Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.612 din 15 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) I. c) si IV. e), art. 53 alin. (3) si art. 196 lit. b), e), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si a legii in ansamblul sau
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 8 decembrie 2010, un grup de 53 de deputaţi a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 17.325 din 8 decembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Ionel Palãr, Viorel Palaşcã, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu.
La data de 10 decembrie 2010, un grup de 66 de deputaţi a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 17.416 din 10 decembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010.
Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnatã de urmãtorii deputaţi: Aurelia Vasile, Adrian Nãstase, Ioan Cindrea, Florina Ruxandra Jipa, Rodica Nassar, Florian Popa, Cornel Itu, Iordache Florin, Silvestru Mircea Lup, Iuliu Nosa, Ioan Stan, Cãtãlin-Ioan Nechifor, Aurel Vlãdoiu, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacşu, Carmen Ileana Moldovan, Florin-Costin Pâslaru, Liviu-Bogdan Ciucã, Adrian Solomon, Lucreţia Roşca, Doina Burcãu, Andrei Dolineaschi, Ioan Damian, Nicolae-Ciprian Nica, Victor Cristea, Horia Grama, Eugen Bejinariu, Doru-Claudian Fruzulicã, Dumitru Boabeş, Mircea Duşa, Victor Socaciu, Sonia-Maria Drãghici, Vasile Popeangã, Viorel Stefan, Cristian-Sorin Dumitrescu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvãz, Georgian Pop, Ileana Cristina Dumitrache, Mircea-Gheorghe Drãghici, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Angel Tîlvãr, Mihai Tudose, Florentin Gust Bãloşin, Marian Ghiveciu, Costicã Macaleţi, Oana Niculescu-Mizil Ştefãnescu Tohme, Claudiu Iulian Manda, Vasile Bleotu, Radu Eugeniu Coclici, Laurenţiu Nistor, Cornel-Cristian Resmeriţã, Ciprian-Florin Luca, Ion Cãlin, Ioan Sorin Roman, Ion Burnei, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Robert Sorin Negoiţã, Vasile Ghiorghe Gliga şi Emil Radu Moldovan.
În sesizarea formulatã, care face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010, sunt învederate urmãtoarele motive de neconstituţionalitate:
1. Se susţine cã, prin instituirea unui "sistem obligatoriu de contribuţie diferit pentru bãrbaţi şi femei", se ajunge la o discriminare evidentã a acestora din urmã din moment ce vârsta de pensionare a femeilor este mai micã decât cea a bãrbaţilor. Or, o vârstã de pensionare mai redusã ar fi trebuit sã atragã şi un stagiu de cotizare mai redus.
În opinia autorilor sesizãrii, "prelungirea vârstei de pensionare ar fi trebuit sã fie un drept, nu o obligaţie"; totodatã, "vârsta de pensionare s-ar cuveni flexibilizatã suplimentar, inclusiv între femei", criteriul oferit, în acest sens, fiind categoria profesionalã din care acestea provin. În susţinerea celor menţionate este invocatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 258 din 16 martie 2010.
2. Se aratã cã prevederile legale care reglementeazã recalcularea pensiilor pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special încalcã art. 15 alin. (2) din Constituţie şi introduc o falsã premisã cã pensiile ocupaţionale pot fi recalculate ca şi cum ar fi fost obţinute în baza principiului contributivitãţii, deşi, prin lege, persoanele vizate nu au contribuit la sistemul de asigurãri sociale. Tot în sesizare, se menţioneazã, în mod expres, cã "persoanelor care beneficiazã de pensie de serviciu li se calculeazã pensia din sistemul public potrivit prevederilor <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, [...], urmând ca doar diferenţa pânã la cuantumul prevãzut de legea specialã sã fie suportatã de la bugetul de stat".
Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în platã la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, are caracter retroactiv. Se mai susţine cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cuantumul pensiei aflat în platã este un drept legal câştigat, astfel încât orice afectare a sa prin recalculare are caracter retroactiv.
3. Se apreciazã cã pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietãţii private, reprezintã o creanţã asupra statului, iar diminuarea acesteia pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special încalcã art. 44 din Constituţie. Se aratã cã pensia este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, iar reducerea acesteia prin recalculare, prevãzutã, practic, de art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, reprezintã o expropriere. În susţinerea acestui punct de vedere sunt invocate hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Rafinãriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, 1994, Gaygusuz împotriva Germaniei, 1997, Buchen împotriva Republicii Cehe, 2002, sau Andreejeva împotriva Letoniei, 2007.
În fine, se susţine cã prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special este afectat principiul speranţei legitime.
4. Se aratã cã art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege încalcã art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, tocmai prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special. În acest sens, sunt invocate şi prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 2 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, precum şi Directiva nr. 86/378/CEE. Se susţine cã "atât pensiile cadrelor militare din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cât şi pensiile judecãtorilor şi procurorilor se încadreazã în pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale guvernate de Directiva nr. 86/378/ECC". Totodatã, o asemenea mãsurã aduce atingere principiului protecţiei aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securitãţii sociale.
Autorii sesizãrii fac o pledoarie în sensul acordãrii pensiilor de serviciu în favoarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, invocând, în esenţã, rolul şi importanţa activitãţii pe care o desfãşoarã, precum şi faptul cã pensia de serviciu este un drept al lor, şi nu un privilegiu. Se mai precizeazã cã însãşi Constituţia, la art. 118, acordã o semnificaţie deosebitã forţelor armate. Totodatã, se menţioneazã situaţia de discriminare existentã între categoriile socio-profesionale mai sus enumerate, pe de o parte, şi judecãtorii şi procurorii, pe de altã parte, sub aspectul acordãrii numai acestora din urmã a pensiei de serviciu. Având în vedere cele precizate mai sus, integrarea în sistemul public de pensii a pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale nu este în acord cu principiile constituţionale.
În sensul îndrituirii militarilor de a beneficia de pensie de serviciu, autorii sesizãrii invocã şi avizul Consiliului Legislativ la legea criticatã, în care se aratã cã în alte state pensiile militare un au statut distinct de pensiile reglementate de legea generalã.
5. Se susţine, cu referire la militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, cã legea criticatã încalcã dreptul fundamental de alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei. Totodatã, prin obligarea persoanelor care realizeazã venituri din activitãţi profesionale la plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor sociale de stat, spre exemplu, a avocaţilor, se încalcã art. 41 alin. (1) din Constituţie, întrucât aceste persoane vor plãti contribuţii la "case de pensii diferite", ţinând seama de faptul cã statutele proprii ale acestora reglementeazã existenţa caselor de pensii proprii ale profesiilor care intrã sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din lege. În aceste condiţii, art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din lege nu poate fi decât neconstituţional.
6. În continuare, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate considerã cã eliminarea pensiilor de serviciu contravine şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, respectiv jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, fiind menţionatã în acest sens <>Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000.
În concluzie, se aratã cã pensiile aflate deja în platã constituie drepturi legal câştigate şi nu pot fi afectate prin recalculare, întrucât o atare operaţiune, prin efectele pe care le-ar produce, ar constitui implicit o aplicare retroactivã a legii, care, de altfel, este "şi opinia Consiliului Superior al Magistraturii".
În sesizarea formulatã, care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010, sunt învederate urmãtoarele motive de neconstituţionalitate:
1. Cu privire la criticile de constituţionalitate extrinsecã, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice este viciatã de neconstituţionalitate în ansamblu, întrucât adoptarea acesteia a fost realizatã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (1) din Constituţie, coroborate cu art. 135 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În acest sens, se aratã cã raportul comisiei sesizate în fond, împreunã cu cererea de reexaminare ar fi trebuit supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, şi nu proiectul legii criticate.
2. În privinţa criticilor de constituţionalitate intrinsecã, se observã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate apreciazã cã legea criticatã reglementeazã un tratament juridic vãdit defavorabil asiguraţilor de sex feminin prin raportare la asiguraţii de sex masculin. Se susţine cã, în condiţii similare de vârstã, femeile vor avea întotdeauna un punctaj al pensiei mai redus decât bãrbaţii şi, aşadar, o pensie mai micã decât a acestora. Rezultã cã, în condiţiile legii criticate, persoane plasate în situaţii juridice identice se bucurã de un tratament diferenţiat, fãrã ca aceasta sã fie justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, încãlcându-se, astfel, prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 47 din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 12 din Carta socialã europeanã revizuitã.
Curtea, având în vedere cã obiecţiile de neconstituţionalitate care formeazã obiectul dosarelor sus-menţionate au conţinut similar, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã, coroborat cu <>art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.735A/2010 la Dosarul nr. 4.717A/2010, care este primul înregistrat.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I2631 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, în esenţã, sunt reluate criticile de neconstituţionalitate formulate de cãtre autorii obiecţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I2632 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, în esenţã, sunt reluate criticile de neconstituţionalitate formulate de cãtre autorii obiecţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.933 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice este constituţionalã.
În punctul de vedere exprimat, se aratã cã obiect al controlului de constituţionalitate nu îl pot constitui decât prevederile reexaminate de cãtre Parlament în urma cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, precum şi cele aflate în corelare directã cu acestea. Or, obiect al cererii de reexaminare l-au constituit prevederile art. 53 alin. (1) din lege, astfel încât obiecţia de neconstituţionalitate putea privi numai acest text, precum şi celelalte dispoziţii legale aflate în corelare directã cu textul reexaminat. În aceste condiţii, preşedintele Camerei Deputaţilor înţelege ca, în punctul de vedere transmis, sã facã referiri numai la constituţionalitatea art. 53 alin. (1) din lege în raport cu textele constituţionale invocate în obiecţia de neconstituţionalitate.
Astfel, în esenţã, se aratã cã art. 53 alin. (1) din lege prevede o discriminare pozitivã a femeilor faţã de bãrbaţi în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare. În continuare, sunt fãcute largi referiri cu privire la <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, nr. 871 din 25 iunie 2010, nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.949 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice este constituţionalã.
În primul rând, se aratã cã sesizarea depusã este tardivã, întrucât trebuia depusã pânã cel târziu pe data de 9 decembrie 2010, ora 24,00.
În al doilea rând, se aratã cã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale analizarea criticii de neconstituţionalitate extrinseci, întrucât o eventualã încãlcare a Regulamentului Camerei Deputaţilor nu se constituie într-un motiv de neconstituţionalitate.
În al treilea rând, se aratã cã art. 53 alin. (3) din lege nu încalcã art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât are o justificare obiectivã şi raţionalã, şi anume diferenţele evidente dintre capacitatea de muncã a bãrbatului faţã de cea a femeii. Totodatã, se susţine cã, în ambele cazuri, calculul pe puncte al pensiei se face la fel, astfel, în condiţiile unui stagiu complet de cotizare, cu cât nivelul muncii bãrbatului sau al femeii este mai înalt cu atât pensia este mai mare.
Guvernul, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/9.731 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens sunt reluate considerentele de principiu cuprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia neretroactivitãţii legii, protecţiei proprietãţii private, garantãrii dreptului de pensie şi a dreptului la un trai decent. În acest sens sunt fãcute referiri cu precãdere la <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.
Guvernul, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/9.730 din 13 decembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Ca observaţie generalã, se aratã cã sesizarea nu a fost depusã în termenul de douã zile prevãzut de <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci dupã expirarea acestuia.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecã, se aratã cã soluţionarea acesteia nu este de competenţa Curţii Constituţionale din moment ce critica vizeazã pretinse deficienţe care ţin de modul de aplicare a Regulamentului Camerei Deputaţilor. Cu toate acestea, se aratã cã procedura legislativã s-a desfãşurat în conformitate cu acesta, pe cale de consecinţã, fiind respectate prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (1) din Constituţie.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecã, se susţine cã aceasta vizeazã mai degrabã probleme de stricã interpretare şi aplicare a legii, astfel încât nu se poate susţine încãlcarea art. 16 din Constituţie.
CURTEA,
examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedintelui Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din sesizãrile formulate, îl constituie dispoziţiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Totuşi, din motivarea obiecţiilor de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã acestea vizeazã atât o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã privind legea în ansamblul sãu, sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi o criticã de neconstituţionalitate intrinsecã ce priveşte, în special, prevederile legale ale art. 6 alin. (1) I. c) şi IV. e), ale art. 53 alin. (3) şi ale art. 196 lit. b), e), r) şi s). În consecinţã, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 6 alin. (1) I. c) şi IV. e), ale art. 53 alin. (3) şi ale art. 196 lit. b), e), r) şi s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi asupra legii în ansamblul sãu.
Textele criticate punctual au urmãtorul cuprins:
- Art. 6 alin. (1) I. c) şi IV. e): "(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [...]
I. c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; [...]
IV. persoanele care realizeazã, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, şi care se aflã în una din situaţiile urmãtoare: [...]
e) alte persoane care realizeazã venituri din activitãţi profesionale".
- Art. 53 alin. (3): "Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizeazã prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 5".
- Art. 196 lit. b), e), r) şi s): "La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã: [...]
b) <>Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; [...]
e) <>Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; [...]
r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (1) şi (2) ale art. 11, alin. (3) al art. 21 şi <>art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (3) al <>art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare".
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) cu privire la obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a supremaţiei sale, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncã, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 47 alin. (1) şi (2) privind nivelul de trai, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale, art. 64 alin. (1) privind organizarea internã a Camerelor Parlamentului, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 135 alin. (2) lit. f) privind crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii şi art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale. Totodatã, sunt considerate ca fiind încãlcate şi art. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului cu referire la principiul nediscriminãrii, art. 12 din Carta socialã europeanã revizuitã privind dreptul la securitate socialã, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoaşterea drepturilor, libertãţilor şi principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - privind recunoaşterea de cãtre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de pact persoanelor care se aflã pe teritoriul lor, art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind interzicerea discriminãrii, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietãţii, precum şi Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
I. Totuşi, înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
- obiecţia de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010 îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnatã de un numãr de 53 de deputaţi;
- obiecţia de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010 îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnatã de un numãr de 61 de deputaţi, şi nu de 66 de deputaţi, astfel cum se menţioneazã atât în sesizarea formulatã, cât şi în adresa de înaintare a acesteia de cãtre Secretariatului general al Camerei Deputaţilor. O atare concluzie se impune, întrucât 5 deputaţi au semnat sesizarea formulatã de douã ori;
- obiecţia de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010 nu a fost introdusã tardiv, întrucât, chiar dacã a fost depusã la Curtea Constituţionalã peste termenul de douã zile prevãzut de <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 - legea fiind adoptatã în procedurã de urgenţã -, legea criticatã nu a fost promulgatã; or, în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este fie ca legea sã nu fi fost promulgatã la data înregistrãrii sesizãrii la Curtea Constituţionalã (a se vedea <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, când Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la data de 6 ianuarie 2000, deşi legea a fost adoptatã la 29 decembrie 1999), fie, dacã legea a fost promulgatã intempestiv în interiorul termenelor prevãzute de <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea sã fi fost formulatã în interiorul acestor termene (a se vedea în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 975 din 7 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010).
Astfel, Curtea constatã cã termenele cuprinse la <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu existã nicio sancţiune dacã aceştia sesizeazã instanţa constituţionalã dupã expirarea acestora; în acest caz, aşadar, esenţial este ca legea sã nu fi fost promulgatã la momentul sesizãrii Curţii Constituţionale.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci formulate, Curtea observã cã acestea vizeazã eventuale încãlcãri ale prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor în cadrul procedurii de legiferare. Or, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau <>Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, a stabilit cã nu este de competenţa sa analizarea eventualelor încãlcãri ale regulamentului. Prin aceastã ultimã decizie Curtea Constituţionalã a statuat cã, "în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind cãile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupã cum şi desfãşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotãrâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie sã concorde cu normele şi principiile fundamentale.
Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arãtat cã nu este de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului în procesul legislativ; a se vedea, în acest sens, <>Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, <>Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, sau <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009".
Astfel, în cauza de faţã, Curtea reţine cã soluţionarea unei atari critici de neconstituţionalitate excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
III. În vederea analizãrii criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã formulate, Curtea, mai întâi, observã urmãtoarele:
- Prin <>Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulatã, arãtând cã, "cu prilejul soluţionãrii cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, prin legea de modificare supusã controlului de constituţionalitate în prezentul dosar, Parlamentul României, depãşind limitele învestirii, care priveau prevederile art. 5 alin. (4) şi ale <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, a modificat şi completat şi alte dispoziţii din aceastã lege". În consecinţã, Curtea a constatat neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului.
Prin urmare, Curtea constatã cã Parlamentul, în cazul cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, nu poate acţiona decât în cadrul şi în limitele acesteia.
- Prin <>Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a statuat, în mod expres şi neechivoc, cã, "în procedura reexaminãrii reglementatã de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţionalã de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai sã punã de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, aşa cum s-a arãtat mai sus, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacã acestea se gãsesc într-o legãturã indisolubilã cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, «alte îmbunãtãţiri» ce ar viza legea criticatã se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare. În condiţiile în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizeazã un text de lege care nu a fãcut obiectul reexaminãrii în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, [...] obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificãrile ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementãrii".
Având în vedere cele douã decizii menţionate mai sus, Curtea, în continuare, reţine urmãtoarele:
- atât procedura reglementatã de art. 77 alin. (2) din Constituţie, cât şi cea prevãzutã de art. 147 alin. (2) din Constituţie constituie proceduri constituţionale de învestire a Parlamentului în scopul revederii soluţiei legislative adoptate fie pentru motive de oportunitate, fie pentru motive de constituţionalitate, dupã caz;
- prin învestirea realizatã, indiferent cã a fost întemeiatã pe prevederile art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, rezultã obligaţia constituţionalã corelativã a Parlamentului de a reexamina legea în cauzã în limitele învestirii sale;
- în consecinţã, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul, dupã caz, fie va analiza cererea de reexaminare a Preşedintelui României, fie va putea numai sã punã de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale;
- însã, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacã acestea se gãsesc într-o legãturã indisolubilã, dupã caz, fie cu dispoziţiile a cãror reexaminare a fost cerutã de Preşedintele României, fie cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale.
Plecând în analiza sa de la acest cadru fixat, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Motivele de neconstituţionalitate cuprinse la punctele 2-6 ale obiecţiei de neconstituţionalitate ce formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.717A/2010 au fost analizate de cãtre Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitatã. Rãspunzând unor critici de neconstituţionalitate similare, prin decizia menţionatã Curtea, cu majoritate de voturi, a stabilit cã nu existã nicio încãlcare a prevederilor constituţionale şi a celor cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte. De altfel, în sensul unei libertãţi de apreciere a legiuitorului în domeniul pensiilor este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea din 8 decembrie 2009, pronunţatã în CauzaWieczorek împotriva Poloniei, şi Hotãrârea din 2 februarie 2010, pronunţatã în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei.
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 6 alin. (1) I. c) şi IV. e) şi art. 196 lit. b), e), r) şi s) din lege, criticate prin obiecţia de neconstituţionalitate ce face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010, nu vizeazã dispoziţiile legale reexaminate sau cele aflate într-o legãturã indisolubilã cu acestea, astfel încât, în aceastã etapã ulterioarã reexaminãrii, Curtea nu este competentã sã verifice constituţionalitatea unor soluţii legislative care nu au fãcut obiectul reexaminãrii.
2. Având în vedere cele expuse mai sus, se observã cã, în privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, singurele motive noi aduse faţã de obiecţiile de neconstituţionalitate care au fost soluţionate prin <>Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitatã, vizeazã art. 53 alin. (3) din lege, respectiv egalizarea stagiului de cotizare dintre femei şi bãrbaţi la 35 de ani cu începere din anul 2030.
Curtea observã cã decizia de pensionare poate privi numai acele persoane care în mod cumulativ îndeplinesc, la data pensionãrii, douã condiţii - art. 52 din lege [a se vedea, ca o aplicare a acestui principiu şi <>art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, sau <>art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007]:
- au împlinit vârsta standard de pensionare;
- au realizat un stagiu minim de cotizare sau în specialitate, dupã caz.
Astfel, chiar dacã o persoanã a împlinit vârsta standard de pensionare, dar nu are stagiu minim de cotizare, nu poate primi o pensie pentru limitã de vârstã şi nici invers - stagiu complet de cotizare în absenţa vârstei standard de pensionare; astfel, stagiul de cotizare se constituie într-un element distinct de vârstã standard de pensionare în cadrul condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei pentru limitã de vârstã.
Art. 3 alin. (1) lit. p) din lege defineşte stagiul de cotizare ca fiind "perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurãri sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individualã de asigurare sau contract de asigurare socialã au datorat şi plãtit contribuţii de asigurãri sociale la sistemul public de pensii". Potrivit art. 53 alin. (2) şi (3) din lege, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani.
Potrivit art. 95 alin. (1) din lege, "Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determinã prin împãrţirea numãrului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numãrul de ani corespunzãtor stagiului complet de cotizare, prevãzut în anexa nr. 5 sau, dupã caz, anexa nr. 6".
Din coroborarea prevederilor menţionate, rezultã cã, în cazul realizãrii doar a unui stagiu minim de cotizare - 15 ani -, punctajul anual însumat pe cei 15 ani de cãtre asigurat se împarte la 35, şi nu la 15. În schimb, în cazul realizãrii unui stagiu de cotizare mai mare decât cel complet, punctajul anual însumat se împarte la 35, ceea ce înseamnã cã asiguratul respectiv va avea un cuantum al pensiei mai ridicat decât cel ce a realizat doar un stagiu complet de cotizare.
În aceste condiţii, nu se poate reţine cã pentru vârste de pensionare mai reduse automat ar corespunde şi un stagiu de cotizare complet mai redus. Singura obligaţie pozitivã a statului este aceea de a stabili întinderea stagiului complet de cotizare la un nivel rezonabil pentru a putea fi atins de cãtre orice asigurat în perioada activã a vieţii sale. De asemenea, Curtea reţine cã perioada activã a vieţii individului în câmpul muncii începe în condiţiile reglementate de art. 13 din Codul muncii şi nu se încheie la împlinirea vârstei standard de pensionare, ci la un moment cel puţin egal cu aceastã vârstã. Împlinirea vârstei standard de pensionare nu echivaleazã cu pierderea capacitãţii de muncã.
Textul criticat stabileşte un stagiu de cotizare de 35 de ani pentru femei, duratã ce va fi atinsã treptat, pânã în 2030. O atare întindere a stagiului complet de cotizare este rezonabil, având în vedere cã persoana fizicã dobândeşte capacitate de muncã la vârsta de 16 ani [art. 13 alin. (1) din Codul muncii], iar, în anumite condiţii, încadrarea în muncã se poate face încã de la 15 ani [art. 13 alin. (2) din Codul muncii]. Astfel, chiar pânã la împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru momentul 2030, persoana de sex feminin în cauzã, în mod virtual, avea posibilitatea de a realiza un stagiu de cotizare de 47-48 de ani; întrucât viaţa activã a individului nu se confundã cu perioada cuprinsã între momentul dobândirii capacitãţii de muncã şi cel al împlinirii vârstei de pensionare, orice persoanã poate realiza stagii de cotizare şi dupã împlinirea vârstei standard de pensionare.
De asemenea, Curtea observã cã stagiul minim de cotizare este egal atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi, indiferent de vârsta standard de pensionare stabilitã de lege. Aceastã soluţie legislativã se regãseşte şi în <>art. 41 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, în care, la vârste standard diferite de pensionare pentru femei şi bãrbaţi (60, respectiv 65 de ani), stagiul minim de cotizare este identic pentru ambele sexe (15 ani).
Prin urmare, este evident cã ţine de opţiunea legiuitorului stabilirea duratei efective atât a stagiului minim de cotizare, cât şi a celui complet de cotizare, desigur, cu respectarea unei condiţii de rezonabilitate, astfel cum s-a arãtat mai sus. Astfel, la vârste diferite de pensionare nu corespund, în mod automat, şi stagii diferite de cotizare, fie minime, fie complete.
Totodatã, Curtea observã cã <>art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede cã: "(1) Contractul individual de muncã existent înceteazã de drept: [...]
d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstã standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare".
Acest lucru nu înseamnã cã persoanei cãreia i-a încetat de drept contractul individual de muncã în temeiul <>art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 nu mai poate încheia un contract individual de muncã pe perioadã nedeterminatã sau determinatã [a se vedea, spre exemplu, art. 81 lit. d^3) din Codul muncii]. Din contrã, dacã va încheia un astfel de contract, va contribui activ la mãrirea stagiului sãu de cotizare, ce va avea efecte directe asupra cuantumului pensiei sale.
Toate cele de mai sus demonstreazã cã stagiul de cotizare este un aspect distinct faţã de vârsta standard de pensionare, între acestea existând, însã, anumite intercondiţionãri, dar nu se poate susţine cã, modificând vârsta standard de pensionare a femeilor, realizatã ca urmare a formulãrii unei cereri de reexaminare de cãtre Preşedintele României, Parlamentul ar fi trebuit sã modifice, automat, şi întinderea stagiului de cotizare a acestora; o atare operaţiune - stabilirea stagiului minim sau complet de cotizare - ţine de politica legiuitorului, fiind o opţiune pe care o realizeazã cu respectarea unui criteriu de rezonabilitate.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile art. 6 alin. (1) I. c) şi IV. e), art. 53 alin. (3) şi art. 196 lit. b), e), r) şi s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul sãu, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 15 decembrie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
