Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.587 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1-91^3 din Codul de procedura penala cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã cu referire la art. 228 din acelaşi cod, a dispoziţiilor art. 26, art. 27 şi <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Alexandru Crişan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei Alexandru Crişan şi doamna traducãtor autorizat de limba germanã Cristina Dumitru desemnatã în cauzã. Se constatã lipsa celeilalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia şi depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.135/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã cu referire la art. 228 din acelaşi cod, a dispoziţiilor art. 26, art. 27 şi <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, şi a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Alexandru Crişan.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l), art. 74, art. 108, art. 116, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 26, art. 27 şi <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 şi dispoziţiile <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 26, art. 27 şi art. 28, precum şi celor ale art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã cu referire la art. 228 din acelaşi cod contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 53 şi art. 148, precum şi ale art. 6 paragraful 1, art. 7, art. 8, art. 14 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În esenţã, se aratã cã prin înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie se instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public.
De asemenea, celelalte prevederi permit dispunerea unor mãsuri specifice procesului penal în afara acestuia, întrucât este posibilã interceptarea convorbirilor telefonice înainte de începerea urmãririi penale împotriva unei persoane.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 54/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã - Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea, Certificarea înregistrãrilor şi dispoziţiile art. 228 din acelaşi cod cu denumirea marginalã Începerea urmãririi penale.
Obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art. 26, art. 27 şi <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, aşa cum au fost modificate şi completate prin <>art. I pct. 21 şi 22 din cartea II, titlul I din Legea nr. 161/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 26 din Legea nr. 78/2000: "Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile procurorului, dupã începerea urmãririi penale, şi nici instanţei de judecatã. Datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecatã se comunicã la cererea scrisã a procurorului, în cursul urmãririi penale, sau a instanţei, în cursul judecãţii.";
- <>Art. 27 din Legea nr. 78/2000: "(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la sãvârşirea uneia dintre infracţiunile prevãzute în prezenta lege, în scopul strângerii de probe sau al identificãrii fãptuitorului, procurorul poate sã autorizeze motivat, pe o duratã de cel mult 30 de zile:
a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicaţiilor;
c) accesul la sisteme informaţionale;
d) comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.
(2) Pentru motive temeinice autorizarea prevãzutã la alin. (1) poate fi prelungitã, în aceleaşi condiţii, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile. Durata maximã a mãsurilor prevãzute la alin. (1) lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.
(3) În cursul judecãţii, instanţa poate dispune prelungirea mãsurilor prevãzute la alin. (1), prin încheiere motivatã.
(4) Dispoziţiile art. 911-915 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor."
<>Art. 28 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin <>art. 34 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie.
În sfârşit, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, modificat prin <>art. IV pct. 12 al titlului II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, şi prin <>art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aşa cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din <>Legea nr. 54/2006 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002:
"(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la sãvârşirea uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţã de urgenţã în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în scopul strângerii de probe sau al identificãrii fãptuitorului, pot fi dispuse urmãtoarele mãsuri:
a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor;
c) accesul la sisteme informaţionale.
(2) Mãsurile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi c) pot fi dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe o duratã de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste mãsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonanţã motivatã, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile. Durata maximã a mãsurilor dispuse este de 4 luni.
(3) Mãsura prevãzutã la alin. (1) lit. b) poate fi dispusã de judecãtor, potrivit dispoziţiilor art. 911-916 din Codul de procedurã penalã care se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot dispune sã li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în condiţiile prevãzute la alin. (1)."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 20, art. 26, art. 27, art. 28, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 148, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 74, art. 108, art. 116, precum şi ale art. 6, art. 7, art. 8, art. 14 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã, ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi ale <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi <>Deciziei nr. 560 din 6 iulie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 10 august 2006, Curtea Constituţionalã a statuat cã transformarea fostului Parchet Naţional Anticorupţie în noua Direcţie Naţionalã Anticorupţie, ca structurã specializatã în cadrul Ministerului Public, s-a impus ca un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã, impuse la rândul lor de <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, definitivã şi general obligatorie, şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri.
Totodatã, Curtea a mai statuat cã "interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã "nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
De asemenea, Curtea Constituţionalã, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, a statuat cã acestea "se constituie în norme de procedurã, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite prin lege. Prevederile legale contestate, fãrã a avea semnificaţia unei încãlcãri a secretului corespondenţei, corespund cerinţelor constituţionale prevãzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cãrora exercitarea dreptului poate fi restrânsã dacã se impune pentru desfãşurarea instrucţiei penale şi apãrarea ordinii publice, cu respectarea alin. (2) al aceluiaşi articol."
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 26 şi <>art. 27 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte celelalte prevederi constituţionale şi internaţionale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constatã cã autorul excepţiei nu a arãtat în concret în ce constã contrarietatea prevederilor legale criticate cu acestea. Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorului pentru a face, în consecinţã, o analizã de conformitate.
În sfârşit, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 nu mai sunt în vigoare, fiind, potrivit <>art. 34 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, abrogate începând cu data de 1 septembrie 2002. Aşa fiind, în acord cu prevederile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceastã excepţie urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1-91^3 din Codul de procedurã penalã cu referire la art. 228 din acelaşi cod, a dispoziţiilor art. 26 şi <>art. 27 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Alexandru Crişan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
2. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
