ce implicã raporturi de naturã mixtã, deoarece, pe de o parte, prin conţinutul sãu este un act ce emanã de la executiv şi, pe de altã parte, prin efectul sãu, fie produce un act de legiferare - aşa cum este în speţa de faţã -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Aşa fiind, angajarea rãspunderii asupra unui proiect de lege reprezintã o modalitate legislativã indirectã de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentarã obişnuitã, este practic adoptatã tacit în absenţa dezbaterilor, Guvernul ţinând cont sau nu de amendamentele fãcute. La aceastã modalitate simplificatã de legiferare trebuie sã se ajungã in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedurã obişnuitã sau în procedura de urgenţã nu mai este posibilã ori atunci când structura politicã a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzualã sau de urgenţã. În speţã însã nu se pune aceeaşi problemã, întrucât, atunci când existã o majoritate parlamentarã care rezultã din faptul cã partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumãrii rãspunderii nu era oportunã, cu atât mai mult cu cât intrarea în vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar şi universitar 2010-2011. În plus, Curtea constatã cã dezbaterea în procedura obişnuitã în Parlament nu numai cã ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societãţii civile în problema educaţiei naţionale. De altfel, angajarea rãspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmãreşte ca acesta sã fie adoptat în condiţii de maximã celeritate, conţinutul reglementãrii vizând stabilirea unor mãsuri urgente într-un domeniu de maximã importanţã, iar aplicarea acestora trebuie sã fie imediatã. Altfel, nu se justificã recurgerea de cãtre Guvern la procedura angajãrii rãspunderii asupra proiectului de lege". Prin <>Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea a statuat, cu privire la cererea preşedintelui Senatului de a se constata existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlament şi Guvern, cã "nu subzistã condiţia urgenţei care sã fi determinat o astfel de mãsurã din partea Guvernului [angajarea rãspunderii pe proiectul de lege privind educaţia naţionalã - sn], câtã vreme mãsurile prevãzute în proiectul de lege intrã în efectivitate începând cu anul şcolar 2011-2012, iar unele dintre acestea chiar cu anul şcolar 2012-2013". Prin <>Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea a statuat cã "Decizia Guvernului de a-şi angaja rãspunderea nu poate fi cenzuratã de Parlament sub aspectul oportunitãţii sale, însã, la nivelul Parlamentului, în condiţiile procedurale stabilite prin Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se poate depune şi vota o moţiune de cenzurã care are drept efect demiterea Guvernului. Moţiunea de cenzurã se constituie într-un adevãrat instrument de naturã constituţionalã pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizãrii controlului parlamentar asupra activitãţii Guvernului". Faţã de jurisprudenţa Curţii Constituţionale expusã mai sus, Curtea observã cã angajarea rãspunderii Guvernului cu privire la Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice îndeplineşte criteriile impuse de art. 114 din Constituţie, şi anume: - existenţa unei urgenţe în adoptarea mãsurilor conţinute în legea asupra cãreia Guvernul şi-a angajat rãspunderea; - necesitatea ca reglementarea în cauzã sã fie adoptatã cu maximã celeritate; - importanţa domeniului reglementat; - aplicarea imediatã a legii în cauzã. Cu privire la primul criteriu menţionat, se observã cã Guvernul, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu este limitat în a folosi procedura angajãrii rãspunderii de un anumit numãr de ori pe sesiune [astfel cum este reglementatã procedura angajãrii rãspunderii Guvernului prin Constituţia francezã de la 1958, aşa cum a fost revizuitã prin Legea constituţionalã nr. 2008-724 din 23 iulie 2008 privind modernizarea instituţiilor celei de-a V-a Republici], ci, din contrã, premisa folosirii acestei proceduri are în vedere existenţa unei urgenţe în adoptarea mãsurii legislative indiferent de criteriul cantitativ mai sus menţionat. În cazul de faţã, Curtea constatã cã legea criticatã a fost adoptatã prin folosirea acestei proceduri tocmai datoritã faptului cã aceasta urmeazã sã intre în vigoare la 1 ianuarie 2011, astfel încât, raportat la momentul intrãrii în vigoare, este evident cã Guvernul trebuia sã foloseascã o procedurã constituţionalã care sã permitã adoptarea legii pânã la data de 1 ianuarie 2011. Este discutabil dacã legea criticatã ar fi putut fi adoptatã pânã la termenul fixat prin folosirea procedurii obişnuite de legiferare prevãzute de art. 75 din Constituţie sau prin adoptarea sa în procedurã de urgenţã, conform art. 76 alin. (3) din Constituţie. Or, neadoptarea legii criticate în acest termen ar fi dus la costuri sociale foarte grele în privinţa personalului salarizat din fonduri publice, respectiv ar fi urmat ca de la 1 ianuarie 2011, în privinţa calcului salariului/soldei/indemnizaţiei brute, sã se aplice în mod exclusiv prevederile <>Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, întrucât art. 30 alin. (5) din aceastã lege menţinea în platã salariul/solda/indemnizaţia brutã avutã la 31 decembrie 2009 doar pentru anul 2010, aceasta fiind, deci, o normã cu aplicare limitatã în timp. Prin urmare, hotãrârea Guvernului nu a fost animatã exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgenţa reglementãrii domeniului vizat prin prisma costurilor sociale ce ar fi putut interveni în lipsa acestei mãsuri. Astfel, opţiunea Guvernului în promovarea legii pe aceastã cale se întemeiazã, în mod obiectiv, pe urgenţa reglementãrii rezultând tocmai din eventualele consecinţe profund negative ce ar apãrea în lipsa ei. Cu privire la cel de-al doilea criteriu menţionat mai sus, Curtea constatã cã, în privinţa legii contestate, era necesar ca aceasta sã fie adoptatã în condiţii de maximã celeritate, având în vedere cã urmeazã a se aplica de la 1 ianuarie 2011. Aceastã "maximã celeritate" se constituie într-un element de naturã a susţine demersul Guvernului, având în vedere cã între momentul iniţierii acestui proiect de lege şi momentul fixat al intrãrii sale în vigoare era nevoie de o soluţie energicã şi rapidã de naturã a contracara efectele negative expuse în prealabil. Cu privire la cel de-al treilea criteriu, Curtea observã cã şi conţinutul reglementãrii vizeazã stabilirea unor mãsuri urgente într-un domeniu de maximã importanţã - salarizarea personalului din sfera publicã. Acest domeniu este în relaţie directã atât cu bugetul de stat, cât şi cu bugetul asigurãrilor sociale, bugete care sunt influenţate în mod decisiv de politica salarialã a statului. În mod evident, cuantumul salariilor/soldelor/indemnizaţiilor se constituie ca şi cheltuialã a bugetului de stat - cheltuieli de personal - şi, în acelaşi timp, contribuţiile la bugetul asigurãrilor sociale de stat constituie un venit la bugetul asigurãrilor sociale de stat, venit care depinde de cuantumul concret al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor stabilite. Astfel, având în vedere implicaţiile directe şi decisive ale politicii salariale a statului asupra celor douã bugete, rezultã, fãrã dubiu, cã salarizarea personalului din sfera publicã constituie un domeniu de maximã importanţã cu privire la care poate fi folositã procedura angajãrii rãspunderii. În ceea ce priveşte cel de-al patrulea criteriu menţionat, Curtea reţine cã aplicarea legii criticate este imediatã 1 ianuarie 2011. Însã Curtea urmeazã sã analizeze raţiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, respectiv dacã impunerea unei asemenea date de intrare în vigoare a legii este la discreţia Guvernului sau decizia executivului şi, în final, cea a Parlamentului trebuie sã ţinã cont de anumite elemente obiective. Un atare demers al Curţii este de naturã a cenzura posibilitatea Guvernului de a prevedea în textul legii termene scurte de intrare în vigoare, pentru a putea folosi procedura angajãrii rãspunderii. Or, în cazul de faţã, Curtea constatã cã data intrãrii în vigoare ţine cont de influenţa pe care o are aceastã lege asupra bugetului de stat şi de asigurãri sociale, bugete care sunt elaborate anual şi aprobate, desigur, tot anual de cãtre Parlament - a se vedea art. 138 alin. (2) din Constituţie. Astfel, data intrãrii în vigoare a legii nu a fost stabilitã pentru a fi, în mod formal, imediatã, din contrã, aceastã condiţie de temporalitate este, de asemenea, susţinutã în mod obiectiv şi raţional de natura implicaţiilor sale. Raportat la cele 4 criterii analizate, Curtea observã o intervenţie energicã şi rapidã a Guvernului prin folosirea procedurii angajãrii rãspunderii, pentru a evita costuri sociale greu de surmontat în viitor. În aceste condiţii, Curtea constatã cã legea criticatã a fost adoptatã cu respectarea cerinţelor art. 114 din Constituţie. II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã formulate, Curtea reţine cã acestea sunt neîntemeiate. Autorii sesizãrii pleacã de la premisa greşitã potrivit cãreia reglementãrile art. 1 din legea criticatã permanentizeazã diminuarea temporarã a drepturilor salariale prevãzute de <>Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Or, se aratã cã aceste diminuãri trebuie sã aibã caracter temporar, întrucât au fost justificate pe temeiul art. 53 din Constituţie, temei care nu mai poate fi invocat în cauza de faţã. Legat de aceste susţineri, Curtea constatã urmãtoarele: În privinţa modului de stabilire a salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute în cursul anului 2010, au fost aplicabile prevederile art. 12 alin. (3) şi <>art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, care prevãd urmãtoarele: - Art. 12 alin. (3): "(3) În anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fãrã a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevãzuţi în anexele la prezenta lege."; - Art. 30 alin. (5): "(5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va pãstra salariul avut [...]". Cu alte cuvinte, începând cu 1 ianuarie 2011 urmau sã intre în vigoare dispoziţiile <>Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modalitãţii de calcul a salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute. Intrarea în vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecinţe negative în ceea ce priveşte salarizarea muncii în domeniul public, şi anume: 1. imposibilitatea aplicãrii practice a <>Legii-cadru nr. 330/2009 în cursul anului 2011, punându-se atât problema modalitãţii de calcul a salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute, cât şi cea a acordãrii acestora. O atare situaţie s-ar fi datorat lipsei prevederii unei valori a coeficienţilor de ierarhizare pentru anul 2011, aspect ce nu poate fi suplinit de existenţa unei prevederi legale care impune ca pânã în 2015 valoarea acestui coeficient sã fie de 1.100 lei; 2. în cazul stabilirii unei valori a coeficientului de ierarhizare pentru anul 2011, acesta ar fi avut o valoare mult sub nivelul de 1.100 RON ce trebuia atins de abia în 2015, nivel care nu ar fi asigurat un cuantum al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute comparativ cu cel existent la 31 decembrie 2009. O astfel de reglementare ar fi atras un cuantum în platã al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute mult mai scãzut decât cel din anul 2010, indiferent cã este vorba de perioada 1 ianuarie-2 iulie 2010 sau 3 iulie-31 decembrie 2010. Pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii perturbatoare, legiuitorul a ales sã permitã ultrctivarea prevederilor legale anterioare adoptãrii <>Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute lunare (a se vedea, în acest sens, şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.073 din 16 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 11 octombrie 2010, şi <>Decizia nr. 1.114 din 23 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010), însã cu un corectiv, respectiv prin creşterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor indemnizaţiilor brute nu este de naturã sã încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv cã "începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor mãsuri de diminuare, în condiţiile încadrãrii în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie sã se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicãrii mãsurilor criticate se va menţine în platã acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticatã. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul, pentru cã, în caz contrar, s-ar ajunge la încãlcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor". Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca dupã 1 ianuarie 2011 sã revinã la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor mãsuri de diminuare, în condiţiile încadrãrii în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie sã se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizatã a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior <>Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalitãţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativã a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiarã a ţãrii, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea <>Legii nr. 118/2010. Prin urmare, nu se poate susţine, astfel cum aratã Guvernul în punctul de vedere comunicat, cã legea criticatã reglementeazã un nou sistem de salarizare a personalului plãtit din fonduri publice, o nouã paradigmã, o nouã viziune legislativã asupra salarizãrii, ci, pur şi simplu, în anumite limite permite în interesul angajatului ultrctivarea unor reglementãri anterioare din domeniul salarizãrii. Desigur, pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnã cã, în continuare, existã o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncã. Prin urmare, invocarea situaţiei economico-financiare a ţãrii de cãtre legiuitor pentru a restrânge exerciţiul unui drept fundamental nu este suficientã, ci trebuie ca restrângerea operatã sã îndeplineascã toate exigenţele prevãzute de art. 53 din Constituţie. Curtea, cu prilejul adoptãrii deciziilor nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, în privinţa aplicãrii art. 53 din Constituţie, a statuat urmãtoarele: "Pentru ca restrângerea menţionatã sã poatã fi justificatã, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres prevãzute de art. 53 din Constituţie, şi anume: - sã fie prevãzutã prin lege; - sã se impunã restrângerea sa; - restrângerea sã se circumscrie motivelor expres prevãzute de textul constituţional, şi anume pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; - sã fie necesarã într-o societate democraticã; - sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o; - sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu; - sã nu aducã atingere existenţei dreptului sau a libertãţii." Aplicând aceste criterii cauzei de faţã, Curtea constatã urmãtoarele: 1. Restrângerea dreptului la salariu este prevãzutã printr-o lege, şi anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, adoptatã ca urmare a angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Parlamentului. 2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în mãsura în care este necesarã reducerea cheltuielilor bugetare. Însã legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimã instanţã, respectiv numai dacã anterior a mai luat şi alte mãsuri de naturã a revigora situaţia economico-financiarã a statului. Or, au mai fost adoptate şi alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi redresarea situaţiei economico-financiare a ţãrii. Exemplificativ în acest sens Curtea reţine: <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 113/2010 privind modificarea alin. (1) al <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor mãsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte mãsuri financiare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 21 iunie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2010 privind unele mãsuri de reducere a cheltuielilor publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 29 iunie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi alte mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, sau <>Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. 3. Referitor la cea de-a treia condiţie enumeratã, se observã, ca şi în deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, cã soluţia legislativã criticatã a fost "determinatã de apãrarea securitãţii naţionale [...]. Este evident cã securitatea naţionalã nu implicã numai securitatea militarã, [...], ci are şi o componentã socialã şi economicã. Astfel, nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de «securitate naţionalã» din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însãşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. De asemenea, prin deciziile nr. 188 şi 190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, şi <>Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 şi 713 din 25 mai 2010 <>Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, [...], Curtea a analizat constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, care suspenda executarea unor hotãrâri judecãtoreşti şi eşalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situaţiei de crizã economicã avutã în vedere prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009". În cauza de faţã, Curtea constatã cã se menţine în continuare existenţa unei ameninţãri la adresa stabilitãţii economice a ţãrii, deci, implicit, la adresa securitãţii naţionale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticatã, care prevede, în esenţã, urmãtoarele: A - "În anul 2010, în pofida unor uşoare îmbunãtãţiri ale stãrii economice, condiţiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat iniţial, activitatea economicã din România înregistratã în ultimele luni fiind în continuare marcatã de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât şi a unei revenirii lente a partenerilor comerciali ai României. Conform Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2011-2013, la finalul anului 2010 rata inflaţiei se apreciazã cã va ajunge faţã de sfârşitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale faţã de anul anterior, în timp ce deficitul contului curent al balanţei de plãţi externe se aşteaptã sã se menţinã în limite sustenabile, reprezentând 5,7% din PIB." B - "În acest context de crizã economicã efectele mãsurilor stabilite prin <>Legea nr. 118/2010 privind stabilirea unor mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor mãsuri de corecţie." 4. Mãsura este necesarã într-o societate democraticã, ea rãspunzând unei situaţii de crizã economicã şi socialã majorã a societãţii, care poate fi evitatã doar prin adoptarea unor mãsuri conjugate şi în alte domenii, astfel cum s-a arãtat mai sus. Numai când celelalte mãsuri luate nu au avut efectul scontat, mãsura restrângerii unui drept fundamental devine necesarã pentru protejarea, în final, a fiinţei statului, aşa cum rezultã din datele furnizate în expunerea de motive a legii. 5. Existã un raport just de proporţionalitate a mãsurii criticate cu situaţia care a determinat-o, respectiv criza economicã accentuatã, pãstrându-se un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivitãţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. 6. Mãsura prevãzutã de art. 1 din legea criticatã este aplicatã în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plãtit din fonduri publice. 7. Legea criticatã nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevãzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, mãsura criticatã are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident cã restrângerea exerciţiului unui drept trebuie sã dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea cãreia aceastã mãsurã a fost edictatã. Nu în ultimul rând, Curtea observã cã prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, datã la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptatã la a cea de-a 85-a sesiune plenarã a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arãtat, în mod expres, cã, "în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecãtorilor poate fi justificatã în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fãrã a fi privitã ca o încãlcare a independenţei autoritãţii judecãtoreşti". În continuare, în opinia invocatã se aratã cã o asemenea situaţie excepţionalã existã atunci când statul suferã în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul gãseşte necesar sã reducã salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). Cu alte cuvinte, o situaţie de crizã economicã este un temei suficient de grav pentru a determina o mãsurã de reducere a salariilor aplicatã nediscriminatoriu întregului personal plãtit din fonduri publice. Aşa cum rezultã din rãspunsul Comisiei de la Veneţia, statul are o anumitã marjã de apreciere în a adopta astfel de mãsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afecteazã întregul sãu sistem economic şi financiar; chiar dacã rãspunsul Comisiei de la Veneţia priveşte situaţia particularã a judecãtorilor, Curtea constatã cã acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul cã statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plãtit din fonduri publice în limite rezonabile, şi nu numai al judecãtorilor - care ocupã o poziţie distinctã în arhitectura statului -, rãspunzând astfel unei situaţii de gravã crizã economicã ce afecteazã statul - qui potest plus, potest minus. În consecinţã, Curtea observã cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) sau art. 53 din Constituţie şi nici cele cuprinse în actele internaţionale invocate în mod generic, cu privire la care nu existã o motivare de naturã a respecta exigenţele <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constatã cã dispoziţiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, în ansamblul sãu, precum şi, în special, ale art. 1 din lege sunt constituţionale. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la data de 28 decembrie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
În opoziţie cu susţinerile din Decizia Curţii, socotim cã Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fondurile publice trebuia declaratã neconstituţionalã, cel puţin pentru urmãtoarele considerente: Prin <>Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituţionalã a constatat cã sesizarea autorilor cu privire la reducerea cu 25 % nu este realã, întrucât din textul acestei legi rezultã cã începând cu 1 ianuarie 2011 "se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor mãsuri de diminuare, în condiţiile încadrãrii în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie sã se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Se aratã în continuare cã "în urma aplicãrii mãsurilor criticate se va menţine în platã acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel dinaintea reducerilor operate prin legea criticatã", accentuându-se caracterul temporar al restrângerii exerciţiului acestor drepturi, caracter ce ţine de esenţa dispoziţiilor din art. 53 din Constituţie. Curtea conchide în aceastã decizie cã mãsura de diminuare a cuantumului salariului, indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncã, ce afecteazã dreptul la salariu, dar cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie. Or, art. 53 din Constituţie aratã care sunt aceste condiţii, în sensul cã restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi trebuie dispusã numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii şi sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Dintre toate aceste condiţii, existenţa crizei economice ar putea fi cuprinsã în noţiunea mai largã de apãrare a securitãţii naţionale, dar fãrã a se renunţa la protecţia juridicã a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor pentru asigurarea unui nivel de trai decent şi pe duratã determinatã. În acest sens, a fost adoptatã şi <>Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În aceste condiţii, se pune problema dacã Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice este în acord cu art. 53 din Constituţie şi dacã respectã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010. În privinţa concordanţei cu <>art. 53, arãtãm cã Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a avut o duratã limitatã în timp, şi anume pânã la data de 31 decembrie 2010. Faptul cã Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice nu a revenit la salariile din iunie 2010 încalcã caracterul temporar al legii din iunie 2010 şi deci dispoziţiile art. 53 din Constituţie. În principiu, se aratã în art. 1 alin. (2) din lege cã începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut se majoreazã cu 15%. Întrucât toate aceste elemente ale salariului nu se majoreazã, ci se încearcã o aducere parţialã la nivelul salariului din iunie 2010, restul de 10% neavând un termen de restituire, se încalcã şi dreptul de proprietate prevãzut în art. 44 din Constituţie, chiar dacã drepturile salariale sunt drepturi de creanţã, dar, potrivit jurisprudenţei CEDO, sub aspectul ocrotirii lor, li se aplicã regulile de la dreptul de proprietate. În al doilea rând, nu se respectã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 872/2010 care a statuat cã aceastã restrângere a exerciţiului drepturilor salariale este constituţionalã în mãsura în care se aplicã temporar, şi anume pânã la 31 decembrie 2010. Faptul cã textul legii din iunie 2010 prevedea adoptarea acestor mãsuri de diminuare, în condiţiile încadrãrii în politicile sociale şi de personal, care la rândul lor trebuie sã se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare, reţinerea a încã 10% din salariile prevãzute în iunie 2010 denotã cã legiuitorul nu a ţinut cont de prevederile acestei legi. Obligaţia de restituire a celor 25% din salariu este, dupã cum aratã Curtea Constituţionalã, o obligaţie de rezultat pe care şi-a impus-o legiuitorul. Or, în prezent, acesta a transformat-o într-o obligaţie de mijloace, încãlcând în acelaşi timp caracterul temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor salariale, caracter, ce este de esenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Mai mult, salariaţii din sectorul bugetar desfãşoarã aceeaşi activitate ca şi în iunie 2010, cu salariul redus cu 10%.
Judecãtor Aspazia Cojocaru
Judecãtor Tudorel Toader
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
