Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.562 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) si art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Dragoş Marian Ene în Dosarul nr. 36.082/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 901D/2011. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 iunie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 36.082/300/2010, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Dragoş Marian Ene într-o cauzã având ca obiect o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate creeazã pentru partea fãrã venituri imposibilitatea de a beneficia de liberul acces la justiţie. Susţine, de asemenea, cã prevederile legale criticate permit instanţelor judecãtoreşti ca, în cauze similare, sã aplice tratamente distincte în ceea ce priveşte stabilirea taxelor judiciare de timbru. Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece partea are la dispoziţie o cale de atac împotriva modului de calcul sau a stabilirii taxei judiciare de timbru, prilej cu care îşi poate exprima poziţia faţã de mãsura dispusã, fiind astfel garantate accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins: - Art. 18 alin. (1): "Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de cãtre instanţa de judecatã sau, dupã caz, de Ministerul Justiţiei."; - Art. 20 alin. (3): "Neîndeplinirea obligaţiei de platã pânã la termenul stabilit se sancţioneazã cu anularea acţiunii sau a cererii." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 136 alin. (5) privind caracterul inviolabil al proprietãţii private. Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 10 privind libertatea de exprimare, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prevederile art. 18 alin. (1) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici similare, Curtea hotãrând cã prevederile legale menţionate sunt conforme Legii fundamentale. În acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 1.668 din 15 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 23 februarie 2010, Decizia nr. 640 din 28 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.234 din 5 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţã, cã art. 18 din Legea nr. 146/1997 reglementeazã competenţa şi procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitãrii conferite legiuitorului prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea pronunţatã în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985, paragraful 57), Curtea a statuat cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut. Astfel, acest drept, care cere prin însãşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa. În aceste condiţii, Curtea a reţinut cã accesul liber la justiţie nu înseamnã gratuitate. Nicio dispoziţie constituţionalã nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrãrii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de înfãptuirea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a cãror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetãţenii sunt obligaţi sã contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legalã pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipatã a acestor taxe (în unele cazuri pânã la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecãtoreascã) este justificatã, ca şi sancţiunea anulãrii acţiunii sau cererii, în caz de neplatã a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar, sarcina suportãrii cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a cãzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de instanţele judecãtoreşti. Soluţia adoptatã şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte posibilitatea acordatã instanţelor judecãtoreşti de a aprecia, în fiecare caz, capacitatea persoanei de a plãti taxele judiciare datorate şi de a acorda scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri de la plata acestor taxe, Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a considerat drept acceptabilã şi rezonabilã marja de apreciere lãsatã de lege autoritãţilor naţionale competente în aceastã materie (a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea pronunţatã în Cauza V.M. împotriva Bulgariei, 2006, paragraful 49). În aceste condiţii, Curtea constatã cã, în deplin acord cu normele fundamentale, prevederile legale criticate respectã garanţiile care condiţioneazã accesul efectiv la justiţie, permiţând pãstrarea unui just echilibru între interesele individuale şi cele care privesc administrarea justiţiei. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a celorlalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã acestea nu au relevanţã pentru soluţionarea prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Dragoş Marian Ene în Dosarul nr. 36.082/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
