Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.610 din 20 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum si a dispozitiilor art. I pct. 3 si art. III pct. 1 si 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 7 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, excepţie ridicatã de Horea Rãzvan Nicorici în Dosarul nr. 4.879/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 46D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.879/4/2010, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, excepţie ridicatã de Horea Rãzvan Nicorici în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetãri cu privire la sãvârşirea infracţiunii prevãzute de art. 248 raportat la art. 248^1 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalitãţii pedepsei, deoarece, nemaifiind incidente dispoziţiile referitoare la suspendarea cauzei în care a fost invocatã o excepţie de neconstituţionalitate, se creeazã premisele aplicãrii unui tratament discriminatoriu între persoane aflate în situaţii juridice identice. Totodatã, noua lege lipseşte pãrţile de dreptul la un acces liber la justiţie, întrucât, deşi se contestã pe calea excepţiei constituţionalitatea unei legi, cauza continuã a fi judecatã în lipsa stabilirii conformitãţii acesteia din urmã cu Constituţia.
În sfârşit, este afectat şi principiul legalitãţii pedepsei, întrucât este posibil ca un inculpat sã fie condamnat în baza unei legi care ulterior poate fi declaratã neconstituţionalã.
Prevederile art. 258 alin. 2 din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege, deoarece nu includ şi prevederile art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal în sfera infracţiunilor pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. În acest fel se produce o ocrotire inegalã a proprietãţii în funcţie de titularul acesteia.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Totodatã, mai aratã cã, din perspectiva criticilor formulate cu privire la art. 258 alin. 2 din Codul penal, excepţia poate fi apreciatã ca inadmisibilã, deoarece se solicitã modificarea şi completarea textului, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal cu denumirea marginalã - Fapte sãvârşite de alţi funcţionari, precum şi dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 258 alin. 2 din Codul penal: "În cazul prevãzut la alin. 1, pentru faptele prevãzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, cu excepţia acelora care au fost sãvârşite de o persoana dintre cele prevãzute la art. 147 alin. 1.";
- Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: "Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...]
3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogã.";
- Art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010: "Codul de procedurã penalã al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogã.
2. Dupã articolul 408^1 se introduce un nou articol, articolul 408^2, cu urmãtorul cuprins:
«Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale
Art. 408^2
Hotãrârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţionalã a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacã soluţia pronunţatã în cauzã s-a întemeiat pe dispoziţia legalã declaratã neconstituţionalã sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Pot cere revizuirea:
a) oricare parte din proces, în limitele calitãţii sale procesuale;
b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi dupã moartea acestuia;
c) procurorul.Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotãrârea rãmasã definitivã a cãrei revizuire se cere.
Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplicã în mod corespunzãtor.
Hotãrârea instanţei de revizuire este supusã aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârea supusã revizuirii.»"
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalitãţii pedepsei şi art. 44 alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietãţii private.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, Curtea constatã cã, potrivit acestora, legiuitorul a gãsit oportun sã instituie principiul disponibilitãţii pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrãdirea unor drepturi şi purtare abuzivã, cu excepţia situaţiilor în care subiectul activ al infracţiunii face parte din categoria funcţionarului public aşa cum este definit de art. 147 alin. 1 din acelaşi cod.
Autorul excepţiei aratã cã printr-o astfel de reglementare se instituie un tratament inegal de ocrotire a proprietãţii private, întrucât nu include în sfera faptelor pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate şi infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de abuz în serviciu în formã calificatã.
Cu privire la aceste aspecte, Curtea constatã cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecatã, deci şi procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Instituirea acestei proceduri este determinatã de raţiuni de politicã penalã şi vizeazã cu precãdere acele infracţiuni care prezintã un pericol social mai ridicat şi pentru care se impune intervenţia fermã a statului, indiferent de manifestarea explicitã de voinţã a persoanei vãtãmate. De altfel, ceea ce se urmãreşte şi se realizeazã prin prevederile contestate nu constã într-o ocrotire inegalã a proprietãţii, ci în diferenţieri de tratament stabilite obiectiv şi rezonabil între funcţionarul public şi alţi funcţionari. Aceasta s-a impus cu stringenţã cu atât mai mult cu cât funcţionarul public este evident într-o altã situaţie juridicã decât funcţionarul prevãzut de art. 258 din Codul penal. Legiuitorul a considerat mai gravã fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţã, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o vãtãmare intereselor legale ale unei persoane, tocmai în considerarea funcţiei publice pe care acesta o îndeplineşte. Fapta funcţionarului public prezintã un grad de pericol social mai mare, ceea ce şi determinã aplicarea unui regim sancţionator mai sever faţã de fapta sãvârşitã de funcţionarul prevãzut de art. 258 din Codul penal.
În sfârşit, o eventualã modificare a textelor legale criticate în sensul dorit de autor nu poate constitui obiectul unui control de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 61 alin. (1) şi art. 115 din Constituţie, doar autoritatea legiuitoare ordinarã sau delegatã o poate face. Prin activitatea pe care o desfãşoarã în exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. 146 din Legea fundamentalã, Curţii îi este interzis sã se poziţioneze în postura de legiuitor pozitiv.
2. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010, Curtea constatã cã se susţine încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 23 alin. (12), deoarece nemaifiind incidente dispoziţiile referitoare la suspendarea cauzei în care a fost invocatã o excepţie de neconstituţionalitate, se creeazã premisele aplicãrii unui tratament discriminatoriu între persoane aflate în situaţii juridice identice.
O astfel de criticã nu poate fi primitã, deoarece, chiar dacã nu se mai suspendã cauzele în care a fost invocatã o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta nu înseamnã cã este afectat principiul egalitãţii în drepturi, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acesta nu presupune uniformitate şi impune ca la situaţii egale sã corespundã un tratament egal, iar la situaţii diferite sã existe un tratament diferit.
Tot astfel nu pot fi primite susţinerile referitoare la încãlcarea art. 21 din Legea fundamentalã, deoarece prevederile legale criticate nu îngrãdesc posibilitatea pãrţilor interesate de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a valorifica în acest cadru toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, aşa cum rezultã din chiar conţinutul prevederilor criticate, în mãsura în care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotãrâri definitive pronunţate, dacã soluţia datã s-a întemeiat pe dispoziţia declaratã neconstituţionalã sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. În plus, prin continuarea judecãţii în cauzele în care a fost ridicatã o excepţie de neconstituţionalitate, se dã expresie exigenţei constituţionale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit cãreia pãrţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011).
În sfârşit, nu poate fi primitã nici critica referitoare la încãlcarea principiului legalitãţii pedepsei, deoarece, aşa cum s-a arãtat mai sus, o condamnare dispusã în baza unei legi care ulterior a fost declaratã neconstituţionalã poate fi înlãturatã ca urmare a noului caz de revizuire. De altfel, este de observat cã autorul excepţiei inverseazã oarecum ordinea fireascã a unui raţionament pornind de la o posibilã concluzie şi ajungând la o doritã ipotezã. Or, atâta vreme cât o dispoziţie legalã se aflã în circuitul normativ activ, aceasta beneficiazã de prezumţia de constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, excepţie ridicatã de Horea Rãzvan Nicorici în Dosarul nr. 4.879/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
