Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 4 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã din oficiu de cãtre Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.362/95/2009.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.944D/2010, nr. 1.945D/2010, nr. 2.325D/2010 şi nr. 3.256D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identicã cu cea ridicatã în Dosarul nr. 1.575D/2010, excepţie ridicatã din oficiu de cãtre Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 9.363/95/2009, nr. 9.361/95/2009, nr. 9.360/95/2009 şi nr. 9.394/95/2009.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.944D/2010, nr. 1.945D/2010, nr. 2.325D/2010 şi nr. 3.256D/2010 la Dosarul nr. 1.575D/2010.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu mãsura conexãrii.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.944D/2010, nr. 1.945D/2010, nr. 2.325D/2010 şi nr. 3.256D/2010 la Dosarul nr. 1.575D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, reluând, în esenţã, considerentele care au stat la baza <>Deciziei nr. 1.250 din 7 octombrie 2010. În acest sens se aratã cã temeiul încheierii, modificãrii sau încetãrii contractelor de muncã se regãseşte în lege; totodatã, legiuitorul este în drept sã redimensioneze politica bugetarã în materie de cheltuieli de personal, având deplina libertate sã elimine, sã modifice sau sã acorde noi sporuri, din moment ce acestea nu reprezintã un drept fundamental. Se mai aratã cã hotãrârea judecãtoreascã nu reprezintã un act de legiferare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 19 februarie 2010 şi 27 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 9.362/95/2009, nr. 9.363/95/2009, nr. 9.361/95/2009, nr. 9.360/95/2009 şi nr. 9.394/95/2009, Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã din oficiu în cauze având ca obiect soluţionarea unor litigii de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã, în esenţã, cã legiuitorul, fãrã încãlcarea prevederilor <>art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate dispune prin Legea-cadru nr. 330/2009 asupra unor drepturi salariale dobândite în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti. Se mai susţine cã aceastã lege "trebuie sã producã efecte doar pentru viitor cu referire la raporturile juridice care se nasc, se modificã sau se sting sub imperiul acestei legi, neputându-se în consecinţã face aplicaţia efectelor legii asupra unor raporturi juridice nãscute şi stinse sub imperiul legii vechi, drepturile funcţionarului public obţinute aşadar anterior rãmânând valabil câştigate la momentul apariţiei legii". Se apreciazã cã dispoziţia legalã criticatã suprimã efectele pe care un act juridic civil este susceptibil sã le producã. De asemenea, se susţine cã textul legal criticat nesocoteşte prezumţia absolutã a autoritãţii de lucru judecat, "dând naştere tocmai la ceea ce aceastã prezumţie şi principiul neretroactivitãţii au urmãrit sã evite, adicã nesiguranţã şi tulburãri în circuitul civil".
Se considerã cã, prin eliminarea suplimentelor şi sporului prevãzute de <>art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009, este încãlcat şi dreptul la muncã. Se apreciazã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât drepturile salariale câştigate printr-o hotãrâre judecãtoreascã reprezintã un bun, astfel încât suprimarea lor, mai exact a sporului de mobilitate, echivaleazã cu o expropriere contrarã prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţie.
În fine, se susţine cã este încãlcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât statul, prin adoptarea prevederilor legale criticate, refuzã sã execute o hotãrâre judecãtoreascã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în dosarele nr. 3.256D/2010 şi nr. 2.325D/2010, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât critica de neconstituţionalitate pune în discuţie modalitatea de interpretare a prevederilor art. 50 din Legea nr. 329/2009. În celelalte dosare, Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.575D/2010, considerã cã textul criticat este constituţional. În celelalte dosare, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care au urmãtorul cuprins:
"La 3 zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, înceteazã urmãtoarele drepturi salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autoritãţilor şi instituţiilor publice:
a) suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare;
b) sporul de mobilitate."
Se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncã, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Totodatã, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Critica de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) este neîntemeiatã.
În accepţiunea autorului excepţiei, în sistemul personalului plãtit din fonduri publice, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de muncã sau prin decizia de numire a personalului contractual, respectiv a funcţionarului public, în conformitate cu legea în vigoare la momentul respectiv, nu poate fi modificat printr-o lege ulterioarã.
În primul rând, se face abstracţie de faptul cã tot acest personal este plãtit din fonduri publice, ceea ce înseamnã cã aceste contracte individuale de muncã şi decizii de numire prin care este consfinţit salariul/indemnizaţia/solda sunt încheiate sau emise cu respectarea şi în temeiul prevederilor legii în vigoare la acel moment. Prin urmare, toate aceste acte juridice sunt subsecvente legii şi se supun acesteia; prevederile lor nu au existenţã de sine stãtãtoare, ci sunt guvernate de lege, angajatorul acţionând în baza şi temeiul legii, neavând o putere discreţionarã în stabilirea drepturilor salariale.
În al doilea rând, sistemul public de salarizare vizeazã retribuirea tuturor categoriilor de personal din sfera publicã, iar criteriul esenţial pe care legiuitorul îl are în vedere în determinarea cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei diferitelor categorii de personal este existenţa unei anumite omogenitãţi între atribuţiile şi îndatoririle subiectelor care alcãtuiesc respectivele categorii. Prin urmare, sistemul de salarizare nu este conceput ca, în funcţie de data angajãrii/numirii în funcţie, sã se stabileascã drepturi salariale diferite pentru persoane care ocupã un post identic, ci, din contrã, pentru obligaţii de serviciu identice rezultã un salariu identic. Legiuitorul, în schimb, este îndrituit sã acorde drepturi salariale suplimentare - sporuri, adaosuri, suplimente, stimulente - în funcţie de criterii obiective legate de vechimea în muncã, în specialitate, de compensare a unor neajunsuri de fapt rezultate din situaţia concretã a postului ocupat, dar niciodatã beneficiul acestor sporuri nu poate fi acordat diferenţiat în funcţie de data angajãrii. Data angajãrii vizeazã numai momentul de la care încep a fi acordate aceste drepturi suplimentare, însã nu are nicio relevanţã în stabilirea drepturilor bãneşti atunci când legiuitorul decide sã suprime sporul respectiv. În caz contrar s-ar ajunge la situaţii inadmisibile, când, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajaţii ar fi plãtiţi diferit în funcţie de jocul sporurilor sau al reaşezãrilor salariale realizate de-a lungul timpului.
Instanţa de judecatã care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate confundã principiile pe care se aşeazã dreptul public cu cele specifice dreptului privat. În sfera publicã, salariile/indemnizaţiile/soldele sunt stabilite în baza legii [a se vedea, în acest sens, şi art. 157 alin. (2) din Codul muncii], ca act al legiuitorului originar sau delegat; legea este cea care oferã angajatorului public o marjã privind acordarea anumitor sporuri specifice, acesta neavând competenţa de a acorda drepturi salariale numai în baza şi în temeiul unei manifestãri discreţionare de voinţã. Manifestarea sa de voinţã este condiţionatã şi totodatã limitatã de lege. Însã, atunci când legea diminueazã cuantumul sporurilor sau le suprimã, contractul individual de muncã nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinţei concordante a celor 2 cocontractanţi pentru a se aplica noile prevederi legale.
Cu privire la momentul intrãrii în vigoare a prevederilor legale criticate, se constatã cã acestea au intrat în vigoare la data de 12 noiembrie 2009 şi se aplicã întregului personal bugetar cãruia i se acorda sporul sau suplimentele respective în temeiul reglementãrilor legale anterioare. Instanţa judecãtoreascã, în mod evident, greşeşte atunci când susţine cã aceste prevederi legale se pot aplica numai persoanelor angajate/numite dupã data intrãrii în vigoare a legii. Aceste raporturi juridice nu sunt încheiate, ci sunt nãscute sub imperiul legii vechi şi se aflã în curs de executare. Dreptul salarial este unul lunar, iar cuantumul sãu nu este prestabilit illo tempore de legea de salarizare sub care a fost emis actul iniţial prin care angajatul a intrat în raporturi de muncã. Raportul juridic ar fi însã încheiat doar dacã raportul de muncã a încetat înainte de intrarea în vigoare a <>Legii-cadru nr. 330/2009. Însã, în cazul de faţã, eroarea instanţei de judecatã este cu atât mai surprinzãtoare cu cât raporturile de muncã, începând cu data de 12 noiembrie 2009 şi pânã la încetarea acestora, sunt în curs de desfãşurare.
În logica instanţei de judecatã ar însemna cã o majorare salarialã, de asemenea, nu poate fi aplicatã în temeiul legii, pe motiv de retroactivitate, întrucât contractul individual de muncã sau decizia de numire au fost date sub imperiul altor legi de salarizare, care nu acordau creşteri salariale. Prin urmare, conform principiului tempus regit actum, categoriile de personal ar fi îndreptãţite numai la prestaţiile salariale în vigoare la momentul încheierii raportului de muncã. Or, o atare concluzie nu poate duce decât la demonstrarea modului greşit în care este aplicat sau înţeles principiul menţionat; este evident cã prestaţiile salariale acordate şi primite în temeiul legii vechi rãmân câştigate, însã, odatã cu intrarea în vigoare a legii noi, cuantumul salariului/indemnizaţiei/soldei este guvernat de aceastã din urmã lege.
Curtea observã cã invocarea art. 969 din Codul civil poate fi fãcutã în raporturile dintre angajatorul public şi angajat numai într-o anumitã mãsurã, respectiv numai cu privire la cuantumurile sau marja în interiorul cãrora legiuitorul permite angajatorului public sã aibã o anumitã independenţã decizionalã. Însã, în mãsura în care legea eliminã sporurile pe care chiar angajatorul le putea acorda chiar în temeiul legii, acordarea ulterioarã a acestora nu se va realiza decât cu încãlcarea legii.
Nu în ultimul rând, optica instanţei de judecatã ar duce permanent la ultrctivitatea legii vechi, ceea ce nu ar permite aplicarea legii noi în câmpul sãu propriu de activitate, şi anume pentru raporturile juridice de muncã aflate în curs, ci s-ar aplica numai cu privire la raporturile de muncã ce se vor naşte în viitor, dupã intrarea în vigoare a legii noi de salarizare.
Autoritatea de lucru judecat de care se bucurã o hotãrâre judecãtoreascã în ceea ce priveşte obligarea autoritãţii publice la plata unui spor este una absolutã pe toatã durata de aplicare a prevederii legale în baza cãreia subzistã o atare obligaţie a autoritãţii publice. Încetarea obligaţiei legale de platã a sporului este determinatã de survenirea unui eveniment legislativ care suprimã textul în baza cãruia a fost acordat sporul în cauzã, aspect ce nu contravine cu nimic autoritãţii lucrului judecat vãzut ca garanţie a principiului neretroactivitãţii legii.
II. Cu referire la critica de neconstituţionalitate care vizeazã pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea observã cã, în jurisprudenţa sa, a reţinut prin <>Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, <>Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi <>Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, cã dreptul la muncã este un drept complex care include şi dreptul la salariu.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a arãtat cã "statul are deplina legitimitate constituţionalã de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bazã personalului plãtit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizeazã. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodatã, sã instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bazã, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cãrora li se acordã, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (<>Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006)".
Prin urmare, aceste sporuri, stimulente, adaosuri acordate la salariul/indemnizaţia/solda de bazã nu intrã în sfera de protecţie a art. 41 alin. (1) din Constituţie. Astfel, chiar dacã legiuitorul suprimã un astfel de drept salarial suplimentar nu angajeazã incidenţa art. 41 alin. (1) din Constituţie. De aceea, acest text constituţional nu are incidenţã în cauzã.
III. Cu referire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sub aspectul executãrii hotãrârii judecãtoreşti, Curtea constatã urmãtoarele:
- obligarea angajatorului prin hotãrâre judecãtoreascã la plata unui anumit spor prevãzut de lege nu echivaleazã cu transformarea hotãrârii judecãtoreşti în izvor de drept în sistemul constituţional românesc;
- obligaţia angajatorului la plata unui anumit spor constatatã prin hotãrâre judecãtoreascã se întinde atât timp cât subzistã temeiul legal care a stat la baza pronunţãrii hotãrârii;
- pe toatã perioada de timp cât temeiul legal în baza cãruia a fost pronunţatã hotãrârea judecãtoreascã subzistã, autoritãţile publice sunt obligate sã execute întocmai hotãrârea judecãtoreascã ce consfinţeşte dreptul subiectiv al persoanei îndrituite;
- dupã ce temeiul legal în baza cãruia a fost pronunţatã hotãrârea judecãtoreascã a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menţionat, autoritatea publicã urmeazã sã acorde sporul corespunzãtor potrivit noului cadru normativ existent.
Toate cele de mai sus se impun prin prisma faptului cã în sistemul constituţional românesc hotãrârea judecãtoreascã pronunţatã de instanţele judecãtoreşti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului constituţional. Prin urmare, nu se poate susţine cã statul îşi încalcã obligaţia de a executa întocmai obligaţiile care decurg din prevederile art. 6 din Convenţie.
IV. Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, Curtea observã cã drepturile salariale suplimentare sunt protejate de acest text, fiind interese patrimoniale; însã acest text convenţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reaşeza bazele de calcul, coeficienţii sau valorile de referinţã. Astfel, protecţia acordatã drepturilor salariale suplimentare prin art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie şi art. 44 din Constituţie se întinde în timp atât cât subzistã temeiul şi baza legalã a acordãrii lor.
Mai mult, includerea sporului în salariul/indemnizaţia sau solda de bazã nu are drept efect o eventualã obligaţie a statului ca în temeiul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, pe lângã aceastã reaşezare cu caracter salarial, sã acorde în continuare şi plata distinctã a sporului, o atare interpretare fiind inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã din oficiu de cãtre Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele acestuia nr. 9.362/95/2009, nr. 9.363/95/2009, nr. 9.361/95/2009, nr. 9.360/95/2009 şi nr. 9.394/95/2009.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
