Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor pct. 10 din lista referitoare la sporuri si alte drepturi ale personalului didactic din invatamant cuprinsa in anexa nr. II/1 privind reglementari specifice personalului contractual din unitatile de invatamant la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ale art. 7 din cap. I lit. B "Reglementari specifice personalului didactic din invatamant" din anexa nr. II "Familia ocupationala de functii bugetare «Invatamant» la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acorda personalului didactic si personalului didactic auxiliar din invatamant" la Legea nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 8 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din Nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Sindicatul Învãţãmântului Preuniversitar Mureş în Dosarul nr. 3.293/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 192D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent-şef referã asupra faptului cã dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 27 septembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberãrilor pentru o mai bunã studiere a problemelor ce formeazã obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 11 octombrie 2011. La aceastã datã, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecatã potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţãrii pentru data de 18 octombrie 2011 când, pentru acelaşi motiv, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 20 octombrie 2011. La aceastã datã, având în vedere cererea de întrerupere a deliberãrilor motivatã de necesitatea obţinerii unor informaţii de la Guvern cu privire la impactul bugetar al textului legal criticat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 8 noiembrie 2011 când, având în vedere imposibilitatea constituirii majoritãţii prevãzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi necesitatea lãmuririi suplimentare a unor aspecte ce privesc competenţa instanţei constituţionale şi faptul cã soluţia legislativã criticatã a fost preluatã în textul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi al Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru data de 6 decembrie 2011. La acest din urmã termen de judecatã, Curtea, având în vedere imposibilitatea constituirii majoritãţii prevãzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, repunerea din nou pe rol a cauzei pentru data de 20 decembrie 2011.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, precizeazã cã, în lumina Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra textului legal criticat chiar dacã legea în cauzã nu mai este formal în vigoare din moment ce aceasta continuã sã producã efecte juridice în dosarul în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate.
Pe fond, aratã cã personalul din învãţãmântul gimnazial este discriminat faţã de cel din învãţãmântul primar, întrucât, deşi existã posibilitatea predãrii simultane în cadrul învãţãmântului gimnazial, personalului care efectueazã aceastã activitate nu i se poate acorda un spor de predare simultanã, spor pe care personalul didactic din învãţãmântul primar îl primeşte. Se susţine cã diferenţierea de tratament juridic este nejustificatã şi nerezonabilã, fiind contrarã art. 16 din Constituţie.
În consecinţã, se apreciazã cã textul legal criticat este neconstituţional în mãsura în care se exclude de la acordarea acestui spor personalul didactic din învãţãmântul gimnazial.
Totodatã, aratã cã, în temeiul Deciziei nr. III/1995, Curtea este competentã sã se pronunţe şi asupra textelor care au preluat soluţia legislativã criticatã, respectiv cele ale Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, pe care, de asemenea, le considerã neconstituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.293/102/2010, Tribunalul Mureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Sindicatul Învãţãmântului Preuniversitar Mureş într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a autoritãţilor publice competente la acordarea sporului de predare simultanã unui profesor din învãţãmântul gimnazial.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul legal criticat instituie o discriminare a personalului didactic din mediul gimnazial care asigurã predarea simultanã la douã-patru clase de elevi faţã de acelaşi personal din mediul primar. Se apreciazã cã ambele categorii de cadre didactice se aflã în situaţii juridice similare prin statutul lor, iar o atare reglementare instituie un dezavantaj în sarcina uneia dintre ele, fapt ce are ca rezultat ruperea echilibrului juridic dintre acestea.
Tribunalul Mureş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, neexistând nicio justificare obiectivã şi rezonabilã care sã reclame o deosebire de tratament între cadrele didactice din învãţãmântul primar şi cel gimnazial care predau simultan la mai multe clase de elevi, întrucât aceastã activitate implicã o încordare psihicã şi efort suplimentar indiferent de faptul cã predarea are loc în cadrul ciclului primar sau gimnazial.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã sporurile nu sunt drepturi fundamentale, astfel încât nu poate fi reţinutã încãlcarea art. 41 din Constituţie. Totodatã, se aratã cã textul legal criticat se aplicã tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este inadmisibilã, textul de lege criticat nemaifiind în vigoare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, informaţiile suplimentare solicitate Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile pct. 10 din nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice. În realitate, Curtea reţine cã autorul excepţiei criticã prevederile pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învãţãmânt cuprinsã în anexa nr. II/1 privind reglementãri specifice personalului contractual din unitãţile de învãţãmânt la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, prevederi asupra cãrora urmeazã sã se pronunţe prin prezenta decizie. Acestea au urmãtorul cuprins: "10. Personalul didactic care asigurã predarea simultanã la 2-4 clase de elevi în învãţãmântul primar primeşte un spor la salariul de bazã pentru activitãţi care solicitã o încordare psihicã foarte ridicatã, potrivit art. 8 lit. b) din Hotãrârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitãţile bugetare.
Mãrimea concretã a sporului se stabileşte dupã cum urmeazã:
- pentru 2 clase de elevi - 5%;
- pentru 3 clase de elevi - 7%;
- pentru 4 clase de elevi - 10%".
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 41 alin. (2) privind protecţia socialã a muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Obiectul de reglementare al listei referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învãţãmânt cuprinse în anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 nu vizeazã în mod exclusiv personalul din învãţãmântul primar, punctele acestei note referindu-se, în general, la învãţãmântul preuniversitar şi universitar. Rezultã cã eventuala neconstituţionalitate a unei referiri la personalul din învãţãmântul primar din cuprinsul pct. 10 al listei nu atrage automat eliminarea sporului respectiv, ci înlãturã limitarea acordãrii acestui spor numai personalului din învãţãmântul primar, ceea ce nu echivaleazã cu arogarea de cãtre Curtea Constituţionalã a unui rol de legiuitor pozitiv, din contrã, Curtea are posibilitatea de a elimina din textul legal criticat o limitare eventual neconstituţionalã în privinţa acordãrii sporului de predare simultanã.
Curtea nu va pune în discuţie legitimitatea acordãrii acestui spor personalului din învãţãmântul primar, ci legitimitatea constituţionalã a limitãrii acordãrii acestui spor numai acestei categorii de cadre didactice. Ad similis, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea unei sintagme din textul legal criticat, ceea ce a echivalat cu obligaţia procurorului ca, în cazul urmãririi penale fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale, sã prezinte învinuitului în toate cazurile materialul de urmãrire penalã, sau Decizia nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 18 decembrie 2007, decizie prin care constatarea neconstituţionalitãţii unor sintagme din textele legale criticate, care limitau dreptul apãrãtorului învinuitului sau inculpatului sã asiste la efectuarea numai a anumitor acte de urmãrire penalã, a avut drept efect extinderea dreptului apãrãtorului învinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricãror acte de urmãrire penalã.
II. Conform cererii de chemare în judecatã formulate de cãtre Sindicatul Învãţãmântului Preuniversitar Mureş la data de 17 septembrie 2010, se solicitã obligarea angajatorului la "calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a neacordãrii sporului de predare simultanã la 2 - 4 clase de elevi pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2010 [...] actualizate potrivit ratei inflaţiei pânã la data efectivã a plãţii".
Cererea de chemare în judecatã este formulatã, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003 - în vigoare la momentul declanşãrii litigiului - în numele unui cadru didactic, Laszlo Ildiko, membru de sindicat, care predã matematicã şi fizicã în cadrul învãţãmântului gimnazial în regim de predare simultanã.
În privinţa sporului de predare simultanã, raportul de muncã al cadrului didactic în cauzã este guvernat pe parcursul anului 2010, an pentru care, de altfel, autorul excepţiei solicitã plata acestui drept salarial, de Legea nr. 330/2009. Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogatã, începând cu 1 ianuarie 2011, prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.
Rezultã cã, în speţa de faţã, dispoziţiile Legii nr. 330/2009, deşi nu mai sunt formal în vigoare, produc în continuare efecte juridice, ele guvernând pe parcursul anului 2010 raportul de muncã al cadrului didactic în privinţa salarizãrii şi, implicit, deci al acordãrii/neacordãrii sporului de predare simultanã.
Curtea a statuat cã, o datã sesizatã, are sarcina de a controla normele deduse analizei sale, "fãrã a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formã, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate", ceea ce a şi dus la concluzia cã "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale cãror efecte juridice continuã sã se producã şi dupã ieşirea lor din vigoare" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).
Efectele juridice pe care norma le produce trebuie analizate atât pentru perioada activitãţii normei juridice, cât şi pentru perioada ulterioarã acesteia dacã efectele juridice produse nu sau stins încã. O atare constatare este susţinutã de faptul cã o normã juridicã ce a avut o aplicare limitatã în timp nu se poate aplica decât în privinţa raporturilor juridice nãscute şi stinse în perioada sa de activitate sau a celor ce s-au nãscut în aceastã perioadã, dar care nu s-au stins încã din diverse motive; numai în acest din urmã caz ideea de continuitate în privinţa producerii efectelor juridice menţionate vizeazã efectele produse în perioada de activitate a normei ce se reflectã în continuare asupra situaţiei personale a autorului excepţiei, dovadã a faptului cã raportul juridic respectiv nu s-a stins.
În cauza de faţã, Curtea constatã cã raportul juridic nãscut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa salarizãrii odatã cu plata lunarã a salariului în cursul anului 2010, tocmai datoritã faptului cã angajatul contestã, potrivit legii, modul de stabilire al salariului, ceea ce calificã situaţia în care acesta se aflã ca fiind o facta pendentia.
Prin urmare, Curtea reţine cã norma legalã nu şi-a epuizat efectele juridice în privinţa cadrului didactic în numele cãruia a fost ridicatã excepţia, ea continuând sã producã, pe cale de consecinţã, efecte juridice asupra situaţiei sale personale.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constatã cã, în lumina Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învãţãmânt cuprinsã în anexa nr. II/1 privind reglementãri specifice personalului contractual din unitãţile de învãţãmânt la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice este admisibilã.
III. Prin prisma celor mai înainte expuse, Curtea reţine, pe de o parte, cã este competentã sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulatã, fãrã a interfera cu sfera de competenţã a legiuitorului ordinar sau delegat, iar, pe de altã parte, cã excepţia respectã condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) - ( 3) din Legea nr. 47/1992. În consecinţã, Curtea urmeazã sã analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
IV. În jurisprudenţa sa, Curtea, în ceea ce priveşte principiul egalitãţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, a stabilit cã acesta "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivã, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţã, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sã se justifice raţional, în respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
Art. 16 din Constituţie "vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).
V. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, respectiv Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).
Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).
VI. Curtea Constituţionalã a constatat cã "sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintã drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bazã pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberã a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodatã, sã instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bazã, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cãrora li se acordã, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, Decizia nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 iunie 2009, Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).
"Instituirea şi diminuarea acestora [a sporurilor - s.n.], acordarea într-o anumitã perioadã de timp, modificarea lor ori încetarea acordãrii, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiazã de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivã a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca mãsurile dispuse sã vizeze deopotrivã toate categoriile de personal care se aflã într-o situaţie identicã" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, şi Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitatã).
VII. Conform art. 1 şi 4 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului nr. 3.281/2006 privind funcţionarea învãţãmântului preuniversitar cu predare simultanã, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 28 februarie 2006, învãţãmântul simultan se poate organiza atât în învãţãmântul preuniversitar primar, cât şi în cel gimnazial. Acest ordin este în continuare în vigoare, deci şi dupã intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
VIII. Curtea, având în vedere cele de mai sus, observã cã textul de lege criticat creeazã o diferenţã de tratament juridic între cadrele didactice din ciclul primar şi cele din ciclul gimnazial, în sensul cã beneficiul sporului de predare simultanã este acordat numai primei categorii de personal. Or, ambele categorii de cadre didactice predau în regim simultan, astfel încât consumul nervos, suprasolicitarea neuropsihicã şi efortul psihic depus sunt aceleaşi. În aceste condiţii, Curtea reţine cã, deşi ambele categorii de personal presteazã activitate didacticã în condiţii de predare simultanã, tratamentul juridic în privinţa recompensãrii acestui efort psihic este diferit, uneia acordândui-se sporul de predare simultanã, alteia nu. Diferenţierea operatã, şi anume în funcţie de ciclul de învãţãmânt, respectiv primar sau gimnazial, în condiţiile în care toate aceste cadre didactice fac parte din categoria cadrelor didactice din învãţãmântul preuniversitar, nu este un criteriu obiectiv care sã justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Este evident cã învãţãmântul primar şi gimnazial sunt parte componentã a învãţãmântului preuniversitar, astfel încât nu se poate susţine cã sporul de predare simultanã se cuvine numai unui anumit nivel din acest sistem (celui primar), atât timp cât aceastã modalitate de predare se desfãşoarã şi în cadrul urmãtorului nivel (în cel gimnazial).
Rezultã cã legiuitorul a optat pentru un criteriu greşit în acordarea acestui spor, ceea ce a creat o situaţie de discriminare la nivelul cadrelor didactice din învãţãmântul preuniversitar care asigurã activitatea de predare simultanã.
În aceste condiţii, sintagma "în învãţãmântul primar" cuprinsã în textul de lege criticat este neconstituţionalã, fiind contrarã art. 16 din Constituţie, întrucât limiteazã acordarea sporului de predare simultanã numai la o anumitã categorie de cadre didactice din învãţãmântul preuniversitar, fãrã a exista vreo justificare obiectivã şi raţionalã în acest sens.
IX. Curtea observã cã atât art. 7 din cap. I lit. B "Reglementãri specifice personalului didactic din învãţãmânt" din anexa nr. II "Familia ocupaţionalã de funcţii bugetare <<Învãţãmânt>>" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cât şi art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordã personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învãţãmânt" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, au menţinut soluţia legislativã criticatã în sensul cã suplimentele bãneşti rezultate din predarea simultanã se acordã numai cadrelor didactice din învãţãmântul primar, fie prin creşterea corespunzãtoare a clasei de salarizare faţã de cea anterior deţinutã, fie prin acordarea unui spor aplicat la salariul de bazã. Curtea observã cã Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, în privinţa stabilirii drepturilor de naturã salarialã pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, între 1 ianuarie 2011 şi 12 mai 2011, iar, începând cu 13 mai 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011.
Având în vedere aceastã situaţie, Curtea constatã cã are competenţa sã îşi extindã controlul de constituţionalitate cu privire la cele douã legi care preiau in terminis soluţia legislativã declaratã ca fiind neconstituţionalã.
Curtea Constituţionalã reţine cã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã din România, ceea ce duce la concluzia reţinutã şi în Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, cã instanţa constituţionalã este singura competentã sã constate neconstituţionalitatea actelor normative de reglementare primarã. Totodatã, Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei [a se vedea în acest sens art. 142 alin. (1) din Constituţie sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011], ceea ce obligã instanţa constituţionalã la o atitudine activã, în sensul aplicãrii şi respectãrii acestui principiu în limitele competenţei sale. Mai mult, şi ceea ce este de fapt decisiv în analiza problemei ridicate, este efectul mediat pe care îl produce asupra controlului de constituţionalitate Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, care, în mod direct, obligã Curtea sã se pronunţe asupra textului legal aplicabil cauzei, chiar dacã acesta nu mai este în vigoare, iar, în mod indirect, sã elimine soluţia legislativã constatatã ca fiind neconstituţionalã din celelalte acte normative care s-au succedat actului normativ iniţial care a cuprins acest viciu de neconstituţionalitate.
Aceastã decizie a readus controlul de constituţionalitate pe cale de excepţie la rigorile controlului de tip concret, stabilind, în mod expres, cã "legea nouã - normã de drept material, care abrogã expres legea anterioarã, chiar dacã ar conţine dispoziţii asemãnãtoare cu cele abrogate, nu poate guverna raportul juridic existent între pãrţi, nefiind aplicabilã cauzei deduse judecãţii; controlul de constituţionalitate asupra acestor noi dispoziţii nu ar prezenta niciun fel de relevanţã asupra soluţionãrii litigiului, efectuarea unui asemenea control echivalând cu ridicarea din oficiu de cãtre Curtea Constituţionalã a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992".
Prin urmare, Curtea a stabilit cã este obligatã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii textului aplicabil cauze, potrivit principiului tempus regit actum, şi nu numai asupra textului nou care ar prelua soluţia legislativã criticatã. Însã decizia citatã nu neagã competenţa Curţii de a-şi extinde controlul cu privire la textul care a preluat soluţia legislativã criticatã în condiţiile în care a analizat şi a constatat neconstituţionalitatea textului legal abrogat cu care a fost sesizatã. Din contrã, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 obligã Curtea, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, la o atitudine activã, în sensul eliminãrii dispoziţiei constatate ca fiind neconstituţionalã şi din actele normative succesive care au intervenit ulterior, indiferent dacã acestea sunt sau nu în vigoare la momentul soluţionãrii excepţiei.
De asemenea, Curtea reţine cã actele de reglementare primarã ulterioare nu pot pãstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale ce nu mai este în vigoare şi sã se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia.
Mai mult, în privinţa Legii nr. 63/2011, Curtea observã cã aceasta este parte a dreptului pozitiv în raport cu care subzistã o obligaţie a instanţei constituţionale de a elimina dispoziţiile legale neconstituţionale. O atare atitudine a Curţii Constituţionale trebuie sã fie justificatã de imperativul ca în dreptul pozitiv sã nu existe sau sã nu rãmânã în vigoare acte juridice vãdit neconstituţionale, Curtea neputând rãmâne în pasivitate pânã când Parlamentul în mod ipotetic ar acţiona (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010).
Totodatã, Curtea reţine cã aceastã extindere nu poate fi fãcutã avându-se în vedere Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, întrucât aceasta se referã la judecarea constituţionalitãţii unei dispoziţii legale modificate sau completate dupã ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi nu la judecarea constituţionalitãţii unei dispoziţii cuprinse într-o lege nouã care a preluat soluţia criticatã din legea anterioarã (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011).
În consecinţã, Curtea constatã cã este competentã sã îşi extindã controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor similare, care cuprind soluţia legislativã constatatã ca fiind neconstituţionalã, din Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 63/2011. Totodatã, Curtea subliniazã cã, prin aceastã extindere a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, nu exercitã un control de constituţionalitate din oficiu prin ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate distincte asupra noilor dispoziţii legale şi totodatã situaţia de faţã nu este similarã celei reglementate de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãruia, "în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalitãţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare".
Prin urmare, pentru motivele expuse la pct. VIII al prezentei decizii, Curtea constatã cã sintagma "în învãţãmântul primar" cuprinsã în art. 7 din cap. I lit. B "Reglementãri specifice personalului didactic din învãţãmânt" din anexa nr. II "Familia ocupaţionalã de funcţii bugetare <<Învãţãmânt>>" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi în art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordã personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învãţãmânt" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt este neconstituţionalã.
X. În privinţa efectelor prezentei decizii, Curtea reţine cã, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, "de la data publicãrii, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", ceea ce înseamnã cã, în temeiul prezentei decizii, nu pot fi supuse controlului judecãtoresc acele raporturi juridice care s-au nãscut sub imperiul celor douã legi care nu mai erau în vigoare (Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010) şi s-au stins înainte de data publicãrii prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, în ceea ce priveşte deciziile prin care se constatã neconstituţionalitatea unor dispoziţii care nu mai sunt în vigoare, a stabilit cã "acestea nu produc efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor. Dispoziţiile neconstituţionale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost invocatã excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele pendinte în faţa instanţelor judecãtoreşti în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile. Aşa fiind, efectele deciziei de admitere se limiteazã exclusiv asupra aplicãrii în timp a dispoziţiei sancţionate, cãreia i se refuzã ultraactivitatea întemeiatã pe principiul «tempus regit actum», iar nu şi asupra existenţei normei în dreptul pozitiv, care, în urma abrogãrii sau ajungerii la termen survenite anterior momentului în care se realizeazã controlul de constituţionalitate, a trecut în stare pasivã. Cu alte cuvinte, decizia Curţii prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor în toate situaţiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuã sã-şi producã efectele juridice neconstituţionale, în virtutea principiului «tempus regit actum»".
Desigur, în privinţa Legii nr. 63/2011, în vigoare la momentul pronunţãrii prezentei decizii, se aplicã prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, cu toate consecinţele pe care acestea le implicã atât sub aspectul obligaţiilor ce se nasc în sarcina Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), cât şi al autoritãţilor publice chemate sã aplice dispoziţiile art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordã personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învãţãmânt" la Legea nr. 63/2011.
Totodatã, Curtea reţine cã salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt pentru anul 2012 se va face în conformitate cu dispoziţiile art. II referitoare la art. 1 alin. (3)-(5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 283/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, potrivit cãrora, "în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordã pentru luna decembrie 2011, în mãsura în care personalul îşi desfãşoarã activitatea în aceleaşi condiţii". Prin urmare, autoritãţile publice implicate, inclusiv instanţele judecãtoreşti, sunt chemate sã realizeze o interpretare şi aplicare conformã a acestei legi cu efectele pe care la produce prezenta decizie în privinţa acordãrii sporului de predare simultanã în condiţiile Legii nr. 63/2011, ceea ce înseamnã cã, de la data publicãrii acestei decizii, cadrele didactice îndreptãţite vor beneficia de plata pe viitor a sporului de predare simultanã.
În fine, Curtea reţine cã puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţã tuturor subiectelor de drept.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Sindicatul Învãţãmântului Preuniversitar Mureş în Dosarul nr. 3.293/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã şi constatã cã sintagma "în învãţãmântul primar" cuprinsã în dispoziţiile pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învãţãmânt cuprinsã în anexa nr. II/1 privind reglementãri specifice personalului contractual din unitãţile de învãţãmânt la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, ale art. 7 din cap. I lit. B "Reglementãri specifice personalului didactic din învãţãmânt" din anexa nr. II "Familia ocupaţionalã de funcţii bugetare «Învãţãmânt»" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi ale art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordã personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învãţãmânt" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
