Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.560 din 18 noiembrie 2009 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de presedintele Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 30 noiembrie 2009
Prin Adresa nr. I 810 din 19 octombrie 2009, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţionalã "cu privire la intervenţia unui conflict de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României, motivat de încãlcarea dreptului constituţional al Parlamentului României de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce îi revine în exercitarea atribuţiei reglementatã de art. 85 alin. (1) coroborat cu art. 85 alin. (3) din Constituţie".
Sesizarea a fost formulatã în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 10, art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) şi <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J 5.773 din 19 octombrie 2009 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 7.757 E/2009.
În motivarea sesizãrii se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Prin <>Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului, Preşedintele României a dispus, la propunerea primului-ministru, revocarea din funcţie a domnului Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, din partea Partidului Social Democrat. La aceeaşi datã, Preşedintele României a emis <>Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar prin care a dispus desemnarea domnului Vasile Blaga, ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei, sã îndeplineascã interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor. Desemnarea de cãtre Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, a unui membru al Partidului Democrat Liberal pentru preluarea portofoliilor de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor (deţinute anterior de un membru al Partidului Social Democrat) a condus la schimbarea structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta validatã de Parlament în data de 22 decembrie 2008. Or, faţã de dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora, dacã prin propunerea de remaniere se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului, Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, s-a creat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlament şi Preşedinte, prin eludarea de cãtre Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care reglementeazã atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitãrii de cãtre Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului. "Prin emiterea <>Decretului nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009 , Preşedintele României îşi arogã puterea de a schimba compoziţia politicã a Guvernului, deşi aceastã putere aparţine, conform art. 85 alin. (3) din Constituţie, exclusiv Parlamentului României."
Se aratã, totodatã, cã art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge dupã cum este vorba de numirea unor miniştri interimari sau titulari, iar unei formulãri generale a textului legal trebuie sã îi corespundã o aplicare a sa tot generalã, fãrã a introduce distincţii pe care legea nu le conţine. A interpreta aceastã normã în sensul cã ar statua exclusiv o regulã referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor interimari, ar însemna adãugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru, în sensul cã numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificãrilor şi apoi aprobãrii Parlamentului.
Mai mult, prin emiterea decretului menţionat, Preşedintele a încãlcat şi prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, a cãrui singurã interpretare posibilã este aceea cã Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetãrii prin revocare a funcţiei ministrului anterior. Rezultã cã prin acest decret Preşedintele României a realizat o veritabilã numire a domnului Vasile Blaga în funcţiile de viceprim-ministru, respectiv de ministru al administraţiei şi internelor, aducând astfel atingere ordinii constituţionale şi prejudiciind echilibrul puterilor statului prin împiedicarea puterii legislative de a-şi exercita drepturile constituţionale ce îi revin cu ocazia formãrii/remanierii Guvernului, ceea ce reprezintã un act grav de încãlcare a Constituţiei.
Se mai aratã cã "artificiul lingvistic utilizat de Preşedintele României în <>Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 care priveşte desemnarea domnului Vasile Blaga sã îndeplineascã interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor, unde se face referire la o aşa-zisã "demitere" din funcţie a domnului Dan Nica nu poate justifica încãlcarea prevederilor art. 107 alin. (4) din Constituţie."
Se invocã şi considerentele <>deciziilor Curţii Constituţionale nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi nr. 98 din 7 februarie 2008.
Se solicitã Curţii soluţionarea conflictului de naturã constituţionalã menţionat, obligarea autoritãţii publice care a încãlcat normele constituţionale (Preşedintele României) "la remedierea situaţiei create de încãlcarea art. 85 alin. (3) din Constituţie, prin anularea de cãtre acesta a actului nelegal emis" şi obligarea primului-ministru al României ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie, "sã solicite Parlamentului României aprobarea numirii unui membru al Guvernului".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cererea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de naturã constituţionalã şi a eventualelor cãi de soluţionare a acestuia.
Senatul a comunicat punctul sãu de vedere prin Adresa nr. I 871 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.440 din 26 octombrie 2009. Pentru aceleaşi motive arãtate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, se considerã cã s-a nãscut un astfel de conflict între Parlamentul României şi Preşedinte, "prin eludarea de cãtre Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care consacrã atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitãrii de cãtre Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului."
Camera Deputaţilor a comunicat punctul sãu de vedere prin Adresa nr. 1/2.518 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.445 din 26 octombrie 2009, în sensul cã în cauzã "nu existã, de fapt, niciun conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României." Se aratã cã dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, referitoare la remanierea guvernamentalã, nu au aplicabilitate la situaţia de fapt invocatã ca motiv al unui conflict juridic de naturã constituţionalã. Termenul de remaniere guvernamentalã folosit de art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie "se raporteazã la continuarea mandatului Guvernului şi nu are nimic comun cu o perioadã tranzitorie din activitatea acestuia. Conceptual şi practic, remanierea guvernamentalã este incompatibilã cu numirea unor miniştri interimari şi cu atât mai puţin nu se poate reduce la instituirea unui interimat ministerial, care prin definiţie este o formulã de provizorat pentru o perioadã limitatã de timp.[...] ar fi fost incidente prevederile art. 85 alin. (3) din Constituţie, invocate de semnatarul cererii, numai în situaţia ipoteticã în care primul-ministru ar fi propus în locul miniştrilor menţionaţi în cererea transmisã Curţii Constituţionale, în funcţiile vacante, alte persoane din rândurile Partidului Democrat-Liberal sau a unor independenţi." Se mai aratã cã deciziile Curţii Constituţionale, invocate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, "nu au legãturã cu situaţia de fapt expusã în cererea adresatã Curţii şi, prin urmare, nu au relevanţã în cauzã." Cu privire la susţinerea referitoare la încãlcarea de cãtre Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107 din Constituţie, se aratã cã nu poate fi reţinutã. Se considerã cã art. 107 alin. (3) din Constituţie conţine sintagma "cu excepţia revocãrii" întrucât se referã la primul-ministru, care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nu poate fi revocat de cãtre Preşedintele României.
Preşedintele României a comunicat cu Adresa nr. 3.285 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.426 din 26 octombrie 2009, punctul sãu de vedere în sensul cã "nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României, deoarece nu suntem nici în prezenţa unei atribuţii pe care Preşedintele României ar fi trebuit s-o exercite şi nu a exercitat-o, şi nici în situaţia arogãrii unor competenţe care aparţin altor autoritãţi publice." Se aratã cã "nu existã nicio dispoziţie constituţionalã sau legalã din care sã rezulte cã art. 85 se aplicã şi în cazul miniştrilor interimari, aceştia fiind clar delimitaţi de miniştrii titulari în Constituţie, fiindu-le consacrate articole diferite." În plus, "interpretarea potrivit cãreia este necesarã aprobarea Parlamentului atunci când se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului prin desemnarea unor miniştri interimari este excesivã şi pune în discuţie însãşi esenţa instituţiei interimatului de a asigura continuitatea Guvernului pânã la numirea miniştrilor interimari." Se apreciazã cã, în motivarea cererii adresatã Curţii, "se face o gravã confuzie între numirea unui membru al Guvernului în calitate de ministru titular şi situaţia interimatului, ca mãsurã provizorie, intervenitã fortuit, ca urmare a demisiilor intempestive". Jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocatã în motivarea cererii are în vedere candidaţii la funcţia de ministru, iar nu miniştrii interimari, aplicarea dispoziţiilor art. 85 din Constituţie, în interpretarea datã de Curtea Constituţionalã, fiind obligatorie numai atunci când se numeşte un nou membru al Guvernului.
Cât priveşte desemnarea unui ministru interimar ca urmare a revocãrii din funcţie a unui membru al Guvernului, se aratã cã excepţia instituitã de dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie îl priveşte numai pe primul-ministru, deoarece numai acesta nu poate fi revocat de Preşedintele României. Excepţia fiind de strictã interpretare şi aplicare este incidentã numai în situaţia expres prevãzutã de lege, respectiv în cazul primului-ministru. Însã atunci când în discuţie se aflã miniştri care, potrivit art. 106 din Constituţie, pot fi revocaţi, art. 107 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor în toate situaţiile prevãzute de art. 106, fãrã nicio excepţie.
Se solicitã Curţii Constituţionale sã constate cã în cauzã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã, precum şi inadmisibilitatea capetelor subsecvente de cerere, referitoare la anularea decretului de desemnare a unui ministru interimar şi la obligarea primului-ministru de a solicita Parlamentului României aprobarea numirii unui nou membru al Guvernului.
Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã au avut loc la data de 29 octombrie 2009 şi s-au desfãşurat potrivit prevederilor <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu citarea pãrţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, în temeiul <>art. 58 din Legea nr. 47/1992 , a amânat deliberarea la data de 11 noiembrie 2009 şi apoi la data de 18 noiembrie 2009.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, formulatã de preşedintele Senatului, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoritãţilor publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice.
<>Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede cã "(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autoritãţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cãrora poartã conflictul, prezentarea poziţiei pãrţilor şi opinia autorului cererii." În prezenta cauzã, potrivit cererii formulate, autoritãţile publice aflate în conflict sunt Parlamentul României şi Preşedintele României, textele constituţionale asupra cãrora poartã conflictul sunt cele ale art. 85 alin. (1) şi (3) din Constituţie, respectiv cele ale art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie, iar opinia autorului cererii este aceea cã desemnarea de cãtre Preşedintele României a unui ministru interimar, prin decretul menţionat în sesizare, s-a fãcut cu încãlcarea competenţei Parlamentului de a aproba numirea ministrului în cauzã. În finalul cererii se face şi precizarea cã, "chiar dacã s-ar aprecia cã prin emiterea <>Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 Preşedintele României nu şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o competenţã cu încãlcarea procedurii prealabile impuse de o normã constituţionalã (numirea unui ministru în absenţa aprobãrii prealabile datã de cãtre Parlamentul României), trebuie reţinut cã [...] în sfera conflictelor juridice de naturã constituţionalã este inclus orice conflict juridic de acest fel intervenit între autoritãţile publice, iar nu numai conflictele de competenţã nãscute între acestea."
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã un conflict juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţi publice presupune "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogã puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autoritãţi publice, ori omisiunea unor autoritãţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intrã în obligaţiile lor". (<>Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). De asemenea, Curtea a mai statuat cã textul art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de naturã constituţionalã ivit între autoritãţile publice, iar nu numai conflictele de competenţã nãscute între acestea." (<>Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).
Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã urmeazã sã decidã dacã aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României. Astfel, pentru a stabili dacã, prin emiterea decretului de desemnare a unui ministru membru al Partidului Democrat Liberal ca ministru interimar în funcţia de ministru ocupatã anterior revocãrii de un ministru aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele României a încãlcat dreptul Parlamentului prevãzut de dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Legea fundamentalã, Curtea urmeazã sã analizeze ipoteza aplicãrii acestor prevederi constituţionale.
Curtea constatã, mai întâi, cã art. 85 din Constituţie, având ca denumire marginalã "Numirea Guvernului", reglementeazã procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului, fiind prevãzute 3 cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)].
Conform art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, "(2) În caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, Preşedintele revocã şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacã prin propunerea de remaniere se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevãzutã la alineatul (2) numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru."
Din interpretarea sistematicã a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art. 106 potrivit cãrora "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege", ale art. 107 alin. (3) şi (4) care stabilesc durata maximã a interimatului, precum şi ale <>art. 10 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cãrora "Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru", rezultã cã, în cazul încetãrii funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.
Alin. (3) al art. 85 din Constituţie, invocat ca temei al cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, impune ca numirea ministrului sã se realizeze pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de "remaniere" se schimbã "structura" sau "compoziţia politicã" a Guvernului.
Remanierea guvernamentalã reprezintã înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regãsesc pe lista iniţialã aprobatã de Parlament, prin acordarea votului de încredere.
Reglementând structura Guvernului, în art. 102, Constituţia României prevede cã "(3) Guvernul este alcãtuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organicã." Textul constituţional nu face nicio referire la numãrul de ministere sau la nominalizarea acestora. Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevãzute prin lege organicã, structura Guvernului este cea aprobatã prin hotãrârea Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului, sau cea aprobatã prin hotãrârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea primului-ministru. În acest sens sunt dispoziţiile art. 36 şi <>art. 37 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Potrivit art. 36 din actul normativ menţionat, "Ministerele şi miniştrii se aprobã de cãtre Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestiturã" iar, potrivit art. 37 alin. (1), "Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, dupã caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplicã în mod corespunzãtor."
Compoziţia politicã priveşte partidele care intrã în alcãtuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentalã este cooptat sau, dupã caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.
Prin <>Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocatã în motivarea sesizãrii, Curtea a reţinut urmãtoarele: "În situaţia învestirii Guvernului şi aprobãrii Programului de guvernare, Parlamentul îi verificã, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobã prin hotãrâre, în şedinţa comunã a Camerelor Parlamentului, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completã a Guvernului.
Hotãrârea Parlamentului, semnatã de preşedinţii Camerelor, se înainteazã de cãtre aceştia de îndatã Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
- Numirea Guvernului de cãtre Preşedintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea Preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi în baza hotãrârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului.
Obligaţia constituţionalã a Preşedintelui României se fundamenteazã pe hotãrârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmatã de depunerea jurãmântului de credinţã cerut de lege.
- Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusã de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatãrilor fãcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere [...].
Aceasta este procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevãzutã de art. 85 alin. (3) din Constituţie, se aplicã întocmai procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. [...].
Hotãrârile Parlamentului au la bazã constatãrile fãcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmeazã învestirea în funcţie de cãtre Preşedintele României, depunerea jurãmântului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii.
Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevãzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului."
Prin <>Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Curtea a statuat cã, în cazul prevãzut de art. 85 alin. (3) din Constituţie, numirea de cãtre Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotãrârii Parlamentului şi de învestire, pe aceastã bazã, a miniştrilor, de cãtre şeful statului. Hotãrârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin sãvârşirea unor fapte grave de încãlcare a Constituţiei.
Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se raporteazã cererea adresatã Curţii Constituţionale, adicã cel corespunzãtor numirii unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului.
Se constatã însã cã situaţia juridicã supusã examinãrii Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã formulatã de preşedintele Senatului este diferitã de aceea expusã anterior, ceea ce determinã, în mod corespunzãtor, incidenţa altor dispoziţii constituţionale.
Astfel, prin <>Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, l-a revocat din funcţie pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor. Cele douã funcţii - de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor - fuseserã anterior comasate, schimbându-se astfel structura Guvernului aprobatã prin votul de învestiturã al Parlamentului. Comasarea, cu consecinţa schimbãrii structurii Guvernului, a fost aprobatã prin <>Hotãrârea Parlamentului nr. 1 din 11 februarie 2009 privind schimbarea structurii Guvernului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 11 februarie 2009.
Prin <>Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României l-a desemnat pe domnul Vasile Blaga, ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei, sã îndeplineascã interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor.
Curtea reţine cã prin decretul Preşedintelui României anterior menţionat nu a fost numit un ministru titular pe funcţia rãmasã vacantã, ci a fost desemnat un ministru din cadrul aceluiaşi cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei pânã la numirea noului ministru, în cadrul termenului constituţional de cel mult 45 de zile, prevãzut de art. 107 alin. (4) din Legea fundamentalã.
Astfel, potrivit art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie, "(3) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile."
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile <>art. 9 din Legea nr. 90/2001 , potrivit cãrora: "Art. 9. - (1) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului- ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile.
(3) În situaţiile prevãzute la alin. (2), înãuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevãzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului."
Interimatul reprezintã situaţia în care o persoanã îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o perioadã determinatã, atribuţiile unei alte persoane ce ocupã o demnitate sau o funcţie publicã. Interimatul funcţiei de ministru se referã la situaţia în care conducerea unui minister este exercitatã, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cãrui funcţie a încetat în condiţiile art. 106 din Constituţie, sau care este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor care, potrivit <>art. 46 din Legea nr. 90/2001 , exercitã conducerea ministerelor şi le reprezintã "în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţarã şi din strãinãtate, precum şi în justiţie", ceea ce impune continuitate în activitatea acestora, instituţia interimatului oferã soluţia constituţionalã pentru asigurarea acestei continuitãţi pânã la identificarea şi propunerea de cãtre primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de ministru devenite vacante. Aceastã procedurã este compatibilã cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestiturã, fiind menitã sã asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizãrii atribuţiilor acestuia.
Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge dupã cum este vorba de numirea unor miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii, cu consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului, cât şi a miniştrilor interimari - pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, în cazul în care au loc schimbãri în structura sau compoziţia politicã a Guvernului.
Aceastã interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie nu poate fi primitã. Norma constituţionalã nu distinge în sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza aplicãrii acesteia este foarte clar definitã de legiuitorul constituant, ceea ce exclude necesitatea realizãrii vreunei distincţii. Astfel, art. 85 alin. (3) din Constituţie se aplicã în situaţia "remanierii guvernamentale". Or, interimatul se asigurã întotdeauna de cãtre un membru al Guvernului, şi nu de cãtre o persoanã aflatã în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestiturã, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadã determinatã prevãzutã chiar de textul constituţional, de cel mult 45 de zile. Prin desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentalã, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arãtat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se aflã pe lista aprobatã de Parlament la numirea Guvernului. Eventualele schimbãri în structura sau compoziţia politicã a Guvernului, la care se referã acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legãturã cu remanierea guvernamentalã, iar nu cu privire la o perioadã tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asiguratã de miniştrii rãmaşi în funcţie, pânã la numirea unor noi membri titulari în funcţiile vacante. De altfel, interpretarea în sensul cã şi în cazul desemnãrii unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari aceştia ar trebui supuşi verificãrii şi aprobãrii de cãtre Parlament lipseşte de eficienţã instituţia interimatului şi conduce la blocaje instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionãrii întregului Guvern şi asupra realizãrii programului acestuia aprobat de Parlament.
De asemenea, nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia nerespectarea procedurii impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie, în cazul desemnãrii miniştrilor interimari, ar crea un regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru "în sensul cã numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificãrilor şi, apoi, aprobãrii Parlamentului". Aceasta, întrucât miniştrii interimari nu sunt "candidaţi la funcţia de ministru", ci miniştri în funcţie, care exercitã pe o perioadã de cel mult 45 de zile şi atribuţiile altui membru al Guvernului care "se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106" sau "este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile". Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor miniştri, în legãturã cu aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie.
În concluzie, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnãrii miniştrilor interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Aceastã concluzie rezultã atât din interpretarea literalã a textelor constituţionale de referinţã [art. 85 din Constituţie se referã la numirea Guvernului, pe când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referã la desemnarea altor membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea sistematicã a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea Guvernului, art. 103 - Învestitura, art. 104 - Jurãmântul de credinţã, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi art. 107 - Primul-ministru. Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentalã reprezintã o instituţie constituţionalã distinctã, cu o reglementare constituţionalã distinctã de aceea a desemnãrii miniştrilor interimari. Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementatã de dispoziţiile art. 107 alin. (4) din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentalã, nu se poate susţine încãlcarea, în cauzã, de cãtre Preşedintele României, a acestei competenţe, sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional.
În cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã se mai susţine cã, prin emiterea <>Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 , Preşedintele României a încãlcat prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol, interpretate în sensul cã Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetãrii prin revocare a funcţiei ministrului anterior. Se apreciazã cã "în fapt, prin <>Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 , Preşedintele României realizeazã o veritabilã numire a domnului Vasile Blaga în funcţiile de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor, ceea ce face şi mai evidentã încãlcarea prevederilor alin. (3) al art. 85 din Constituţie de cãtre Preşedintele României".
În limitele sesizãrii şi a competenţei prevãzute de Constituţie şi de <>Legea nr. 47/1992 , Curtea urmeazã sã decidã dacã prin pretinsa încãlcare de cãtre Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie s-a creat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Parlament, şi, în acest cadru, sã dea textelor din Legea fundamentalã interpretarea corespunzãtoare.
Procedând la interpretarea sistematicã a dispoziţiile constituţionale ale art. 85 - Numirea Guvernului, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, art. 107 - Primul-ministru, art. 109 - Rãspunderea membrilor Guvernului şi art. 110 - Încetarea mandatului, Curtea constatã cã nu poate fi primitã susţinerea autorului sesizãrii potrivit cãreia Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în cazul în care funcţia de ministru a încetat ca urmare a revocãrii ministrului titular şi nici concluzia în sensul cã, procedând astfel, Preşedintele României a încãlcat competenţa Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Constituţie.
Curtea reţine cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 90/2001 , revocarea din funcţia de membru al Guvernului "se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru." Chiar dacã, în ceea ce priveşte cauzele, revocarea se diferenţiazã de celelalte cazuri de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevãzute de art. 106 din Constituţie, fiind o mãsurã juridicã ce reflectã un joc politic al forţelor ce formeazã echipa guvernamentalã, efectele revocãrii sunt aceleaşi: încetarea funcţiei de membru al Guvernului. Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii constituţionale exprese, nu se poate susţine cã Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un alt membru al Guvernului pentru a îndeplini atribuţiile ministrului a cãrui funcţie a încetat ca urmare a revocãrii, pânã la numirea noului ministru, adicã pânã la realizarea remanierii guvernamentale.
Examinând dispoziţiile constituţionale cu privire la care se aratã cã ar institui o asemenea excepţie, Curtea constatã cã alin. (3) al art. 107 din Constituţie reglementeazã interimatul funcţiei de prim-ministru, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede cã regulile instituite de alin. (3) cu privire la primul-ministru se aplicã "în mod corespunzãtor" şi miniştrilor. Aceastã sintagmã a fost introdusã de legiuitorul constituant tocmai pentru a arãta cã dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie trebuie adaptate având în vedere situaţia miniştrilor, care pot fi revocaţi de Preşedintele României, spre deosebire de primul-ministru, în privinţa cãruia art. 107 alin. (2) din Constituţie prevede în mod expres cã nu poate fi revocat ("Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.") Revocarea primului-ministru de cãtre Preşedintele României ar avea ca efect înlãturarea Guvernului în exerciţiu prin simpla intervenţie a Preşedintelui României, ceea ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 109 alin. (1) privind rãspunderea politicã a Guvernului "numai în faţa Parlamentului" şi ale art. 110 alin. (2) referitoare la încetarea mandatului Guvernului, potrivit cãrora "Guvernul este demis la data retragerii de cãtre Parlament a încrederii acordate sau dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile." Acesta este motivul pentru care în Constituţie, atunci când se face referire la cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului cu raportare la situaţia primului-ministru, revocarea este exceptatã [în acest sens sunt, de exemplu, şi dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Constituţie, anterior citate]. Raţiunile care explicã excepţia instituitã de art. 107 alin. (3) din Constituţie în privinţa primului-ministru nu subzistã în cazul miniştrilor şi, prin urmare, nu se justificã o astfel de exceptare şi în privinţa lor. Ca urmare, desemnarea unui ministru interimar de cãtre Preşedintele României se poate realiza în oricare dintre cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevãzute de art. 106 din Constituţie, în vederea asigurãrii continuitãţii conducerii ministerului pânã la numirea unui ministru titular, aşadar pânã la realizarea remanierii guvernamentale, în cadrul termenului constituţional de cel mult 45 de zile.
În concluzie, Curtea constatã cã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României în legãturã cu emiterea de cãtre Preşedintele României a <>Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009. Dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie sunt aplicabile în situaţia numirii de noi membri ai Guvernului, iar nu în situaţia desemnãrii miniştrilor interimari, aceastã din urmã procedurã fiind guvernatã de dispoziţiile art. 107 din Constituţie. În ceea ce priveşte excepţia stabilitã de art. 107 alin. (3) din Constituţie, aceasta este de strictã interpretare şi aplicare, referindu-se numai la primul-ministru.
Curtea s-a pronunţat în limitele sesizãrii, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi <>art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autoritãţi publice, nici cu privire la alte texte legale decât cele precizate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi <>art. 35 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României în legãturã cu emiterea de cãtre Preşedintele României a decretului de desemnare a unui ministru interimar menţionat în sesizare.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Parlamentului României şi Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
