Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.649 din 15 decembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Florentin Scaleţchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Aratã cã textul de lege criticat reglementeazã o limitare a libertãţii individuale incompatibilã cu dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în sensul cã nu se stabileşte în niciun mod o duratã efectivã în timp a mãsurii de restrângere a libertãţii de circulaţie. Se solicitã sã se constate cã este neconstituţionalã interpretarea datã de instanţe atunci când nu stabilesc durata mãsurii preventive.
Autorul excepţiei, având cuvântul, aratã cã situaţia sa este aceeaşi de 3 ani, fiind împiedicat sã participe la conferinţe internaţionale în condiţiile în care statutul sãu presupune participarea. Aratã cã, din punctul de vedere supus analizei, învinuitul şi inculpatul ar trebui sã fie trataţi la fel, adicã sã fie stabilitã durata mãsurii dispusã de instanţã.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizeazã mai întâi cã, în susţinerile orale, se insistã asupra carenţei textului legal, solicitându-se Curţii Constituţionale fie o decizie interpretativã, fie neutralizantã, în sensul cã textul de lege este constituţional în mãsura în care din interpretarea acestuia nu se înţelege cã mãsura pe care o consacrã nu dureazã sine die. Apreciazã cã aceastã chestiune priveşte însã interpretarea şi aplicarea legii. Se mai aratã cã asupra constituţionalitãţii aceluiaşi text de lege Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu prin <>deciziile nr. 442/2006 şi nr. 352/2004, ale cãror considerente îşi menţin valabilitatea.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 1.210 din 1 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.421/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Florentin Scaleţchi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã în actuala reglementare obligaţiile pe care instanţa le stabileşte în sarcina inculpatului sunt neconstituţionale. Astfel, în cazul unei persoane faţã de care s-a luat mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara, instituirea aceloraşi îndatoriri pe care le are şi inculpatul obligat de a nu pãrãsi localitatea încalcã dreptul la liberã circulaţie consfinţit de art. 25 din Constituţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi de art. 23 şi art. 26 din Constituţie, restrângând nejustificat libertatea individualã şi dreptul la viaţã intimã, familialã şi privatã, garantate de aceste articole. Se mai aratã cã, pentru ca dreptul la liberã circulaţie sã poatã fi restrâns, este obligatoriu ca norma care prevede aceasta sã fie clarã şi neinterpretabilã. Or, norma criticatã încalcã principiile CEDO, deoarece nu este precisã şi suficient de clarã, astfel încât este inaccesibilã justiţiabilului şi, de multe ori, chiar juristului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Aratã cã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi ţara reprezintã o restrângere a exerciţiului dreptului la liberã circulaţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 53 din Constituţie, şi se impune pentru desfãşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, invocând şi considerentele care au fundamentat <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 442/2006 , nr. 713/2007 şi nr. 420/2009.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins: "Dispoziţiile art. 145 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul obligãrii de a nu pãrãsi ţara."
Art. 145 din acelaşi cod reglementeazã mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea.
Se susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 23 - Libertatea individualã, ale art. 25 - Libera circulaţie, ale art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu referire la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la art. 18 din aceeaşi convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã motivarea autorului acesteia vizeazã, în realitate, o problemã de interpretare a legii, respectiv a modului în care instanţele de judecatã interpreteazã şi aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 145 din Codul de procedurã penalã, în cazul "obligãrii de a nu pãrãsi ţara", solicitând, în cadrul unor critici care pun în discuţie claritatea reglementãrii, sã se constate cã este neconstituţionalã interpretarea datã de instanţe atunci când nu stabilesc durata acestei mãsuri. Or, atât aspectele privind interpretarea şi aplicarea legii, cât şi cele privind eventuala omisiune de reglementare, în sensul cã norma criticatã nu prevede, în faza judecãţii, o duratã maximã a mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara, nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã "numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse judecãţii intrã în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege, prin intermediul cãrora, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, se realizeazã justiţia, iar competenţa de legiferare revine Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este "unica autoritate legiuitoare a ţãrii".
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Florentin Scaleţchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
