Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 16 ianuarie 2012
Pe rol se aflã soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, formulate de un grup de 119 deputaţi şi de un grup de 40 de senatori în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie.
Curtea, având în vedere cã obiecţiile de neconstituţionalitate, care formeazã obiectul dosarelor nr. 1.331A/2011 şi nr. 1.339A/2011, au conţinut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.339A/2011 la Dosarul nr. 1.331A/2011, care este primul înregistrat.
1. Cu Adresa nr. 51/5.314 din 15 noiembrie 2011, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, formulatã de un numãr de 119 deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucã, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Ionel Palãr, Viorel Palaşcã, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Cãlin Potor, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bãnicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Matei Radu Brãtianu, Doina Burcãu, Ion Burnei, Ion Cãlin, Dumitru Chiriţã, Ioan Cindrea, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Ioan Damian, Mircea-Gheorghe Drãghici, Sonia-Maria Drãghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian-Florin Luca, Antonella Marinescu, Vasile Mocanu, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Nãstase, Marian Neacşu, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvãz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţã, Iuliu Nosa, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Vasile Popeangã, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rãţoi, Cornel-Cristian Resmeriţã, Cristian Rizea, Ioan Sorin Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tãtaru, Angel Tîlvãr, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilicã, Petru Gabriel Vlase, Mãdãlin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.191 din 15 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.331A/2011.
Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate considerã cã actul normativ supus analizei Curţii Constituţionale este lovit atât de vicii de constituţionalitate extrinsecã, cât şi de vicii de constituţionalitate intrinsecã, ce rezultã din chiar conţinutul reglementãrii.
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, autorii obiecţiei susţin, în esenţã, cã Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar a fost adoptatã cu încãlcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaţilor fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi fãrã legãturã cu obiectul de reglementare al actului normativ propus de Guvern. Astfel, Camera Deputaţilor a eliminat complet toate modificãrile adoptate de Senat şi a operat modificãri şi completãri esenţiale, concretizate într-un numãr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regãsesc în forma adoptatã de cãtre Senat. În sprijinul celor arãtate sunt invocate cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 1.093/2008, nr. 710/2009 şi nr. 472/2008 cu privire la principiul bicameralismului.
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecã adusã dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, autorii obiecţiei aratã cã, prin neacordarea unor drepturi câştigate, dispoziţiile art. 9 şi art. 18 din legea amintitã încalcã prevederile Constituţiei referitoare la condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertãţi. Astfel, considerã cã motivele invocate pentru adoptarea mãsurilor prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 - reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv etc. - nu pot constitui o justificare pentru neacordarea unor drepturi. De asemenea, restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilitãţi publice nu poate fi acceptatã. În acest sens, invocã cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Hotãrârea din 1 iulie 1961 pronunţatã în Cauza Lawless contra Irlandei, potrivit cãrora, în cazul instituirii unor mãsuri derogatorii, cu caracter excepţional, statul trebuie sã acţioneze astfel încât sã fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar nu utilitatea publicã.
În sfârşit, autorii obiecţiei aratã cã prevederile legii criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la pensie.
2. Cu Adresa nr. 3.744 din 16 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 şi art. 19 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, formulatã de un numãr de 40 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii senatori: Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian-Valentin Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Raymond Luca, Teodor-Viorel Meleşcanu, Vasile Mustãţea, Romeo-Florin Nicoarã, Vasile Nistor, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Paşca, Şerban Rãdulescu, Nicolae Robu, Dan-Radu Ruşanu, Dan Voiculescu şi Varujan Vosganian, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi Ilie Sârbu, Alexandru Cordoş, Miron-Tudor Mitrea, Viorel Arcaş, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Vasile-Cosmin Nicula, Titus Corlãţean, Ioan Mang, Sergiu-Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Dan-Coman Şova, Doina Silistru, Cãtãlin Voicu, Alexandru Mazãre, Valer Marian, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Florin Constantinescu, Nicolae-Dãnuţ Prunea şi Gheorghe Saghian, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.237 din 16 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.339A/2011.
În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia aratã, în esenţã, cã dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din legea supusã analizei de constituţionalitate, dispoziţii ce prevãd suspendarea indemnizaţiilor acordate în temeiul Legii nr. 341/2004, precum şi diminuarea facilitãţilor de transport acordate prin diverse acte normative, aduc atingere prevederilor Legii fundamentale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi. În acest sens, aratã cã "restrângerea unor drepturi nu înseamnã cã se poate suspenda sau interzice un drept exercitat", aşa cum se intenţioneazã prin dispoziţiile art. 18.
De asemenea, considerã cã se creeazã o discriminare între cetãţenii cãrora nu li se mai acordã indemnizaţiile de gratitudine prevãzute de Legea nr. 341/2004 şi cei care, în temeiul aceleiaşi legi, continuã sã primeascã astfel de indemnizaţii, precum şi cei care beneficiazã de indemnizaţii în temeiul altor acte normative.
În sfârşit, susţin cã textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor Legii fundamentale care consacrã demnitatea şi libera dezvoltare a personalitãţii umane ca valori supreme ale statului român, deoarece suspendã drepturi acordate unor persoane în virtutea contribuţiei lor deosebite la desfãşurarea Revoluţiei din Decembrie 1989.
Prin Adresa nr. 3.965 din 29 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a înaintat Curţii Constituţionale înscrisul intitulat "Cerere completatoare", înregistrat la Curtea Constituţionalã cu nr. 6.549 din 29 noiembrie 2011. Prin acest înscris, autorii obiecţiei detaliazã criticile referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 din legea supusã analizei de neconstituţionalitate, arãtând cã o serie de persoane care au fost ostracizate de regimul comunist, aşa cum sunt cadrele militare din armata regalã, veteranii de rãzboi, deţinuţii politici şi magistraţii supuşi persecuţiei politice, au fost rãsplãtiţi sau recompensaţi de statul democratic, fapt posibil doar datoritã contribuţiei persoanelor care au luptat în Revoluţia din 1989. Prin urmare, lipsirea acestora de drepturile prevãzute de Legea nr. 341/2004 este de naturã sã aducã atingere demnitãţii umane.
În susţinerea caracterului discriminatoriu al dispoziţiilor art. 18 din legea criticatã, autorii obiecţiei precizeazã faptul cã, în timp ce revoluţionarii sunt privaţi de drepturile prevãzute de lege pentru un an, alte categorii de persoane, precum cadrele militare înlãturate de comunişti, primesc un drept pe care nu îl aveau anterior. Mai mult, cuantumul indemnizaţiilor pentru aceştia din urmã este de 3.335.116 lei pentru anul 2012, sumã acordatã unui numãr de 300 de beneficiari, în timp ce pentru revoluţionari, cuantumul indemnizaţiilor se ridicã la 2.000.000 lei pentru acelaşi an, sumã revenind unui numãr de aproximativ 10.000 de beneficiari.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, se precizeazã cã restrângerile aduse drepturilor la indexarea salariilor, la pensie pentru vechime în muncã şi la indemnizaţiile de gratitudine pentru fapte de eroism naţional sunt lipsite de temei constituţional.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 812 din 6 decembrie 2011 şi Adresa nr. I 814 din 6 decembrie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizãrile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecã adusã Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aratã cã actul normativ criticat a fost adoptat de Camera decizionalã a Parlamentului în spiritul Constituţiei şi al celor statuate de Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, îndeosebi Decizia nr. 413/2010. În aceastã decizie s-a statuat cã principiul bicameralismului nu este încãlcat dacã modificãrile operate de cãtre una dintre cele douã Camere ale Parlamentului faţã de forma legii adoptatã de cealaltã Camerã nu sunt de naturã a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma legii adoptatã de prima Camerã sesizatã şi nici o configuraţie deosebitã semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de prima Camerã sesizatã. Astfel, forma legii supuse analizei de constituţionalitate în prezenta cauzã, adoptatã de Camera Deputaţilor în calitate de Camerã decizionalã, conţine o serie de completãri şi modificãri ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 care însã nu introduc nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma adoptatã de Senat şi nici o configuraţie deosebitã a noilor texte de lege. În plus, competenţa decizionalã în materie aparţine Camerei Deputaţilor, şi nu Senatului.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecã a legii analizate, preşedintele Senatului aratã cã "îngheţarea" salariilor şi pensiilor pentru anul 2012 la nivelul celor din anul 2011 nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la un nivel de trai decent, în condiţiile în care limitele acestor drepturi au fost deja apreciate atât de legiuitor, cât şi de Curtea Constituţionalã ca fiind în acord cu prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, considerã cã art. 18 al art. II din legea dedusã controlului de constituţionalitate respectã prevederile art. 16 din Constituţie. Astfel, textul de lege amintit instituie un regim juridic diferit faţã de alte categorii socioprofesionale, însã nu prevede niciun fel de discriminare în interiorul categoriei de persoane ce beneficiazã de indemnizaţii în temeiul Legii nr. 341/2004.
Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte art. 19 din legea criticatã.
În sfârşit, aratã cã, în mãsura în care art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar nu reglementeazã situaţia unor drepturi fundamentale, critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 53 din Constituţie este lipsitã de fundament.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.448 din 22 noiembrie 2011 şi Adresa nr. 51/5.447 din 22 noiembrie 2011, punctul sãu de vedere, prin care aratã cã obiecţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecã, aratã cã textele de lege introduse de Camera Deputaţilor în plus faţã de cele adoptate de Senat nu sunt în vãditã contradicţie cu iniţiativa legislativã adoptatã de Senat şi nici nu existã deosebiri majore de conţinut juridic faţã de aceasta. Astfel, materia reglementatã de Camera Deputaţilor, Camerã decizionalã, se referã tot la instituirea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, reglementãri pe care le-a dezbãtut şi Senatul, ca primã Camerã sesizatã. Mai mult, aceste tipuri de mãsuri constituie şi obiectul ordonanţei de urgenţã aprobate şi al celei modificate implicit, fiind doar adaptate, prin legea criticatã, la condiţiile de crizã economicã şi financiarã care se prefigureazã pentru anul 2012.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecã, raportatã la dispoziţiile art. 47 din Constituţie, aratã cã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale constituie un argument suficient pentru respingerea ca neîntemeiatã a acesteia. De altfel, considerã cã, în condiţiile actuale ale crizei economice şi financiare, niciun legiuitor nu ar putea aproba cheltuieli bugetare suplimentare. Prin urmare, nivelul de trai actual este cel pe care România şi-l poate permite faţã de bugetul de care dispune.
De asemenea, aratã cã textele de lege criticate nu afecteazã substanţa dreptului la indemnizaţie acordat în temeiul Legii nr. 341/2004, ci prevãd doar o restrângere temporarã a exerciţiului acestuia, motivatã de grava crizã economicã şi financiarã care se manifestã la nivel internaţional, european şi naţional.
Totodatã, considerã cã nu existã diferenţe de tratament între beneficiarii Legii nr. 341/2004, astfel cã sunt neîntemeiate criticile privind caracterul discriminatoriu al textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate.
În sfârşit, referitor la susţinerile privind încãlcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, aratã cã aceste critici nu sunt motivate, astfel cã instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra lor.
Guvernul, cu Adresa nr. 5/6.614 din 29 noiembrie 2011 şi Adresa nr. 5/6.629 din 29 noiembrie 2011, a trimis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate, în care aratã cã acestea sunt neîntemeiate.
Referindu-se la critica de neconstituţionalitate extrinsecã, aratã cã, potrivit celor statuate de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 1.018/2010, o iniţiativã legislativã poate fi modificatã sau completatã de prima Camerã sesizatã, fãrã ca decizia acesteia sã fie limitatã de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusã de iniţiator, dupã cum tot astfel Camera decizionalã are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauzã. Or, forma actului normativ criticat adoptatã de Camera Deputaţilor, cu rol de Camerã decizionalã, menţine acelaşi obiect şi scop de reglementare, şi anume mãsuri financiare din domeniul bugetar, ca în forma adoptatã de Senat, prima Camerã sesizatã. Completãrile aduse în Camera Deputaţilor reprezintã adaptãri ale mãsurilor financiare din domeniul bugetar, cuprinse în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 şi în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008, la contextul economico-financiar care se prefigureazã pentru anul 2012. Soluţiile legislative cuprinse în cele douã ordonanţe de urgenţã mai sus menţionate fac parte integrantã din legea de aprobare supusã controlului de constituţionalitate, astfel încât completarea şi adaptarea acestora nu pot fi nicidecum considerate ca o abatere de la materia avutã în vedere de iniţiator. În sfârşit, aratã cã, în spiritul celor reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 710/2009 şi Decizia nr. 472/2008, dezbaterea realizatã de Camera Deputaţilor s-a referit la conţinutul şi forma iniţiativei legislative adoptate de Senat şi s-a raportat la materia avutã în vedere de iniţiator.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecã raportatã la art. 53 din Constituţie, invocând cele statuate de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 872/2010 şi nr. 874/2010, aratã cã legea criticatã întruneşte condiţiile stabilite de textul constituţional invocat. Astfel, restrângerea exerciţiului unor drepturi se face prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010, luarea acestor mãsuri impunându-se de urgenţã în vederea adoptãrii, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2012, condiţie sine qua non pentru menţinerea acordurilor cu organismele financiare internaţionale. Securitatea naţionalã implicã şi valenţe sociale şi economice, aşa cum de altfel s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 872/2010 şi Decizia nr. 1.414/2009. Cât priveşte cerinţa constituţionalã a necesitãţii mãsurilor propuse într-o societate democraticã, precum şi a caracterului proporţional pe care aceste mãsuri trebuie sã îl aibã faţã de situaţia care a determinat instituirea acestora, aratã cã existenţa crizei economice reprezintã, atât potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cât şi celor statuate de Comisia de la Veneţia prin Opinia nr. 598/2010, o justificare suficientã a îndeplinirii acestor condiţii. În sfârşit, aminteşte cã mãsurile instituite de legea criticatã au un caracter temporar.
Referitor la dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din legea criticatã, aratã însã cã dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, întrucât drepturile reglementate de textele de lege amintite nu sunt drepturi fundamentale.
Privitor la critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, aratã cã autorii obiecţiei nu invocã niciun argument, astfel cã instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui pãrţii în motivarea sesizãrii.
Faţã de susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile art. 18 din legea criticatã ar aduce atingere demnitãţii umane, aratã cã, în lumina celor statuate de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 164/2005, o astfel de criticã apare ca fiind neîntemeiatã, de vreme ce dreptul la indemnizaţiile acordate de Legea nr. 341/2004 nu este unul consacrat la nivel constituţional.
Asociaţia 14 Decembrie 1989, Asociaţia 22 Decembrie 1989 şi Federaţia Naţionalã a Revoluţionarilor au depus la Dosarul nr. 1.331A/2010 un act intitulat "Notã de protest", înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.411 din 23 noiembrie 2011.
CURTEA,
examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de grupul celor 119 deputaţi şi grupul celor 40 de senatori.
Obiecţia de neconstituţionalitate se referã la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, în ansamblul sãu, precum şi, în mod special, dispoziţiile art. 1, 4, 5, 9, 15, 18 şi 19 din legea amintitã, potrivit cãrora:
- Art. 1: "(1) În anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bazã/soldelor funcţiei de bazã/salariilor funcţiei de bazã/indemnizaţiilor de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordã personalului plãtit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunarã brutã/salariul lunar brut, indemnizaţia brutã de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordã personalului plãtit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în mãsura în care personalul îşi desfãşoarã activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordã pentru luna decembrie 2011, în mãsura în care personalul îşi desfãşoarã activitatea în aceleaşi condiţii.
(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, se aplicã prevederile Legii nr. 63/2011.
(5) În anul 2012 prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementãri specifice personalului didactic din învãţãmânt la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, cu modificãrile ulterioare, nu se aplicã.";
- Art. 4: "(1) Valoarea de referinţã se menţine şi în anul 2012 la 600 lei.
(2) În anul 2012 nu se aplicã valoarea de referinţã şi coeficienţii de ierarhizare corespunzãtori claselor de salarizare prevãzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificãrile ulterioare.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru personalul din autoritãţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cãror contracte colective de muncã îşi înceteazã valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificãrile ulterioare, fãrã a depãşi nivelul din decembrie 2011.";
- Art. 5: "În anul 2012, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plãţile compensatorii, despãgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizatã pentru luna decembrie 2011.";
- Art. 9: "În anul 2012, nu se acordã ajutoarele sau, dupã caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervã.";
- Art. 15: "(1) În anul 2012, instituţiile şi autoritãţile publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activitãţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângã instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordã tichete de masã personalului din cadrul acestora.
(2) În bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activitãţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângã instituţiile publice, nu se prevãd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţã personalului din cadrul acestora.";
- Art. 18: "În anul 2012 indemnizaţiile prevãzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţã de eroii-martiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004 cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu se acordã.";
- Art. 19: "În anul 2012 se acordã reduceri de tarife sau, dupã caz, gratuitãţi, numai în limita a 3 cãlãtorii dus-întors sau 6 cãlãtorii simple, la facilitãţile de transport prevãzute de urmãtoarele acte normative:
a) art. 1 alin. (1), (2) şi (4), ale art. 2 alin. (1) şi (2), ale art. 3 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 8 alin. (1), ale art. 9 alin. (1), ale art. 11 şi art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind cãlãtoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe cãile ferate române, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 210/2003, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) lit. k) a alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 341/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
c) art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, respectiv cele ale art. 1 alin. (3) prin care se consacrã demnitatea omului şi libera dezvoltare a personalitãţii umane ca valori supreme ale statului român, ale art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminãrii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, ale art. 47 alin. (1) şi (2) referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurãri sociale şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi.
I. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecã formulatã de autorii sesizãrii, Curtea reţine urmãtoarele:
La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar. În forma adoptatã de Senat, proiectul de lege dispunea modificarea art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008, precum şi introducerea, în cadrul aceluiaşi articol, a alin. (5).
Ulterior, aceastã formã a legii a fost trimisã Camerei Deputaţilor, Camerã decizionalã, care a adoptat legea aducând urmãtoarele modificãri şi completãri:
- au fost înlãturate modificãrile şi completãrile aduse de Senat art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008;
- a fost modificat titlul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010, astfel încât acesta sã se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel iniţial: "Ordonanţã de urgenţã pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor mãsuri financiare în domeniul bugetar";
- a fost introdus art. II în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010, prin care se aprobã pentru anul 2012 instituirea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar reglementate într-un numãr de 23 de articole. Aceste mãsuri vizeazã, în esenţã, veniturile şi alte drepturi de naturã patrimonialã acordate personalului plãtit din fonduri publice ori care beneficiazã de mãsuri de protecţie socialã ce se acordã din aceste fonduri.
Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat cu privire la principiului constituţional al bicameralismului parlamentar, cã, "atât timp cât Camera Deputaţilor este Camerã decizionalã, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care ţin de competenţa sa decizionalã şi care au legãturã directã şi indisolubilã cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative. Prin urmare, nu este obligatoriu ca ambele Camere sã se pronunţe pe o prevedere legalã, ci este suficient în situaţia mai sus enunţatã ca numai o Camerã, cea decizionalã, sã se pronunţe."
Totodatã, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativã se încalcã principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:
a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;
b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferitã, între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului.
În aceste condiţii, Curtea trebuie sã analizeze dacã modificãrile operate de Camera Deputaţilor asupra proiectului Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar vizeazã acelaşi conţinut juridic şi aceeaşi configuraţie ale reglementãrii adoptate de Senat.
În legãturã cu acest aspect, Curtea constatã cã legea supusã analizei de constituţionalitate are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 decembrie 2010. Aşa cum aratã însuşi titlul actului normativ supus aprobãrii, acesta dispune, la rândul sãu, modificarea unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, având ca obiect reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar.
Prin urmare, dispoziţiile actului normativ dedus controlului de constituţionalitate au ca efect, în ultimã instanţã, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008.
Revenind la forma legii criticate, adoptatã de Camera Deputaţilor, Curtea constatã cã aceastã Camerã a înlãturat modificãrile şi completãrile operate de cãtre Senat, ceea ce se încadreazã în dreptul de decizie prevãzut de art. 75 alin. (1) din Constituţie.
Cât priveşte completãrile aduse de cãtre Camera decizionalã, Curtea constatã cã acestea privesc mãsuri financiare în domeniul bugetar, obiect identic celui reglementat de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008. Astfel, Curtea apreciazã cã, în realitate, conţinutul juridic al legii adoptate de Camera decizionalã este acelaşi cu cel propus de iniţiator, Guvernul. De asemenea, nu se poate vorbi despre o configuraţie deosebitã, de vreme ce legea aprobatã pãstreazã dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2011, completând conţinutul acestei ordonanţe cu un nou articol, care cuprinde o serie de reglementãri cu un obiect asemãnãtor.
II. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecã aduse Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea reţine urmãtoarele:
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã actul normativ criticat reglementeazã o serie de mãsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de naturã bãneascã de care se bucurã o serie de categorii socio-profesionale, drepturi ce îşi au izvor fie în Legea fundamentalã, fie în alte acte normative. Astfel, fãcând trimitere doar la textele de lege indicate de autori în motivarea obiecţiei, Curtea constatã cã mãsurile financiare privesc, în egalã mãsurã, dreptul la salariu, la soldã sau indemnizaţie, drept de naturã fundamentalã, ca element esenţial al dreptului la muncã, dar şi dreptul la prime, ajutoare, compensaţii şi altele asemenea, drepturi fãrã temei constituţional, expresie, mai degrabã, a statului social.
O astfel de situaţie impune o analizã separatã a dispoziţiilor de lege criticate, dupã cum acestea prevãd fie simpla interdicţie a sporirii unor drepturi bãneşti de naturã fundamentalã, fie inaplicabilitatea pentru anul 2012 a unor dispoziţii legale ce prevãd creşteri ale unor drepturi de naturã fundamentalã, fie diminuarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi neconsacrate la nivelul Constituţiei.
1. În ceea ce priveşte prima ipotezã, Curtea apreciazã cã nu poate fi vorba despre o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile constituţionale nu instituie nicio obligaţie pentru legiuitor şi niciun drept al cetãţeanului în sensul sporirii periodice a cuantumului drepturilor bãneşti, precum dreptul la salariu, la soldã ori indemnizaţie.
2. În cea de-a doua ipotezã, însã, în situaţia în care legiuitorul a înţeles sã prevadã prin lege creşteri viitoare ale unor drepturi fundamentale de naturã bãneascã, Curtea apreciazã cã orice modificare a unei astfel de reglementãri, în sensul restrângerii drepturilor acordate trebuie analizatã din perspectiva art. 53 din Constituţie. O astfel de concluzie se desprinde, de altfel, şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, a sancţionat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile unor ordonanţe de urgenţã ce prevedeau creşteri ale drepturilor salariale mai mici decât cele acordate printr-o lege anterioarã.
Aşa cum Curtea Constituţionalã a reţinut prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 8 iunie 2010, restrângerea unui drept fundamental este condiţionatã de respectarea cerinţelor strict limitative prevãzute de art. 53 din Constituţie, şi anume:
- sã fie prevãzutã prin lege;
- sã se impunã restrângerea sa;
- restrângerea sã se circumscrie motivelor expres prevãzute de textul constituţional, şi anume pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- sã fie necesarã într-o societate democraticã;
- sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o;
- sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu;
- sã nu aducã atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.
Curtea constatã cã mãsurile financiare criticate sunt prevãzute prin lege, al cãrei conţinut urmãreşte nu doar aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 care modificã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008, dar şi completarea mãsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptãrii acestora la condiţiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de crizã, atât la nivel naţional, cât şi mondial, şi de imperativul reechilibrãrii situaţiei economice a ţãrii, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plãţii unor drepturi bãneşti.
De altfel, situaţia notorie de crizã economicã existentã a constituit fundamentul adoptãrii mai multor reglementãri cu caracter recent, având obiective asemãnãtoare, pe care Curtea Constituţionalã le-a analizat inclusiv din perspectiva art. 53 din Constituţie, reţinând constituţionalitatea acestora. Un exemplu în acest sens este însãşi Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în ceea ce priveşte diminuarea salariilor, dar şi deciziile nr. 188 şi nr. 190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, şi Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, prin care Curtea a analizat constituţionalitatea unor acte normative ce suspendau executarea unor hotãrâri judecãtoreşti şi eşalonau plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situaţiei de crizã economicã. Prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011*), nepublicatã la data pronunţãrii prezentei decizii, Curtea a reafirmat necesitatea restrângerii unor drepturi fundamentale din perspectiva deficitului economic bugetar al ţãrii.
--------
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 a fost publicatã ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011.
De asemenea, Curtea constatã cã mãsurile instituite prin reglementarea criticatã sunt determinate de necesitatea apãrãrii securitãţii naţionale, care, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 872/2010, îmbracã nu doar valenţe militare, ci şi valenţe sociale şi economice. Astfel, Curtea a reţinut cã "nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de "securitate naţionalã" din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însãşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului". De asemenea, Curtea a arãtat cã "situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã".
În consecinţã, Curtea constatã cã, în situaţia de speţã, art. 53 teza referitoare la securitatea naţionalã este aplicabil şi, în acelaşi timp, se constituie într-un temei pentru justificarea mãsurilor preconizate.
În condiţiile existenţei unei astfel de situaţii economice specifice, legiuitorul are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a interveni în lumina dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin mãsuri adecvate în sensul prevenirii unor efecte negative ireversibile ori greu de înlãturat pentru întreaga societate pe termen mai lung din punct de vedere economic. O astfel de intervenţie legislativã, deşi constituie o mãsurã de limitare ori chiar de diminuare imediatã a unor drepturi ale cetãţenilor pe termen scurt, trebuie evaluatã din perspectiva ansamblului sãu de efecte atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Într-o asemenea luminã, ceea ce prevaleazã este perspectiva limitãrii şi chiar a înlãturãrii unor dezechilibre bugetare necesare relansãrii economice. Tot din aceastã perspectivã, este greu de fãcut o distincţie între interesul general şi cel particular al cetãţenilor, de vreme ce mãsurile vizând restabilirea echilibrului bugetar vizeazã bunãstarea viitoare a societãţii, reprezentând, în ultimã instanţã, fiecare dintre indivizii ce o compun.
Aşa fiind, Curtea apreciazã cã mãsurile financiare prevãzute de legea criticatã sunt necesare într-o societate democraticã tocmai pentru menţinerea democraţiei şi salvgardarea fiinţei statului, fiind în acelaşi timp proporţionale cu scopul legitim urmãrit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).
În egalã mãsurã, din perspectiva celor arãtate, Curtea considerã cã existã un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivitãţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constatã, totodatã, cã dispoziţiile de lege criticate nu creeazã discriminãri între persoane aflate într-o situaţie identicã.
În sfârşit, Curtea observã cã mãsurile financiare dispuse prin legea criticatã nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor bãneşti vizate, ci doar previn creşterea acestora pe o duratã limitatã de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetarã imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de crizã.
3. În ceea ce priveşte dispoziţiile legii criticate vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţã un caracter fundamental, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.
Într-o asemenea situaţie sunt şi drepturile consacrate de art. 9, 18 şi 19 din legea dedusã controlului de constituţionalitate, dispoziţii criticate în mod deosebit de cãtre autorii sesizãrii.
Astfel, dispoziţiile art. 9 din actul normativ criticat se referã la indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetãrii raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervã. Aceste drepturi reprezintã beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale în virtutea statutului special al acestora, fãrã a avea însã un temei constituţional.
În mod asemãnãtor, art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, în forma adoptatã de Camera Deputaţilor, stabileşte cã, temporar, pentru anul 2012, nu se mai acordã indemnizaţiile prevãzute de art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţã de eroii-martiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004. De aceste indemnizaţii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat şi aprobat prin legea asigurãrilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obţinut titlul de Luptãtor Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, numai dacã acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurãrilor sociale de stat. De asemenea,
de aceastã indemnizaţie beneficiau şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstã, dacã nu erau încadraţi în nicio formã de învãţãmânt ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor.
Aceste drepturi fac parte dintr-un ansamblu de mãsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţã de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Demnitatea umanã este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecãrui membru al societãţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi şi interzicerea oricãrei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Altfel spus, fiecare individ este ţinut sã recunoascã şi sã respecte în oricare altã fiinţã umanã atributele şi valorile care îl caracterizeazã ca om. Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului interzice, în acest sens, în art. 3, tratamentele degradante ori inumane, precum şi tortura. O prevedere asemãnãtoare are şi art. 22 din Constituţia României.
Din aceastã perspectivã, se poate vorbi chiar de existenţa unei obligaţii de intervenţie a statului în sensul asigurãrii unor resurse materiale necesare vieţii, în mãsura în care lipsa acestora ar fi de naturã sã reducã traiul acestora la un nivel ce nu poate fi considerat propriu vreunei fiinţe umane.
Cu toate acestea, Curtea apreciazã cã demnitatea umanã, aşa cum este aceasta consacratã de Constituţie, nu este şi nu trebuie interpretatã ca instituind un tratament preferenţial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuţiile, calitãţile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea este o valoare intrinsecã a fiinţei umane, având aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi.
De aceea, recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societãţii, nu trebuie raportate la conţinutul art. 1 alin. (3) din Constituţie, izvorul acestora regãsindu-se, mai degrabã, în însãşi obligaţia moralã a întregii societãţi de a-şi manifesta gratitudinea faţã de aceste persoane.
În concluzie, deşi temeiul moral al acordãrii acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţã pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la cãderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calitãţii de Luptãtor Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
De altfel, în acelaşi sens Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, când, analizând critica de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, a reţinut cã, "fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţã de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentalã".
Relevante din aceastã perspectivã apar şi cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, când, analizând o situaţie similarã, referitoare la acordarea unor drepturi cu titlu de compensaţie moralã persoanelor persecutate în perioada comunistã, a conchis cã nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii a statului de a acorda despãgubiri de acest gen, iar legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare.
Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte natura drepturilor afectate de dispoziţiile art. 19 din legea criticatã, drepturi ce privesc facilitãţi de transport acordate diferitor categorii de persoane în virtutea funcţiei ocupate sau a statutului deosebit pe care îl deţin ori a titlului obţinut în temeiul Legii nr. 341/2004.
În concluzie, din perspectiva celor arãtate, Curtea reţine cã drepturile afectate de dispoziţiile art. 9, 18 şi 19 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar nu sunt drepturi fundamentale, astfel cã prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa acestora.
De asemenea, pentru considerentele arãtate, nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine cã aceasta vizeazã în mod deosebit dispoziţiile art. 18 din legea dedusã controlului de constituţionalitate, autorii sesizãrii susţinând existenţa unui tratament discriminatoriu atât între beneficiarii Legii nr. 341/2004, cât şi între aceştia şi beneficiarii altor acte normative ce reglementeazã acordarea unor drepturi cu naturã de reparaţie moralã.
Faţã de aceste critici, Curtea reţine cã acordarea diferitelor beneficii prevãzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuţia persoanelor implicate în acest eveniment, fãcându-se urmãtoarea clasificare: "a) Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legãturã cu aceasta;
b) Luptãtor pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:
1. Luptãtor Rãnit - atribuit celor care au fost rãniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legãturã cu aceasta;
2. Luptãtor Reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participãrii la acţiunile pentru victoria Revoluţiei;
3. Luptãtor Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţã vitalã pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apãrat pânã la data judecãrii dictatorului, în localitãţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;
c) Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorificã."
În lumina acestor prevederi de lege, reiese cã fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia Românã din 1989. Astfel, persoanele care se încadreazã în una dintre aceste categorii ale legii se aflã într-o situaţie obiectiv diferitã faţã de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
Persoanele vizate de art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar vizeazã doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptãtor Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstã, dacã nu erau încadraţi în nicio formã de învãţãmânt ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor.
Or, aşa cum deja s-a arãtat, aceste categorii de persoane se aflã într-o situaţie obiectiv diferitã faţã de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel cã instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încãlcãrii principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminãri între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.
În sfârşit, analizând critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constatã cã autorii sesizãrii au avut o susţinere cu caracter general, neargumentând nici modalitatea în care se contravine acestor dispoziţii ale Legii fundamentale şi nici textele din legea criticatã care contravin acestor dispoziţii.
Faţã de o astfel de criticã, Curtea considerã ca având o deosebitã relevanţã considerentele Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, cu privire la nivelul de trai. Astfel, prin decizia amintitã Curtea a reţinut cã "stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciatã de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economicã a ţãrii, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societãţii, gradul de culturã şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societãţii reprezintã deopotrivã coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evalueazã nivelul "decent" al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a mãsurii în care statul reuşeşte sã ducã la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie sã fie raportatã la aceşti factori, nefiind posibilã stabilirea unui standard fix, imuabil".
Or, în lumina acestor considerente, precum şi a celor reţinute mai sus cu privire la temeiurile adoptãrii de cãtre Camera Deputaţilor a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabã ca instituind un set de mãsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente, în funcţie de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.
În acelaşi context, al analizãrii conformitãţii legii criticate cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie, sunt relevante considerentele aceleaşi decizii prin care s-a arãtat cã legiuitorul este chemat "sã instituie un ansamblu de mãsuri prin care statul sã asigure protejarea şi îmbunãtãţirea calitãţii vieţii cetãţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socialã, dreptul la muncã - condiţie principalã pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilã, dreptul la protecţia sãnãtãţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţionalã şi care tind cãtre acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacrã, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligã statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), sã creeze condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetãţenilor şi la alte mãsuri de protecţie socialã şi de asistenţã socialã decât cele nominalizate expres în Legea fundamentalã, mãsuri stabilite prin lege.
Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetãţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul cã, în mãsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber sã aleagã, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmãrite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivã la nivel constituţional, care sunt mãsurile prin care va asigura cetãţenilor un nivel de trai decent şi sã stabileascã condiţiile şi limitele acordãrii lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordarii mãsurilor de protecţie socialã luate, fãrã a fi necesar sã se supunã condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentalã, iar nu şi cele stabilite prin legi".
Curtea apreciazã cã, faţã de motivarea formulatã de autorii sesizãrii, aceste considerente cu caracter de principiu rãspund criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, în sensul evidenţierii caracterului constituţional al acestora.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru modificarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar este constituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 7 decembrie 2011 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
OPINIE SEPARATĂ
În opoziţie cu opinia majoritarã, susţinem cã obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar trebuia admisã în privinţa criticilor extrinseci pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare.
Autorii obiecţiei susţin cã Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 a fost adoptatã cu încãlcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaţilor fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primã Camerã sesizatã. Astfel, Camera Deputaţilor a eliminat complet toate modificãrile adoptate de Senat şi a operat modificãri şi completãri esenţiale, concretizate într-un numãr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regãsesc în forma adoptatã de cãtre Senat, invocând în sprijinul celor arãtate Decizia nr. 1.093/2008, Decizia nr. 710/2009 şi Decizia nr. 472/2008 ale Curţii Constituţionale.
Analizând susţinerile autorilor putem constata cã unicul obiect de reglementare al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 se referã la art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 şi priveşte limitele anuale stabilite pentru finanţãrile rambursabile care urmau a fi contractate de unitãţile administrativ-teritoriale şi tragerile ce se puteau efectua din finanţãrile rambursabile contractate sau care urmau sã fie contractate.
La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010, aducând urmãtoarele modificãri şi completãri:
"1. La articolul unic punctul 1, partea introductivã a alineatului (4) al articolului 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar va avea urmãtorul cuprins:
«(4) Dacã în cursul exerciţiului financiar valoarea însumatã a tragerilor autorizate de comisia prevãzutã la alin. (3), pentru a fi efectuate din finanţãrile rambursabile contractate sau care urmeazã a fi contractate de unitãţile/subdiviziunile administrative-teritoriale, reprezintã cel puţin 80% din limita anualã pentru trageri stabilitã în condiţiile legii, comisia autorizeazã efectuarea de trageri, cu parcurgerea succesivã a urmãtoarelor etape:»
2. La articolul unic, dupã punctul 1 se introduce un nou punct, pct. 2, cu urmãtorul cuprins:
«La articolul 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu urmãtorul cuprins:
(5) Comisia prevãzutã la alin. (3) autorizeazã efectuarea de trageri în ordinea cronologicã a înregistrãrii cererilor la direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, care asigurã secretariatul comisiei.»"
Aceastã formã a legii a fost trimisã Camerei Deputaţilor, Camerã decizionalã, care a adoptat legea aducând urmãtoarele modificãri şi completãri:
- a fost modificat titlul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, astfel încât acesta sã se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel iniţial: "Ordonanţã de urgenţã pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor mãsuri financiare în domeniul bugetar";
- a fost introdus art. II în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010, prin care se aprobã pentru anul 2012 instituirea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, reglementate într-un numãr de 23 de articole. Aceste mãsuri vizeazã, în esenţã, veniturile şi alte drepturi de naturã patrimonialã acordate personalului plãtit din fonduri publice ori care beneficiazã de mãsuri de protecţie socialã ce se acordã din aceste fonduri, neavând legãturã cu domeniul iniţial de reglementare al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010.
Considerãm cã prin aceastã modalitate de adoptare a legii au fost încãlcate prevederile constituţionale consacrate de art. 61 alin. (2) din Constituţie, prin aceea cã dispoziţiile adoptate de Camera Deputaţilor nu au fost dezbãtute sub nicio formã de Senat.
Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa, a reţinut urmãtoarele:
- Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009: "Potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii, iar structura sa este bicameralã, fiind alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectã însã nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentalã stabileşte competenţe de legiferare potrivit cãrora fiecare dintre cele douã Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primã Camerã sesizatã, fie de Camerã decizionalã. Totodatã, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţãrii, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de cãtre o singurã Camerã, fãrã ca proiectul de lege sã fi fost dezbãtut şi de cealaltã Camerã. Art. 75 din Legea fundamentalã a introdus, dupã revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativitãţii sesizãrii, în anumite materii, ca primã Camerã, de reflecţie, a Senatului sau, dupã caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţã, reglementarea rolului de Camerã decizionalã, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Camerã sau alta din mecanismul legiferãrii. [...] Diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, sunt de naturã sã încalce principiul bicameralismului, în sensul cã forma finalã a legii, în redactarea adoptatã de Camera decizionalã, se îndepãrteazã în mod substanţial de forma adoptatã de Camera de reflecţie, ceea ce echivaleazã practic cu excluderea acesteia din urmã de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie sã fie rezultanta manifestãrii de voinţã concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.
Este adevãrat - aşa cum a reţinut Curtea cu alt prilej (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008) - cã în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbãtut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formã ale iniţiativei legislative."
- În Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi a legii în ansamblul ei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Curtea comenteazã considerentele Deciziei nr. 710/2009, astfel: "Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativã se încalcã principiul bicameralismului.
Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:
a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;
b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferitã, între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;".
- Prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, precum şi a ordonanţei de urgenţã în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii de consultanţã fiscalã, precum şi a ordonanţei în întregul ei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009: "Referitor la invocarea încãlcãrii principiului constituţional al bicameralismului, se constatã cã atât timp cât Camera Deputaţilor este Camera decizionalã, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care ţin de competenţa sa decizionalã şi care au legãturã directã şi indisolubilã cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative".
Având în vedere considerentele de mai sus, considerãm cã legea examinatã a fost adoptatã cu încãlcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a fost încãlcat principiul constituţional al bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Judecãtor,
Puskas Valentin Zoltan
Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
