Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.572 din 19 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 13 ianuarie 2010
DECIZIE nr. 1.572 din 19 noiembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - <>Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 13 ianuarie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Sindicatul Naţional "Hermes" în Dosarul nr. 37.909/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal rãspunde partea Compania Naţionalã "Loteria Românã" - S.A., prin avocatul Arthur Muşetescu, cu delegaţie la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul pãrţii prezente pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 37.909/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - <>Codul muncii . Excepţia a fost ridicatã de Sindicatul Naţional "Hermes" cu prilejul soluţionãrii unui conflict de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 284 alin. (2) din Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 9 din Constituţie. În acest sens aratã cã, din cauza normelor de competenţã teritorialã criticate, un sindicat naţional nu mai poate apãra efectiv interesele membrilor sãi, în special drepturile colective, deoarece ar fi nevoit sã se adreseze separat instanţelor corespunzãtoare domiciliului fiecãruia dintre reclamanţi, în loc sã se adreseze unei singure instanţe, cea de la domiciliul pârâtului, dupã cum reglementeazã <>Codul de procedurã civilã . În acest fel se instituie şi o discriminare între reclamanţii din conflictele de muncã şi reclamanţii care se supun normelor <>Codului de procedurã civilã .
De asemenea, prin dispersarea unei cauze comune la toate tribunalele din ţarã, situaţie în care apãrarea se poate exercita cu mare greutate, sunt îngrãdite şi accesul liber la justiţie, precum şi dreptul la apãrare. În legãturã cu aceasta, aratã cã reprezentarea efectivã a membrilor de sindicat în faţa instanţelor de judecatã implicã şi faptul cã aceştia au dreptul la domiciliu ales la sediul sindicatului care îi reprezintã, iar o interpretare contrarã ar goli de conţinut însuşi sensul expresiei "drept la apãrare". În sfârşit, susţine cã este încãlcat şi <>art. 53 din Constituţie , întrucât restrângerile aduse drepturilor fundamentale invocate nu respectã condiţiile prevãzute de acest text constituţional.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, aratã cã nu poate fi vorba de o discriminare între reclamanţii care se supun <>Codului de procedurã civilã şi reclamanţii care se supun normelor Codului muncii, întrucât sunt situaţii diferite, care justificã un tratament juridic diferenţiat. De asemenea, aratã cã textul de lege criticat nu poate fi interpretat în sensul în care instanţa competentã ar fi cea de la sediul reprezentantului reclamantului, întrucât aceasta ar avea ca rezultat o îngreunare a probatoriului din proces. În acest sens, aratã cã, în mãsura în care nici angajatorul, nici angajatul nu au domiciliul, respectiv sediul în raza tribunalului astfel învestit, administrarea probelor este dificilã. De asemenea, aratã cã o asemenea interpretare ar putea avea ca efect şi suprglomerarea activitãţii unor instanţe în circumscripţia cãrora se aflã sediul unor sindicate cu largã reprezentare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile <>Constituţiei , precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor <>art. 146 lit. d) din Constituţie , precum şi ale <>art. 1 alin. (2) , ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - <>Codul muncii , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora "Cererile referitoare la cauzele prevãzute la alin. (1) se adreseazã instanţei competente în a cãrei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, dupã caz, sediul."
Autorul excepţiei considerã cã textul de lege criticat este contrar textelor din <>Constituţie cuprinse în <>art. 9 referitor la sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, <>art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, <>art. 24 referitor la dreptul la apãrare, <>art. 40 privind dreptul la asociere şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în esenţã, problema pusã în discuţie de autorul acesteia se referã la competenţa teritorialã a instanţelor în situaţia în care drepturile salariaţilor sunt reprezentate de un sindicat. Astfel, se aratã cã <>art. 284 alin. (2) din Codul muncii este neconstituţional, restrângând o serie de drepturi fundamentale, în mãsura în care este interpretat în sensul cã o organizaţie sindicalã care reprezintã drepturile membrilor sãi trebuie sã se adreseze instanţelor de la domiciliul fiecãruia dintre aceşti membri.
Faţã de aceste susţineri, Curtea reţine cã, în cazul acţiunilor introduse de cãtre sindicat, trebuie distins între ipoteza în care acesta are el însuşi calitatea procesualã activã şi ipoteza în care acţioneazã în calitate de reprezentant al membrilor sãi. Astfel, potrivit <>art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, sindicatele pot reprezenta în justiţie pe membrii sãi, în vederea soluţionãrii unor conflicte de muncã intervenite între aceştia şi angajatorii lor, situaţie în care sindicatul nu are calitate procesualã, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor sãi.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor referitoare la competenţa teritorialã, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cãrora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmã având calitate procesualã activã exercitatã prin sindicat.
Aşa fiind, Curtea urmeazã a examina dacã o atare situaţie este de naturã sã încalce vreunul dintre drepturile fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia <>art. 284 alin. (2) din Codul muncii ar fi contrar dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Constituţie , Curtea reţine cã reglementarea diferitã a Codului muncii faţã de cea a Codului de procedurã civilã, referitoare la competenţa teritorialã a instanţelor de judecatã, este justificatã de specificul şi necesitãţile ce decurg din raporturile de muncã.
În acest sens, trebuie observat cã reglementarea criticatã urmãreşte facilitarea accesului la justiţie şi a apãrãrii salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant.
Aşa cum în mod constant a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, principiul egalitãţii nu înseamnã omogenitate, astfel cã situaţii diferite justificã şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor <>art. 126 alin. (2) din Constituţie , "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", astfel cã legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili normele de procedurã, putând institui prevederi speciale în considerarea situaţiilor specifice avute în vedere.
În continuare, pentru considerente asemãnãtoare, Curtea apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la restrângerea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului de apãrare. Astfel, având în vedere raţiunile pentru care o organizaţie sindicalã acţioneazã în justiţie în reprezentarea salariatului, şi anume protejarea intereselor acestuia din urmã, este evident cã o apãrare mai eficientã, mai ales în ceea ce priveşte administrarea probatoriului, nu poate fi realizatã decât la instanţa unde salariatul îşi are domiciliul.
În acelaşi timp, organizaţia sindicalã nu este împiedicatã sã se adreseze justiţiei în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Acţionând în sensul înfiinţãrii şi al asumãrii obligaţiilor ce îi revin prin lege, organizaţia sindicalã trebuie sã ia în considerare şi mijloacele de care dispune pentru îndeplinirea efectivã a acestor obligaţii. În caz contrar, susţinerea intereselor salariaţilor de cãtre organizaţie este ineficientã şi, prin urmare, existenţa acesteia nejustificatã.
În lumina acestor considerente, Curtea apreciazã cã susţinerile organizaţiei sindicale care considerã cã nu-şi poate îndeplini obligaţiile legale faţã de membrii sãi nu poate fi reţinutã ca un argument pertinent pentru a reţine neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 284 alin. (2) din Codul muncii în raport cu dispoziţiile <>art. 9 şi <>40 din Constituţie .
În sfârşit, având în vedere cele constate mai sus, Curtea apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 53 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Sindicatul Naţional "Hermes" în Dosarul nr. 37.909/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 noiembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
