Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.571 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Hotararea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 25 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Hotãrârea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 4.501/280/2011 al Judecãtoriei Piteşti - Secţia civilã, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.143D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 4.501/280/2011, Judecãtoria Piteşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Hotãrârea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Bancpost - S.A. într-un litigiu având ca obiect o plângere contravenţionalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, în mãsura în care se interpreteazã cã inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului pot aprecia cu privire la nerespectarea unor clauze contractuale.
Judecãtoria Piteşti - Secţia civilã considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã excepţia inadmisibilã, întrucât controlul de constituţionalitate nu vizeazã hotãrârile Guvernului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei îl reprezintã art. 3 alin. (1) lit. h) din Hotãrârea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2010.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, "hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial" [...], iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã [...]".
Astfel, hotãrârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã, acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa judecãtoreascã trebuia sã respingã excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã. Întrucât instanţa de judecatã nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi sã fie respinsã ca inadmisibilã de cãtre Curtea Constituţionalã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Hotãrârea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 4.501/280/2011 al Judecãtoriei Piteşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: