Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.596 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 198 alin. 3 si art. 199 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.414D/2010.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Lãcrãmioara Liliana Guzu în Dosarul nr. 5.023/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010 la Dosarul nr. 1.414D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 22 martie 2010, 16 februarie 2010 şi 19 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 457/273/2009 şi nr. 5.023/245/2007, Judecãtoria Oraviţa şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv, art. 199 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã în dosarele de mai sus de Mircea Boboşa într-o cauzã având ca obiect douã cereri de scutire a amenzii judiciare aplicate prin Încheierea din 22 februarie 2010 şi prin Încheierea din 8 martie 2010 în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa şi de Lãcrãmioara Liliana Guzu într-o cauzã având ca obiect o cerere de scutire a amenzii aplicate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, deoarece nu este echitabil, corect şi legal ca aceeaşi persoanã care a dispus amendarea sã judece şi cererea de scutire. În plus, aceastã amendã nu poate fi atacatã decât odatã cu fondul cauzei. Se susţine cã aplicarea normei devine anacronicã în situaţia în care în apel ori recurs clientul îşi angajeazã un alt avocat. Nefiind parte în proces avocatul iniţial nu mai are calitatea procesualã de a cere scutirea ori reducerea amenzii.
Totodatã, se susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, deoarece nu prevãd în mod expres posibilitatea atacãrii cu recurs a încheierii de respingere a cererii de reexaminare, cu toate cã aceasta a fost judecatã de acelaşi complet care a dispus amendarea. Mai mult, în condiţiile în care nu existã posibilitatea controlului judiciar a încheierii de respingere a cererii de reexaminare, este evident cã este afectat dreptul la dublul grad de jurisdicţie şi cel al unui recurs efectiv garantate de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, textul contestat instituie o discriminare între inculpat şi avocatul amendat, adicã între cetãţenii aceluiaşi stat, întrucât inculpatul are deschisã calea recursului, în timp ce avocatul amendat nu are aceastã posibilitate oferitã de lege.
Judecãtoria Oraviţa, în ambele cauze ce aveau ca obiect cereri de scutire a amenzii judiciare aplicate la intervale diferite în acelaşi dosar, opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 198 alin. 3 - Abateri judiciare şi art. 199 - Procedura privitoare la amenda judiciarã, ambele din Codul de procedurã penalã, care la data sesizãrii instanţei de contencios constituţional aveau urmãtorul conţinut:
- Art. 198 alin. 3: "Lipsa nejustificatã a apãrãtorului ales sau desemnat din oficiu fãrã a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apãrarea se sancţioneazã cu amendã judiciarã de la 500 lei la 5.000 lei.";
- Art. 199: "Amenda se aplicã de organul de urmãrire penalã, prin ordonanţã, iar de instanţa de judecatã, prin încheiere.
Persoana amendatã poate cere scutirea de amendã ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.
Dacã persoana amendatã justificã de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii."
Dupã sesizarea Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie, dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul de procedurã penalã au fost modificate prin <>art. XVIII pct. 23 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, lege care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare, cu privire la aceste dispoziţii, la 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Aşa fiind, dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul de procedurã penalã au urmãtorul conţinut:
- Art.198 alin. 3 din Codul de procedurã penalã: "Lipsa nejustificatã a apãrãtorului ales sau desemnat din oficiu fãrã a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apãrarea se sancţioneazã cu amendã judiciarã de la 250 lei la 3.000 lei."
Dupã cum se poate observa, ca urmare a modificãrilor menţionate mai sus, soluţia legislativã de principiu a fost preluatã, motiv pentru care Curtea urmeazã a se pronunţa asupra acestora din urmã.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã, în situaţia în care aceeaşi autoritate care a aplicat sancţiunea este chematã sã hotãrascã şi cu privire la reducerea sau scutirea amenzii judiciare, nu este afectat dreptul la un proces echitabil, deoarece principiile general valabile pentru o judecatã pe fondul cauzei nu pot fi extinse şi la incidentele procedurale ce se pot ivi pe parcursul soluţionãrii litigiului. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalitãţii între cele douã situaţii. "De altfel, cu privire la decizia organului emitent referitoare la cererea de scutire ori de reducere a amenzii judiciare, partea interesatã poate ataca încheierea judecãtorului odatã cu fondul şi, când contestaţia vizeazã ordonanţa procurorului, are la îndemânã procedura prevãzutã de art. 275-278 din Codul de procedurã penalã, iar ulterior va putea contesta în faţa judecãtorului de fond în situaţia în care cauza este finalizatã cu emiterea unui rechizitoriu sau va putea uza de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã în situaţia în care cauza este finalizatã cu o soluţie de netrimitere în judecatã, care, în mod evident, poate fi contestatã şi în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor judiciare. Dimpotrivã, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dacã pentru orice mãsurã sau act care în esenţã dinamizeazã procesul penal ar fi posibilã o contestare imediatã.
În plus, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o atitudine flexibilã referitoare la judecarea unei cauze de cãtre o instanţã imparţialã, sens în care s-a cristalizat, pânã la proba contrarie, criteriul imparţialitãţii personale a magistratului vizat. Astfel, chiar în Hotãrârea din 15 decembrie 2005 pronunţatã în cauza Kyprianou contra Cipru, Curtea a constatat existenţa unei suspiciuni de imparţialitate nu din cauza faptului cã aceiaşi judecãtori se pronunţaserã anterior asupra cauzei, ci datoritã faptului cã aceştia s-au grãbit sã îl judece pe reclamant pentru comportamentul sãu recalcitrant din faţa instanţei, fãrã a-i adresa mai întâi un avertisment şi fãrã a-i da posibilitatea de a-şi retrage afirmaţiile fãcute la adresa completului. Iatã de ce instanţa de la Strasbourg a evitat sã soluţioneze în mod tranşant o astfel de problemã, menţinând un statu quo tocmai pentru cã s-a apreciat cã circumstanţele fiecãrei speţe în parte sunt edificatoare pentru a se putea stabili dacã a fost sau nu afectatã imparţialitatea judecãtorului."
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã nu poate fi primitã nici critica referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi între inculpat şi avocatul amendat, deoarece acest principiu presupune aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situaţii care, prin specificul lor, nu sunt diferite. Or, inculpatul în calitate de persoanã cercetatã pentru comiterea unei infracţiuni nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã cu avocatul care a comis o abatere judiciarã, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestuia din urmã nu poate fi decât diferit.
În plus, dreptul la douã grade de jurisdicţie, consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei, este aplicabil numai în ceea ce priveşte acuzaţiile în materie penalã, nefiind incident în cauzele referitoare la abaterile judiciare sãvârşite într-un proces şi care sunt strãine de fondul acestuia.
De asemenea, referitor la dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã, pe de o parte, textul legal criticat oferã posibilitatea avocatului amendat de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale şi, pe de altã parte, aşa cum rezultã din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, criteriul imparţialitãţii personale a magistratului vizat are, pânã la proba contrarie, prevalenţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa şi de Lãcrãmioara Liliana Guzu în Dosarul nr. 5.023/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
