Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.623 din 16 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 395, 397, 399, 402 si 403 din Codul de procedura penala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Mihai Dulãu în Dosarul nr. 1.062/294/2009 al Judecãtoriei Sãlişte. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza este în stare de judecatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia nu aratã în ce constã contrarietatea dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile din Constituţie invocate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.062/294/2009, Judecãtoria Sãlişte a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Mihai Dulãu cu ocazia soluţionãrii unei cereri de revizuire. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedurã penalã încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, cererea de revizuire se adreseazã parchetului, şi nu instanţei de judecatã, iar pe de altã parte, admiterea în principiu a cererii de revizuire este condiţionatã de întrunirea anumitor cerinţe legale, inclusiv dovedirea unor cazuri de revizuire prin hotãrâre judecãtoreascã sau prin ordonanţa procurorului, în condiţiile în care este de notorietate cã soluţionarea cauzelor privind anchetarea unor poliţişti pentru fapte comise în timpul serviciului treneazã foarte mult. Judecãtoria Sãlişte apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Invocã, în acest sens, <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 155/2007, nr. 561/2007 şi nr. 570/2007. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedurã penalã, cu modificãrile şi completãrile aduse <>art. 397, 402 şi 403 prin Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins: - Art. 395: "Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevãzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotãrâre judecãtoreascã sau prin ordonanţa procurorului, dacã prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când organele arãtate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constatã în procedura de revizuire."; - Art. 397: "Cererea de revizuire se adreseazã procurorului de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã. Cererea se face în scris, cu arãtarea cazului de revizuire pe care se întemeiazã şi a mijloacelor de probã în dovedirea acestuia. Dacã cererea nu îndeplineşte condiţiile arãtate în alin. 2, procurorul cheamã persoana care a fãcut cererea în vederea completãrii sau precizãrii acesteia. Cererea de revizuire adresatã direct instanţei se trimite pe cale administrativã procurorului competent."; - Art. 399: "Dupã introducerea cererii de revizuire procurorul ascultã, dacã este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicitã revizuirea. În cazul când este necesarã efectuarea de cercetãri pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţã. Totodatã, procurorul cere, dacã este necesar, dosarul cauzei. Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penalã. Dispoziţiile art. 217 alin. ultim sunt aplicabile. Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni şi curge de la data introducerii cererii de revizuire. Dupã efectuarea cercetãrilor, procurorul înainteazã întregul material împreunã cu concluziile sale instanţei competente."; - Art. 402: "La primirea lucrãrilor trimise de procuror, preşedintele instanţei fixeazã termen pentru examinarea admisibilitãţii în principiu a cererii de revizuire, dispunând ataşarea dosarului cauzei."; - Art. 403: "Admisibilitatea în principiu se examineazã de cãtre instanţã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor şi fãrã participarea procurorului. Instanţa examineazã dacã cererea de revizuire este fãcutã în condiţiile prevãzute de lege şi dacã din probele strânse în cursul cercetãrii efectuate de procuror rezultã date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţã, respingerea acesteia. Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacã existã identitate de persoanã, de temei legal, de motive şi apãrãri. Când cererea de revizuire a fost fãcutã pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a fãcut cererea ori în favoarea cãruia s-a fãcut revizuirea a decedat dupã introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, dupã rejudecarea cauzei, instanţa va hotãrî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplicã în mod corespunzãtor." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 395, 397, 399 şi 402 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi cu motivãri similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 226 din 19 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã textul de lege criticat, conform cãruia situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevãzute în art. 394 lit. b), c) şi d) din Codul de procedurã penalã se dovedesc prin hotãrâre judecãtoreascã sau prin ordonanţa procurorului prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, nu conţine dispoziţii care prin natura lor afecteazã dreptul la un proces echitabil, întrucât pãrţile se pot prevala de toate garanţiile care condiţioneazã caracterul echitabil al procesului. Conform art. 405 din Codul de procedurã penalã, "Rejudecarea cauzei dupã admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedurã privind judecarea în primã instanţã". Eventualele abuzuri ale organelor de urmãrire penalã sau ale procurorilor, la care se face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textului de lege criticat şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 397, 399 şi 402 din Codul de procedurã penalã, prin Decizia nr. 570 din 15 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, statuând cã aceste prevederi de lege, care instituie reguli privind modul de soluţionare a cererii de revizuire, nu sunt de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de un proces echitabil. Legislaţia procesual penalã prevede suficiente garanţii pentru asigurarea accesului liber la justiţie. Astfel, dupã efectuarea cercetãrilor pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, procurorul înainteazã întregul material, împreunã cu concluziile sale, instanţei competente. Aceasta examineazã dacã cererea de revizuire este fãcutã în condiţiile prevãzute de lege şi dacã din probele strânse în cursul cercetãrii efectuate de procuror rezultã date suficiente pentru admiterea în principiu. Din dispoziţiile art. 397-406 din Codul de procedurã penalã rezultã faptul cã este obligatorie sesizarea instanţei de judecatã, care, dupã verificarea probelor existente, se va pronunţa cu privire la temeinicia cererii de revizuire. Justificarea prezenţei organelor de urmãrire penalã în procedura revizuirii se explicã prin specificul acestei cãi de atac, al cãrei scop îl constituie repararea erorilor judiciare de fapt cuprinse în hotãrârile judecãtoreşti definitive. Calea de atac a revizuirii presupune reluarea procesului penal din faza de urmãrire penalã, restabilirea adevãrului putând duce la o altã soluţionare a cauzei decât cea dispusã anterior, fiind necesar ca şi în aceastã situaţie fazele procesului penal sã fie respectate. Pe cale de consecinţã, prin <>Decizia nr. 570 din 15 mai 2008, Curtea a reţinut cã prevederile art. 397, 399 şi 402 din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, întreaga activitate desfãşuratã de procuror şi de organele de urmãrire penalã, precum şi întregul probatoriu administrat fiind supuse controlului instanţei judecãtoreşti. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã penalã, faţã de care nu au fost formulate critici distincte. Pentru aceleaşi motive arãtate mai sus, textele de lege atacate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Mihai Dulãu în Dosarul nr. 1.062/294/2009 al Judecãtoriei Sãlişte. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2010.
