Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.559 din 18 noiembrie 2009 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de presedintele Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 30 noiembrie 2009
Prin Adresa nr. I 811 din 19 octombrie 2009, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţionalã "cu privire la intervenţia unui conflict de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României, motivat de încãlcarea dreptului constituţional al Parlamentului de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce îi revine în exercitarea atribuţiei reglementatã de art. 85 alin. (1) coroborat cu art. 85 alin. (3) din Constituţie".
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi al art. 10, art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) şi <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J 5.772 din 19 octombrie 2009 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 7.756 E/2009.
În motivarea sesizãrii se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Prin <>Decretul nr. 1.360 din 1 octombrie 2009 , Preşedintele României a luat act de demisia unor miniştri şi a constatat încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului. La aceeaşi datã, având în vedere vacanţa funcţiilor de ministru astfel intervenitã, Preşedintele României a emis decrete pentru desemnarea unor membri ai Guvernului ca miniştri interimari.
Desemnarea de cãtre Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, a unor membri ai Partidului Democrat Liberal pentru preluarea portofoliilor de ministru deţinute anterior de membri ai Partidului Social Democrat a condus practic la schimbarea structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta validatã de Parlament în data de 22 decembrie 2008. Or, faţã de dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora, dacã prin propunerea de remaniere se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului, Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, s-a creat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlament şi Preşedinte, prin eludarea de cãtre Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unor membri ai Guvernului, norme care stabilesc atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitãrii de cãtre Preşedintele României a atribuţiei de numire a unor membri ai Guvernului.
Se aratã, totodatã, cã art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge dupã cum este vorba de numirea unor miniştri interimari sau titulari, iar unei formulãri generale a textului legal trebuie sã îi corespundã o aplicare a sa tot generalã, fãrã a introduce distincţii pe care legea nu le conţine. A interpreta aceastã normã în sensul cã ar statua exclusiv o regulã referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor interimari, ar însemna adãugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru, în sensul cã numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificãrilor şi apoi aprobãrii Parlamentului.
Se considerã cã nu sunt incidente în cauzã dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie, deoarece situaţia reglementatã de acestea are în vedere doar remanierea care nu are ca urmare schimbarea structurii sau a compoziţiei politice, ci doar situaţia schimbãrii membrilor Guvernului post pe post. Schimbarea structurii sau a compoziţiei politice intervine în toate cazurile în care se produc înlocuiri între miniştri având apartenenţã politicã diferitã, în care se mãreşte sau se micşoreazã numãrul membrilor Guvernului, dar şi în situaţia în care fie mai este cooptat la guvernare unul sau mai multe partide, fie este scos de la guvernare un partid sau mai multe. Se invocã şi considerentele <>deciziilor Curţii Constituţionale nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi nr. 98 din 7 februarie 2008.
Se solicitã Curţii Constituţionale sã procedeze la soluţionarea conflictului juridic de naturã constituţionalã, sã oblige autoritatea publicã ce a încãlcat normele constituţionale (Preşedintele României) "la remedierea situaţiei create de încãlcarea art. 85 alin. (3) din Constituţie, prin anularea de cãtre aceasta a actelor nelegal emise", şi sã oblige primul-ministru al României ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie, sã solicite Parlamentului României "aprobarea numirii unor membri ai Guvernului".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cererea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de naturã constituţionalã şi a eventualelor cãi de soluţionare a acestuia.
Senatul a comunicat punctul sãu de vedere prin Adresa nr. I 870 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.439 din 26 octombrie 2009. Pentru aceleaşi motive arãtate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, se considerã cã s-a nãscut un astfel de conflict între Parlamentul României şi Preşedinte, "prin eludarea de cãtre Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care consacrã atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitãrii de cãtre Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului".
Camera Deputaţilor a comunicat punctul sãu de vedere prin Adresa nr. 1/2.519 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.444 din 26 octombrie 2009, în sensul cã în cauzã "nu existã, de fapt, niciun conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României". Se aratã cã dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, referitoare la remanierea guvernamentalã, nu au aplicabilitate la situaţia de fapt invocatã ca motiv al unui conflict juridic de naturã constituţionalã. Se aratã în acest sens cã termenul de remaniere guvernamentalã folosit de art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie "se raporteazã la continuarea mandatului Guvernului şi nu are nimic comun cu o perioadã tranzitorie din activitatea acestuia. Conceptual şi practic, remanierea guvernamentalã este incompatibilã cu numirea unor miniştri interimari şi cu atât mai puţin nu se poate reduce la instituirea unui interimat ministerial, care prin definiţie este o formulã de provizorat pentru o perioadã limitatã de timp. [...] ar fi fost incidente prevederile art. 85 alin. (3) din Constituţie, invocate de semnatarul cererii, numai în situaţia ipoteticã în care primul-ministru ar fi propus în locul miniştrilor menţionaţi în cererea transmisã Curţii Constituţionale, în funcţiile vacante, alte persoane din rândurile Partidului Democrat Liberal sau a unor independenţi". Se mai aratã cã deciziile Curţii Constituţionale, invocate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, "privesc situaţii cu totul diferite faţã de cele invocate în cerere şi au alte calificãri juridice".
Preşedintele României a comunicat, cu Adresa nr. 3.284 din 26 octombrie 2009, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.425 din 26 octombrie 2009, punctul sãu de vedere în sensul cã "nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României, deoarece nu suntem nici în prezenţa unei atribuţii pe care Preşedintele României ar fi trebuit sã o exercite şi nu a exercitat-o, şi nici în situaţia arogãrii unor competenţe care aparţin altor autoritãţi publice". Se aratã cã "nu existã nicio dispoziţie constituţionalã sau legalã din care sã rezulte cã art. 85 se aplicã şi în cazul miniştrilor interimari, aceştia fiind clar delimitaţi de miniştrii titulari în Constituţie, fiindu-le consacrate articole diferite". În plus, "interpretarea potrivit cãreia este necesarã aprobarea Parlamentului atunci când se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului prin desemnarea unor miniştri interimari este excesivã şi pune în discuţie însãşi esenţa instituţiei interimatului de a asigura continuitatea Guvernului pânã la numirea miniştrilor interimari". Se apreciazã cã în motivarea cererii adresate Curţii "se face o gravã confuzie între numirea unui membru al Guvernului în calitate de ministru titular şi situaţia interimatului, ca mãsurã provizorie, intervenitã fortuit, ca urmare a demisiilor intempestive". Jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocatã în motivarea cererii are în vedere candidaţii la funcţia de ministru, iar nu miniştrii interimari, aplicarea dispoziţiilor art. 85 din Constituţie, în interpretarea datã de Curtea Constituţionalã, fiind obligatorie numai atunci când se numeşte un nou membru al Guvernului. Se solicitã Curţii Constituţionale sã constate cã în cauzã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã şi sã constate inadmisibilitatea capetelor subsecvente de cerere, referitoare la anularea decretelor şi la obligarea primului-ministru sã solicite Parlamentului României aprobarea numirii unor membri ai Guvernului.
Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã au avut loc la data de 29 octombrie 2009 şi s-au desfãşurat potrivit prevederilor <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu citarea pãrţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, în temeiul <>art. 58 din Legea nr. 47/1992 , a amânat deliberarea la data de 11 noiembrie 2009 şi apoi la data de 18 noiembrie 2009.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, formulatã de preşedintele Senatului, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoritãţilor publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice.
<>Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede cã "(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autoritãţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cãrora poartã conflictul, prezentarea poziţiei pãrţilor şi opinia autorului cererii". În prezenta cauzã, potrivit cererii formulate, autoritãţile publice aflate în conflict sunt Parlamentul României şi Preşedintele României, textele constituţionale asupra cãrora poartã conflictul sunt cele ale art. 85 alin. (1) şi (3) din Constituţie, iar opinia autorului cererii este aceea cã desemnarea de cãtre Preşedintele României a unor miniştri interimari, prin decretele menţionate în sesizare, s-a fãcut cu încãlcarea competenţei Parlamentului de a aproba numirea miniştrilor în cauzã. În finalul cererii se face şi precizarea cã, "chiar dacã s-ar aprecia cã prin emiterea Decretului nr. [...] Preşedintele României nu şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o competenţã cu încãlcarea procedurii prealabile impuse de o normã constituţionalã (numirea unor miniştri în absenţa aprobãrii prealabile datã de cãtre Parlamentul României), trebuie reţinut cã [...] în sfera conflictelor juridice de naturã constituţionalã este inclus orice conflict juridic de acest fel intervenit între autoritãţile publice, iar nu numai conflictele de competenţã nãscute între acestea".
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã un conflict juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţi publice presupune "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogã puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autoritãţi publice, ori omisiunea unor autoritãţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intrã în obligaţiile lor" (<>Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Curtea a mai statuat cã textul art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de naturã constituţionalã ivit între autoritãţile publice, iar nu numai conflictele de competenţã nãscute între acestea" (<>Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).
Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã urmeazã sã decidã dacã aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României. Astfel, pentru a stabili dacã, prin emiterea decretelor de desemnare a unor miniştri ai Guvernului ca miniştri interimari pe funcţiile de ministru vacante ca urmare a demisiei şi ieşirii de la guvernare a miniştrilor aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele României a încãlcat competenţa Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentalã, Curtea urmeazã sã analizeze ipoteza aplicãrii textului constituţional invocat.
Curtea constatã mai întâi cã art. 85 din Constituţie, având ca denumire marginalã "Numirea Guvernului", reglementeazã procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de primministru şi numirea Guvernului, fiind prevãzute trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)].
Conform art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, "(2) În caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, Preşedintele revocã şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacã prin propunerea de remaniere se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevãzutã la alineatul (2) numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru".
Din interpretarea sistematicã a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art. 106 potrivit cãrora "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege", ale art. 107 alin. (3) şi (4) care stabilesc durata maximã a interimatului, precum şi ale <>art. 10 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cãrora "Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru", rezultã cã, în cazul încetãrii funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.
Alin. (3) al art. 85 din Constituţie, invocat ca temei al cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, impune ca numirea ministrului sã se realizeze pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de "remaniere" se schimbã "structura" sau "compoziţia politicã" a Guvernului.
Remanierea guvernamentalã reprezintã înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regãsesc pe lista iniţialã aprobatã de Parlament, prin acordarea votului de încredere.
Reglementând structura Guvernului, în art. 102, Constituţia prevede cã "(3) Guvernul este alcãtuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organicã". Textul constituţional nu face nicio referire la numãrul de ministere sau la nominalizarea acestora. Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevãzute prin lege organicã, structura Guvernului este cea aprobatã prin hotãrârea Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului sau cea aprobatã prin hotãrârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea primului-ministru. În acest sens sunt dispoziţiile art. 36 şi <>art. 37 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Potrivit art. 36 din actul normativ menţionat, "Ministerele şi miniştrii se aprobã de cãtre Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de Guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestiturã", iar, potrivit art. 37 alin. (1), "Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, dupã caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplicã în mod corespunzãtor".
Compoziţia politicã priveşte partidele care intrã în alcãtuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentalã este cooptat sau, dupã caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.
Prin <>Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocatã în motivarea cererii, Curtea a reţinut urmãtoarele: "În situaţia învestirii Guvernului şi aprobãrii Programului de guvernare, Parlamentul îi verificã, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobã prin hotãrâre, în şedinţa comunã a Camerelor Parlamentului, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completã a Guvernului. Hotãrârea Parlamentului, semnatã de preşedinţii Camerelor, se înainteazã de cãtre aceştia de îndatã Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Numirea Guvernului de cãtre Preşedintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi în baza hotãrârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului. Obligaţia constituţionalã a Preşedintelui României se fundamenteazã pe hotãrârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmatã de depunerea jurãmântului de credinţã cerut de lege. Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusã de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatãrilor fãcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere [...]. Aceasta este procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevãzutã de art. 85 alin. (3) din Constituţie, se aplicã întocmai procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. [...]. Hotãrârile Parlamentului au la bazã constatãrile fãcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmeazã învestirea în funcţie de cãtre Preşedintele României, depunerea jurãmântului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevãzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului".
Prin <>Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Curtea a statuat cã, în cazurile prevãzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, "numirea de cãtre Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotãrârii Parlamentului şi de învestire, pe aceastã bazã, a miniştrilor, de cãtre şeful statului. Hotãrârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin sãvârşirea unor fapte grave de încãlcare a Constituţiei".
Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se raporteazã cererea adresatã Curţii Constituţionale, adicã cel corespunzãtor numirii unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului.
Se constatã însã cã situaţia juridicã supusã examinãrii Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã formulatã de preşedintele Senatului este diferitã de aceea expusã anterior, ceea ce determinã incidenţa dispoziţiilor constituţionale corespunzãtoare acestei situaţii.
Curtea reţine cã, urmare a deciziei Partidului Social Democrat de a ieşi de la guvernare şi a depunerii demisiilor de cãtre miniştrii având aceastã apartenenţã politicã, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, în temeiul art. 85 alin. (2), art. 100 alin. (1) şi art. 106 din Constituţia României, precum şi al art. 5 şi <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, a luat act de demisia urmãtorilor miniştri şi a constatat încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului:
- domnul Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe;
- doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, cercetãrii şi inovãrii;
- domnul Marian Sârbu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale;
- domnul Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale;
- domnul Ion Bazac, ministrul sãnãtãţii;
- domnul Nicolae Nemirschi, ministrul mediului;
- domnul Constantin Niţã, ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri;
- domnul Victor-Viorel Ponta, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul.
A fost emis <>Decretul nr. 1.360 din 1 octombrie 2009 pentru constatarea vacanţei unor posturi de membru al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 1 octombrie 2009. Prin <>decretele nr. 1.361 din 1 octombrie 2009 , nr. 1.362 din 1 octombrie 2009, nr. 1.363 din 1 octombrie 2009, nr. 1.364 din 1 octombrie 2009, nr. 1.365 din 1 octombrie 2009, nr. 1.366 din 1 octombrie 2009, nr. 1.367 din 1 octombrie 2009 şi <>Decretul nr. 1.368 din 1 octombrie 2009 , toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României a dispus desemnarea primului-ministru şi a urmãtorilor miniştri în funcţie, membri ai Partidului Democrat Liberal (cu excepţia domnului Cãtãlin Marian Predoiu), ca miniştri interimari:
- domnul Emil Boc, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al educaţiei, cercetãrii şi inovãrii;
- domnul Gabriel Sandu, ministrul comunicaţiilor şi societãţii informaţionale, ca ministru interimar al întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri;
- domnul Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor publice, ca ministru interimar al muncii, familiei şi protecţiei sociale;
- doamna Elena Gabriela Udrea, ministrul turismului, ca ministru interimar al mediului;
- domnul Radu Mircea Berceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, ca ministru interimar al agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale;
- domnul Cãtãlin Marian Predoiu, ministrul justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti, ca ministru interimar al afacerilor externe;
- domnul Adriean Videanu, ministrul economiei, ca ministru interimar al sãnãtãţii;
- doamna Sorina Luminiţa Plãcintã, ministrul tineretului şi sportului, ca ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul.
Curtea constatã cã prin decretele Preşedintelui României anterior menţionate nu au fost numiţi miniştri titulari pe funcţiile rãmase vacante, ci au fost desemnaţi miniştri din cadrul aceluiaşi cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei pânã la numirea noilor miniştri, în cadrul termenului de 45 de zile, prevãzut de art. 107 alin. (4) din Legea fundamentalã.
Potrivit art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie "(3) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile".
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile <>art. 9 din Legea nr. 90/2001 , potrivit cãrora: "Art. 9. - (1) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile.
(3) În situaţiile prevãzute la alin. (2), înãuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevãzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului."
Interimatul reprezintã situaţia în care o persoanã îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o perioadã determinatã, atribuţiile unei alte persoane care ocupã o demnitate sau o funcţie publicã. Interimatul funcţiei de ministru se referã la situaţia în care conducerea unui minister este exercitatã, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cãrui funcţie a încetat în condiţiile art. 106 din Constituţie sau care este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor care, potrivit <>art. 46 din Legea nr. 90/2001 , exercitã conducerea ministerelor şi le reprezintã "în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţarã şi din strãinãtate, precum şi în justiţie", ceea ce impune continuitate în activitatea acestora, instituţia interimatului oferã soluţia constituţionalã pentru pãstrarea acestei continuitãţi, pânã la propunerea de cãtre primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de ministru devenite vacante. Aceastã procedurã este compatibilã cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestiturã, fiind menitã sã asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizãrii atribuţiilor acestuia.
Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge dupã cum este vorba de numirea unor miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii, cu consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului, cât şi a miniştrilor interimari - pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru, în cazul în care au loc schimbãri în structura sau compoziţia politicã a Guvernului.
Curtea constatã cã nu poate fi primitã aceastã interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie. Norma constituţionalã nu distinge în sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza aplicãrii acesteia este foarte clar definitã de legiuitorul constituant, ceea ce exclude necesitatea realizãrii vreunei distincţii. Astfel, art. 85 alin. (3) din Constituţie se aplicã în situaţia "remanierii guvernamentale". Or, interimatul se asigurã întotdeauna de cãtre un membru al Guvernului, şi nu de cãtre o persoanã aflatã în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestiturã, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadã de timp limitatã chiar prin textul constituţional - cel mult 45 de zile. Prin desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentalã, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arãtat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se aflã pe lista aprobatã de Parlament la învestiturã. Eventualele schimbãri în structura sau compoziţia politicã a Guvernului, la care se referã acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legãturã cu remanierea guvernamentalã, iar nu cu privire la o perioadã tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asiguratã de miniştrii rãmaşi în funcţie, pânã la numirea unor noi membri titulari în funcţiile de ministru. De altfel, interpretarea în sensul cã şi în cazul desemnãrii unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari aceştia ar trebui supuşi verificãrii şi aprobãrii de cãtre Parlament lipseşte de eficienţã instituţia interimatului şi conduce la blocaje instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionãrii întregului Guvern şi asupra realizãrii programului acestuia aprobat de Parlament.
De asemenea, nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia nerespectarea procedurii impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie în cazul desemnãrii miniştrilor interimari ar crea un regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru "în sensul cã numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificãrilor şi, apoi, aprobãrii Parlamentului". Aceasta, întrucât miniştrii interimari nu sunt "candidaţi la funcţia de ministru", ci miniştri în funcţie, care exercitã pe o perioadã de cel mult 45 de zile şi atribuţiile altui membru al Guvernului care "se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106" sau "este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile". Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor miniştri, în legãturã cu aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art. 85 din Constituţie.
În plus, şi în aceastã componenţã provizorie, pânã la numirea noului sau noilor miniştri, Guvernul rãspunde politic în faţa Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Constituţie, potrivit cãrora "Guvernul rãspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului rãspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia [...]", iar cât timp încrederea acordatã Guvernului nu a fost retrasã, nu existã temei constituţional pentru ca aceiaşi membri ai Guvernului aflaţi pe lista iniţialã aprobatã de Parlament la învestiturã sã fie din nou supuşi aprobãrii Parlamentului. În plus, dacã apreciazã cã Guvernul nu îşi poate realiza funcţiile constituţionale sau programul politic în componenţa sa provizorie, Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, poate sã retragã Guvernului încrederea acordatã, prin promovarea şi adoptarea unei moţiuni de cenzurã, în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie.
În concluzie, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnãrii miniştrilor interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Aceastã concluzie rezultã atât din interpretarea literalã a textelor constituţionale de referinţã [art. 85 din Constituţie se referã la numirea Guvernului, pe când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referã la desemnarea altor membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea sistematicã a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea Guvernului, art. 103 - Învestitura, art. 104 - Jurãmântul de credinţã, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, art. 107 - Primul-ministru şi art. 109 - Rãspunderea membrilor Guvernului. Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentalã reprezintã o instituţie constituţionalã distinctã, cu o reglementare constituţionalã distinctã de aceea a desemnãrii miniştrilor interimari.
Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementatã de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentalã, nu se poate susţine încãlcarea de cãtre Preşedintele României a acestei competenţe sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional.
Astfel fiind, Curtea constatã cã nu existã conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlament şi Preşedintele României, în legãturã cu emiterea decretelor Preşedintelui României de desemnare a unor miniştri interimari menţionate în cererea adresatã Curţii, respectiv <>decretele nr. 1.361 din 1 octombrie 2009 , nr. 1.362 din 1 octombrie 2009, nr. 1.363 din 1 octombrie 2009, nr. 1.364 din 1 octombrie 2009, nr. 1.365 din 1 octombrie 2009, nr. 1.366 din 1 octombrie 2009, nr. 1.367 din 1 octombrie 2009 şi nr. 1.368 din 1 octombrie 2009, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 1 octombrie 2009.
Curtea s-a pronunţat în limitele sesizãrii, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi <>art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autoritãţi publice, nici cu privire la alte texte legale decât cele precizate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi <>art. 35 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Parlamentul României şi Preşedintele României în legãturã cu emiterea de cãtre Preşedintele României a decretelor de desemnare a unor miniştri interimari menţionate în sesizare.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Parlamentului României şi Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
