Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.565 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ovidiu Oprinescu în Dosarul nr. 1.744/85/2009 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 1.057D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal rãspunde personal autorul excepţiei, Ovidiu Oprinescu, lipsind partea Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã - Garda Financiarã Sibiu, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul autorului excepţiei. În susţinerea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, acesta aratã, în esenţã, cã interpretarea textului de lege criticat, oferitã de instanţele de drept comun, pânã la cea de recurs, în faţa cãreia a fost invocatã excepţia de neconstituţionalitate, este "eronatã" şi "contradictorie" şi cã se creeazã o discriminare, sub aspectul accesului liber la justiţie, între categoria funcţionarilor publici şi ceilalţi cetãţeni care au calitatea de angajaţi în virtutea unui contract individual de muncã. Depune note de şedinţã la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 282 din 18 martie 2010 şi Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011. Mai precizeazã cã aspectele legate de practica neunitarã a instanţelor de judecatã în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, învederate de autorul excepţiei, nu pot constitui obiectul controlului de constituţionalitate, ci, eventual, al unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al României în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 16 din 21 iunie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.744/85/2009*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ovidiu Oprinescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva sentinţei prin care a fost admisã, printre altele, excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la anumite capete ale cererii introductive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt abuzive, deoarece limiteazã, îngrãdesc şi condiţioneazã accesul liber la justiţie de cerinţa parcurgerii procedurii prealabile, încãlcând, totodatã, şi dreptul reglementat de art. 80 din Legea nr. 188/1999, potrivit cãruia "funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicatã se poate adresa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, dupã caz, a dispoziţiei de sancţionare." Obligaţia exercitãrii în prealabil a recursului administrativ este total ineficientã, deoarece autoritatea care a dispus încetarea raportului de serviciu va menţine, printr-o nouã decizie, dispoziţia anterioarã, singurul efect al acestei proceduri prealabile fiind obstrucţionarea realizãrii justiţiei, încãlcarea dreptului la petiţionare şi la apãrare, lipsa de echitate şi egalitate între pãrţile actului juridic civil şi afectarea dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecatã aratã cã, faţã de criticile de neconstituţionalitate formulate, nu se poate reţine existenţa unei discriminãri între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Legiuitorul a înţeles sã confere funcţionarilor publici un statut special, reglementat diferit faţã de dreptul comun, iar instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintã o discriminare, atât timp cât aceastã diferenţã de tratament este însoţitã de garanţii suficiente exercitãrii tuturor drepturilor corespunzãtoare. De asemenea, textul de lege criticat întruneşte exigenţele impuse de prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care sunt redate parţial considerentele Deciziei nr. 282 din 18 martie 2010, prin care Curtea Constituţionalã a respins o excepţie de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, examinând critici de neconstituţionalitate asemãnãtoare celor formulate în prezenta cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul de lege criticat are urmãtoarea redactare: "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le considerã netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevãzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile ulterioare, precum şi plata de cãtre autoritatea sau instituţia publicã emitentã a actului administrativ a unei despãgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul pãrţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 24 alin. (1) care garanteazã dreptul la apãrare, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, în esenţã, autorul acesteia pretinde crearea unei discriminãri, sub aspectul tratamentului juridic aplicabil, între funcţionarii publici şi celelalte categorii de salariaţi, susţinând, în acest sens, cã, pentru a avea acces la justiţie, primii sunt obligaţi sã îndeplineascã procedura prealabilã de care se face vorbire în art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, procedurã ineficientã, în opinia sa, şi care încalcã, totodatã, dreptul la petiţionare, dreptul la apãrare şi dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
Curtea Constituţionalã constatã cã, în jurisprudenţa sa în materie, a mai analizat critici de neconstituţionalitate asemãnãtoare. Astfel, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, instanţa de contencios constituţional a arãtat cã nu se poate reţine existenţa unei discriminãri între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Legislaţia specificã funcţiei publice cuprinde reglementãri diferite faţã de dreptul comun, care este legislaţia muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementãri vizând numai funcţionarii publici, legiuitorul a înţeles sã confere acestora un statut special, care nu contravine egalitãţii în drepturi, consacratã de Legea fundamentalã. Înţelesul acestui principiu este cã egalitatea nu presupune şi uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintã o discriminare, atât timp cât aceastã diferenţã de tratament este însoţitã de garanţii suficiente exercitãrii tuturor drepturilor corespunzãtoare. Prin urmare, legiuitorul poate sã instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã şi modalitãţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai constatat cã prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalitãţii, cât şi al temeiniciei acestuia, astfel cã funcţionarul public este protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ.
Neintervenind elemente noi faţã de cele statuate de Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa în materie, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã prin decizia mai sus menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în aceastã cauzã.
În concluzie, Curtea constatã cã obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specificã materiei contenciosului administrativ, nu reprezintã o discriminare negativã a funcţionarilor publici sub aspectul accesului liber la justiţie, ci constituie o procedurã specialã - obligatorie, este adevãrat -, dar care nu are menirea de a obstrucţiona exercitarea dreptului la un tribunal, ci de a oferi posibilitatea de îndreptare a raporturilor angajat-angajator în acest cadru, înaintea fazei judiciare. Pe de altã parte, dat fiind statutul aparte pe care îl au funcţionarii publici în rândul celorlalte categorii de salariaţi sau angajaţi în temeiul unui contract individual de muncã, nici nu se poate pretinde crearea unei discriminãri prin compararea a douã categorii distincte de angajaţi. Egalitatea de tratament juridic este pe deplin respectatã, din moment ce toţi funcţionarii publici se supun aceleiaşi obligaţii de parcurgere a procedurii prealabile etapei judecãtoreşti. Ajunşi în faţa instanţei de judecatã, aceştia îşi pot exercita neîngrãdit dreptul la apãrare sau dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, drepturi fundamentale ce, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, sunt încãlcate.
Cât priveşte pretinsa neconcordanţã dintre unele norme juridice ale Legii nr. 188/1999, de pildã dintre cele ale art. 80 şi ale art. 106 alin. (1), precum şi referitor la criticile privind modalitãţile deosebite de interpretare a textului de lege criticat de cãtre instanţele de judecatã ce au soluţionat, în diferite grade de jurisdicţie, cauza în care a fost invocatã prezenta excepţie, Curtea Constituţionalã constatã cã acestea nu reprezintã probleme de neconstituţionalitate intrinsecã a dispoziţiilor de lege examinate, rezolvarea acestor chestiuni aparţinând competenţei altor autoritãţi publice, şi nu instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ovidiu Oprinescu în Dosarul nr. 1.744/85/2009* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
