Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea presedintelui Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 2 februarie 2012
I. Cu Adresa nr. 4.068 din 7 decembrie 2011, secretarul general al Senatului României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de un grup de 38 de senatori, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotãrârii Plenului Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile celor 38 de senatori. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtorii: Ilie Sârbu, Adrian Ţuţuianu, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Titus Corlãţean, Daniel Savu, Cosmin Vasile Nicula, Ion Rotaru, Nicolae Moga, Gheorghe Pavel Bãlan, Toni Greblã, Sergiu Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Georgicã Severin, Gheorghe Marcu, Radu-Cãtãlin Mardare, Valer Marian, Mihãiţã Gãinã, Dan Coman Şova, Ioan Chelaru, Marius Sorin Ovidiu Bota, Iulian Bãdescu, Ioan Mang, Florin Constantinescu, Cãtãlin Voicu, Alexandru Cordoş, Valeca Şerban Constantin, Lia-Olguţa Vasilescu, Gheorghe Saghian, Nicolae Dãnuţ Prunea, Gheorghe Pop, Miron Tudor Mitrea, Gavril Mârza, Constantin Tãmagã, Alexandru Mazãre, Ecaterina Andronescu, Sorin Constantin Lazãr şi Viorel Arcaş.
II. Obiectul sesizãrii îl constituie Hotãrârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 noiembrie 2011.
III. În motivarea sesizãrii se susţine cã hotãrârea criticatã este contrarã principiilor constituţionale pe care se întemeiazã activitatea Parlamentului, în general, şi alegerea Preşedintelui acestui for legislativ, în special, consacrate de art. 1 alin. (3), art. 2, art. 8, art. 36 şi 37, art. 62, art. 63, art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie. Aceasta întrucât, în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor Camerelor Parlamentului, Constituţia instituie principiul aplicãrii algoritmului politic, aşa cum a rezultat acesta în urma alegerilor, respectiv prin raportare la data alegerilor când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevãzute de art. 36 şi art. 37 din Constituţie, se exprimã voinţa cetãţenilor, voinţã care contureazã configuraţia politicã a Camerelor, şi nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi. Astfel, legiuitorul constituant a stabilit pentru preşedinţii Camerelor Parlamentului un mandat identic cu mandatul Camerelor, pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea în exercitarea funcţiei de preşedinte şi pentru asigurarea funcţionãrii instituţiei. Or, în urma alegerilor parlamentare din anul 2008, prin algoritmul politic izvorât în urma alegerilor din voinţa corpului electoral a rezultat desemnarea preşedintelui Senatului de cãtre Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Se citeazã în acest sens din Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005, prin care Curtea a examinat instituţia revocãrii preşedintelui Senatului.
Se susţine, faţã de considerentele care au fundamentat decizia menţionatã, cã hotãrârea criticatã, care a validat alegerea unui candidat propus de Grupul parlamentar al PDL, în condiţiile în care principiile constituţionale instituie un veritabil "fine de neprimire" la depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Senatului din partea altui grup parlamentar decât cel cãruia acest drept îi aparţine ca efect al algoritmului politic rezultat în urma alegerilor - Grupul parlamentar al PSD.
Se mai aratã şi cã, în cauzã, pierderea sprijinului politic de cãtre fostul preşedinte al Senatului - Mircea-Dan Geoanã - a produs efecte din momentul în care grupul parlamentar din care acesta fãcea parte a declarat expres în plen aceastã decizie. Pierderea sprijinului politic de cãtre fostul preşedinte al Senatului a condus la vacantarea funcţiilor acestuia, atât la conducerea Senatului, cât şi în Biroul permanent. Având în vedere principiile constituţionale aplicabile, referitoare la aplicarea algoritmului politic, izvorât în urma alegerilor din voinţa corpului electoral, în ceea ce priveşte alegerea noului preşedinte al Senatului ca urmare a vacantãrii acestei funcţii, apare evident cã dreptul de a face propuneri de candidaţi pentru ocuparea funcţiei vacante aparţine de drept exclusiv Grupului parlamentar al PSD, care i-a retras sprijinul politic senatorului în cauzã.
IV. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 8 decembrie 2011, Curtea Constituţionalã a solicitat preşedintelui Senatului punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
V. Cu Adresa nr. XXXV/4.131 din 13 decembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciazã cã sesizarea este neîntemeiatã.
Se susţine cã din configuraţia politicã a Camerelor, astfel cum rezultã aceasta în urma alegerilor, nu se poate stabili cãrui grup parlamentar îi revine funcţia de preşedinte al unei Camere; aceasta este, pe de o parte, numai consecinţa negocierilor politice dintre liderii grupurilor parlamentare, iar, pe de altã parte, rezultatul votului exprimat de membrii Camerelor. Prin urmare, nu se poate stabili o legãturã de cauzalitate directã între configuraţia politicã a unei Camere rezultate din alegeri şi legitimitatea revendicãrii, numai de cãtre un grup parlamentar, a funcţiei de preşedinte al unei Camere; dacã o asemenea legitimitate s-ar stabili, ar însemna cã preşedintele Senatului nu ar mai trebui sã fie ales, fiind suficientã desemnarea sa de cãtre un grup parlamentar, situaţie ce ar reprezenta o înfrângere a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) teza întâi din Constituţie.
Se mai apreciazã şi cã în cauzã nu sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601/2005, deoarece grupul parlamentar care l-a revocat din funcţie pe fostul preşedinte al Senatului nu este acelaşi cu cel care l-a propus pe acesta - în 2008 - drept candidat pentru ocuparea acestei funcţii. Aceasta întrucât, în decembrie 2008, domnul senator Mircea-Dan Geoanã a fost propus drept candidat la aceastã funcţie de Grupul parlamentar PSD + PC, grup politic al alianţei electorale cu acelaşi nume care a participat la alegeri; ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianţe au decis sã-şi constituie un grup parlamentar distinct - Grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalţi senatori ai grupului iniţial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL. Prin urmare, actualul Grup parlamentar al PSD este diferit de fostul Grup parlamentar al PSD + PC. Nefiind aplicabile considerentele deciziei menţionate, în aceastã ipotezã devin aplicabile normele regulamentare generale referitoare la alegerea preşedintelui Senatului, respectiv dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Într-o asemenea ipotezã, fiecare grup parlamentar poate face numai o propunere, fiind declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care întruneşte votul majoritãţii senatorilor prezenţi. De altfel, propunerile formulate de fiecare dintre grupurile parlamentare nu au fost contestate explicit cu ocazia prezentãrii de cãtre acestea a candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, hotãrârea Senatului criticatã, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
I. Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Hotãrârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
Sub aspectul competenţei de a soluţiona prezenta sesizare, Curtea reţine considerentele Deciziei nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, prin care şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalitãţii hotãrârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor Plenului Senatului şi hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, instituitã urmare modificãrii şi completãrii art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, considerente potrivit cãrora "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile Parlamentului, adoptate dupã conferirea noii competenţe, hotãrâri care afecteazã valori, reguli şi principii constituţionale sau, dupã caz, organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional".
Parlamentul este o autoritate fundamentalã a statului, reglementatã de prevederile cap. I al titlului III - Autoritãţile publice din Constituţie. Prin urmare, Hotãrârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului intrã sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.
II. Cu privire la susţinerile autorilor sesizãrii, Curtea constatã cã aceştia, deşi invocã o serie de texte constituţionale pretins încãlcate prin hotãrârea plenului Senatului criticatã, îşi întemeiazã în principal criticile pe raţionamentul care a fundamentat pronunţarea de cãtre Curtea Constituţionalã a Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (5), art. 12 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 31, art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi ale art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotãrârea nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005.
Prin aceastã decizie, Curtea, examinând o serie de texte din Regulamentul Senatului, a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii care reglementau instituţia revocãrii preşedintelui Senatului întrucât, pe de o parte, instituiau posibilitatea "ca în locul preşedintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar şi revocat cu titlu de sancţiune juridicã, sã fie ales un nou preşedinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încãlcarea principiului configuraţiei politice" [art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului] iar, pe de altã parte, instituiau "revocarea preşedintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui" [art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului].
Raţionamentul invocat de autorii sesizãrii nu este însã aplicabil, deoarece a fost enunţat de Curtea Constituţionalã, urmare a examinãrii unei alte instituţii juridice - aceea a revocãrii preşedintelui Senatului cu titlu de sancţiune juridicã - instituţie care nu este în discuţie în prezenta cauzã, unde Curtea este chematã sã examineze din punctul de vedere al constituţionalitãţii un act adoptat într-o altã situaţie juridicã, respectiv de încetare de drept a funcţiei de preşedinte al Senatului ca urmare a retragerii sprijinului politic.
Astfel, prin Hotãrârea Senatului nr. 53 din 23 noiembrie 2011 s-a constatat încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al Senatului a domnului senator Mircea-Dan Geoanã. Încetarea de drept a funcţiilor deţinute a intervenit ca urmare a retragerii sprijinului politic, respectiv a hotãrârii de excludere a domnului Mircea-Dan Geoanã din Partidul Social Democrat. În Şedinţa Biroului permanent al Senatului din data de 28 noiembrie 2011 s-a hotãrât alegerea, în aceeaşi zi, a preşedintelui Senatului, fiind propuşi pentru aceastã funcţie: domnul Vasile Blaga, de cãtre Grupul parlamentar al PDL, şi domnul Titus Corlãţean, de cãtre Grupurile parlamentare ale USL. Prin Hotãrârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011, Senatul a decis alegerea domnului senator Vasile Blaga, aparţinând Grupului parlamentar al PDL, în funcţia de preşedinte al Senatului.
Or, excluderea dintr-un partid politic constituie o decizie exclusivã a partidului politic în cauzã, care nu este supusã controlului niciunei autoritãţi.
Art. 16 alin (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 stabileşte, sub acest aspect, cã "Dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului". Aşa cum a reţinut Curtea Constituţionalã în mai multe decizii pronunţate cu privire la constituţionalitatea textului de lege citat (de exemplu, Decizia nr. 952 din 25 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010), partidele se organizeazã şi funcţioneazã pe baza unor norme proprii, adoptate dupã o procedurã proprie, cu o jurisdicţie proprie recunoscutã de lege, iar instanţele judecãtoreşti nu sunt legitimate sã exercite înfãptuirea justiţiei în ceea ce priveşte actele de încãlcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice.
Astfel fiind, şi având în vedere cã sancţiunea prevãzutã de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, respectiv aceea a încetãrii statutului de preşedinte al unei Camere ca urmare a retragerii sprijinului politic, intervine, de drept, pãstrarea, în aceastã situaţie, a dreptului exclusiv al aceluiaşi partid politic cu privire la funcţia de preşedinte al Camerei deschide calea unor posibile abuzuri, respectiv a unei instabilitãţi la conducerea acesteia, întrucât partidul în cauzã poate, teoretic, oricând, şi pentru motive care nu pot fi în niciun fel cenzurate, sã determine schimbarea persoanei care ocupã funcţia respectivã.
Se observã în acest sens cã, dacã în cazul revocãrii, motivele revocãrii - existenţa unor fapte de încãlcare a prevederilor Constituţiei sau ale Regulamentului - au caracter obiectiv şi trebuie arãtate în cuprinsul propunerii de revocare, în cazul retragerii sprijinului politic ca urmare a excluderii din partidul politic, motivele deciziei partidului privesc doar raporturile cu partidul în cauzã şi nu existã obligaţia de a fi prezentate.
Aşadar, pierderea calitãţii de membru a unui partid politic este guvernatã de normele juridice cuprinse în statutele partidelor şi ţin de jurisdicţia exclusivã a acestora. Aceastã autonomie normativã şi jurisdicţionalã a partidelor politice constituie o manifestare a tendinţei inevitabile de emancipare a acestora în raport cu ordinea juridicã etaticã. Controlul normativ al partidelor asupra membrilor lor este adesea foarte puternic şi se extinde chiar şi asupra vieţii lor private, asupra opiniilor lor etc. Tendinţa de autonomie sub aspectele enunţate poate fi justificatã având în vedere obiectivele de ordin ideologic ale partidelor politice, însã controlul partidelor politice şi jurisdicţia lor exclusivã nu se poate extinde, implicit, şi asupra unei instituţii fundamentale a statului de drept, aceea de preşedinte al Senatului, ci numai asupra persoanei care ocupã la un moment dat aceastã funcţie. Aceasta întrucât, aşa cum a reţinut Curtea Constituţionalã chiar în considerentele deciziei invocate de autorii sesizãrii, "preşedintele Senatului, în exercitarea funcţiei, este neutru din punct de vedere politic, întrucât nu reprezintã poziţia politicã şi interesele unui partid politic, ci reprezintã Senatul în integralitatea sa. Potrivit art. 39 alin. (1) din Regulamentul Senatului, preşedintele Senatului are, între alte atribuţii ce decurg din calitatea sã de membru al Biroului permanent, urmãtoarele: convoacã Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare; conduce lucrãrile Senatului şi asigurã respectarea programului orar şi a ordinii de zi; acordã cuvântul, modereazã discuţiile, sintetizeazã problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votãrii, explicã semnificaţia votului şi anunţã rezultatul votului; asigurã menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea Constituţiei şi a Regulamentului Senatului; reprezintã Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, camera Deputaţilor, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, precum şi cu alte autoritãţi şi instituţii interne ori internaţionale. Deosebit de aceste atribuţii, preşedintele Senatului îndeplineşte unele competenţe de ordin constituţional şi legal, dintre care [...]: în conformitate cu art. 89 alin. (1) din Constituţie, preşedintele Senatului, împreunã cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderii grupurilor parlamentare, este consultat de Preşedintele României la dizolvarea Parlamentului; potrivit art. 98 alin. (1) din Constituţie, asigurã interimatul funcţiei de Preşedinte al României; potrivit art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţie sesizeazã Curtea Constituţionalã în vederea exercitãrii controlului constituţionalitãţii legilor înainte de promulgare, al tratatelor sau altor acorduri internaţionale şi al Regulamentului Senatului, precum şi pentru soluţionarea unor conflicte juridice de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice".
Statutul preşedintelui Senatului, distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent, implicã un plus de exigenţã în ceea ce priveşte actele care privesc acest statut, iar posibilitatea unui partid politic de a dispune în mod exclusiv, şi în orice condiţii, cu privire la aceastã instituţie, pe tot parcursul mandatului unei Camere a Parlamentului, nu este compatibilã cu aceastã exigenţã, impusã de dispoziţiile art. 64 din Constituţie interpretat în corelaţie şi în concordanţã cu principiile statului de drept, prevãzute de art. 1 din Legea fundamentalã.
Autonomia partidelor politice trebuie înţeleasã şi aplicatã în limitele principiilor constituţionale menţionate, astfel încât singura soluţie compatibilã cu acestea este ca, în cazul excluderii din partid a persoanei care ocupã funcţia de preşedinte al Senatului, alegerea noului preşedinte al Senatului sã fie decisã de camera respectivã, cu aplicarea în mod corespunzãtor a regulilor prevãzute de dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului, astfel cum, de altfel, s-a procedat în cauzã. Potrivit art. 24 alin. (1) din Regulamentul Senatului, "Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescãtoare a mãrimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singurã propunere."
Chiar dacã s-ar admite aplicarea întocmai, şi în aceastã situaţie juridicã, a regulilor privind revocarea, desprinse de Curte din interpretarea dispoziţiilor constituţionale, se constatã cã aceste reguli nu se pot aplica în cauza de faţã, având în vedere structura diferitã a grupurilor parlamentare din Senat la momentul alegerii actualului preşedinte al Senatului, în raport de data alegerii fostului preşedinte al Senatului.
Astfel, prin Decizia nr. 601/2005 Curtea a reţinut cã "reglementarea revocãrii preşedintelui Senatului nu poate contraveni principiului configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stã la baza alcãtuirii Biroului permanent.[...]" şi cã, în cazul revocãrii, înlocuirea acestuia "se poate face numai cu o persoanã din acelaşi grup parlamentar [...]." Examinând stenograma şedinţei Senatului din 19 decembrie 2008, se constatã cã grupul politic care, în virtutea respectãrii principiului configuraţiei politice, a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului, ales în aceeaşi şedinţã, a fost Grupul parlamentar al PSD+PC, grup politic al alianţei electorale cu acelaşi nume, care a participat la alegeri. Ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianţe au decis sã îşi constituie un grup parlamentar distinct - grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalţi senatori ai grupului iniţial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL.
Prin urmare, grupul parlamentar care a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului şi care, potrivit celor statuate în Decizia nr. 601/2005, ar fi trebuit sã desemneze noul candidat pentru aceastã funcţie nu mai exista la data de 28 noiembrie 2011, când în Biroul permanent al Senatului s-a luat în discuţie alegerea preşedintelui Senatului şi s-au reţinut candidaţii desemnaţi de grupurile parlamentare ale USL şi PDL pentru aceastã funcţie.
Regula enunţatã de Curte în contextul examinãrii instituţiei revocãrii din funcţia de preşedinte al Senatului este în mod evident aplicabilã numai în mãsura în care nu s-a schimbat configuraţia politicã iniţialã. Dacã grupul parlamentar iniţial care a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului nu mai existã, se revine, practic, la situaţia existentã la începutul mandatului Camerelor, cu aplicarea dispoziţiilor regulamentare corespunzãtoare, respectiv cele ale art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Prin aplicarea acestei proceduri au fost desemnaţi în cauzã cei 2 candidaţi la funcţia de preşedinte al Senatului şi a fost ales preşedintele Senatului, motiv pentru care susţinerile autorilor sesizãrii sunt neîntemeiate.
De altfel, atât încetarea funcţiei de preşedinte al Senatului, cât şi alegerea noului preşedinte al Senatului constituie consecinţa juridicã a unor negocieri politice, compuneri şi recompuneri de forţe politice care au avut loc în Senat în decursul actualului mandat al acestei Camere a Parlamentului. Aceste mutaţii de ordin politic nu pot face obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţionalã, fiind, pe de o parte, o consecinţã a instituţiei mandatului reprezentativ pe care îl au, potrivit Legii fundamentale, parlamentarii, iar, pe de altã parte, o exprimare a autonomiei Camerelor Parlamentului.
III. Având în vedere toate aceste motive, Curtea constatã cã Hotãrârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 843 din 28 noiembrie 2011, nu încalcã prevederile constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge sesizarea de neconstituţionalitate a Hotãrârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui Senatului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 decembrie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
OPINIE SEPARATĂ
Nu am subscris la soluţia adoptatã, cu majoritate de voturi, de membrii Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, prin care Curtea a constatat cã Hotãrârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului nu încalcã prevederi constituţionale şi, ca atare, a respins sesizarea de neconstituţionalitate a acestei hotãrâri, formulatã de cei 38 de senatori.
Consider cã sesizarea trebuia respinsã, ca inadmisibilã, pentru argumentele prezentate la pct. I al Opiniei separate la Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011*) şi pentru cele pe care le voi prezenta.
___________
*) Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotãrârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.
Socotesc, în continuare, cã nu toate hotãrârile adoptate de Plenul Camerei Deputaţilor, de Plenul Senatului ori de Plenul celor douã Camere reunite ale Parlamentului pot forma obiectul controlului de constituţionalitate.
1. Controlul Curţii Constituţionale, aşa cum se poate deduce din dispoziţiile art. 146 lit. a)-d) din Legea fundamentalã, priveşte controlul constituţionalitãţii unor acte normative, în care se includ: legile; iniţiativele de revizuire a Constituţiei; tratatele sau alte acorduri internaţionale; regulamentele Parlamentului; ordonanţele. La acestea se adaugã şi hotãrârile Parlamentului, ca urmare a modificãrii art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atribuţie conferitã Curţii în temeiul art. 146 lit. l) - "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii".
În opinia noastrã, chiar dacã textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu distinge cu privire la categoriile de hotãrâri adoptate de Plenul Camerelor Parlamentului care pot forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţionalã, este evident cã legiuitorul a avut în vedere numai hotãrârile cu caracter normativ.
Din moment ce norma care stabileşte competenţa Curţii este prevãzutã în art. 27 cuprins în secţiunea a 2-a "Procedura jurisdicţionalã" subsecţiunea 4 "Controlul constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului", printr-o interpretare sistematicã a textului nu se poate ajunge decât la concluzia cã, în exercitarea noii atribuţii, Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra hotãrârilor cu caracter normativ, cã sfera actelor supuse controlului este limitatã la controlul hotãrârilor normative ale Camerelor Parlamentului şi, pe cale de consecinţã, hotãrârile individuale sunt excluse controlului.
În mãsura în care legiuitorul ar fi dorit sã consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotãrâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o expres şi distinct, iar nu prin completarea unui text al legii care se referã la controlul de constituţionalitate a unei categorii de acte normative - regulamentele Camerelor Parlamentului.
Aşa cum s-a mai arãtat, în categoria "hotãrârilor individuale" se includ hotãrârile privind numiri şi alegeri în funcţii, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii, categorie în care se încadreazã şi hotãrârea din cauza de faţã. Aceste hotãrâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.
Textul art. 27 modificat nu reglementeazã efectele deciziilor Curţii privitoare la constituţionalitatea hotãrârilor, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 reglementeazã doar efectele deciziei prin care se constatã neconstituţionalitatea regulamentelor Parlamentului, fãrã sã facã nicio referire la celelalte hotãrâri.
În situaţia în care s-ar admite cã orice hotãrâre a Parlamentului poate fi supusã controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţionalã, al cãrei rol este de a asigura supremaţia Constituţiei, s-ar transforma într-un arbitru al tuturor conflictelor politice, inerente raporturilor dintre putere şi opoziţie, respectiv dintre partidele politice reprezentate în Parlament.
2. Se susţine cã Hotãrârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului intrã sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, potrivit cãrora "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile Parlamentului, adoptate dupã conferirea noii competenţe, hotãrâri care afecteazã valori, reguli şi principii constituţionale sau, dupã caz, organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional". Or, Parlamentul este o autoritate fundamentalã a statului, reglementatã de prevederile cap. I al titlului III - Autoritãţi publice din Constituţie.
Aşa cum s-a subliniat în doctrinã, "odatã ce norma care stabileşte competenţe este prevãzutã în art. 27 cuprins în secţiunea 2, pct. 4 intitulat «Controlul constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului», este imposibil de interpretat altfel decât ca privind controlul normelor. Or, introducerea în sfera controlului a organizãrii şi funcţionãrii autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional contrazice aceastã regulã elementarã a interpretãrii sistemice. Dacã am interpreta astfel art. 27 modificat, atunci am putea da Curţii Constituţionale competenţa de a verifica constituţionalitatea tuturor proceselor de constituire a tuturor organelor statului prevãzute de Constituţie".
3. Întrucât hotãrârea contestatã priveşte o problemã care ţine de procedura referitoare la alegerea Preşedintelui Senatului, respectiv de aplicare a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului, apreciez cã nu era de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare acele prevederi regulamentare.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã, "în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerelor, aşa încât contestaţiile privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei...". Mai mult, Curtea a arãtat cã nu este de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului. Camera este unica autoritate publicã ce deţine competenţa sã interpreteze, ea însãşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi sã decidã asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare datã, desigur, normele constituţionale aplicabile.
4. Este de semnalat cã modificarea ambiguã a art. 27 din cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul în care Curtea Constituţionalã poate verifica şi constituţionalitatea hotãrârilor Parlamentului, impune o intervenţie din partea legislativului pentru a clarifica: care sunt categoriile de hotãrâri ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate; care este procedura ce urmeazã a fi aplicatã, specificã noii reglementãri; efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constatã neconstituţionalitatea hotãrârilor Plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor Plenului Senatului şi a hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului.
5. Întrucât hotãrârea contestatã priveşte alegerea Preşedintelui Senatului, care face parte din categoria hotãrârilor cu caracter individual ce nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, sesizarea trebuia respinsã ca inadmisibilã.
Judecãtor,
Acsinte Gaspar
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
