Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.566 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, precum si a legii in integralitatea ei
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicatã de Alexandru Stoiea în Dosarul nr. 1.174/116/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.074D/2011. La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, avocatul Sebastian Cudici, membru al Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar. Pentru partea Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., se prezintã avocatul Arthur Iovan, membru al Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar. Cauza se aflã în stare de judecatã. Preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia pentru aceleaşi motive pe care le-a susţinut în faţa instanţei de judecatã. Reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. considerã, în primul rând, cã excepţia de neconstituţionalitate ar trebui respinsã ca inadmisibilã, întrucât nu este motivatã. Se încalcã astfel prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pe de altã parte, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã Legea nr. 255/2010 a preluat o parte din prevederile Legii nr. 198/2004, asupra cãreia Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii şi a statuat constituţionalitatea acesteia. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 septembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.174/116/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei. Excepţia a fost ridicatã de Alexandru Stoiea într-un apel formulat în cadrul unui litigiu având ca obiect expropriere. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât, potrivit acestora, "instanţa de judecatã învestitã cu cenzurarea operaţiunilor de expropriere este opritã sã verifice legalitatea şi oportunitatea exproprierii şi se poate pronunţa numai asupra cuantumului despãgubirilor". Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã excepţia ca nefondatã, sens în care aratã cã textele de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44, întrucât aceste prevederi de lege reglementeazã transferul de proprietate, din proprietatea privatã în proprietatea publicã a statului, dupã o dreaptã şi prealabilã despãgubire. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul considerã excepţia neîntemeiatã, arãtând cã prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 au preluat soluţiile legislative reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, asupra cãreia Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 910/2009 şi nr. 982/2010, statuând în sensul constituţionalitãţii acestui text de lege. Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât acestea asigurã cadrul legal privind procedura de expropriere şi stabilire a despãgubirilor, apãrarea dreptului de proprietate şi a dreptului de a contesta pe cale judiciarã cuantumul despãgubirilor, în acord cu prevederile constituţionale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la privarea de proprietate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a legii în integralitatea ei. Articolul 22 din lege are urmãtoarea redactare: "(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despãgubirii prevãzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicatã hotãrârea de stabilire a cuantumului despãgubirii, sub sancţiunea decãderii, fãrã a putea contesta transferul dreptului de proprietate cãtre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cãilor de atac nu suspendã efectele hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii şi transferului dreptului de proprietate. (2) Termenul în care moştenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanţei judecãtoreşti curge de la data acceptãrii succesiunii. (3) Acţiunea formulatã în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţioneazã potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, în ceea ce priveşte stabilirea despãgubirii. (4) Atât procedura de expropriere, cât şi obiectivele de utilitate publicã ce fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocã existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 46 privind dreptul la moştenire şi art. 53 referitor la restrângerea unor drepturi sau a unor libertãţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: Legea nr. 255/2010 conţine dispoziţii care asigurã cadrul legal unitar pentru simplificarea procedurilor de expropriere pentru cauzã de utilitate publicã, proceduri care au ca rezultat exproprierea terenurilor aflate în proprietate privatã a persoanelor fizice şi juridice, dupã o justã şi prealabilã despãgubire, stabilitã pe baza raportului de expertizã realizat de un expert evaluator autorizat. De asemenea, prin reglementãrile cuprinse se realizeazã cadrul legal privind transferul dreptului de proprietate de la proprietarii afectaţi de realizarea unor obiective de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţã strategicã şi securitate naţionalã, cãtre statul român. Aceastã lege a preluat, în mare, o serie de reglementãri din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, lege ce a fost abrogatã prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 din legea criticatã a preluat, în esenţã, soluţiile legislative prevãzute la art. 9 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 198/2004. Asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru motive similare, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 1.205 din 5 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 23 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.147 din 28 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 10 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.630 din 16 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2011. În aceste decizii, Curtea a statuat cã prevederile Legii nr. 198/2004 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat cã o privare de proprietate trebuie sã fie prevãzutã de lege, sã urmãreascã o cauzã de utilitate publicã, sã fie conformã normelor de drept intern şi sã respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986). Aceste considerente reţinute de Curtea Constituţionalã în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia. În ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate constituie garanţii ale liberului acces la justiţie prin posibilitatea soluţionãrii pe cale judecãtoreascã a procedurii de expropriere. Curtea constatã, de asemenea, cã prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 46, potrivit cãrora dreptul la moştenire este garantat, aşa cum pretinde autorul excepţiei, deoarece prevederile art. 19 alin. (7) şi (8) din lege dispun ca despãgubirile sã fie eliberate numai succesorilor care îşi vor dovedi calitatea cu certificatul de moştenitor sau cu hotãrârea judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã. În fine, cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine cã prevederile de lege criticate nu consacrã niciun caz de restrângere al exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale, restrângere care, astfel cum s-a arãtat, nu s-a constatat.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicatã de Alexandru Stoiea în Dosarul nr. 1.174/116/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
