Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.556 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) si art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, ale art. 36 alin. (2) si art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 6 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Iulian Crãciunescu în Dosarul nr. 7.969/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 583D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.969/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecãtorilor şi procurorilor, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã. Excepţia a fost ridicatã de Iulian Crãciunescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului formulat de acesta împotriva Hotãrârii nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsã contestaţia formulatã împotriva Hotãrârii nr. 252 din 24 iunie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, prin care sa dispus suspendarea acestuia din funcţia de prim-procuror adjunct şi de procuror la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 2, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale printr-un rechizitoriu al D.N.A.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dreptul la contestarea în plen a hotãrârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi recursul împotriva hotãrârilor plenului de respingere a contestaţiilor nu sunt cãi de atac efective şi concrete, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu face altceva decât sã ia act de punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţã sau rechizitoriu, neavând competenţa de a aprecia cu privire la necesitatea suspendãrii din funcţie a magistratului, în timp ce plenul analizeazã doar condiţiile de formã ale actului administrativ, nu şi baza legalã a acestuia. În consecinţã, cãile de atac prevãzute de lege sunt pur formale, fiind lipsite de şanse, întrucât singurele aspecte care sunt verificate se referã la actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faptul cã fost emis de un procuror competent, potrivit legii. Prin urmare, ambele acte atacate, şi anume hotãrârea secţiei pentru procurori şi actul administrativ jurisdicţional - hotãrârea plenului, nu garanteazã accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, contravenind astfel art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Totodatã, susţine cã, deşi plenul Consiliului Superior al Magistraturii este instanţã de judecatã, potrivit legii, în cauza de faţã, acest organism nu are plenitudine de jurisdicţie, în calitate de tribunal care judecã în primã instanţã, ceea ce contravine prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, accesul la justiţie nefiind efectiv.
Neconcordanţele cu privire la baza legalã a actului administrativ atacat derivã din faptul cã, deşi aparent suspendarea din funcţie a magistratului, conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 opereazã de drept, nu va produce totuşi niciun efect juridic pânã la adoptarea actului administrativ, respectiv hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii. În mod paradoxal, deşi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 foloseşte termenul "dispune", Consiliul Superior al Magistraturii nu face nicio apreciere, ci doar constatã îndeplinirea unor condiţii legale (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 3.514 din 18 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Aceleaşi considerente sunt valabile şi cu privire la art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul încãlcãrii art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie, deoarece legea organicã nu face diferenţe între judecãtori şi procurori şi, prin urmare, art. 125 alin. (2) din Legea fundamentalã este aplicabil deopotrivã procurorilor. Cele douã texte constituţionale garanteazã faptul cã magistraţii sunt protejaţi împotriva imixtiunilor de orice fel în cariera lor, iar orice decizie referitoare la evoluţia carierei, inclusiv sancţionarea sunt luate numai de Consiliul Superior al Magistraturii. Este evident cã suspendarea din funcţie este o veritabilã sancţiune pentru magistrat, dar, cu toate acestea, decizia nu revine Consiliului Superior al Magistraturii, care nu are competenţa de a aprecia în cazul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care instituie un caz de suspendare din funcţie prin efectul legii, dar care devine efectivã numai de la data adoptãrii hotãrârii Consiliului Superior al Magistraturii. Se constatã astfel cã determinantã pentru suspendarea din funcţie a magistratului, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale, este dispoziţia procurorului, fãrã a exista pentru Consiliul Superior al Magistraturii posibilitatea de a aprecia, la rândul sãu, cu privire la necesitatea obiectivã a acestei mãsuri.
Astfel, legiuitorul nu face nicio distincţie cu privire la natura şi gravitatea acuzãrii în materie penalã, a faptei concrete pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penalã, a formei de vinovãţie, a faptului dacã are sau nu legãturã cu activitatea exercitatã de magistrat, a urmãrilor produse ş.a.m.d. De asemenea, nu se ţine cont de persoana magistratului şi de activitatea pe care a desfãşurat-o anterior. Recunoscând cã integritatea moralã este esenţialã pentru conduita unui magistrat, acest criteriu nu îşi gãseşte însã aplicarea în cazul infracţiunilor sãvârşite din culpã (cum ar fi un accident de circulaţie). Pe de altã parte, existã infracţiuni cu privire la care poate interveni retragerea plângerii prealabile sau împãcarea pãrţilor, fiind prevãzutã de legiuitor şi procedura medierii, conform Legii nr. 192/2006, chiar şi dupã punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei.
Prin urmare, chiar şi în cazul infracţiunilor comise cu intenţie, luând la cunoştinţã natura acuzãrii formulate împotriva magistratului şi urmãrile concrete asupra actului de justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui sã deţinã competenţa de a aprecia asupra suspendãrii din funcţie, iar nu doar sã dispunã formal aceastã mãsurã, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru orice infracţiune.
Din acest punct de vedere, dreptul de apreciere implicã şi evaluarea proporţionalitãţii mãsurii luate, întrucât este de necontestat cã suspendarea din funcţie a magistratului constituie o restrângere a dreptului sãu la muncã, prevãzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie, restrângere care poate fi justificatã, conform art. 53 alin. (1) din Constituţie, numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea unor interese generale ale societãţii, cum ar fi, de exemplu, morala publicã, ţinând cont de criteriul integritãţii morale de care trebuie sã dea dovadã magistratul. Însã, conform art. 53 alin. (2) din Constituţie, mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinato, implicând echilibrul între interesul general şi cel individual, ceea ce înseamnã cã organismul instituit prin Legea fundamentalã sã garanteze independenţa justiţiei trebuie sã fie exclusiv cel care decide asupra necesitãţii suspendãrii din funcţie a magistratului, ţinând cont de un grup de criterii, care sã garanteze competenţa de apreciere în concret asupra necesitãţii mãsurii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 9 din Legea nr. 303/2004 şi a art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, raportatã la art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu îngrãdesc sub niciun aspect liberul acces la justiţie, nu împiedicã pãrţile interesate sã apeleze la instanţele judecãtoreşti şi sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã dreptul la un proces echitabil.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 faţã de art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, nici aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece acestea nu aduc atingere principiului constituţional privind dreptul la muncã şi protecţia socialã a muncii şi nici nu conţin norme contrare prevederilor constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, faţã de art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece aceste dispoziţii nu aduc atingere principiului constituţional potrivit cãruia propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004: "(1) Judecãtorul sau procurorul este suspendat din funcţie în urmãtoarele cazuri: a) când a fost pusã în mişcare acţiunea penalã împotriva sa prin ordonanţã sau rechizitoriu [...]";
- Art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: "(1) În cazul prevãzut la art. 62 alin. (1) lit. a), Consiliul Superior al Magistraturii comunicã de îndatã judecãtorului sau procurorului şi conducerii instanţei sau parchetului unde acesta funcţioneazã hotãrârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie.";
- Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluţioneazã contestaţiile formulate de judecãtori şi procurori împotriva hotãrârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinarã.";
- Art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004: "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au urmãtoarele atribuţii referitoare la cariera judecãtorilor şi procurorilor: [...] j) dispun suspendarea din funcţie a judecãtorilor şi procurorilor;";
- Art. 9 din Legea nr. 304/2004: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţioneazã ca instanţã de judecatã pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecãtori şi procurori împotriva hotãrârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinarã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socialã a muncii, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 125 alin. (2) privind statutul judecãtorilor şi ale art. 133 alin. (1) privind rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, autorul excepţiei considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Cu privire la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, raportate la prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 779 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã, în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, Curtea admite, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã dreptul la un tribunal nu este absolut şi este compatibil cu limitãri implicite, statele contractante dispunând în aceastã materie de o anumitã marjã de apreciere (Cauza Le Compte, Van Leuven şi DeMeyere împotriva Belgiei, 1981, sau Cauza Garda Manibardo împotriva Spaniei, 2000).
Însã garantarea unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, implicã în mod necesar ca: tribunalul sã fie stabilit de lege, sã fie independent şi sã fie imparţial. Cât priveşte prima cerinţã, şi anume ca organul de jurisdicţie sã fie organizat în conformitate cu voinţa legiuitorului, Curtea a constatat cã Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţioneazã ca instanţã de judecatã în temeiul legii, dispoziţiile legale criticate respectând exigenţa menţionatã nu numai sub aspectul existenţei înseşi a tribunalului, ci şi sub aspectul compoziţiei formaţiunii învestite cu judecarea litigiului. A doua şi a treia condiţie impuse tribunalului în vederea garantãrii procesului echitabil sunt cele referitoare la independenţa şi imparţialitatea organului de jurisdicţie. Or, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei" în realizarea acestei competenţe consacrate prin Legea fundamentalã, el îndeplinind atribuţiile stabilite prin lege. Factorii ce asigurã independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor sãi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, parţial, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Mai mult, Curtea observã cã dispoziţiile art. 62 şi 63 din Legea nr. 303/2004 referitoare la suspendarea din funcţie a judecãtorilor şi procurorilor fac parte din cap. VII - Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecãtor şi procuror, titlul II - Cariera judecãtorilor şi procurorilor. Or, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotãrârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera judecãtorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, magistratul în cauzã dispune de mijloacele de apãrare prevãzute de lege, inclusiv de posibilitatea atacãrii în justiţie a mãsurii de suspendare din funcţie dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii.
Împrejurarea cã nici secţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi nici Plenul acestuia nu analizeazã natura şi gravitatea acuzãrii în materie penalã, fapta concretã pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penalã, forma de vinovãţie, faptul dacã are sau nu legãturã cu activitatea exercitatã de magistrat şi urmãrile produse, ci doar constatã dacã a fost pusã în mişcare acţiunea penalã împotriva magistratului prin ordonanţã, sau rechizitoriu, decurge din lege, iar o astfel de soluţie legislativã este justificatã de activitatea judiciarã desfãşuratã de judecãtori în scopul înfãptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apãrãrii intereselor generale ale societãţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, nefiind permis ca un judecãtor sau procuror împotriva cãruia s-a început acţiunea penalã sã îşi mai poatã îndeplini aceste activitãţi.
Pentru aceste argumente, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Cât priveşte critica referitoare la art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socialã a muncii, Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece nu se poate susţine cã suspendarea din funcţie a magistratului în cazul trimiterii în judecatã pentru sãvârşirea unei infracţiuni ar contraveni principiului alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncã, deoarece, pe de-o parte, mãsura suspendãrii este temporarã, iar pe de altã parte, este justificatã de trimiterea în judecatã a magistratului.
În final, Curtea observã cã dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauzã, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertãţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflãm în ipoteza prevãzutã de norma constituţionalã invocatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecãtorilor şi procurorilor, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Iulian Crãciunescu în Dosarul nr. 7.969/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
