Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Reutil" - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 4.350/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 7 decembrie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 9 decembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.350/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Reutil" - S.A. din Braşov într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât pãrţile participante la procesele în contencios administrativ nu au o reprezentare exactã a drepturilor şi obligaţiilor lor în ceea ce priveşte momentul în care urmeazã a se face comunicarea hotãrârilor care le sunt opozabile, nefiind clar dacã motivarea şi redactarea hotãrârilor sau numai comunicarea acestora urmeazã a se face, prin derogare de la prevederile <>art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la pronunţarea hotãrârilor a cãror revizuire se solicitã. În opinia sa, este nesocotit principiul certitudinii juridice, obligaţiile revizuentului nefiind bine precizate, deoarece textul de lege criticat nu aratã cu exactitate dacã acestuia îi revine obligaţia unei cereri temeinic motivate sau este doar o opţiune şi nici în ce constã temeinicia motivãrii cererii. Interpretarea textului conduce la ideea cã instanţa ar putea refuza motivarea, redactarea şi comunicarea hotãrârii în termenul scurt de 15 zile, dacã apreciazã cã solicitarea pãrţii nu este "temeinic motivatã". Astfel, pãrţii i se poate refuza dreptul de a promova revizuirea, hotãrârea urmând a-i fi comunicatã dupã redactarea şi motivarea în termenul general de 30 de zile, deci dupã expirarea termenului de exercitare a revizuirii. Autorul excepţiei face referire şi la <>Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 prin care Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precizând cã prevederile de lege criticate au o redactare ambiguã, care permite judecãtorilor sã adauge la lege, în detrimentul justiţiabililor, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi pãrţilor faţã de care termenul de recurs curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare. Susţine cã, în mod similar, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege acordã instanţelor facultatea de a interpreta în mod subiectiv textul de lege criticat, partea interesatã fiind pusã în situaţia de a nu putea cunoaşte termenul de la care începe sã curgã termenul de revizuire. Astfel, textul nu precizeazã în mod expres care este data la care se comunicã hotãrârile judecãtoreşti susceptibile sã fie atacate cu revizuire şi nici dacã cererea temeinic motivatã a pãrţii interesate sã promoveze revizuirea este obligatorie sau facultativã şi nici termenul exact în care aceasta trebuie introdusã. Prin urmare, susţine cã pãrţilor le este, practic, îngrãdit accesul liber la justiţie, fiind nevoite sã promoveze calea de atac a revizuirii fãrã sã cunoascã termenele şi condiţiile de exercitare a acesteia şi nici considerentele hotãrârii pronunţate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal considerã cã textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât, în cazul promovãrii unei cereri de revizuire, pãrţile nu au un reper sigur al termenului în care pot ataca cu revizuire hotãrârea pronunţatã, ceea ce face ca accesul lor la justiţie sã fie limitat, deoarece sunt obligate sã promoveze o cale de atac fãrã sã cunoascã considerentele hotãrârii pronunţate pentru a motiva cererea de revizuire. Precizeazã cã, în aceste condiţii, ambiguitatea prevederilor <>art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 obligã judecãtorul sã stabileascã el însuşi, pe cale jurisprudenţialã, în afara legii, adicã substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra revizuirii cu judecarea cãruia a fost învestit, încãlcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (4), raportate la art. 61 alin. (1) din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere, reitereazã cele reţinute în considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 675 din 12 iunie 2008, în sensul cã, prin reglementarea termenului de 15 zile pentru introducerea cererii de revizuire, calculat de la data comunicãrii hotãrârii definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, norma criticatã îndeplineşte condiţiile de accesibilitate, previzibilitate şi claritate. Aratã cã textul de lege criticat conţine norme de procedurã, instituind, în mod excepţional, un nou motiv de revizuire şi stabileşte condiţiile şi termenele în care aceastã cale extraordinarã de atac poate fi exercitatã. În acest fel, dã expresie prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege. Constatã, de asemenea, cã motivele invocate privesc, în esenţã, modul de interpretare şi aplicare a legii, iar interpretarea unui text legal în procesul de aplicare a legii este atributul instanţei de judecatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificatã prin Legea nr. 262/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21 alin. (2): "Constituie motiv de revizuire, care se adaugã la cele prevãzute de Codul de procedurã civilã, pronunţarea hotãrârilor rãmase definitive şi irevocabile prin încãlcarea principiului prioritãţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicatã. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacratã de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivatã a pãrţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţioneazã de urgenţã şi cu precãdere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."
<>Art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face referire textul de lege criticat, prevede cã "Hotãrârile se redacteazã şi se motiveazã în cel mult 30 de zile de la pronunţare".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 care consacrã dreptul de acces liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care garanteazã dreptul la apãrare şi art. 61 alin. (1) potrivit cãruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Prin textul de lege criticat, a fost introdus un nou motiv pentru care pãrţile interesate pot ataca pe calea revizuirii hotãrârile rãmase definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ. Acest nou motiv este reprezentat de încãlcarea de cãtre instanţã, cu prilejul pronunţãrii hotãrârii, a principiului prioritãţii dreptului comunitar. Legiuitorul român a considerat necesarã sancţionarea unei astfel de ipoteze, ţinând cont de prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie care instituie un mecanism eficient de rezolvare a conflictelor dintre legea naţionalã şi legislaţia Uniunii Europene, prin acordarea prioritãţii de aplicare prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celorlalte reglementãri europene cu caracter obligatoriu, faţã de dispoziţiile contrare din legile interne. Prin consacrarea în cuprinsul <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a dreptului de a cere revizuirea unei hotãrâri pronunţate cu nesocotirea acestui principiu, s-a conferit eficacitate prevederii constituţionale menţionate, instituindu-se o modalitate concretã de asigurare a aducerii la îndeplinire a obligaţiilor pe care statul român şi le-a asumat prin actul de aderare la Uniunea Europeanã, inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea unitãţii şi stabilitãţii ordinii normative europene.
Curtea observã, totuşi, cã teza întâi a alin. (2) al <>art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 foloseşte o formulare deficitarã sub aspectul logicii juridice, stabilind cã noul motiv de revizuire îl reprezintã "pronunţarea hotãrârilor rãmase definitive şi irevocabile prin încãlcarea principiului prioritãţii dreptului comunitar". Într-o interpretare riguroasã din punct de vedere gramatical şi semantic, din aceastã redactare s-ar putea înţelege cã rãmânerea definitivã şi irevocabilã a hotãrârii judecãtoreşti ar fi consecinţa încãlcãrii principiului prioritãţii dreptului comunitar. Desigur cã legiuitorul nu a pornit, în reglementarea acestui nou caz de revizuire, de la o astfel de premisã, dar Curtea observã cã, deşi nu este de naturã sã intre în contradicţie cu vreun text constituţional, redactarea acestei teze este perfectibilã.
Totodatã, Curtea mai observã cã, spre deosebire de prevederile Codului de procedurã civilã, redactarea acestui text nu este foarte explicitã nici sub aspectul hotãrârilor care pot fi atacate pe calea de atac extraordinarã a revizuirii în virtutea noului motiv de revizuire arãtat mai sus. Astfel, dacã la art. 322 din Codul de procedurã civilã se precizeazã cã sunt supuse revizuirii hotãrârile rãmase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o instanţã de recurs atunci când evocã fondul, teza întâi a alin. (2) al <>art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se referã în mod generic la hotãrârile "rãmase definitive şi irevocabile", fãrã niciun fel de detaliere. Cum însã, potrivit <>art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile cuprinse în aceasta se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã, în mãsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere specifice dreptului administrativ, Curtea observã cã judecãtorul şi pãrţile interesate dispun, totuşi, de reperele necesare încadrãrii unei hotãrâri judecãtoreşti în categoria celor susceptibile de a fi supuse revizuirii în condiţiile textului de lege criticat, astfel cã nu poate reţine încãlcarea dreptului de acces liber la justiţie şi la exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege, consacrat de art. 129 din Constituţie.
II. În ceea ce priveşte teza a doua a alin. (2) al <>art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împotriva cãreia autorul excepţiei îşi îndreaptã în mod preponderent criticile, Curtea constatã cã are o redactare defectuoasã, generatoare de confuzii şi incertitudini care se pot constitui în veritabile obstacole în calea exercitãrii efective a dreptului de acces liber la justiţie.
Astfel, teza a doua a alin. (2) al <>art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabileşte cã cererea de revizuire împotriva soluţiei definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, întemeiatã pe un nou motiv de revizuire, prevãzut de teza întâi a aceluiaşi text normativ, trebuie introdusã în termen de 15 zile de la comunicarea hotãrârii a cãrei revizuire se cere. Confuzia intervine în ceea ce priveşte momentul de la care începe sã curgã acest termen, întrucât textul continuã cu precizarea cã aceastã comunicare se face, "prin derogare de la regula consacratã de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivatã a pãrţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare". Or, art. 17 alin. (3) la care face trimitere acest text legal nu are în vedere comunicarea hotãrârii, ci redactarea şi motivarea acesteia, operaţiuni care se realizeazã "în cel mult 30 de zile de la pronunţare". Aşadar, art. 17 alin. (3) stabileşte, - cu caracter de recomandare, de altfel -, termenul în care trebuie redactate şi motivate aceste hotãrâri, nicidecum termenul în care acestea se comunicã pãrţilor. Or, este evident cã operaţiunea comunicãrii nu este simultanã redactãrii şi motivãrii, ci, în mod firesc, ulterioarã, între aceste momente scurgându-se un interval de timp a cãrui duratã nu este fixatã de niciun text de lege. Prin urmare textul de lege criticat face trimitere la un alt text de lege care reglementeazã o cu totul altã problemã decât cea pe care legiuitorul ar fi dorit sã o clarifice prin trimiterea fãcutã. O astfel de lipsã de rigoare juridicã pune partea interesatã în situaţia de a nu putea cunoaşte cu precizie termenul pe care trebuie sã îl respecte pentru ca cererea sa de revizuire sã nu fie respinsã ca tardiv introdusã ori, dimpotrivã, ca prematurã.
Textul prevede, în continuare, cã, pentru a putea solicita revizuirea hotãrârii, partea interesatã trebuie sã formuleze o cerere "temeinic motivatã", prin care sã cearã comunicarea acestei hotãrâri în 15 zile de la pronunţare, "prin derogare de la regula consacratã de art. 17 alin. (3)" care, însã, aşa cum s-a arãtat, nu se referã la comunicare, ci la motivarea şi redactarea hotãrârii. Curtea constatã cã intenţia legiuitorului de a accelera, prin aceastã reglementare, soluţionarea cererii de revizuire a fost concretizatã printr-o normã legalã confuzã, întrucât face în mod eronat trimitere la un text legal care nu prevede cu privire la comunicarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci reglementeazã alte etape ale activitãţii desfãşurate de judecãtor, şi anume motivarea şi redactarea hotãrârilor.
În plus, este evident cã judecãtorul, primind cererea prin care se solicitã comunicarea hotãrârii, va trebui sã o evalueze, pentru a vedea dacã este "temeinic motivatã", astfel cum impune textul criticat. Aceastã apreciere pe care judecãtorul urmeazã sã o facã ar trebui sã aibã loc într-un cadru procesual care însã nu existã, cererea fiind introdusã, în mod logic, ulterior pronunţãrii unei hotãrâri definitive şi irevocabile (care, dacã nu este atacatã cu o cale extraordinarã de atac, reprezintã punctul final al procesului) şi anterior eventualei continuãri a acestuia prin soluţionarea cererii de revizuire. Cu alte cuvinte este vorba despre o etapã exterioarã oricãrui cadru procesual, fiind ulterioarã încheierii procesului - dupã exercitarea cãilor ordinare de atac, şi premergãtoare posibilei sale continuãri - provocatã de introducerea revizuirii. Or, dreptul de a exercita aceastã cale extraordinarã de atac poate fi anulat tocmai prin respingerea unei astfel de cereri al cãrei unic scop îl constituie urgentarea comunicãrii hotãrârii a cãrei revizuire se doreşte. Faptul cã analizarea acesteia are loc în afara procesului propriuzis, aşadar fãrã posibilitatea respectãrii unor minime garanţii procesuale, este, în condiţiile unui stat de drept, inacceptabil, constituind o nesocotire a dreptului la un proces echitabil.
Imprecizia textului creeazã incertitudine şi în ceea ce priveşte judecãtorul competent sã se pronunţe asupra temeiniciei cererii prin care se solicitã comunicarea hotãrârii a cãrei revizuire se intenţioneazã a se cere de cãtre partea interesatã, nefiind clar dacã aceasta va fi examinatã de aceeaşi instanţã care a pronunţat hotãrârea ce urmeazã sã fie atacatã ori de cãtre altã instanţã. Viciul de redactare afecteazã, şi din aceastã perspectivã, dreptul de acces liber la justiţie prin imposibilitatea pãrţii interesate de a şti cãrei instanţe trebuie sã adreseze cererea de comunicare a hotãrârii.
De asemenea, expresia "temeinic motivatã" reprezintã o sintagmã derutantã, atât pentru parte, cât şi pentru judecãtor. Temeinicia devine o caracteristicã ce poate fi relativizatã, neexistând criterii de apreciere a acesteia. Astfel, partea nu îşi poate îndeplini obligaţia de a motiva cererea conform cerinţei cuprinse în textul de lege criticat, ca urmare a faptului cã nu cunoaşte mãsura în care motivele pe care le-ar invoca ar putea fi considerate suficiente pentru caracterizarea ca temeinicã a motivãrii. Deopotrivã, judecãtorul este pus în situaţia de a aprecia dupã criterii pe care nu le va putea stabili decât în mod discreţionar şi aleatoriu, în lipsa unor precizãri legale în funcţie de care sã decidã dacã cererea este sau nu temeinic motivatã.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, cã principiul accesului liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Legea fundamentalã, implicã, între altele, adoptarea de cãtre legiuitor a unor reguli de procedurã clare, în care sã se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la cãile de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele de judecatã. În acest sens s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Hotãrârea din 29 martie 2000, pronunţatã în Cauza Rotaru împotriva României, a statuat cã "o normã este «previzibilã» numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie, în aşa fel încât sã permitã oricãrei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţã de specialitate - sã îşi corecteze conduita", iar în Hotãrârea din 26 aprilie 1979, pronunţatã în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit, a decis cã "[...] cetãţeanul trebuie sã dispunã de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sã fie, în acelaşi timp, accesibilã şi previzibilã".
III. În fine, în ceea ce priveşte teza a treia a <>art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constatã cã, stabilind cã cererea de revizuire se soluţioneazã de urgenţã şi cu precãdere, textul dã expresie caracteristicii generale a procedurii în contencios administrativ, anume cea a celeritãţii, trãsãturã specificã tuturor fazelor procesului desfãşurat potrivit normelor procedurale stabilite de <>Legea nr. 554/2004. Aceste prevederi sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 care consacrã dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil. De asemenea, nu se poate reţine nici încãlcarea art. 24 din Legea fundamentalã care garanteazã dreptul la apãrare.
IV. Curtea observã cã, prin <>Decizia nr. 675 din 12 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 27 iunie 2008, precum şi prin <>Decizia nr. 679 din 5 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv a art. 21 din aceeaşi lege. Cu acele prilejuri, examinarea constituţionalitãţii acestora a fost însã realizatã de instanţa de contencios constituţional din perspectiva unor critici care nu accentuau deficienţele semnalate prin prezenta motivare a excepţiei având acelaşi obiect. De aceea, reconsiderarea soluţiei pronunţate prin deciziile menţionate se justificã prin noutatea argumentelor aduse în sprijinul admiterii excepţiei, care au fost subliniate şi îmbogãţite şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în opinia exprimatã cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ridicatã de Societatea Comercialã "Reutil" - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 4.350/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
II. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi şi a treia din <>Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
