Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.555 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã, excepţie ridicatã de Marius Nastasia şi Cristina-Elena Nastasia în Dosarul nr. 6.003/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 560D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 15 aprilie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.003/120/2010, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã. Excepţia a fost ridicatã de recurenţii pârâţi Marius Nastasia şi Cristina-Elena Nastasia într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului formulat de aceştia împotriva Sentinţei civile nr. 63 din 10 ianuarie 2011, pronunţatã de Judecãtoria Târgovişte, dosarul având ca obiect rezoluţiune contract. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 sunt neconstituţionale, deoarece prin acest act normativ s-a dorit ca persoanele cu dificultãţi financiare sã nu fie lezate în exercitarea realã a dreptului constituţional de a se adresa cu cereri justiţiei pentru ocrotirea sau realizarea unor drepturi evaluabile în bani. Considerã însã cã aceastã facilitate acordatã de stat reclamantului nu trebuie sã afecteze cu nimic cealaltã parte din proces. În acest fel, nu s-ar mai afla pe poziţiile pe care orice pârât le are în procesul civil, fiind practic "condamnaţi" sã dovedeascã ca neîntemeiate pretenţiile reclamanţilor, pentru a nu fi obligaţi, în subsidiar, la plata unor cheltuieli de judecatã. Susţine cã sunt într-o poziţie de inferioritate (datã chiar de lege) faţã de un pârât obişnuit, care - în baza principiului disponibilitãţii - se poate bucura, fie de omisiunea sau neştiinţa reclamantului, fie de clemenţa acestuia (gratuitã sau ca urmare a unor novaţii, în baza dreptului de a încheia tranzacţii sau de a achiesa) în a cere sau nu cheltuieli de judecatã. Prin dispoziţiile sancţionatorii ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008, pârâtul nu este egal în faţa legii nici cu reclamantul şi nici cu un pârât ce are ca adversar o persoanã ce îşi poate plãti singurã taxele pentru a accede la justiţie. Aceste dispoziţii instituie practic obligaţia de platã în sarcina pârâtului, cu titlu de sancţiune, obligaţie a cãrei naturã juridicã este de "nedescifrat". Astfel, în orice ramurã de drept, sancţiunea apare ca efect al unei conduite ilicite, or, în cazul de faţã, pentru conduita ilicitã a intervenit rezoluţiunea contractului, pe motive de drept substanţial. În plus, remarcã şi unele "efecte perturbatorii" pe care dispoziţiile de lege criticate le produc în ceea ce priveşte atragerea în proces, direct în recurs, a unei pãrţi care nu a participat la judecata în primã instanţã, în cazul de faţã statul, în total dezacord cu principiile de drept procesual civil, prin care se urmãreşte ca niciunei pãrţi sã nu îi fie rãpitã posibilitatea unei judecãţi în cel puţin douã grade de jurisdicţie, pentru a se da astfel eficienţã dispoziţiilor constituţionale ale art. 129. Mai mult, considerã cã dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 contravin şi art. 139 din Constituţie, deoarece instituie, deşi indirect, o taxã în sarcina pârâtului. Or, având în vedere prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie, privind legea specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe şi în condiţiile în care obiectul de reglementare al acestei ordonanţe de urgenţã a fost acordarea unui ajutor public judiciar, iar emitentul a depãşit limita, trecând practic într-un domeniu rezervat exclusiv legii, aşa cum statueazã art. 139 alin. (1) din Constituţie, dar fãrã a o face în baza unei legi speciale de abilitare, apreciazã cã, şi din acest punct de vedere, dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 sunt neconstituţionale. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Faptul cã autorul excepţiei nu poate beneficia de clemenţa pãrţii adverse privind neobligarea sa la plata cheltuielilor de judecatã se justificã prin situaţia specialã a acestei pãrţi care a beneficiat de ajutor public judiciar. De altfel, tuturor pãrţilor aflate în aceastã situaţie li se aplicã acelaşi tratament juridic, astfel încât nu se poate reţine încãlcarea art. 16 din Constituţie. Prin deciziile nr. 393/2010 şi nr. 1.587/2009, Curtea Constituţionalã a statuat, în esenţã, cã accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnã gratuitate. Referitor la neconformitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu art. 129 şi 139 din Constituţie, instanţa judecãtoreascã apreciazã cã excepţia este, de asemenea, neîntemeiatã, deoarece din datele dosarului nu se poate reţine atragerea unei noi pãrţi în proces direct în recurs, iar obligaţia la cheltuieli de judecatã care face obiectul discuţiei decurge din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008, emisã în temeiul art. 115 din Constituţie. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 nu contravin art. 16 din Constituţie, deoarece reglementarea este aplicabilã în cazul tuturor persoanelor care solicitã acordarea ajutorului public judiciar, fãrã nicio distincţie sau în considerarea altor criterii decât cele prevãzute de lege. Dispoziţiile de lege criticate nu prevãd o poziţie de inferioritate a pârâtului faţã de reclamant, ci prevãd doar obligaţia pãrţii care a cãzut în pretenţii şi care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate cãtre stat. Din acest punct de vedere, norma juridicã nu instituie privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. Referitor la critica privind art. 21 alin. (3) din Constituţie, apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere liberului acces la justiţie, ci, dimpotrivã, reprezintã o concretizare a acestui drept, care însã nu implicã şi gratuitatea sa. Reglementarea obligaţiei pãrţii care a cãzut în pretenţii la plata sumelor de bani care au constituit ajutorul public judiciar cãtre stat este expresia opţiunii legiuitorului, fãrã a încãlca însã normele constituţionale invocate. Mai aratã cã dispoziţiile de lege criticate asigurã pãrţilor interesate exercitarea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, în condiţiile legii. Mai mult, dispoziţiile de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procesuale. În final, apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 139 din Constituţie. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 193/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, având urmãtorul cuprins: - Art. 18: "Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte pãrţi, dacã aceasta a cãzut în pretenţiile sale. Partea cãzutã în pretenţii va fi obligatã la plata cãtre stat a acestor sume." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac şi ale art. 139 privind impozite, taxe şi alte contribuţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: Cu privire la dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008, precum şi la ordonanţã, în ansamblul sãu, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 1.577 din 7 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011), respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a acestora. În cauza de faţã însã criticile de neconstituţionalitate sunt diferite faţã de cele asupra cãrora Curtea s-a pronunţat pânã în prezent, textul art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 fiind criticat din perspectiva pãrţii cãzute în pretenţii, care va fi obligatã la plata cãtre stat a cheltuielilor ocazionate de încuviinţarea ajutorului public judiciar celeilalte pãrţi. Curtea reţine cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã reprezintã transpunerea în planul legislaţiei interne a Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunãtãţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere, prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciarã acordatã în astfel de litigii, scopul acestei reglementãri fiind prevãzut la art. 1 şi constând în asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciarã, inclusiv pentru executarea silitã a hotãrârilor judecãtoreşti sau a altor titluri executorii. În vederea realizãrii acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formã de asistenţã acordatã de stat, în condiţiile legii, oricãrei persoane fizice, în situaţia în care aceasta nu poate face faţã cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implicã obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apãrãrii unui drept sau interes legitim în justiţie, fãrã a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, prin aceastã reglementare urmãrindu-se asigurarea efectivitãţii dreptului de acces la justiţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, raportatã la art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, în sensul cã - în cazul în care reclamantul beneficiazã de ajutor public judiciar - partea cãzutã în pretenţii este obligatã sã suporte cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar şi sã le plãteascã statului, fiind astfel pusã în inferioritate faţã de un pârât "obişnuit", Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece, în toate cazurile, potrivit art. 274 din Codul de procedurã civilã, partea care cade în pretenţii va fi obligatã, la cerere, sã plãteascã cheltuielile de judecatã. În cazul acordãrii ajutorului public judiciar, revine pãrţii care a cãzut în pretenţii numai obligaţia de platã cãtre stat a cheltuielilor pentru care cealaltã parte a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar. Aceastã obligaţie nu este condiţionatã de cererea celeilalte pãrţi, însã soluţia legislativã criticatã este fireascã de vreme ce statul suportã cheltuielile ocazionate de acordarea ajutorului public judiciar sub formã de scutiri sau reduceri, iar nu partea adversã. În concluzie, diferenţa de tratament juridic acordatã celor douã categorii de pãrţi cãzute în pretenţii este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, nefiind astfel încãlcat principiul egalitãţii în faţa legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia privind apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, reprezintã o încãlcare a acestor prevederi orice diferenţã de tratament sãvârşitã de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabilã (a se vedea, de exemplu, Hotãrârea din 13 iunie 1979, pronunţatã în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi Hotãrârea din 29 aprilie 2008, pronunţatã în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Referitor la critica de neconstituţionalitate, raportatã la art. 21 alin. (3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece partea care a cãzut în pretenţii şi care are obligaţia de platã cãtre stat a cheltuielilor pentru care cealaltã parte a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar are la dispoziţie suficiente garanţii care conduc la respectarea dreptului la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, care va hotãrî asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008, orice persoanã interesatã va putea sesiza oricând instanţa care a încuviinţat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situaţia realã a celui cãruia i s-a încuviinţat cererea, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, dacã instanţa constatã cã cererea de ajutor public judiciar a fost fãcutã cu reacredinţã, prin ascunderea adevãrului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despãgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendã în cuantum de pânã la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 129 din Constituţie, în sensul cã dispoziţiile de lege criticate prevãd atragerea în proces, direct în recurs, a unei pãrţi care nu a participat la judecata în primã instanţã, şi anume statul, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã, deoarece statul nu intervine în proces, ci obligaţia de platã cãtre stat a cheltuielilor pentru care cealaltã parte a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar intervine ope legis, fiind prevãzutã în art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008. Prin urmare, soluţia legislativã criticatã nu împiedicã dreptul pãrţilor interesate de a exercita cãile de atac, în condiţiile legii, astfel cum acesta este garantat prin art. 129 din Constituţie. Totodatã, Curtea reţine cã normele de lege criticate reglementeazã competenţa şi procedura de acordare a ajutorului public judiciar, iar legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, astfel cum rezultã din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Critica referitoare la încãlcarea art. 115 alin. (1) din Constituţie - în sensul cã nu existã o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domeniul acordãrii ajutorului public judiciar - este nefondatã, deoarece norma constituţionalã invocatã se referã la adoptarea de ordonanţe emise în temeiul unei legi speciale de abilitare şi care nu fac obiectul legilor organice, iar nu la adoptarea ordonanţelor de urgenţã, pentru care legiuitorul constituant a stabilit un regim distinct prevãzut la art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentalã. Pentru aceleaşi motive, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale se stabilesc numai prin lege, deoarece legiuitorul constituant a avut în vedere numai acele acte care au forţa juridicã a legii şi care cuprind şi ordonanţele emise de Guvern în conformitate cu prevederile constituţionale enunţate mai sus.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã, excepţie ridicatã de Marius Nastasia şi Cristina-Elena Nastasia în Dosarul nr. 6.003/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.
