Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.610 din 15 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009, in ansamblul sau
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 23 decembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 23 noiembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, precum şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, în ansamblul sãu.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisã Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 51/5.548 din 23 noiembrie 2010 şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 16.666 din 23 noiembrie 2010, constituind obiectul Dosarului nr. 4.612A/2010.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Lucreţia Roşca, Angel Tîlvãr, Marian Neacşu, Marian Ghiveciu, Cristian Rizea, Mãdãlin-Ştefan Voicu, Gheorghe Ana, Iulian Claudiu Manda, Ion Dumitru, Florin Iordache, Sonia-Maria Drãghici, Gheorghe Ciocan, Georgian Pop, Neculai Rãţoi, Petru Petrescu, Dumitru Boabeş, Dumitru Chiriţã, Valeriu Ştefan Zgonea, Cristian-Sorin Dumitrescu, Florentin Gust Bãloşin, Antonella Marinescu, Petru Gabriel Vlase, Mihai Tudose, Doru-Claudian Frunzulicã, Eugen Bejinariu, Nicolae-Ciprian Nica, Rodica Nassar, Ioan Damian, Vasile Ghiorghe Gliga, Raul-Victor Surdu Soreanu, Viorel Ştefan, Andrei Dolineaschi, Cornel-Cristian Resmeriţã, Ciprian-Florin Luca, Ioan Sorin Roman, Vasile Popeangã, Horia Teodorescu, Victor Cristea, Carmen Ileana Moldovan, Costicã Macaleţi, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvãz, Ion Cãlin, Doina Burcãu, Ion Mocioalcã, Cristina Ileana Dumitrache, Matei Radu Brãtianu, Florian Popa, Ioan Cindrea, Horia Grama, Ion Burnei, Marian-Florian Sãniuţã, Filip Georgescu, Victor Socaciu, Dan Nica şi Mircea Duşa.
Autorii sesizãrii fac referire la considerentele <>Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituţionalã a constatat cã aprobarea unei ordonanţe de urgenţã prin lege dã naştere unui act normativ nou, care absoarbe şi ordonanţa de urgenţã, astfel cã dispoziţiile ordonanţei de urgenţã pot fi şi ele supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea fundamentalã. În consecinţã, precizeazã cã obiectul sesizãrii îl constituie atât Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, cât şi însãşi ordonanţa de urgenţã supusã aprobãrii prin lege, în ansamblul lor.
Motivarea sesizãrii are la bazã o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã referitoare la încãlcarea prevederilor art. 115 alin. (6) teza a doua din Legea fundamentalã potrivit cãrora "ordonanţele de urgenţã (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".
În susţinerea acestei critici, se aratã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 afecteazã grav activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale, care reprezintã instituţii fundamentale ale statului, raportat la art. 123 alin. (2) din Constituţie.
Autorii sesizãrii precizeazã cã sintagma "afecteazã regimul instituţiilor fundamentale ale statului" vizeazã toate componentele care definesc regimul juridic al acestora, şi anume: structura organizatoricã, funcţionarea, resursele umane şi materiale etc., inclusiv statutul juridic al funcţionarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, acest statut a fost afectat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, în urma acesteia rezultând o "construcţie juridicã deficitarã şi confuzã" în ceea ce priveşte funcţia de director coordonator şi contractul de management.
Totodatã, se susţine cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 exprimã o tendinţã de politizare a structurilor guvernamentale de la nivelul judeţelor şi "pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice".
De asemenea, se aratã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 intervine într-un domeniu în care Guvernul nu are competenţa materialã de reglementare.
În fine, autorii sesizãrii precizeazã cã "prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, pe calea controlului posterior, anumite dispoziţii din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, în mãsura în care, pânã în prezent, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituţionalitate în ansamblul sãu, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare".
În concluzie, solicitã Curţii Constituţionale sã constate neconstituţionalitatea în ansamblul lor a celor douã acte normative.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/9.131/E.B. din 29 noiembrie 2010, punctul sãu de vedere, prin care apreciazã cã sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 este nefondatã. În acest sens, observã cã autorii sesizãrii reitereazã motivele de neconstituţionalitate reţinute de Curtea Constituţionalã în cuprinsul <>Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009. Observã, de asemenea, cã este invocatã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009.
Apreciazã cã din formularea şi motivarea sesizãrii rezultã, în realitate, intenţia autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate însãşi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/20009, şi anume prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VII, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la aceasta.
Aratã cã, din raţiuni de practicã legislativã, dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 fac obiectul abrogãrii dispuse prin pct. 1-4 din cuprinsul articolului unic al legii pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţã.
Menţioneazã totodatã cã, prin <>Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituţionalã a reţinut cã "începând cu data de 28 februarie 2010 continuã sã îşi producã efectele juridice <>Legea nr. 188/1999 cu conţinutul sãu normativ de dinainte de modificãrile neconstituţionale ce i-au fost aduse prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009".
Precizeazã cã prin <>art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici au fost abrogate şi dispoziţiile art. I pct. 6-25 şi ale art. VII din ordonanţa de urgenţã criticatã.
Conchide cã art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 nu mai sunt în vigoare în sensul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale devine lipsitã de obiect.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, cu Adresa nr. 51/5.639 din 26 noiembrie 2010, în care se apreciazã cã Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 nu contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. Precizeazã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde, în mare parte, dispoziţii din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009. Enumerã acele prevederi care nu se regãsesc în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009. De asemenea, aratã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde şi foarte multe reguli noi faţã de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009, menţionându-le.
În opinia sa, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 reglementeazã mãsuri necesare pentru mai buna organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, regulile cuprinse în aceasta nefiind de naturã "sã afecteze" regimul acestor instituţii. Reaminteşte nuanţele sensului juridic al verbului "a afecta" utilizat în prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, astfel cum acesta a fost lãmurit de Curtea Constituţionalã, şi anume: a suprima, a aduce atingere, a prejudicia, a vãtãma, a leza, a antrena consecinţe negative. Or, mãsurile cuprinse în Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 nu au ca finalitate vreuna dintre aceste nuanţe. Dimpotrivã, astfel cum rezultã din preambulul ordonanţei de urgenţã, emiterea acesteia a fost necesarã, neluarea mãsurilor în vederea atingerii scopurilor enumerate în cuprinsul acestuia având consecinţe negative imediate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor asumate referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare şi eficientizarea activitãţii aparatului administrativ.
Prin scopul lor, mãsurile cuprinse în Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 nu puteau afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, ci au avut ca efect întãrirea organizãrii şi funcţionãrii lor. De asemenea, prin aceste mãsuri nu a fost suprimat nimic, nu s-a adus atingere, nu a fost prejudiciat, nu a fost vãtãmat, nu a fost lezat nimic şi nu au fost antrenate consecinţe negative, ci doar pozitive, motiv pentru care ordonanţa de urgenţã în cauzã putea şi trebuia sã fie emisã. De altfel, Curtea Constituţionalã a decis cã "ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã afecteazã, dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniul în care intervin".
În final, precizeazã cã, "în sesizarea lor, autorii acesteia se referã la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 în general, invocând argumente generale şi nicidecum care ar putea sã fie textele în concret din conţinutul sãu care ar putea fi contrare Constituţiei".
Solicitã Curţii sã respingã sesizarea formulatã şi sã constate cã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 este conformã prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, cu Adresa nr. I 2.571 din 30 noiembrie 2010, în care se apreciazã cã sesizarea este întemeiatã.
Considerã cã Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 este neconstituţionalã, întrucât ordonanţa de urgenţã pe care o aprobã încalcã prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Aceasta deoarece, prin obiectul sãu de reglementare, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 afecteazã regimul unor instituţii fundamentale ale statului, şi anume instituţia prefectului şi cea a alesului local - instituţii prevãzute în Constituţie la art. 121 şi la art. 123 alin. (2) -, şi, prin raportare la acestea, afecteazã regimul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale, care, la rândul lor, sunt instituţii fundamentale ale statului, aşa cum a observat Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009.
Întrucât <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 reia în integralitate conţinutul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009, act normativ anterior declarat neconstituţional, pe cale de consecinţã, apreciazã cã motivele avute în vedere la constatarea neconstituţionalitãţii legii de aprobare a acesteia sunt, în egalã mãsurã, motive de constatare a neconstituţionalitãţii Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, precum şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009.
Precizeazã cã neconstituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţã care a fost emisã de Guvern într-un domeniu care, potrivit dispoziţiilor constituţionale, este sustras competenţelor sale nu poate fi acoperitã de Parlament prin aprobarea sa prin lege, cu unele modificãri, acest viciu de neconstituţionalitate neputând fi înlãturat.
Aratã cã, faţã de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezentatã de <>Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, este irelevant faptul cã, în cursul procedurii sale parlamentare, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 a fost aprobatã cu unele modificãri de naturã sã acopere aspectele de neconstituţionalitate, câtã vreme aceastã ordonanţã de urgenţã a fost emisã cu încãlcarea limitelor constituţionale ale delegãrii legislative. Din aceastã perspectivã, singura soluţie legislativã posibilã, care sã asigure respectarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, este numai aceea a respingerii prin lege a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea observã cã autorii sesizãrii şi-au îndreptat criticile atât împotriva Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, cât şi împotriva a însãşi ordonanţei de urgenţã supuse aprobãrii prin lege, în ansamblul lor.
Sub acest aspect, Curtea a stabilit cã ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern (<>Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006).
Totodatã, în jurisprudenţa sa, Curtea a precizat cã, dupã aprobarea ordonanţei de urgenţã de cãtre Parlament, controlul de constituţionalitate se exercitã faţã de legea de aprobare al cãrei conţinut este chiar ordonanţa guvernamentalã. Ca atare, întrucât devin parte integrantã a legii de aprobare, dispoziţiile ordonanţei de urgenţã pot fi supuse controlului de constituţionalitate, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie.
Faţã de cele arãtate, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 şi, implicit, însãşi ordonanţa aprobatã, în integralitatea acesteia. Autorii sesizãrii îşi motiveazã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu examinarea, pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate, şi a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, argumentând cã, deşi prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 anumite dispoziţii ale acesteia au fost declarate neconstituţionale, pe calea controlului posterior, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituţionalitate în ansamblul sãu, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare. Cu privire la aceastã susţinere, Curtea observã cã Legea fundamentalã reglementeazã, pe de o parte, în art. 146 lit. a) controlul constituţionalitãţii legilor înainte de promulgarea acestora, iar, pe de altã parte, în art. 146 lit. d) controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei.
Astfel cum a remarcat şi Guvernul, în punctul sãu de vedere, din formularea şi motivarea sesizãrii rezultã, în realitate, intenţia autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate însãşi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, mai exact prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la aceasta, care au fost declarate neconstituţionale prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.
Curtea constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate priveşte Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, care, însã, astfel cum s-a arãtat mai sus, înglobeazã prevederile ordonanţei de urgenţã aprobate. Legea contestatã în cauza de faţã are un articol unic prin care aprobã cu modificãri <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009. Modificãrile constau în abrogarea art. I pct. 1-5 şi 26, art. III-V, art. VIII şi a anexei nr. 1 la ordonanţa de urgenţã.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, Curtea Constituţionalã a constatat, în cadrul controlului pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, cã dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.
Curtea a reţinut cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 a preluat în integralitate, cu unele modificãri nesemnificative, conţinutul dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009, ordonanţã de urgenţã care a fost declaratã neconstituţionalã, împreunã cu legea de aprobare a acesteia, prin <>Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Curtea a observat cã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009, aprobatã prin lege de cãtre Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, fiind astfel încãlcate prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie. Argumentele cuprinse în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, referitoare la nesocotirea <>art. 115 alin. (6) din Constituţie, au fost reţinute şi în Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, fiind, mutatis mutandis, valabile şi în privinţa <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, deciziile Curţii, date în soluţionarea atât a obiecţiilor de neconstituţionalitate - art. 146 lit. a) -, cât şi a excepţiilor de neconstituţionalitate - art. 146 lit. d) -, prin care se constatã neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legile şi ordonanţele în vigoare sau a unor dispoziţii din regulamentele parlamentare - art. 146 lit. c) -, au ca rezultat obligarea Parlamentului şi a Guvernului, dupã caz, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pânã la realizarea acestei obligaţii, prevederile în vigoare neconstituţionale se suspendã, iar la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacã obligaţia sus-menţionatã nu a fost realizatã, îşi înceteazã efectele.
În cauza de faţã, legea de aprobare priveşte o ordonanţã de urgenţã a Guvernului care, anterior aprobãrii, a fost supusã controlului de constituţionalitate în temeiul art. 146 lit. d) din Legea fundamentalã, o serie de prevederi ale acesteia fiind declarate neconstituţionale, aşa cum s-a arãtat mai sus, prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Ca urmare a acestei decizii, prevederile declarate neconstituţionale din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 au fost suspendate pânã la data de 27 februarie 2010 (aceasta fiind data la care se împlinea termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial), astfel încât, începând cu data de 28 februarie 2010, acestea şi-au încetat efectele juridice, în condiţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie. Consecutiv, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, s-a statuat cã "începând cu data de 28 februarie 2010 continuã sã îşi producã efectele juridice <>Legea nr. 188/1999 cu conţinutul sãu normativ de dinainte de modificãrile neconstituţionale ce i-au fost aduse prin (...) art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimitãţii constituţionale a ordonanţei de urgenţã menţionate, sancţiune diferitã şi mult mai gravã decât o simplã abrogare a unui text normativ".
În procesul de dezbatere şi adoptare a proiectului legii de aprobare, dispoziţiile din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 declarate neconstituţionale şi ale cãror efecte au încetat, aşa cum s-a precizat, în virtutea <>Deciziei nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, la 28 februarie 2010 au fost abrogate prin articolul unic al legii de aprobare.
Aceastã operaţiune juridicã efectuatã de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, este necesarã pentru eliminarea expresã din fondul legislativ (din evidenţa oficialã a României) a acelor prevederi din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 care şi-au încetat efectele juridice, astfel cã nu mai pot fi aplicate de nicio instanţã judecãtoreascã, de nicio altã autoritate publicã şi nici nu mai pot fi invocate de vreun subiect de drept, public ori privat, individual sau colectiv.
Curtea, în cadrul controlului a priori, nu poate face abstracţie de faptul cã, anterior sesizãrii sale cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, unele dispoziţii ale ordonanţei au fost declarate neconstituţionale, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta ar însemna ca însãşi Curtea Constituţionalã sã lipseascã de eficienţã controlul pe care îl exercitã şi sã ignore efectul general obligatoriu al propriilor sale decizii.
Aşa fiind, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate a priori, prevãzut de art. 146 lit. a), prevederile abrogatoare ale legii de aprobare referitoare la acele dispoziţii din ordonanţa de urgenţã aprobatã care au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale. De aceea, urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã sesizarea Curţii cu verificarea, pe calea controlului a priori, a constituţionalitãţii dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009.
II. Prin <>art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 8 iulie 2010 au fost abrogate prevederile art. I pct. 6-25 şi ale <>art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, nemaifiind în vigoare la momentul supunerii spre aprobare a acestui act normativ. Aşadar, este inadmisibilã sesizarea referitoare la acestea.
III. În urma modificãrilor intervenite în cuprinsul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, Curtea constatã cã textele în vigoare asupra cãrora trebuie sã se pronunţe pe baza criticilor formulate de autorii obiecţiei, prin raportare la art. 115 alin. (6) teza a doua din Constituţie, potrivit cãruia "ordonanţele de urgenţã (_) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului", sunt art. II, art. VI şi art. IX-XV. Referitor la acestea, Curtea observã urmãtoarele:
(i) <>Art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 modificã alin. (2) şi (3) ale <>art. IV din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2009 privind reglementarea unor mãsuri în domeniul administraţiei publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 1 iulie 2009. Alin. (2), astfel modificat, reglementeazã, cu caracter de excepţie, prelungirea cu maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a perioadei pentru care se exercitã cu caracter temporar o funcţie publicã de conducere vacantã corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici, prin promovarea temporarã a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinarã aplicatã ce nu a fost radiatã. Aceastã posibilitate este valabilã, potrivit alin. (3) modificat prin art. II, pânã la data de 31 decembrie 2010.
Cu privire la aceste prevederi nu se poate reţine nesocotirea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, nefiind de naturã sã afecteze regimul vreunei instituţii fundamentale a statului.
(ii) Art. VI stabileşte cã, pânã la data de 31 decembrie 2009, ocuparea funcţiilor publice corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici prevãzute la <>art. 12 lit. b)-e) din Legea nr. 188/1999, se face şi prin concurs, organizat cu respectarea anumitor condiţii.
Fiind dispoziţii cu aplicabilitate temporarã, Curtea observã cã acestea, ca urmare a ajungerii la termen, şi-au încetat aplicabilitatea. Prin urmare, sesizarea referitoare la acestea este inadmisibilã, fiind lipsitã de obiect.
(iii) Prin dispoziţiile art. IX-XI sunt reglementate unele mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, sub aspectul denumirilor şi al numãrului maxim de posturi afectat acestor structuri.
Cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, Curtea Constituţionalã a statuat, prin <>Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, cã "ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã «afecteazã», dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Or, prin stabilirea numãrului maxim de posturi ce pot fi utilizate la structurile menţionate s-a urmãrit eficientizarea activitãţii acestora, reducerea cheltuielilor de personal, creşterea calitãţii serviciilor oferite cetãţenilor de administraţia publicã, ceea ce nu este de naturã sã aibã efecte negative asupra activitãţii acestora.
Întrucât nu au fost relevate alte aspecte de neconstituţionalitate ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 sau ale legii de aprobare a acesteia decât cele ce au fost deja reţinute prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, Curtea constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 este neîntemeiatã în raport cu criticile formulate.
(iv) Art. XII-XV cuprind prevederi referitoare la aspecte menite sã asigure coerenţa ansamblului legislativ, prin norme specifice tehnicii legislative, al cãror rol îl reprezintã evitarea paralelismelor şi armonizarea reglementãrilor în vigoare. De aceea, cu privire la acestea nu se poate susţine încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
(v) În fine, anexa nr. 2 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 stabileşte numãrul maxim de posturi din cabinetul demnitarului, ceea ce reprezintã o simplã mãsurã organizatoricã, fãrã implicaţii asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local este neîntemeiatã în raport cu criticile formulate.
II. Constatã cã este inadmisibilã obiecţia referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VI, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, aprobatã prin legea supusã controlului de constituţionalitate.
III. Constatã cã este neîntemeiatã, în raport cu criticile formulate, obiecţia referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II şi art. IX-XV şi ale anexei nr. 2 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009, aprobatã prin legea supusã controlului de constituţionalitate.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 15 decembrie 2010 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
