Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.638 din 16 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 si art. 38 alin. 4 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 21 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 38 alin. 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Alexandru Tudorache în Dosarul nr. 419/1.748/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, de Bogdan Gheorghe Drãghici în Dosarul nr. 2.814/303/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Ion Pãunescu în Dosarul nr. 515/292/2010 al Judecãtoriei Roşiorii de Vede, precum şi de cãtre Jean Constantin Antoniu Lascu în Dosarul nr. 19.251/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã, personal, Alexandru Tudorache, Bogdan Gheorghe Drãghici şi Jean Constantin Antoniu Lascu, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzelor şi aratã cã, la Dosarul nr. 888D/2010, partea Cornelia Tudorache a depus note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens apreciazã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 23 şi art. 26 din Constituţie, şi nici celor ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, astfel încât nu poate fi vorba de o discriminare a tatãlui, atâta vreme cât în Codul familiei este consacrat principiul egalitãţii pãrinţilor în exercitarea ocrotirii pãrinteşti.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii dosarelor nr. 888D/2010, nr. 1.265D/2010, nr. 2.366D/2010 şi nr. 3.630D/2010, având în vedere obiectul identic al acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.265D/2010, nr. 2.366D/2010 şi nr. 3.630D/2010 la Dosarul nr. 888D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pãrţilor prezente, respectiv Alexandru Tudorache, Bogdan Gheorghe Drãghici şi Jean Constantin Antoniu Lascu, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Astfel, aceştia susţin cã art. 1 alin. 2 din Codul familiei este neconstituţional, textul de lege fiind discriminatoriu la adresa tatãlui, întrucât permite, mai ales, magistraţilor sã discrimineze tatãl, sã îl trateze ca pe un pãrinte de rang inferior şi sã ignore drepturile parentale ale taţilor care îşi iubesc copiii şi care doresc sã se implice în creşterea şi educarea lor.
Totodatã, acest articol permite justiţiei sã punã semnul egal între interesele mamei şi interesul superior al copilului, ignorând astfel importanţa relaţiei tatã-copil şi oferta parentalã superioarã a multor taţi. Aceştia aratã cã justiţia românã dã câştig de cauzã mamei sau familiei extinse materne în peste 95% din litigiile aflate pe rolul instanţelor, ignorând tatãl şi rolul acestuia în creşterea şi educarea copilului. Mai grav, în opinia autorilor excepţiei, este faptul cã, deşi custodia unicã este acordatã de regulã mamei, programul de vizitare rezervat tatãlui este unul simbolic, constând de cele mai multe ori în douã finaluri de sãptãmânã în fiecare lunã, indiferent de vârsta copilului. În acest context, susţin cã taţii, socotiţi suficient de buni pânã la pronunţarea divorţului de mama copilului, sunt reduşi de magistraţi doar la statutul de plãtitori de pensie alimentarã, fiind brusc consideraţi nedemni sã se mai implice în creşterea şi educarea propriilor copii, fiind deposedaţi brutal de toate drepturile parentale.
În final, învedereazã Curţii faptul cã discriminarea tatãlui în unele spitale sau secţii pentru copii este încã un fenomen prezent şi foarte nociv, iar justiţia şi autoritãţile publice ignorã faptul cã, în prezent, circa 35.000 de taţi se aflã în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstã de pânã la doi ani, cã aceştia sunt pãrinţi care îşi iubesc copiii şi care ştiu sã îi ocroteascã, iar cei 2 pãrinţi au drepturi şi obligaţii egale, fiind complementari şi la fel de importanţi pentru copiii lor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 419/1.748/2008, Încheierea din 5 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.814/303/2008, Încheierea din 18 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 515/292/2010, şi Încheierea din 26 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 19.251/4/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, Judecãtoria Roşiori de Vede şi Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 38 alin. 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Alexandru Tudorache, Bogdan Gheorghe Drãghici, Ion Pãunescu şi Jean Constantin Antoniu Lascu cu ocazia soluţionãrii unor cauze civile având ca obiect divorţ - încredinţare minori.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei instituie "o discriminare vãditã faţã de fiecare tatã din aceastã societate" şi contravine, în mod evident, unor principii fundamentale ale dreptului civil, cum ar fi principiul egalitãţii în drepturi între bãrbaţi şi femei şi principiul exercitãrii drepturilor şi al îndeplinirii îndatoririlor pãrinteşti în interesul copiilor, dat fiind cã legea apãrã doar interesele mamei şi copilului.
Cu privire la reglementarea cuprinsã în art. 38 alin. 4 din Codul familiei, autorii excepţiei o apreciazã ca fiind lipsitã de precizie şi claritate, neîndeplinind astfel criteriul de calitate prevãzut de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cea ce aduce o atingere gravã dreptului constituţional la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3), precum şi dreptului la viaţã de familie, ocrotit de art. 26 alin. (1) din Legea fundamentalã, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, Judecãtoria Roşiori de Vede şi Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. 2 şi art. 38 alin. 4 din Codul familiei, care prevãd cã:
- Art. 1 alin. 2: "Statul apãrã interesele mamei şi copilului şi manifestã deosebitã grijã pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.";
- Art. 38 alin. 4: "La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, şi la art. 5 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care consacrã egalitatea între soţi, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (1) potrivit cãrora "autoritãţile publice respectã şi ocrotesc viaţa intimã, familialã şi privatã", precum şi art. 49 referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate din Codul familiei au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat cã acestea nu contravin Legii fundamentale.
Astfel, în ceea ce priveşte <>art. 1 alin. 2 din Codul familiei, prin Decizia nr. 326 din 13 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 31 martie 2008, Curtea a constatat cã acesta conţine dispoziţii cu valoare de principiu. Astfel, textul de lege criticat "reglementeazã preocuparea statului de a apãra interesele mamei şi ale copilului, care se realizeazã şi prin acţiunea de stabilire a paternitãţii copilului din afara cãsãtoriei. Instituţia ocrotirii copilului este reglementatã şi în acte internaţionale la care România este parte: Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990, Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice etc.
Ca atare, Curtea a constatat cã preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apãrate de Constituţie, ci, dimpotrivã, dã expresie respectãrii şi garantãrii drepturilor lui, în acord cu interesul superior al acestuia".
În acelaşi mod, Curtea a statuat cã nu poate fi reţinutã critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât "prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se aplicã tuturor celor aflaţi în ipoteza descrisã de norma legalã criticatã".
Pentru aceleaşi considerente, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici contrarietatea textului de lege criticat faţã de dispoziţiile art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã egalitatea între soţi.
Referitor la <>art. 38 alin. 4 din Codul familiei, prin Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, şi <>Decizia nr. 133 din 5 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 13 mai 2009, Curtea a reţinut cã, "în ceea ce priveşte protecţia copiilor, consacratã constituţional în art. 49 din Legea fundamentalã, aceasta se realizeazã prin încredinţarea lor unuia dintre pãrinţi care exercitã astfel drepturile pãrinteşti. Potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, pãrintele divorţat cãruia nu i s-a încredinţat copilul pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã, iar pãrintele cãruia i s-a încredinţat copilul, fiind ţinut sã îi asigure fostului soţ, care şi-a pãstrat calitatea de pãrinte, realizarea efectivã a drepturilor conferite de lege. O atare conduitã cooperantã este impusã de împrejurarea cã drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice pãrinte faţã de copilul sãu şi care subzistã atât timp cât pãrintele nu este decãzut din drepturile pãrinteşti".
Totodatã, Curtea a reţinut cã "desfacerea cãsãtoriei prin divorţ şi, implicit, separarea pãrinţilor duc, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti faţã de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de imposibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a aceloraşi modalitãţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti. Orice hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã de cãtre instanţã în procedura de desfacere a cãsãtoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţãrii unei hotãrâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre pãrinţi".
Aşa fiind, întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
De altfel, Curtea reţine cã art. 396 şi <>art. 397 din Legea nr. 287/2009 - Codul civil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, care va intra în vigoare la data care va fi stabilitã în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, reglementeazã raporturile dintre pãrinţii divorţaţi şi copiii lor minori, în sensul cã, dupã divorţ, autoritatea pãrinteascã revine în comun ambilor pãrinţi, afarã de cazul în care instanţa decide altfel. În art. 398 din acelaşi act normativ se stipuleazã faptul cã, atunci când existã motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotãrãşte ca autoritatea pãrinteascã sã fie exercitatã numai de cãtre unul dintre pãrinţi, celãlalt pãrinte pãstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia sau la cãsãtoria acestuia.
În final, cu privire la critica referitoare la lipsa de precizie şi claritate a prevederilor art. 38 alin. 4 din Codul familiei, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut cã, "din cauza principiului generalitãţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolutã. Una dintre tehnicile de reglementare constã în recurgerea mai degrabã la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivã şi a se putea adapta la schimbãrile de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practicã (hotãrârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei şi Cantoni contra Franţei). Funcţia decizionalã acordatã instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepãrta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretãrii normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul sã fie coerent".
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 38 alin. 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Alexandru Tudorache în Dosarul nr. 419/1.748/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, de Bogdan Gheorghe Drãghici în Dosarul nr. 2.814/303/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Ion Pãunescu în Dosarul nr. 515/292/2010 al Judecãtoriei Roşiorii de Vede, precum şi de cãtre Jean Constantin Antoniu Lascu în Dosarul nr. 19.251/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
